agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2881 .



Lăcrimarul cu fustă
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Oana Engard ]

2004-11-30  |     | 



Lăcrimarul cu fustă
(fragment)



„Dacă vântul bate ziua, se va potoli seara” (Sun Tzu, „Arta razboiului”)

La el în casă. Ca la el acasă? Ura expresia „Simte-te ca la tine acasa!” Unde? Ce? Cum? Sau cealaltă „Fă-te comod!” Adică? De ce? E vreo placentă stabilă prin zonă, izolată cu termopan și antifonată cu bureți sau vată de sticlă? Toate astea nu erau decât agasari ale normalitatii. De undeva, dintre boschetii prafuiti si pisati din dreptul geamului - in dimineata asta cu vreo 50 de metri mai indepartat de retina, cumva scos pe ochi, se auzeau ritmuri mecanice de gazzara. O atmosfera bagata pe gat. O poluare fonica extrema si alternativ incretita. Ar fi vrut sa fie puiul de cimpanzeu alb. Abaterea. Micutul care a scapat normei si s-a nascut alb in plina noapte, in mijlocul unei perpetuari strabune de culoare. Chiar si asa se poate trai. Cu tot cu „Preludio en Tristeza Menor”. Dar el, el se consola ca un taur intr-o incapere stramta. Dadea senzatia ca ar avea de gand sa schimbe ceva in viata lui. Sa se infurie totusi? Ca schema sa fie clara si taiata din radacini? Va sparge toate obiectele pe care le idolatrizase cu ceva timp in urma prin trairile lui cat de cat spirituale. Poate ca si altii procedeaza la fel. Nu l-a mai sunat nimeni de cateva saptamani bune. Asa l-au spart. Asa l-au facut bucati. Asa l-au invatat sa isi gadile insingurarea ca pe cel mai liber dar dat de Dumnezeu. El era barbatul festonat, interesant si cu teama de germeni. Se lepadase de idealurile care se dau, ca niste hoituri tepene, drept principii absolute, si stau la baza intretinerii unei relatii. Cine ramane, ramane in picioare de la sine, in mod tacit, firesc si fara prea multe dantelarii conventionale, ritualuri de curtoazie sau programari fortate, inoculate, cu zambetul pe buze, in ritmul biologic personal. Asa o fi! La propriu si la personal. Asta ti-o spun tie, prietene! Stii tu… ca tot d’asta imi esti. Poate ca si mine. Ca eu tot asta imi sunt. Sensibil si dibaci. Auzisem ca nici el nu mai trecuse pe la cafenea. Locul fumat si monstruos al tragerii ceasului de maneca, al developarii nuantelor de viata personala, sociopata sau imaginata. Isi aducea aminte cum toate femeile il imbratisasera cu strambatura din coltul gurii. De parca ar fi avut zabalute transmisibile. Nici una, dar nici una nu avea habar cine e el cu adevarat. (intre noi fie vorba, nici el nu prea stia) Se certase cu toate la sange. (scapase totusi cu o valoare buna a hemoglobinei). Uitase fiecare nervura de petrecaret care ii sugrumase ferches nodul de la cravata uzata cu fiecare intalnire. Cea neagra cu picatele galbene se innodase de cea cadrilata, iar cea verde, metalizata se incurcase in masina de spalat cu aia vargata. (Aia, mah, aia … care iti placea tie). In urma cu o luna, zilele si noptile din agenda lui de burlac la rotisor erau un slalom greoi. (genuflexiunile de la pozitia cu numarul 8, numita si „Cap de barza” in „Saritura Cangur” erau preferatele impuse la sol de una dintre). Deja nu mai stia care e ea, care e cealalta sau pe care o vrea el. In starile lui depresive nocturne (Scoala-te Nostra Dame!), toate erau programate parca sa il raneasca, sa il calce in picioare, sa il jecmaneasca sau sa il lase cu ochii (heliomati) in soare. Chiar si atunci cand faceau sex. (cuvantul cel mai portivit pentru a desemna o sinonimie perfecta este, paradoxal, desperechere, caci tu nu mai esti cu tine insuti, ci cu un altul/alta in tine insati – a se citi o posibila bibliografie a fenomenologiei sexualiste sau pur si simplu a se aplica lucid un act, doua, trei). Una i-a ras in nas in timp ce ejacula. (peretele mai e patat si acum; am tras canapeaua ca sa maschez eternizarea trairii si nu a observat inca nimeni…ba nu, mint, era sa uit… nu mai stiu cui am dat o explicatie povestind de accidentele cu sampanie) Se hlizea ca o descreierata de parca nu ar fi fost ceva serios. (ce-i aia? Serioja?) Si doar actul, cu tot cu prelungitoare durase aproape o zi si o noapte. Ce barbat mai poate face asta in ziua de azi, fara vreun afrodisiac? („Mai da o zi din viata ta…acelui om care-ti spunea…Baby, baby…mai da un an din viata ta…”) In fond si la urma urmei nu era obligat sa dea nici o explicatie nimanui. (citeste si tine pentru tine!) Complexele nereusitelor veneau dintr-un tipar construit de societate. (a se vedea modelele vestimentare propuse de revista Burda) Era timpul sa fie el. (Zburda) Pur si simplu. Ideal ar fi daca si-ar face-o cu mana lui o perioada... Ce atatea femei? Atatea proaste! (I.Q. = - Infinit) El trebuie sa faca ceva, sa lase ceva in urma lui. (Orele)
