agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6255 .



Modelul cultural european - 4
proză [ ]
Tabloul schematic al culturilor

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Constantin_Noica ]

2004-03-01  |     |  Înscris în bibliotecă de Bogdan Gagu



Procedeul de a reduce la o schemă, dacă nu culturile măcar unele manifestări din sînul lor, a mai fost pus în joc în cîteva rînduri. Așa s a încercat, de pildă, o schematizare pentru doctrinele politice din trecut sau pentru viziunile religioase tot din trecut. După gînditorii greci, existau numai trei doctrine politice în lumea cetăților: monarhia în sens larg (domnia celui ales de zei sau de oameni); aristocrația, iarăși în sens larg (domnia celor cîțiva buni); și democrația (domnia tuturor). Aceste feluri de conducere sînt în continuă prefacere: monarhia tinde să se prefacă în tiranie, ceea ce determină pe cei buni din cetate s o combată și s o înlocuiască prin aristocrație; la rîndul ei, aceasta din urmă tinde să devină oligarhie, ceea ce face pe cei mulți din cetate să i substituie democrația; numai că democrația alunecă prea des în demagogie anarhică, determinînd poporul însuși să ceară conducerea unuia singur, care să pună ordine în cetate. Se revine astfel, prin dictatură, la primul tip de conducere, monarhia, așadar se reia ciclul.
Dar ce este îndărătul acestui ciclu? Este o simplă condiție numerică, o schemă: sau conduce unul, sau conduc cîțiva, sau conduc toți. Iar unul — cîțiva — toți exprimă exhaustiv condiția cantității, o condiție astfel necesară (chiar dacă nu și suficientă) pentru orice tip de conducere politică.
Aceeași reducere, exterioară firește și de astă dată, s a putut face pentru religii. Ele sînt: sau monoteiste, adică invocă o singură divinitate, sau politeiste, invocînd mai multe, sau panteiste, văzînd divinul peste tot. Deși este limpede, la fel ca în cazul doctrinelor politice, că reducerea religiilor la categoriile cantității — unitate, pluralitate, totalitate — nu poate spune ceva în adîncime despre fenomenul religios, este totuși surprinzător, o clipă, să vezi că o asemenea reducere reușește.
Dar schema numerică nu reușește în adînc, nici nu poate reuși, tocmai pentru că nu este decît numerică, adică nu îndeajuns de complexă. Luat ca atare, numărul este lipsit de virtute explicativă, cum se știe încă de la eșecul urmașilor lui Pythagoras. În schimb, raportul dintre numere și raportul în genere s au dovedit a fi miracolul matematicilor. El este miraculos și în rest, ca raport și egalitate de rapoarte, proporție. Judecata de analogie, care a făcut posibilă magia și poate chiar unele religii trecute, se întemeiază pe analogii și proporții; la rîndul ei, toată cunoașterea începe de la un raport, cel al diversului de cunoscut față de unitatea posibilă a legii; societatea însăși se bazează pe rapoarte (nu numai pe simple raporturi) între oameni. Cultura, care înglobează toate aceste demersuri și realități spirituale (religii, sisteme de cunoștințe, rînduieli sociale), s ar putea regăsi și ea, schematic, în cîte un raport fundamental. Care anume?
Ni se pare că este raportul dintre Unu și Multiplu (sub ultimul trebuind să se înțeleagă atît diversitatea calitativă, cît și pluralitatea cantitativă). El nu înseamnă același lucru cu unificarea unui divers, care făcea problema cunoașterii. Ar putea fi, dimpotrivă, în cazul culturii, diversificarea Unului. Vom încerca deci să descriem rapoartele posibile între Unu și Multiplu, în gîndul de a sugera că tabloul acestor rapoarte ar putea oferi schema tipurilor de culturi reale sau a celor susceptibile de a fi concepute.
Există cinci rapoarte posibile între Unu și Multiplu:
1) Unu și repetiția sa;
2) Unu și variația sa;
3) Unu în Multiplu:
4) Unu și Multiplu;
5) Unu multiplu.
Fiecare dintre rapoarte ar putea da schema cîte unui tip de cultură, în măsura în care în sînul ei manifestările felurite ale vieții, ale lumii înconjurătoare, ale comunitații sociale respective țin laolaltă, prin raportarea lor la ceva unitar. Aceste cinci rapoarte, de altfel, sînt solidare cu cele cinci dintre excepție și regulă, cum se va vedea.
Este adevărat că în culturile sau în configurațiile culturale apărute în istorie nu se poate vorbi despre un tip de cultură „pur“; în toate apar, cu intensitate mai mare sau mai mică, trăsături din cele cinci rapoarte ale tabloului. Dar pentru fiecare configurație este caracterizator accentul pus pe un anumit raport al tabloului, sub semnul lui desfășurîndu se, pe toate planurile, cîte o comunitate istorică.
Unu și repetiția sa caracterizează în chip evident culturile primitive de tip totemic, amintite la primul raport dintre excepție și regulă. S a văzut, în cazul primei excepții, că unele caractere de ordinul totemismului se înregistrează în chip lămurit și mai tîrziu, în configurații de alt tip, și chiar în culturi, anume acolo unde se înscrie, fie și provizoriu, dogmatismul. Comunitatea devine atunci stagnantă, cum probabil era în culturile totemice, datorită Unului sau corpului unic de idei călăuzitoare, sortite repetiției lor. S ar putea însă presupune că lumile totemice erau mai însuflețite decît cele dogmatice, în măsura în care monotonia era consimțită, iar nu impusă. Oricum, accentul cade, în cele totemice, pe Unu și repetiția sa.
