agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2588 .



Celălalt Dalai Lama - I -
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2009-02-01  |     | 




La orizont crestele munților păreau sub cerul albastru diademe de argint, înmuiate în penelul zăpezilor veșnice. Era lumea la care Norbu visase încă de când era mic și împreună cu bunicul Wangdue cutreierau pășunile, ce se așterneau ca niște semne de carte peste trupul maiestuos al Muntelui Lupului Cenușiu. Acum avea 15 ani și toată dimineața căutase un loc bun de pășune pentru Anil, iacul său, pe care bunicul îl îmblânzise cu ani în urmă și pe care acum băiatul îl folosea ca animal de povară. Toată averea săracei sale familii. După moartea tatălui său, buna lui mamă, Gu-Lang, nu se mai recăsătorise, dar în casa lor apăruse într-o bună zi statura amenințătoare a unui alt bărbat, care se aciuise prin părțile lor venind dinspre Sichuan. Era un om rău, cu glasul întotdeauna încărcat de mânie și vorbe grele, cum Norbu nu auzise nicicând din gura tatălui său defunct. Parcă de atunci și iubirea mamei sale pentru el se ascunsese undeva, departe, dincolo de lanțurile de munți ale Tibetului. Era poate speriată și ea de ieșirile brutale ale bărbatului, care, în loc să aducă pacea și înțelegerea în casa lor, răscolise nefericirea, așa cum un vânt de seară învolbură tăciunii unui foc abia mijit și palid. Semnele de pe trupul lui Norbu, care împlinise de curând 15 ani, erau dovezi că pentru noul său tată el nu însemna decât un mijloc de câștigare a existenței familiei și așa de mult strâmtorate de nevoi și lipsuri. Fiindcă Goba, bărbatul apărut în viața mamei sale, era un bețivan recunoscut în satul lor și un om căutător de gâlceavă cu toată lumea. Muncea cu ziua pe unde apuca, bineînțeles dacă în acea zi nu era beat și lipsit de forța necesară pentru a câștiga un yuan amărât pentru pâinea cea de toate zilele. Așa că Norbu trebuia să trudească din greu pe la diverși consăteni, făcând corvoade cu Anil și încercând să aducă prin bănuții câștigați un strop de liniște în casa lor. Azi, fiind duminică, zi de sărbătoare, Norbu se gândise să își aducă pe pajiștile încă legănate sub draperiile de iarbă crudă animalul, pe care el îl considera ca pe un membru al familiei.
Dintr-odată, din cer începu să se cearnă o ploaie deasă și rece. Drumul până acasă era destul de lung. Așa că Norbu îl mână pe Anil spre peștera din apropiere, ce își deschidea umil și primitor surâsul de piatră. Animalul se trase într-un colț al peșterii, iar el se întinse pe un mușchi reavăn și moale, și închise ochii. Se gândea că viața asta este plină de nedreptate și mai ales de suferință pentru cei mai mulți oameni. Învățase de la bunicul său că cei care suferă se pot elibera prin asta de preocupările mărunte ale lumii, și că în sufletul lor suferința va înflori într-o zi ca o floare albă de lotus. Atunci, iluminatul Buddha va răsplăti acel suflet cu o pace și fericire eterne. Norbu era un copil dornic mereu să cunoască lucruri noi. Învățase de la bunicul să citească pe chipul aspru al cerului, și știa să recunoască sub acoperișul gândului său amenințarea norilor de ploaie sau binefacerea razelor pline de viață ale soarelui. Știa când este vremea să vorbească și când să asculte. O făcea cu o maturitate greu de descifrat în jocurile celorlalți copii de vârsta lui. Poate viața lui plină de tristețe, poate lipsa unei iubiri paternale, poate aplecarea lui spre a cunoaște, îl deosebeau atât de mult de lumea zglobie a copiilor, care-l înconjurau ca pe un turn de tăcere și înțelepciune. Nu o dată bunicul îi spusese că locul său ar trebui să fie între zidurile pașnice și sfinte ale unei mânăstiri de călugări. Nu trebuia decât ca Norbu să-și dorească din prea-plinul inimii asta și totul va putea deveni faptă într-o binecuvântată zi. Cu aceste gânduri, sub darabana ploii necruțătoare, care acum împresura cu o cunună de ghimpi reci creștetul peșterii, Norbu adormi. Se visa pe o cărare cu totul din aur, și el nu îndrăznea să pășească pe ea. Se uita la picioarele lui desculțe, pe care noroiul se prinsese ca un rac cu clești mari și negri și se gândea că nu poate întina puritatea acelei cărări sfinte cu tălpile lui murdare. Un vânt blând răsfira coroanele copacilor din jur, cireși cu fluturi albi de floare țesuți pe crengile tinere, viguroase. De jur împrejurul potecii, adormit printre trestii imperiale, se odihnea un lac înnobilat de gravura pură a florilor de lotus. Auzi ca o foșnire de ape și pe cărarea de aur păși un tânăr îmbrăcat într-o lumină de zăpadă. Pasul aproape că îi plutea, ca și cum și el s-ar fi ferit să calce pe de-a-ntregul pe poteca minunată. Tânărul se apropie de el și îi întinse mâna:
- Norbu, de ce te temi să calci pe poteca de aur?