Asta era obsesia pe care i-o tot repeta bunica-su' atunci cand la un ginars in plus i se sufoca parca sufletul la ideea ca neam de neamul lui n-a reusit nimic. Ii surprinsese fata mimand larg o anume grimasa a revoltei. Porii lui erau plini de un soi de defecatie microscopica si atunci cand accentua ca viata e plina de chitibusari si prapaditi ca el care nu au reusit decat sa faca copii si sa-i indoape cu greu, tenul lui arata ca o piftie tulbure din carne de porc. Apoi se vedea ca ii era o reala lehamite sa se analizeze ca destin. Umblase creanga toata viata. In tinerete semana foarte tare cu Anthony Queen, fapt pentru care, asa cum ii sade bine unei firi de mare dandy, profitase, facand ravagii printre femei. Recunoaste uneori ca a avut noroc cu directivele idioate ale comunistilor, care, cu cenzurile lor cu tot, scapau mesajul peliculei cu Zorba grecul. Era convins ca asta era cauza care l-a facut ravnit de femei. Povesteste cum, pe bunica-mea, si ea, un fel de Maria Callas cu zambet de Ingrid Bergman, la aceea vreme, cu 12 ani mai in varsta decat el, a ingenunchiat-o cand se luase curentul la Cinematograful Republica. Adica, a facut-o brusc sa se indragosteasca de el, doar pentru ca in sala, plasatoarele adusesera niste lumanari. Unul dintre iluminatoarele de urgenta fusese lipit pe manerul scaunului pe care statea el. La vreo trei locuri distanta era Leana, bunica-mea, o femeie frumoasa rau (O, Doamne! Daca as fi semanat macar la unghii cu ea...), eleganta, cu lacrimi in ochi fiindca era groaznic de sensibila la ecran. Lacrimile ii sticleau in lumina lumanarii. Asta a fost momentul. Primul moment revelator si apoi privirea ei muta care isi storcea stupefiata lacrimile la vederea actorului preferat chiar in stanga, cumva proaspat taiat si debransat de lumea filmului si adus la picioarele ei, adica la vedere. Anthony Queen nici mai mult nici mai putin decat tataie in carne si oase. Normal ca iti vine sa lesini! Asta patise si bunica-mea. Cazu lata, dupa o unduire de serpoaica sincera, printre randurile cinematografului. Se prabusi, bineinteles, inspre bunica-miu, mai exact la picioarele lui. Cu toata criza de fapt si de drept, si cu toata emotia care plezneste cand nici nu te astepti, viata mergea inainte. Plasatoarea sefa anunta ca energia electrica va fi intrerupta cel putin o ora si cine doreste sa plece si sa renunte la a mai vedea continuarea filmului in acea seara sa pastreze jumatatea din biletul rupt initial, la intrare. „Cu jumatatea rupta care trebuie sa aiba stampilata data, cei care au avut necazul asta, cu curentu', il vor putea revedea pe grec in seara din data cu sot a saptamanii viitoare, adica din paisprace, mai exact 14” Scrijeli cifra in coltul din panza al ecranului jerpelit cu o creta probabil rosie, fiindca alba nu era, un fel de creta rotunjita folosita in croitorie; isi freca mainile de parca ar fi folosit o crema speciala; apoi isi masa distrata obrajii cu buricele degetelor cu gesturi de o intimitate dezinvolta, afisata de aceasta data doar in lumina obscura, indescifrabila a cinematografului de tara. „ In paispe, atunci cand au voie sa circule si masinile cu numar par. (crezand ca face o gluma buna, plasatoarea continua) Am tinut minte ca atunci, pe 14, am si eu nunta fratelui si trebe sa mergem cu masina unui vecin ca a noastra e cu 3 in fata...Asta e situatia! Ce sa facem? Nu poti sa faci 8 din 3 si sa mai si dormi linistit...”
Mai departe nu putem decat sa ne imaginam ce s-a mai intamplat, ca bunica-miu nu vrea sa mai spuna nimic. Probabil, e previzibil, ca in telenovele. Si totusi, cel putin, pe mine m-ar interesa daca au mai ramas sa vada filmul, daca au vazut dansul savuros al lui Zorba sau daca nu, ce au facut cu jumatatile biletelor? S-au mai dus pe 14? Bunica-miu stiu ca avea pe atunci un Mercedes, model vechi, si povestea mereu ca avea numar cu sot. Deci ar fi putut sa mearga. Dar nu spune, domne! Nu vrea si cu asta basta! Bunica-mea a murit saraca... si nu am cum sa aflu cum si ce a fost. Maica-mea mai banuieste ca atunci, in seara aia, nu au mai asteptat ei sa vada filmul si ca bunica-miu ar fi luat-o pe bunica-mea