Nu mai știu cuvintele care-ți
alungau ție teama de lumini și umbre,
nu mai știu cuvintele care te
făceau să-mi zâmbești prostește-n vis,
nu mai știu nici cum mă cheamă,
sau ce dracu mai caut pe-aici, dar
dacă mă întrebi după ora doișpe noaptea
și câteva pahare de vin, s-ar putea să am
un răspuns convenabil pentru amândoi.

Ca să poți dormi tu liniștit, ți-ai imaginat
mereu că sunt puternică, deci
mi-am jucat bine rolul de femeie;
te-ai gândit că sunt rezistentă,
ți-ai zis probabil că n-o să ruginesc
de-atâta plans, că o să îmi ‘revin’,
c-o să am o sută de copii cu o sută de
bărbați mai buni decât tine, care mă vor iubi
fiecare în parte, de o sută de ori mai mult.
N-am avut decât o sută de măști, toate
pentru somnul tău și visele mele.

Ce dracu' mai pot să-ți spun? Vindecă-te
măcar tu de tine, fii măcar tu fericit
și pentru rana mea de suflet, iubește tu
și pentru golul meu de inimă, speră, visează,
cântă fără să te gândești la durere,
așa cum poate-aș fi făcut și eu,
așa cum poate ți-ai fi dorit să fac.
Să nu uiți niciodată că durerea
n-are preț, limită, sau cale de ieșire.
Uită pentru totdeauna cum se simte,
și vindecă-te măcar tu de tine...

căci eu nu pot.