De noiembrie


Cu știința despre lume peste umeri,
tot veneam la ochiul tău,


am lăsat-o jos odată și-am fugit –
a venit ușor pe urme...


din arbori cădeau
uscatele mîini
ce-au mîngîiat odată albastrul
și cu ochii,
numai pămîntul le săruta ușor.


moartea nu mai vorbește cu mine -
am negat-o cu întrebările mele,
din ce în ce mai mult doresc
măcar o rostire a ei...


dar nu..., vine din cînd în cînd
ca să-mi așeze între palme
o floare.


apoi acele mîini uscate
îi deschid pleoapele iar,
să poată să mă privească.