agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2888 .



Act
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [D-na Gheo ]

2007-12-01  |     | 





Afară e iarnă, iar zăpada s-a așezat, încetișor, pe acoperișurile caselor, pe crengile copacilor, pe cutia poștală și chiar pe gardurile astea ascuțite, care mereu îți prind pantalonii când vrei să le sari. De multe ori s-a întrebat Act cum de stă zăpada asta așa de liniștită pe gardurile astea așa de subțiri.

Acum, în pat, acoperit cu plapuma până sub bărbie și așteptând-o pe mama să-l ia în brațe și să-l ducă la baie, să se spele, Act își pune aceeași întrebare, dar imediat îi reapare în minte și întrebarea cealaltă: De ce nu mai vine…? Dar nu mai are timp s-o termine, că în fața îi apare un disc mare, cu doua brațe de argint, unul mic și unul mare, și încă unul auriu care se mișcă întruna. Discul alb este încercuit cu o ramă toată din aur. Da. Act îl recunoaște. Este un ceas. Atâta doar că-i un ceas mai mare decât cele pe care le știe el, și mai frumos.

- Ce-o fi cu ceasul ăsta la mine în cameră?, se întreabă Act. Da, mi-ar place să am și eu unul la fel.
- Eu sunt ceasul regelui, și locuiesc la castel, pe-o măsuță numai din aur și cristal, iar vecinul meu de măsuță este un balerin din porțelan, care, de când a venit lângă mine, nu-și mai dă piciorul drept jos. Stă așa, parcă-i în aer. Suntem tare buni prieteni.
- Tu ești un ceas vorbitor!, se miră Act.
- Da, vorbitor, și important, ca stăpânul meu, regele. Eu și regele ne înțelegem tare bine. Dacă regele îmi spune că are chef să doarmă până la ora doisprezece, ziua, eu îmi închid soneria, iar brațului ăsta mic și harnic îi spun să meargă fără zgomot.
- Cum de te înțelegi așa de bine cu regele și regele cu tine?, întreabă Act tot mai mirat.
- Ce te miră? Doar și tu ai un ceas! Fiecare om are un ceas, un ceas-prieten…
- Da, răspunde o voce necunoscută.
Act se uită nedumerit în jur. Un alt ceas luase locul celui dintâi. De data aceasta, ceasul este pus într-o lădiță lucioasă, iar brațele lui sunt dintr-un lemn deosebit de fin.

- Eu sunt ceasul profesorului de fizică, bătrânul ce locuiește peste drum de tine. Eu te văd când te duci dimineața la școala. Stau pe biroul de lângă fereastră, printre cărțile și ochelarii profesorului. De-aici văd direct în stradă.
- Și tu te înțelegi bine cu stăpânul tău?, întreabă din nou Act.
- Desigur. Avem aceeași vârstă, șaptezeci de ani. Câteodată nici nu-i nevoie să dau din clopoțelul ăsta pe care-l vezi atârnat deasupra capului meu, că profesorul numai se uită la mine și știe că trebuie să se trezească pentru a-și continua cartea pe care a început s-o scrie, acum douăzeci de ani.
- Ce frumos! Vreau și eu așa un ceas.
- Dar ai și tu unul! Uite-l pe noptieră! Fiecare om are un ceas-prieten.
- Da, se aude o altă voce.
De data aceasta, Act nu mai înțelegea nimic. Cum? O tigaie? Ce legătură are ea cu toate ceasurile cu care a stat de vorba până acum?
- Eu nu sunt o tigaie. Eu sunt ceasul doamnei Priti, vecina din portiță cu voi. Într-adevăr, chipul meu se sprijină pe o tigaie, dar eu am brațe care o anunță pe doamna Priti când e gata prăjitura din cuptor sau când trebuie să-și ia medicamentele. Ce-mi place mie la stăpâna mea e că niciodată nu-mi dă în cap când sun, cum am auzit că fac alți stăpâni de ceasuri. Parcă suntem noi vinovați că ei ne pun să sunăm!