- Fiindcă niciodată piciorul meu nu a atins asemenea frumuseți. Îmi este teamă să nu întinez cu tălpile mele pline de noroi veșmântul de aur al potecii...
- Nu trebuie să te temi! Oricine poate păși pe această potecă de aur. Dacă are sufletul curat și dacă a învățat ce este aceea suferința...
- Nu știu dacă am sufletul curat, bunule domn, dar suferința știu că am învățat-o demult. Din ziua când bunul meu tată ne-a părăsit. De atunci, zi de zi, suferința mi-a devenit soră mai mare, ocrotitoare, și fără ea cred că nici nu aș putea trăi...
- Spiritul tău, Norbu, este liber. Nu ca al oamenilor mari, târâți de patimi și griji efemere spre prăpastia dragonului de foc, izvor al tuturor relelor din lume. Copiii nu sunt acoperiți de negura păcatelor. Și mintea ta a învățat să adune în cămările gândului tot ceea ce bătrânul Wangdue, bunicul tău, te-a învățat. A venit însă vremea să cunoști și să simți lumea din jur cu pasul și cu cuvântul.
- Cum o voi putea face, eu, un copil sărac de țăran tibetan?
- O vei face! Vei pleca de mâine în lume. Nu te gândi ce vei mânca și unde îți vei pleca seara capul. Eu voi fi cu tine mereu. Vei cunoaște lumea și suferințele ei. Numai așa vei ști, dacă ai suferit la fel de mult ca și ea. La capătul călătoriei tale vei putea să înlături suferința din trupul și spiritul tău pentru totdeauna. Eu am făcut-o demult și pacea s-a revărsat peste mine ca izvorul de lumină ce curge pe versanții muntelui Sumeru...
- Muntele Sumeru...? Bunicul mi-a spus că acolo se află al treilea pol al pământului...
- Așa este, Norbu! Sumeru este podișul cosmic, centrul lumii, acolo unde fiecare din noi reface prin trupul său ordinea universală... De aceea călătoria ta va fi una inițiatică... La capătul ei vei cunoaște adevărul cel mai presus de toate. Dar să știi. Toate minunile și tainele lumii, înainte de a exista în afara noastră, sunt în noi înșine. Drumul și ținta lui sunt de pe acum în tine, ca niște sâmburi de viață ce așteaptă să înflorească și să dea rod. În această viață noi suntem drumeții, dar și drumul. Călătoria și scopul acesteia. Toate sunt în noi. Trebuie doar să le cunoaștem. Vei face această călătorie prin șapte pași. Așa vei ajunge în Lhasa...pe acoperișul lumii...
- Bunule domn, cum pot ajunge prin șapte pași la Lhasa, care se află dincolo de vârfurile acestor munți?
- O vei face, Norbu! Eu voi fi cu tine. Când vei ajunge la porțile palatului Potala și vei fi întrebat ce dorești, vei spune doar atât: „Am făcut șapte pași ca să ajung în Lhasa!”. Și porțile îți vor fi deschise. Depinde apoi numai de tine cum îți vei cultiva sufletul acolo, în orașul minunat, cum vei învăța secretul păcii veșnice, cum vei intra în nirvana, spălat de toate păcatele și durerile lumii. Cum vei putea păși pentru prima dată cu adevărat, nu ca acum, în vis, pe nobila cărare octuplă...
Norbu se retrase speriat câțiva pași înapoi, căci, fără să-și dea seama, se afla deja pe poteca de aur.
- Nobila cărare octuplă? spuse el speriat, cu ochii mari și tremurând imperceptibil. Bunicul mi-a vorbit de nobila cărare octuplă... Cea pe care tânărul Buddha a pășit, după ce a învățat ce este cu adevărat suferința și s-a lepădat de ea pentru totdeauna...
- Vezi, vezi, Norbu, tu poți cuprinde cu mintea ta cerul și pământul întreg! Dar va trebui mai întâi să le cunoști întruchiparea lor de zi cu zi, de noapte cu noapte. Să trăiești între oameni și să fii alături de ei, când suferința îi acoperă cu giulgiul ei de neființă.
- Cum pot eu, un biet copil, să ajut oamenilor în suferința lor? Eu, care nu pot să înțeleg și nici să înving suferința, care mă bântuie clipă de clipă?
- Asta vei învăța în călătoria ta. Atunci când vei face cei șapte pași...pașii lui Buddha...pașii mei...!
Norbu rămase locului ca împietrit. Buddha, iluminatul, fusese cel care îi apăruse pe poteca de aur a visului, îi întinsese mâna și el îl atinsese. Îi simțise respirația cum se strecura prin părul lui cârlionțat ca o răsuflare de dragon sfânt, resimțise căldura palmei lui, care-i mângâiase fruntea.
O boare rece îl cuprinse și deschise ochii. Penumbra ce se revărsa din afara peșterii îi dădu de veste că se înserase și că totul nu fusese decât un vis.
Dar oare un vis nu se poate transforma în realitate? Bunicul Wangdue îi spusese mereu că orice vis poate deveni realitate. Atunci când îți dorești asta din tot sufletul. Și când lupți pentru acest vis.
Oare se va îndeplini și acesta, în care iluminatul Buddha îi apăruse blând pe nobila cărare octuplă, acolo, în peștera tainică a visului său?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!