agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2623 .



Spre necunoscut. Capitolul XI ( 2 )
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2008-08-21  |     | 



- Domnule învățător, începu primarul Brândușe, dumnealui este subrevizorul școlar Ion Bărbătei.
- Încântat de cunoștință, zise Nae ridicându-se. Vă rog să mă iertați, domnule subrevizor, este singurul scaun pe care-l am. Vă rog să luați loc.
- N-ai de ce să-ți ceri iertăciuni, domnule învățător. Eu ar trebui să fiu iertat că vin așa pe nepusă masă. Și, dacă tot am venit, trebuia să vin, ca la slujbă, mai de dimineață că doar pentru asta sunt plătit. Sunt sigur că mi-ai fi găsit un scaun. Dar așa a trebuit să ascult de sub fereastra asta deschisă, împreună cu domnul primar, tot ce s-a întâmplat înăuntru. Mi-ar fi plăcut să văd și eu copiii. Mai ales pe fetița aceea care a recitat La oglindă și pe băiețelul care a cântat atât de voinicește și fără greș Hațegana. Am auzit, am auzit și mi-a plăcut. Am să trec și la raport.
Într-o clipă i-a trecut lui Nae multe prin cap. Se pare că a fost inspectat și că a ieșit bine. Doar el i-a învățat pe copii să cânte și să recite. Da, dar acum ce se va face cu acest oaspete-inspector care se poate să fie flămând și însetat. Și el, ca gazdă, n-are cum îi ostoi setea și foamea cum s-ar fi căzut. Dacă știa, vorbea cu lelea Mărioara, din vecini, să taie cocoșul pe care i l-a promis. Pe bani, desigur. Nu-l poate invita la el să-i ofere din brânza și pâinea aceea uscată și din castraveții și ceapa ce le avea de o săptămână și mânca din ele tot cu țârâita. Nici patul nu și l-a făcut azi dimineață. Chiar să fi avut ceva pregătit i-ar fi fost greu să-l invite. Dar acum îi venea parcă amețeala când știa că trebuie să plece cu el împreună pe ușa acestei săli. Nu se poate să-l lase singur până la ora trenului. Îl va duce până la gară primarul că doar tot el îl va fi adus. De ce n-a putut să-i spună de ieri, primarul dracului, că doar nu se poate să nu fi știut cine o să vină azi la școală. Printre aceste gânduri negre trebuia să răspundă și la întrebările ce i le punea inspectorul. Ba, iată și altă tevatură se arată. În sală intră din nou părintele Simion care ieșise printre ultimii.
- Dar ce faci, domnule învățător, nu mai ieși odată? Preoteasa a zis, încă de dimineață, să nu fac cumva să merg la masă fără dumneata.
Cu o voce stinsă, Nae de abia putu îngăimă:
- Domnule subrevizor, vă prezint pe părintele Simion, parohul acestui sat
- Cunoaștem, cunoaștem. Și el ne cunoaște, nu-i așa măi Bărbătei?
- Vai de mine, Simioane, cât pe-ci să nu te mai știu. Cine te-a pus să te ascunzi după barba asta?
Au început amândoi să râdă și să se bată pe umeri.
Când îl auzi pe părintele Nae, răsuflă ușurat, dar numai în gând.
- Haideți, ce mai stați. Să nu lăsăm pe preoteasă să ne aștepte prea mult. Nu-ți vrea să pună bucatele la încălzit.
- Simioan, cum să facem? Eu și domnul învățător mai avem o treabă care n-o să dureze mult.
- Dacă n-o să dureze, stau și eu. Până atunci, Brândușe, tu du-te și spune-i preotesei că noi nu întârziem mai mult de un sfert de ceas.
N-au stat nici un sfert de ceas. Nae, la cererea subrevizorului, a deschis cu cheița dulapul. Registrele matricole și cataloagele erau învelite în hârtie albastră. Pe dosul ușii dulapului era caligrafiat frumos un „Opis” Bărbătei a luat câteva registre, le-a deschis pe rând, și-a notat ceva într-un carnețel. S-a uitat la catalogul din anul acela și apoi la cele din anii trecuți și iar a mai scris în carnețel.
- Ei, domnule învățător, cred că o să ajungi director. Dacă o să meargă tot așa, s-ar putea să mai înființăm un post. Pe la începutul lui august va trebui să vii la canțelaria noastră de la Alba Iulia cu o hârtie în care să fie trecut numărul copiilor pe clase. Va trebui să poarte acea hârtie în afară de ștampila școlii și pe cea a primăriei. De fapt, uite aici instrucțiunile. Acum pune-le în dulap, sub cheiță și le vei ceti în altă zi că astăzi este mare sărbătoare..
