agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2626 .



Spre necunoscut. Capitolul XI ( 8 )
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2008-12-28  |     | 



A trebuit să termine povestea. Când a ieșit, împreună cu copiii, vântul nu mai bătea deloc. Cerul plumburiu dădea drumul primilor fulgi care deîndată au început să danseze. Din ulițele pe unde se răspândiseră copiii se auzeau chiuituri de bucurie. A nins toată noaptea, și încă o zi, și încă o noapte. În prima dimineață, după ce nu a mai nins și negurile s-au risipit, un soare strălucitor făcea ca zăpada să scânteieze. Apoi, mai multe zile la rând, același soare reușea, doar câteva ore, să lumineze zăpada înghețată. În ziua, în care s-a dat vacanța de Crăciun, a început a se înnoura din nou. Nae cu gulerul, căciula și mânușile noi care-i veneau atât de bine s-a urcat în trenul de Copșa pentru a ajunge în Halta Vesăudului, unde Viorel Șerb îl va aștepta, cu siguranță la ora patru și jumătate, așa cum conveniseră în ultimele scrisori. Pe geamul vagonului se vedea numai graba fulgilor spre a ajunge pe plapuma albă iar mai târziu, din loc, câte o luminiță. Se uită la ceas. S-a înserat mai repede. Și trenul mergea deosebit de încet parcă s-ar fi temut să nu intre în nămeți. Când s-a oprit, Nae a fost singurul călător care a coborât. Se înnoptase de-a binelea. Era singur în bătaia vântului ce-i aducea fulgii în față. A așteptat să plece trenul pentru a putea să caute potecuța ce ducea spre ochiul de fereastră luminat al cantonului ce se zărea la o oarecare depărtare. S-a îndreptat înspre acolo prin zăpada neatinsă. O umbră, despre care nu putea ști când și de unde a apărut, îi strigă:
- Dumneavoastră sunteți, domnule învățător? Veniți încoace!
După ce s-a apropiat gărarul, căci el era, l-a poftit în canton.
- Haideți, intrați. Numaidecât va veni și domnul Viorel. Nu se poate să nu fi auzit trenul. S-a dus să pună caii la adăpost în grajdul vărului său. Are o casă singuratică, la drum, între Șeica Mică și Ruși, nu departe de aici. Acum nu se vede din cauza înserării și ninsorii. Dar haideți la mine în canton că ne acoperă de tot zăpada.
Doar după ce a intrat, Nae și-a dat seama că paltonul și căciula îi erau acoperite de zăpadă. N-a apucat cantonierul să i le ia pentru a le scutura afară că a și intrat Viorel.
- Măi Nae, ai adus cu tine o grămadă de zăpadă de nu știu cum o să răzbească cei doi cai prin ea până acasă. Da nu-i rău deloc pentru că nu i-ar fi stat bine Crăciunului fără zăpadă. Și decât deloc, mai bine să fie foarte multă.
Și-au luat rămas bun da la cantonier, oamenii din două sate îi ziceau gărarul, și au înaintat cu greu până la casa de la marginea drumului. Aici familia vărului lui Viorel lua cina. Mirosea îmbietor a cartofi copți și a ceapă, erau doar în postul Crăciunului. Au fost poftiți la masă. Nae a zis că o să ia doar puțin, ca să nu refuze. Dar când a simțit gustul cartofilor și a cepei roșii nu s-ar mai fi dat dus. A băut cu poftă și un pahar de moare. A trebuit să mai mănânce vreo doi-trei cartofi pentru a putea să închine și un pahar de vin. După ce l-a gustat pe îndelete și apoi l-a dat peste cap, și-a adus aminte că acest gust de busuioc îi era cunoscut de când tot pe aceste meleaguri mai băuse, cu două toamne în urmă, vinul cu același gust.
A insistat mult gazda pentru ca cei doi să mai rămână, ba chiar să stea până a doua zi când, poate, vremea se va mai îmblânzi, ori chiar dacă va rămâne tot așa vor merge pe ziuă, fără nicio primejdie, Viorel nici n-a vrut să audă. Caii sunt bine hrăniți și odihniți așa că, chiar dacă se va lua o haită de lupi după sanie, vor scăpa cu bine pentru că cei nici patru Kilometri îi vor străbate cel mult într-o jumătate de oră. Lupii vor rămâne mofluzi la capătul satului.
N-a avut dreptate întrutotul Viorel. Erau ei caii bine hrăniți și odihniți dar și nămeții erau destul de mari. Au trebuit, în câteva rânduri, să coboare din sanie și să împingă, au trebuit să ocolească un nămete mai mare și când să revină pe drum și-au dat seama, cu groază, că nu mai sunt pe șosea. Cu lămpașul în mână Viorel s-a depărtat de sanie. Lui Nae, care ținea dârlogii cailor, i s-a părut că a trecut mult timp până ce prietenul lui s-a întors, dar fără lămpaș.
