undeva curgem prin timp
cândva ne aducem aminte de momentele verzi
niciodată nu putem înțelege de ce
spunem hop înainte de a sări pârleazul
ce separă curtea copilăriei
de grădina ghioceilor
din colțul de pe tâmplă

curioși din fire
împletim povești pe care dorim să le auzim
convinși că nimeni nu ne poate contrazice
acum când am rămas stingheri
în banca noastră

spătarul ruginit ne întristează din nou
am mai rămas puțini în curtea de altădată
nici scaunul de lemn de la polată
n-a mai răbdat singurătatea
unui picior plecat

mai curgem prin timp atât cât ne este dat
și nu mai spunem niciodată… hop
pârleazului nedorit îngust
ci doar îndepărtat.