Unu și variația sa, ca alt raport între Unu și Multiplu (corespunzînd excepției ce confirmă regula), oferă schema culturilor de tip monoteist, ceea ce este valabil mai ales pentru configurațiile vechi, care aproape toate pun divinitatea drept principiu al unității. Este firesc ca popoarele monoteiste prin excelență, cel al Vechiului Testament, mai tîrziu și popoarele Coranului, să redea cel mai bine configurația culturală corespunzătoare. Însă curiozitatea istorică a făcut ca deopotrivă în ultimele două secole să apară o versiune laică a culturii pe bază de „Unu și variația sa”, în speță versiunea nord americană. Totul ține, în versiunea aceasta, de o Constituție, un fel de Unu ce îngăduie o largă variație în manifestările istorice. Atîta timp cît principiul unitar rezistă, comunitatea are sau tinde să aibă un profil distinct; altminteri își riscă sau disoluția, prin variația prea liberă a principiului ei (democrație laxă), sau regăsirea ei drept ce a fost inițial: un tentacul european aruncat peste ape.
Cu Unu în Multiplu ne întîmpină o schemă culturală de tip panteist (în cazul științelor, de tip panlogist), așa cum a fost înregistrată configurația culturală indiană, în care zeitățile par să nu aibă contur definit, cum se întîmplă și cu legea pe care o lărgea excepția. Caracteristic culturilor de tip panteist este că se edifică pe cîte o singură mare temă (respectiv pe cîte o singură mare teorie științifică), în cazul culturii indiene pe tema suferinței, în măsura în care lumea reală este privită drept un rău. Brahma e peste tot; rîul și ramul sînt și ele Brahma, astfel încît partea, încărcată de sens divin cum este, ar putea fi în jubilare (așa cum în cultura europeană Sfîntul Francisc a exprimat ceva din bucuria aceasta). Dar rîul și ramul, ca și păsărelele cărora le ținea predici sfîntul, sînt toate expresii ale „individuației“, iar răspîndirea Marelui Tot în realități individuale este sfîșierea lumii și suferința ei. Lumea e în excepție; ea lărgește regula, în sensul că îi sporește întruchipările, dar ceva rămîne în agonie pînă la sfîrșitul lumii, cum avea să spună Pascal. O cultură întemeiată pe ideea că lumea înseamnă suferință, așa cum se crede în cultura indiană și cum operează tehnicile ei spirituale, nu poate fi decît o încercare de terapeutică la nivel ultim, așadar o formă de soteriologie. Lumea trebuie vindecată și mîntuită.
Cu totul altfel arată culturile lui „Unu și Multiplu“, cele de tip politeist, în principal cultura greacă. Lumea nu este bolnavă, în răspîndirea ei prin individuație, ci tocmai aceasta reprezintă sănătatea ei, apolinicul ei: dar este ca excepția care nu obține regula. Așa cum zeii nu se resorb în substanța unui Zeus Brahma unic, oamenii ca și aștrii, fenomenele naturii ca și întruchipările ei au toate un sens liber. „Politeismul“ culturii grecești duce la afirmarea plină a cetăților, fiecare alta, ca și a constituțiilor, creațiilor, ideilor și școlilor filozofice, unde nu exegeza adevărului rostit cîndva în trecut importă, ci căutarea adevărului încă negăsit. În asemenea culturi, pantocrația Unului nu este de temut, ci mai degrabă disidența Multiplului. Grecii vor fi resimțit limpede acest risc de pierdere în pluralitate, de vreme ce au căutat pe plan exterior, prin Olimpiadele cu durată milenară, afirmarea de unitate în multiplicitate, în timp ce Platon avea să caute zadarnic, cu Ideea de bine, acel Unu nesocotit de afirmarea pluralității Ideilor. Abia cu Plotin, Unu se reafirmă plenar, dar atunci pierderea Multiplului va pune capăt culturii grecești, așa cum este probabil că pierderea Unului ar pune capăt cîndva culturii indiene ca atare.
În cadrul dezbaterii acesteia a Unului cu Multiplul, de fiecare dată, în primele trei rapoarte, Unu a fost — prin repetiția sa, prin variația sa, apoi prin răspîndirea sa panteistă — în chip limpede hotărîtor. Dimpotrivă, miracolul culturii grecești, din perspectiva spectrală a schemelor pe care le am invocat, ar putea fi redat prin preeminența Multiplului asupra Unului.
Tot ce precede nu reprezintă decît o schemă deocamdată, firește; ar trebui ca schema să fie dezvoltată într o structură, pentru ca abia astfel să putem avea sub ochi, de pildă, modelul culturii grecești. Dar nu orice schemă de cultură se ridică la o structură activă prin ea însăși; și de altfel acum ne interesează schema, structura și modelul culturii europene. Miracolul grec a rămas nerepetabil, iar de aceea el și este în același timp fascinant și inapt să devină un model.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!