- Ce făcuși cu felinarul, măi Viorel? Ce ne facem fără el? Nu ziseși tu că acea lumină ne va apăra, dacă va fi cazul, de lupi? Cu ce ne vom apăra acum, Viorele?
- Ho, mă, nu te mai văieta atâta că doar n-au început să mânce lupii din tine! Lămpașul l-am lăsat pe borna kilometrică. Poți să-i mulțumești Celui de Sus că am găsit-o. Ia uită-te la dreapta și o să-l vezi
Într-adevăr luminița se vedea. Au îndreptat sania spre acolo și apoi au fost atenți la bornele care indicau fiecare sută de metri a kilometrului parcurs. Apoi tot Viorel a mai zis:
- Doamne, dă-le sănătate la drumarii aștia. Astă vară ne tot miram că la ce or trebui atâtea pietre scrise la marginea drumului. Uite că ne-au fost de ajutor cu toate că nu cred că s-au gândit, dragii de ei, că vor fi de folos pe vreme de vifor. Dar dacă-i drum național, cum zicea la gazetă, trebuie să aibă și pietre scrise pe margine. Acum n-ai văzut că este noapte și zăpadă multă,dar lângă fiecare piatră pe care sunt scrise sutele de metri, este o grămadă de pietriș. În fiecare sat pe unde trece drumul, este un om căruia noi îi zicem picher. Este plătit, și încă destul de bine, să împrăștie pietrișul, mai ales după ploi, și să aducă altul când este pe terminate.
Tot vorbind, au ajuns în sat. Dar nu în timpul prezis de Viorel ci în mai bine de un ceas. La ferestrele primelor două case nu se vedea nici o lumină. Doar lătrături de câine dădeau de veste că sunt locuite. A treia casă era a morarului Șerb, cumnatul primarului Niculae, care era tatăl Victoriei, învățătoarea. Din clădirea dinspre uliță se auzea zgomot înfundat de motor semn că moara funcționa. În curte erau câteva căruțe ce stăteau, ca la orice moară, la rând. Erau cei întârziați care n-aveau încă făina de trebuință pentru pită, pentru cozonaci și hencleșe acum când mai era puțin timp până aveau să se dedulcească, odată cu praznicul Nașterii Domnului. Viorel a deshămat caii, i-a dus în șură unde i-a șters bine cu șomoioguri de paie, a pus pe ei pături apoi i-a băgat în grajd. Numai după aceea au intrat în casă. Mama lui Viorel îi aducea aminte lui Nae de mama prietenului său Radu din Cornățel și de propria lui mamă. Avea, ca și ele, grijă ca prietenul fiului ei să se simtă bine, îl trata ca pe propriul ei copil. L-a ospătat cu ce a avut mai bun de post, i-a făcut patul într-o cameră alăturată de cea a lui Viorel, apoi i-a poftit la culcare
- Noi ne-om culca mult mai târziu, mamă, suntem așteptați la școală unde, așa cum știi, încă din a doua săptămână a postului se învață colinde. Anul acesta Ceata feciorilor s-a mărit și sunt unii care nu le prea știu.
- Du-te, Viorel, nu zic nu, dar pe Nae lasă-l să doarmă. O fi obosit după atâta drum.
- Lasă-l că va dormi el destul după ce va îmbătrâni, hai băiete, îmbracă-te și să mergem!
Au ieșit. Nu mai ningea dar înaintau, destul de greu, prin zăpada afânată. Bezna era aproape deplină, întreruptă doar, din când în când, de ochiuri de fereastră luminate.
- Dacă ar fi ziuă, ți-aș zice să te uiți bine pe unde mergem, că poate te va trage ața să mergi și singur într-acolo.
- Dar parcă ziceai că mergem la școală la repetiții
- Repetițiilor astea de colinde pe aici li se spune probe. Deci mergem să facem probe la colinde. Dar va trebui să ocolim un pic prin Gheurușa. Acolo stă cineva căreia i-am promis că vom merge s-o luăm pentru a o însoți, tot la școală. Acolo fac probe și cele din ceata fetelor.
Nae și-a dat pe loc seama că se îndreaptă spre casa Victoriei. Îl cuprinse așa ca o neliniște. Ca și când ar fi vrut să scape de ea, se răsti la Viorel:
- Nu puteai să-mi spui din timp unde mă duci? Trebuia să mă pregătesc și eu!
