agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2558 .



Spre Necunoscut Capitolul XI ( 11 )
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2009-02-24  |     | 



Cum să le dea părinților marea veste? Să-i anunțe pe amândoi odată? Ba mai bine să-i spună întâi mamei. Ea este mai înțelegătoare, întotdeauna a fost atentă la simțămintele lui. Chiar atunci când el căuta să și le ascundă, ea i le bănuia. De data asta n-a apucat să spună decât: „Mamă, sunt bucuros peste măsură. Viața mea în curând va fi cu totul alta.”
- Bănuiesc maică, bănuiesc despre ce vrei să-mi spui. Ai cunoscut o fată, acolo, dincolo de munți. Bată-i pustia de munți. De multe ori mă uit spre ei și le zic, în gând: „Bine-ar fi să nu fiți, că l-aș vedea, poate, pe înstrăinatul mamei drag”
Nae a rămas surprins de spusele mamei. Oare cum de le știa pe toate atât de bine? N-a putut să nu o întrebe.
- De unde știi, mamă, că este vorba de o fată în viața mea?
I-a răspuns așa cum o făcea de multe ori când era copil.
- Cum să nu știu, maică ? Doar ți-am mai spus că o păsăruică, ce te vede oriunde ai fi, vine și-mi șoptește la ureche despre tine. Și cum o cheamă, de unde și de-a cui este?
I-a povestit mamei, ca atunci în copilărie când nu avea nicio taină fără a i-o împărtăși. I-a povestit despre Victoria, cum a cunoscut-o, despre satul, părinții, frații și surorile ei, despre tot ce știa în legătură cu acei oameni, țărani, ca și părinții săi, dar atât de diferiți de ei.
- Văd că-i cunoști bine.
- Da, mamă, îi cunosc și parcă i-am și îndrăgit de când le-am spus că o să mă însor cu Victoria.
- Deci s-a hotărât lucrul acesta?
- Da, s-a hotărât, dar tatăl Victoriei a mai zis că nu vrea să audă de nicio pregătire de nuntă până când nu va merge și tata cu mine acolo, în satul lor, pentru a le cere fata, așa cum e obiceiul la ei dar, cum bine știi, și la noi.
- Bine a zis viitorul tău socru. Fata trebuie cerută. Să nu zică nimeni că nu v-ați însoțit ca niște copii cuminți ce ascultă de părinți, cu toate că sunteți amândoi cu carte. Să-i spui tu tatălui tău, dar să nu știe că mi-ai spus mie întâi. S-ar supăra rău de tot dacă n-ar fi el primul care ar afla. Fă-l să creadă că-i ceri sfatul. Dacă va fi, cumva, împotrivă, nu te certa, fă-te supus, că până la urmă tot nu se va face după voia lui, care se poate schimba, pe când a ta va rămâne, după cum văd eu, de neclintit.
Sfatul i-a prins bine. Da, trebuia ca tatăl lui să știe că el, cel mai mare fiu al lui, nu va face un pas important în viață fără să-i ceară nu numai binecuvântarea ci și, în primul rând, acordul.
L-a ascultat tatăl său dar n-a zis, o vreme, nimic. Tăceau amândoi, o tăcere care se prelungea nefiresc de mult. A rupt-o Nae.
- Ei, ce zici, tată. Vii să mergem în Ardeal pentru a cere mireasa părinților ei?
N-a primit nici un răspuns, parcă glasul său i-ar fi ocolit urechile. De-abia după o vreme, cu o voce de parcă atunci s-ar fi trezit din somn, întrebă:
- Ce ziseși, copile? …A da…vrei să te însori acolo departe.
- Da, tată.
- Mă luaseși pe nepregătite. Numai la asta nu m-aș fi gândit. Și știi de ce?
- Nu, tată.
- Te credeam tot copil, și n-ar fi trebuit pentru că la etatea ta eu eram însurat și cred că și tu veniseși pe lume.
Și iarăși nu mai zise nimic. Lui Nae parcă-i era frică să mai zică ceva. Se gândea cum o să procedeze în eventualitatea unui refuz. Pe obrazul tatălui nu se putea ceti nimic, doar parcă se gândea profund undeva, departe.
- Tată, aștept răspunsul dumitale. Dacă îți trebuie un timp de gândire, și nu văd de ce, eu aștept până mâine ba chiar până la anul că doar nu mai sunt decât vreo câteva ceasuri din ăst an.