- Bine. Îmi place ce-mi spuneți voi. Dar oare copiii pot avea un ceas-prieten?
- Bineînțeles. Uite, văd că și tu ai un ceas, se aude vocea cristalină a altuia, care tocmai luase locul ceasului-tigaie. Fiecare copil poate avea un ceas-prieten.
- Și tu ești tare frumos! Văd că chipul tău seamănă cu o păpușă. Sigur stăpâna ta este o fetiță. Uite ! Toate orele tale sunt desenate pe câte o mărgică, iar brațele tale sunt făcute din șiraguri de mărgele. Ești tare frumos! Vai! Dar ce clopoțel ai! Parcă-i un jeleu!
- Îți mulțumesc, îi răspunde ultimul ceas. Să știi că și stăpâna mea mă laudă la prietenele ei, pentru că sunt frumos, dar mai ales că dimineața o scol la timp, cu clinchetul meu. Datorită mie, nu întârzie niciodată la școală. Pentru asta îmi este foarte recunoscătoare: în fiecare zi mă șterge de praf și mă așează pe mileul cel mai frumos și mai pufos, lângă ursulețul de pluș și iepurilă de catifea. Ne înțelegem tare bine cu toții, suntem ca o familie.

Act auzea și nu-i venea a crede. Dădu să se mai uite o dată la ceasul-păpușă, dar nu-l mai văzu. Afară era, în continuare noapte, iar sub razele de lună, zăpada sclipea din ce în ce mai tare.
- Oare de ce nu mai vine mama? Doar ceasul a sunat demult!, se întreabă Act, uitându-se lung spre fereastră… iar afară… Oo! E tot întuneric! Parca-ar fi noapte, noapte!
- Nici nu trebuie să vină mama ta, că-i de-abia miezul nopții. Când am sunat, nici nu te-ai uitat la mine. Mi-ai dat una în cap, uite aici, de mă doare și acum. Dacă te-ai fi uitat la mine, puteai să vezi că n-am sunat pentru dimineață. Mai ai de dormit. Somn ușor!
Grăbit, Act se întinde, aprinde veioza de pe noptieră și-și ia ceasul în brațe.
- Stai! Stai! Iartă-mă! N-am vrut… Știi… de azi înainte, vreau să fim prieteni. Tu ai văzut și ai auzit ce am văzut și auzit eu? Vrei să fim și noi la fel? Uite! Oh! Dar nici nu mai știu cum de mai poți suna, din cauza prafului de pe tine! Vai de mine câte julituri ai! Eu ți le-am făcut pe toate? Te rog iartă-mă!

Dimineața, când a venit mama să-l ia pe Act din pat, ia-l de unde nu-i… Tare s-a mai speriat! Chiar a crezut pentru o clipă că i-a furat cineva odorul. Dar de când hoții îți strâng patul? De când hoții îți aerisesc camera? Și îți mai șterg și ceasul de praf?
În timpul acesta, Act era de mult în fața chiuvetei și-și spăla dințișorii.

În după-amiaza aceleiași zile, când m-am întâlnit cu el, Act își aducea ceasul de la ceasornicarul de pe strada noastră.
- Știți, doamna Gheo, că am un prieten nou? s-a grăbit el să-mi spună, de îndată ce-a ajuns în dreptul meu.
- Îmi pare bine, Act. Și cine e noul tău prieten?
- Uitați-l! E aici cu mine. El e. Ceasul meu. Am fost cu el la ceasornicarul nostru, care mi l-a curățat de praf, mi l-a lipit, îndreptat și vopsit din nou. Nu arată el ca ceasurile din noaptea trecută, dar este ceasul meu, și prietenul meu.
Până acasă, Act mi-a spus toată povestea despre ceasurile pe care le-a văzut și cu care a stat de vorbă.

(Poveste din volumul în pregătire Copiii de pe strada mea)


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!