- Dar ce pregăteală îți mai trebuia? Căciula și gulerul de astrahan văd că sunt la locul lor, mănușile la fel. Ar fi trebuit să-ți dau câteva păhărele de rachiu ca să prinzi curaj? Nu-ți trebuie nici un curaj că te știu băiat descurcăreț!
Au coborât din șosea câțiva zeci de metri și apoi au început să urce. Viorel povestea despre obiceiurile satului în ajunul Nașterii Domnului. Tot satul colindă, dar pe rând. Primii, de dimineață, sunt copiii mai mici, fete și băieți, de-a valma, fără stea. Apoi cei mai mărișori, fiecare grup cu câte o stea pe care au lucrat-o și au împodobit-o ei, în mai multe zile. Rotundul stelei este dat de o sită veche ce nu mai putea fi folosită la cernutul făinii. Razele erau închipuite de bucățele de laț. Apoi i se punea coada, tot de lemn, de care era ținută. Împodobitul stelei, cu iconița Nașterii la mijloc și hârtie lucitoare între năfrămuțe lua și el câteva zile. Încă de la începutul toamnei copiii mai mici, care urmau să meargă prima dată cu steaua, începeau a fi îngrijorați, de față cu părinții, că sita a început să se găurească. De multe ori chiar ei o ajutau să capete găuri. Cei mai mari păstrau de la un an la altul sita din care se făcea steaua. După copii, la începutul nopții era rândul feciorilor să colinde urmați de ceata fetelor. Apoi veneau la rând bărbații iar ultimele cete erau cele ale femeilor, înspre ziuă. Numai ele erau cele care cântau „Ziurel de ziuă”. Erau ultimele pentru că aveau cel mai mult de lucru cu pregătirea bucatelor și cu făcutul curățeniei.
- Ai să vezi, Nae, ce frumos e pe la noi în seara de ajun. Mereu se aud cântece. Câteodată cetele, care cântă, sunt așa de aproape încât se încurcă una pe alta. Asta se întâmplă pe la marginea țighidișurilor .
- Dar ce or fi țighidișurile ? Oare așa ziseși ?
- Ei, zisei, zisei! Nu zisei nimic, am zis doar! Și acum ține minte, că imediat intrăm în curtea uncheșului Niculae, nu mai folosi atâta perfectul simplu. Că parcă nu sună atât de bine pe la noi. Despre țighidișuri ți-oi spune altădată că acum nu mai avem vreme.
S-au oprit în fața unei porți. Viorel a apăsat pe clanță. Poarta nu era încuiată. Au intrat în curte. Un lătrat subțire, dar hotărât, aproape i-a speriat.
- Taci, măi Leu, că sunt eu, Viorel de la Moară. Ce dracu, nu mă mai cunoști?
Cățelul s-a oprit pe dată din lătrat gudurându-i-se printre picioare. Dar tot mai mârâia, din când în când, către Nae. Ușa de la tindă s-a deschis și în privar s-a ivit uncheșul Niculae
- Care ești acolo? Hai spre lumină să te văd!
- Oameni buni, oameni buni!
- Ei bată-te să te bată, hai în casă nepoate.
- Vin eu, dar nu sunt singur
- Ei atunci haideți că am auzit cum ai zis, că sunteți oameni buni.
Au intrat. Au fost poftiți în casa de dinainte. Aici podelele erau proaspăt spălate, chindeauăle de la icoane și oglindă, blidele și cănile agățate de grindă, ramele, în care sub sticlă se aflau fotografii din care priveau bărbați și femei în haine de sărbătoare, toate, toate,străluceau de curățenie. Să fi fost oare terminată, așa de devreme, curățenia pentru Crăciun, ori poate gazdele știau despre o importantă vizită mai înainte de sărbători? Asta n-o putea ști Victoria și mama ei decât de la Viorel. Dar cine să-i întrebe. Oare știa și Niculae despre această vizită? Poate că nu. Poate că numai buna lui ținere de minte l-a făcut să exclame la vederea lui Nae:
- Apoi eu te cunosc pe dumneata, domnule. Nu-i așa că ai fost, cu alți domni, acum vreo doi ani pe la primăria noastră.
- Îi adevărat, domnule primar, am fost.
- Dar nu-mi mai zice mie domnule, că mă mâniu. Zi-mi cum îmi zic toți oamenii, ceva mai tinerei decât mine, zi-mi bade Niculae.
- Da, bade Niculae, am fost în primărie și am vorbit cu dumneata. Îmi aduc aminte și de Zmeu care a fost calul feciorului dumnitale, Zaharie.
- Dacă-i așa să ciocnim un pahar cu vin. Mărie, adu tu pahare. Pentru mine nu, că eu beau din cănuța rejelui



























.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!