si adus-o cu un taxi, la el acasa, unde s-a culcat cu ea fara nici o ezitare. E convinsa ca asa s-a nascut ea. Dupa calculele ei, 7 septembrie adunat cu 7 luni de zile ( ca ea s-a nascut prematura) dau 14 martie. Asa o fi fost. Ideea e… ce fac eu pentru tataie? Pentru Anthony Queen-ul din familia noastra? Trebuie sa las ceva in urma lui, a mea, a noastra, a cui o vrea. Nu de alta, da' maine-poimaine moare. Nu radeti ca asa e! Are prostata si fumeaza de sparge! Recunoaste ca mersul la biserica in fiecare zi de duminica, il tine. Vorba aia are 81 de ani! M-am gandit la o afacere! Singura pe care pot sa o incerc si sa o fac e sa scriu un roman sau cine stie... mai multe. Sa fac bani din scris. Programat sau nu, trebuie sa o fac si pe asta, si cat mai repede cu putinta! N-o sa fiu prea in voga fiindca nu imi permit sa folosesc cuvinte deochiate gen pula, pizda, tras in cur sau la gaoaza, partar, cool, sheet, penetrare, sex, fuckereala cu toata familia lui de cuvinte sinonimice, drugs si nici chiar computer. Simt pe moment ca le-am cam epuizat. Verbal, ma refer. (in rest, ramane intre noi). Sunt tare, nu? Nu de alta, da’ patesc ca autoarea unui dictionar recent de argouri, care facand teren pentru a culege expresii a umblat 2 ani de zile prin puscarii si a mai pandit alti cativa ani prostiutate si pesti pentru a scoate la iveala limbajul greu de inteles, cel putin pentru politisti, al mediilor ezoterice, subculturale, tatuate cu inimi, cutite si sirene cu initiale, cu strampi din plasa, inele la burice si parfumuri internationale. Cand sa scoata minunatie vie de carte, dictionar unicat, absolut interesant, comisia de evaluare lingvistica formata probabil din academicieni obositi s-a rusinat toata, eliminand cateva expresii aparent vulgare. Cum sa recunoastem asa ceva ca limbaj? Autoarea, inteligenta si cu adevarat destupata nu a reusit si poate nici nu a vrut sa se opuna prea tare, pastrand la sertar, ca pe un elixir secret, explicatiile unor segmente de viata si comunicare. S-a ales, si cred ca asta e important, cu multi prieteni puscariasi si cu multumirile politiei caruia i s-a explicat in felul asta ce e aia o „lunga la rever” in limbajul hotilor de buzunare si cum e cu „rosu' la buza” pentru prostituate. Lu' tataie, fie el si Anthony Queen, tot nu as putea sa ii explic ce e aia „cool”, mai ales ca ma surprind pronuntand frecvent, fara nici o legatura cu realitatea, ticul asta verbal. Sa detaliez lucruri despre felatie in termeni pe care toate lumea ii stie, si daca nu oricum ii invata cand da de viata cu gard. O sa ma simt ca un Budai-Deleanu minor si o sa aduc a Fanus Neagu in umbra, asa cum am mai spus in repetate randuri (asta ar fi al douasprezecelea), dar cel mai tare o sa regret ca, dincolo de provincialism, o sa respect cuvantul inaintasilor si o sa las cate ceva prin bucatarie urmasilor mei...macar o reteta gresita de Revista Practic. Nu stiu de ce m-a trantit un entuzasm straniu. Parca am basul lui Alberti la degetul mic. Sigur e primul semn al succesului.
Ca sa incepi o afacere, oricare ar fi ea, am vazut la altii, brusc credinciosi, ca au reusit doar daca au tinut post si s-au spovedit saptamanal. Si totusi din cand in cand, pentru a mentine afacerea pe picioare, mai gusta si ei din odihna unui ulei de levantica, sau, si mai dur, a unui Sanax, Efectin, Xeroxat sau Prozac. Patronul Gebila a avut marea revelatie a unui nume de firma de abia cand a renuntat la fumat. Ma gandesc serios sa renunt si eu ca poate gasesc un titlu mai bun pentru roman. Dimanche Lucas a platit la OSIM o gramada de bani si a asteptat vreo 4 ani cu tot cu spagi aniversare sa isi inregistreze pseudonimul cu valoare de licenta internationala Cel mai istet a fost Debi care s-a facut totuna cu indicatoarele din oras care duc spre firma lui - DEBITOR DE MANCARE CA LA MAMA ACASA. El povestea ca s-a apucat de treaba dupa ce a venit de pe vas, unde a muncit la greu ca sa faca un ban cinstit. E singurul care a marturisit ca ii era dor de se caca pe el de saramalele lu' maica-sa si ca ideea de bodega i-a venit cand s-a spalat pe ochi intr-o dimineata. Zis si facut! Am cateva exemple bune in fata ochilor. O sa inceapa si el, in felul lui.
Se duse la baie, lua peria de unghii de pe chiuveta. Porcaria costase 7.000 lei. Era de la magazinul care isi facea reclama cum ca totul costa sub 10.000 lei. Intr-adevar, atata costa, atata face. (va urma)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!