agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2525 .



spre necunoscut. Capitolul X
proză [ ]
Badea Niculae 21

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2008-04-28  |     | 



Într-o noapte, de sâmbătă spre duminică, a avut un vis. Când s-a trezit nu-i venea să creadă că n-a fost adevărat, atât de bine le-a văzut pe toate. A văzut câmpul cu drumul ce șerpuia printre ogoare, a simțit mirosul florilor proaspete de salcâm, a auzit zumzetul albinelor printre ele. Și boarea de vânticel, care îndoia ierburile ce parcă așteptau să fie cosite, îi era atât de cunoscută. Mergea, de unul singur, mirându-se de absența oamenilor pe ogoare. Era vremea sapei și niciun bărbat, nicio femeie nu erau, așa cum ar fi trebuit, pe câmp. El mergea, mergea înainte și a trecut de locurile pe care le cunoștea. Deoparte și de alta a drumului erau pâlcuri de copaci necunoscuți. Nu se mira de ce vedea și de locurile pe care le călca. Nu se mira pentru că știa, parcă din totdeauna că el acolo, pe acel drum, trebuie să fie. Era pe drumul cel bun. A ajuns din urmă, fără a iuții pasul, doi călători îmbrăcați în straie albe cum el nu mai văzuse până atunci. Era în urma lor și-i auzea vorbind. Spuneau despre o înviere din morți. Și-a dat seama, fără a se speria în vreun fel, că este pe drumul Emausului. Știa despre acest drum din predica părintelui Cornel, spusă ani în șir, despre arătările Mântuitorului de după Înviere. Știa că această povestire se află în Evanghelia lui Luca. Se află deci într-un vis care va trece în curând, ca toate visele. Dar era atât de frumos încât i-ar părea rău să se termine. Și a mai durat visul până ce Mântuitorul i-a spus cu o voce blândă și clară
- Niculae, de acum încolo și tu să fii un vestitor despre Mine și despre Învierea Mea. Nu trebuie să-mi spui nimic acum ci să le spui, de acum înainte, oamenilor despre mine.
Mult timp, după ce s-a trezit, nu i-a putut ieși din minte visul. Știa că visele sunt o plăsmuire a minții dată fie de Dumnezeu fie de diavol. Că dacă-ți rămân mai mult timp în minte, trebuie să faci o rugăciune pentru ca să se izbândească dacă te-au bucurat ori dimpotrivă să-ți piară din minte dacă te-au întristat ori înspăimântat. După o vreme a uitat acele imagini ivite din odihna nopții. Doar înainte de a se culca, duminică seara, i-au revenit cu putere când și-a dat seama că visul din noaptea trecută este pe cale de a prinde viață, că îndemnul dat de Mântuitor de a vorbii oamenilor despre El se va realiza. La terminarea slujbei, atunci când Niculae s-a dus să fie miruit părintele i-a șoptit să-l aștepte că are a-i spune ceva. L-a așteptat, stând în strană, până când a plecat din biserică ultima femeie.
- Niculae ne știm de multă vreme. Sunt mai bătrân decât tine. Nu știu cât mă va mai lăsa Dumnezeu să-L slujesc. Va trebui să ne gândim la vreun tânăr din sat pe care să-l trimetem la Seminar. Dar nu numai eu sunt bătrân. Dumitru, cantorul, de abia dacă mai poate să dea răspunsurile de la strană. Noroc cu feciorul tău, Zaharie, care îl ajută, destul de bine. Noi, toți trei, suntem slujitori ai bisericii. Ar mai trebui cineva care să citească, înaintea fiecărei Evanghelii, clar și răspicat, Apostolul. Știi și tu că lui Dumitru a început să i se încurce, tot mai des limba în gură. Zice că chiar și cu ochelarii vede doar ca prin ceață. Eu m-am gândit ca acel slujitor care aduce oamenilor cuvintele Sfinților Apostoli să fi tu. Vocea ta a început, de când ești primar, să fie ascultată de multe ori ca o poruncă de toți locuitorii satului.
- Sfinția ta știi bine că eu n-am mai multă carte decât ori care om din sat.
- Nu trebuie să ai cine știe ce carte pentru a putea vesti cuvintele Sfintei Scripturi. Nici Apostolii n-au știut chiar așa de multă și ce cuvinte frumoase ne-au rămas de la ei. Tu nu poți să spui că nu ai de a face cu cetitul și chiar cu scrisul de când ești prin primărie. Apoi vii regulat la biserică și ai auzit de atâtea ori cetite Faptele. Uite îți dau acasă cartea. Pe calendar scrie ce trebuie cetit în fiecare duminică
I-a arătat părintele cu deamănuntul, în mai multe rânduri, cum să găsească capitolele și versetele . În fiecare sâmbătă își găsea vreme să citească odată în gând apoi cu voce tare ceea ce va spune, a doua zi, la timpul potrivit, în biserică. A reușit, de fiecare dată, să atragă luarea aminte bărbaților, femeilor și copiilor pentru că citea curgător, rar și apăsat . Și vocea lui puternică, dar totodată blândă, îi ajuta să înțeleagă pasajele cetite Unii oameni, chiar mai în vârstă, spuneau că ei aproape niciodată n-au înțeles ce citea Dumitru din Cartea Sfântă. Știau doar că după ce va termina trebuiau să îngenuncheze și să asculte Sfânta Evanghelie. De abia acum, de la Niculae, știu și ei învățăturile.