- Ce pot să-ți spun eu acum este că a început să se `mplinească vremea. N-ai de unde știi, n-am povestit niciodată. Știi doar că am făcut războiul și că atunci când ne-am retras din Ardeal ne-am tot retras și iar ne-am retras dar pentru mine retragerea s-a terminat mai repede ca pentru alții. O știi și pe asta, la Perșani, dincolo de munți, am fost luat prizonier și dus în Germania. Ei, ce am pătimit pe acolo, n-ai de unde știi că nu am mai povestit nimănui. Atât de rău a fost, la începu, încât m-am rugat bunului Dumnezeu să mă ia la dânsul. Douăzeci și cinci de zile am călătorit, înghesuiți unul într-altul, pe timp de iarnă, flămânzi și degerați într-un vagon de marfă. În fiecare zi murea câte unul. Cei rămași îi cântam mortului veșnica pomenire apoi îl puneam într-o margine iar când trenul se oprea și se deschidea ușa îi făceam vânt afară. Tot atunci ni se dădea și mâncarea. O pâine neagră la patru oameni. Cei mai tari mâncau și în locul celor mai slabi. Am ajuns apoi într-un lagăr unde erau sute, dacă nu mii de alții ca noi. Mâncarea zilnică - o apă caldă în care se vedeau, din când în când, bucăți de sfeclă. Napi din aceia, ce au ajuns de la o vreme și pe la noi, pe care îi dăm iarna vacilor înainte de a făta. Când a dat primăvara și a început a crește iarba, mulți au început să se înfrupte din ea. Unul mai lacom a găsit, într-un dos, o mână de trifoi. După ce a mâncat-o a început a se umfla și după nici un ceas a murit în chinuri groaznice. N-a trecut mult și jumătate din curtea lagărului s-a transformat în cimitir. Dacă se nimereau să fie mai mulți morți odată erau băgați în aceeași groapă. Ei atunci, într-o noapte când aveam călduri, m-am rugat cerându-i Domnului să mă lase în viață pentru a vă mai vedea odată, pe tine care erai cel mai mare, pe Ion, pe Nuța, pe Gheorghe și pe mama voastră. Știam că trebuia să se mai fi născut unul dar n-aveam de unde știi dacă e băiat sau fată. Nici n-am știut până n-am venit acasă și am văzut-o pe Ecaterina mergând de-a bușilea prin curte. Nu ți-aș fi povestit lucrurile astea nici acum dacă n-apucam să-ți zic, în legătura cu însurătoarea ta, că a început să se-mplinească vremea. M-am rugat atunci ca barem pe tine să te văd însurat. De aceea mi-am adus aminte de toate nenorocirile de atunci, când ai zis că vrei să te însori. Dumnezeu m-a ajutat atunci după rugăciune. Ca prin minune am ajuns ajutor de bucătar. Se pregătea în cazanul mare ciorba de napi, dar tot acolo pe o sobă mai mică cartofii și bucățile de carne pentru paznicii noștri. Așa am scăpat cu viață și sănătos. Acum o să mă rog să-mi îngăduie Dumnezeu s-mi văd și nepoții. Nepoții de la tine și, poate de la alți câțiva, că de la Măria asta mică parcă n-aș îndrăzni să-i cer. Ar fi prea de tot.
Și zicând vorbele de pe urmă fața i se însenină într-un zâmbet pe care Nae nu i l-a mai văzut de mult.
- Cât despre însurătoarea printre ungureni eu zic să te mai gândești. Ia zii: n-ar fi mai bună fata cea mijlocie a lui Þâfru. Au pământurile lângă ale noastre, cu ce-i dă taică-su, cu ce câștigi tu, cu ce vă mai dau eu, poți să ridici o casă în băi chiar mai mare ca cea pe care am ridicat-o eu, și mai către izvoare, pe curtea ce am să ți-o dau mai sus de stabiliment. Puteți să stați acolo și să primiți și dintre cei ce vin să se tămăduiască pe acilea, că sunt tot mai mulți și aduc olăneștenilor, cu case-n băi, tot mai frumoase venituri. Ce zici, Taică?
- Dacă zici matale am să mă mai gândesc. Dar numai până la anul, adică mâine. Dar ar trebui să te gândești și dumneata la un drum către Ardeal. N-ar fi bine să mergem de Bobotează ori de Sfântul Ion ?
- Eu zic c-ar fi mai bine de amândouă sărbătorile. Dacă vom ajunge în ajunul Bobotezei vom vedea cum postesc cei de pe acolo și apoi cum se dedulcesc de sărbători. Îmi pare rău numai că i-am făcut pe cei a lui Þâfru să sughită că vorbirăm despre ei.
S-au uitat unul la altul și au început să râdă pe înfundate. Nae și-a adus aminte de Radu din Cornățel și de Viorel din Ruși. Doar cu acești prieteni a mai râs cu atâta poftă, din te miri ce.



















.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!