După câteva minute cei trei, primarul se retrăsese, intrau în camera cea mare a Casei parohiale. Cât timp părintele a dezlegat masa, printr-o scurtă rugăciune, cei doi musafiri, dar și părintele, trăgeau cu ochiul la paharele de pe masă. În momentul în care zicea amin, gazda a și fost cu mâna pe sticluța de rachiu și repede a umplut cele patru păhăruțe. Unul pentru preoteasă. Aceasta doar a ciocnit cu musafirii, apoi s-a retras să aducă supa, timp în care cei trei au avut vreme să mai închine de câteva ori . Din castronul uriaș de porțelan, depus în mijlocul mesei, ieșeau aburi împreună cu un miros îmbietor.
- Să mă iertați, dumneavoastră, dar supa este foarte fierbinte. Așa-i când nu știi cu exactitate când trebuie s-o servești, dar mai bine fierbinte decât sleită.
O vreme s-au auzit doar suflăturile din linguri și sorbitul. De abia, după ce castronul s-a golit binișor și în aceeași măsură și sticla, au început a li se dezlega glasurile. Nae mai mult asculta. Din discuția celor doi și-a confirmat presupunerea că au fost colegi, că au terminat împreună Școala Normală după care Simion a mai urmat trei ani Seminarul Teologic. Aproape nu era sat în zonă în care preotul sau învățătorul să nu fi absolvit Școala Andreiană de la Sibiu. Aproape ghicindu-i gândurile, Bărbătei i se adresă:
- Bag de seamă că și pe la voi prin Oltenia se face carte. Să știi, domnule învățător, că mi-a plăcut serbarea. Se vede că depui suflet. Dar parcă nu te- aș mai domni atâta. Cum îți zic prietenii?
- Cei din familie și prietenii,pe care-i am, îmi spun Nae.
- Bine, măi Nicolae, să-ți zicem și noi Nae că suntem în slujbă de peste douăzeci de ani și tu n-ai chiar împlinit unul. Eu mai bucuros ți-aș fi zis Nicu ori chiar Culiță, dar, dacă așa îți spun prietenii, așa să-ți zicem și noi,
dar numai când nu ne aude satul. Când ne aude, o să te domnim. Bine-i ?
- Bine, domnule,… dar… eu nu pot să vă zic altfel.
- Ba, ai să poți să-mi zici… Bădițule. Că așa le zic, pe la noi, ăi de vârsta ta celor care sunt de bătrânețea mea. Dar, să nu te pună ăl de știm noi, să-i zici și lui Simion așa. Lui să-i zici domn părinte ori sfinția ta,cum ți-o veni la gură. Înțelesu-m-ai?
- Amin, zise părintele. Știți, voi fiilor, ce înseamnă amin ? N-așteptă răspunsul și zise „Așa să fie! Înțelesu-m-ați!”
- Dar lăsați-l pe domnul Nae în pace, interveni autoritar preoteasa, a început să vorbească rachiul din voi. Apoi, uitându-se dojenitor la soțul său, nu e bine, părinte, nu e bine!
- Doamna preoteasă, nu vă faceți griji în privința mea, eu știu de glumă.
Și apoi ca să fie în ton cu ceilalți zise:
- Să știți că la revizoratul școlar din Sibiu, domnul Aleman mi-a zis, de cum am intrat pe ușă, „ ce-i cu tine, oltenșule ?”
- Să știți că și mie mi-a spus Aleman când ne-am întâlnit anul trecut la Săliște „ Fă-i loc unui oltenaș la o școală de pe la voi. Fă-i loc că este un băiat bun” Da, ia zi, Nae, de unde știa prietenul meu de la Sibiu că ești băiat bun? Ori te-ai dus cu ceva plocoane.
- Nu, m-am dus decât cu diploma, După ce s-a uitat pe ea, mi-a promis că o să capăt post în acel județ, dar nu știu de ce nu s-a putut, zise Nae nereușind să-și ascundă mândria.
- Dacă ar fi auzit acel domn de la Sibiu ce frumos cântă la vioară, nu ni l-ar fi lăsat nouă, în veci, zise doamna preoteasă.
Atunci a aflat și Nae, și Bărbătei că toți sătenii au auzit concertul nocturn de acum câteva nopți.
Când erau pe la friptură și se simțea plutind dinspre bucătărie și mirosul cozonacului, a întrat primarul Brândușe, aducând vestea că domnul trebuie să se grăbească. Dacă nu vor pleca într-un sfert de ceas, cu căruța la gară, trenul se va duce fără el.
- Da, lasă-l în pustia lui de tren. Ducă-se, că nu l-am chemat noi. Așa-i, Ioane ?
- Drept ai grăit, sfinția ta, zise Bărbătei.
Parcă sunt frați, ar fi zis cineva, care nu i-ar fi cunoscut. Amândoi aveau aceeași culoare roșie a obrazului și aceeași veselie în priviri.




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!