În decursul săptămâni luat cu treburile gospodăriei și ale primăriei n-avea timp să se gândească la cele sfinte. Dumineca și sărbătorile șezând în prima strană, lângă cea a cântăreților, era atent la toate momentele slujbei. Dar tot acolo, în strană, gândul îi mai zbura, câteodată, la necazurile și grijile sale. Când își dădea seama că în felul acesta păcătuiește își făcea cruce și-și cerea iertare de la Atotputernicul.Iată, nu mai departe de dumineca trecută era cât pe aci să uite că se apropie momentul de dinaintea începerii Sfintei Liturghii, când trebuia să cetească Apostolul, pentru că se gândea la jupânul Tomas Simerman. A auzit despre el că este bolnav, că n-a mai ieșit de câteva săptămâni din casă. Ar fi trebuit să treacă pe la el. Dacă moare fostul său stăpân ce se va întâmpla cu pământul din Rusu? De ce nu l-a luat, până cât acesta era în putere, să-l ducă la un notar din Sibiu pentru a semna actele de donație. Acum de când cu stăpânirea românească și mai ales de când este primar ar fi reușit. De ce, de ce, n-a făcut lucrul acesta până se putea? Și tocmai acum a trebuit să-și ia concediu prelungit notarul Aleman Din aceste gânduri a fost întrerupt de un cot dat de Zaharie ce se afla în strana cântăreților de lângă el. Acesta a văzut că tatăl său n-a deschis cartea, ca de obicei, la Apostolul zilei. A observat și părintele Cornel că „cinstitul cetitor” era, cât pe aci, să nu găsească în grabă fila, semnul pus în carte îi căzuse. Îi mai veneau în minte lui Niculae, în biserică, și copiii lui.
Se ruga să-l ierte Dumnezeu pentru răul ce i l-a făcut lui Zaharie când l-a obligat să se însoare cu Antinia. Un timp a crezut că răul a fost îndreptat. Tânăra nevastă nu mai dădea semne că n-ar fi în toate mințile. S-au bucurat, el și Mărie, când au aflat că nora lor a rămas însărcinată. S-au bucurat și mai mult când Antinia a născut o fetiță ce a primit din botez numele de Victoria. Păreau că toate merg bine. Dar numai el, Zaharie, știa și nu spunea nimănui că noaptea când ea ieșea afară vorbea singură prin curte. În vorbele ei era des pomenit diavolul sub diferite nume: Scaraoțchi, Necuratul, Ucidă-l Toaca. Vorbea cu el certându-l ori rugându-l să nu-i mai iese în cale. Ziua se purta ca toate femeile. Avea grijă de copilă făcea de mâncare, spăla. Dar când se credea singură, nevăzută de nimeni, vorbea cu arătarea. Treceau apoi săptămâni, chiar luni, în care nu se vedea vreun semna al bolii. Atunci se înțelegeau bine. Dar Niculae nu le știa pe toate acestea. Mulțumea lui Dumnezeu că lucrurile merg bine în familia fiului său.
În prima săptămână din octombrie a acelui an, 1922, Niculae a tocmit oameni cu ziua pentru a termina cât mai repede culesul roadelor de pe câmp. Știa că va trebui să lipsească aproape o săptămână de acasă. Toți primarii din țară, deci și el, vor trebui să meargă la București unde se vor încheia serbările, ce vor fi începute la Alba Iulia, prilejuite de încoronarea lui Ferdinand și a Mariei ca rege și regină asupra tuturor românilor.
Bine a făcut că a tocmit oameni deoarece n-ar fi reușit să adune totul de pe câmp. A trebuit să stea mai mult prin primărie și să meargă de câteva ori la Sibiu. În primărie a trebuit să fie pentru că domnul Ilie Aleman părăsea postul de notar. Mergea la Cluj împreună cu Lucia, soția lui, să învețe la școli înalte. El să ajungă avocat iar ea profesoară. Să le ajute Dumnezeu că sunt oameni cumsecade. Notarul Aleman trebuia să dea în primire hârtiile din primărie unui alt notar iar el să fie de față și să-și scrie numele lângă ale celor doi notari, ca martor că toate au fost predate în bună regulă.
Mare i-a fost mirarea lui Niculae când s-a prezentat noul notar. N-a venit de la gară în căruță, nici pe jos cum a venit Aleman. N-a venit nici de pe drumul Sibiului în căruță ori în mașină așa cum veneau unii domni. A venit din curtea jupânului Siemerman învecinată primăriei. Era un domn voinic, cu părul castaniu înspre roșcat. Lui Niculae i se părea cunoscut, ba chiar că îl cunoștea foarte bine, dar nu-și putea da seama de unde. Deodată mintea i s-a luminat. Păi acesta este Horst, copilul jupânului. Cum de nu l-a cunoscut de la început? Aceiași ochi, același zâmbet, dar pe un obraz pe care au început să apară crețuri. O voce care aducea cu a copilului de altă dată i se adresă:
- Bădițule Niculae nici nu ști cât mă bucur să te văd.
- Horst, băiatule, pe unde mi-ai umblat atâta vreme?.
Amândoi aveau privirea împăienjenită, poate de lacrimile unor aduceri aminte. A fost ultima dată când și-au mai spus pe nume în fața unor persoane străine. De aici încolo numai când erau singuri își mai ziceau așa. Altfel își spuneau unul altuia: domnule primar, domnule notar.
Seara, câteva ceasuri, au povestit în casa bătrânului Siemerman. Horst a depănat amintirile anilor de război. Bătrânul lui tată a adus vorba despre pământul din Rusu. A hotărât ca Horst să primească împuternicire de la el pentru a-l reprezenta în fața notarului. După două călătorii la Sibiu pământul pe care era via din Rusu a trecut în proprietatea lui Niculae. Și asta după aproape patruzeci de ani după ce l-a primit și la lucrat.
Cu inima împăcată, a doua zi Niculae s-a dus la părintele, s-a spovedit și s-a cuminecat în vederea plecării la drum lung








.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!