agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3137 .



La Pobreajăn
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2007-08-06  |     | 



La Pobreajăn
Seria " Povești pentru Delia"



- Tatăă.... Spune-mi povestea cu Lupșa și ursul.
- N-o cunosc.
- N-ai zis tu că Lupșa s-a întâlnit cu ursul ?!
Preocupată, Delia caută ceva prin casă iar eu citesc o carte.
- Taată, uită-te, am început trebușoara ! C-o perie din paie îmi freacă de zor tălpile. I-am explicat mai demult că asta îmi face bine și-acum plimbă peria când mai apăsat, când mai ușor.....
- Au trecut atâția ani de atunci !
Aveam pe vremea aia doi cai, unul roșu ca focul, altul alb ca zăpada. Erau iuți ca niște cai arabi. Nu cred c-am întâlnit alții așa frumoși ! Primăvara erau lăsați slobozi că și lor le plăcea joaca. Parcă pluteau când mergeau.
Într-o zi, ca din senin au început să sforăie, să alerge-n galop prin curte de nu știam ce să cred. Cum ajungeau la poartă se ridicau în două picioare, nechezau, s-aruncau în gard să-l dărâme, o luau înapoi și tot așa de ajunseseră numai spume. Săreau scânteile din copitele lor de ziceai ca le-am pus amnar!
Pe drum se auzeau clopote, țipete iar după o vreme au apărut ursarii cu urșii în lanț și-o liotă de copii și oameni, ca-ntr-un alai de nuntă. Mulțimea s-a oprit în fața casei noastre, la șipot și din îmbulzeală a răsărit un slăbănog de-l sufla vântul. A căutat un loc potrivit, a pus o sticlă la gură, apoi s-a întins în țărâna drumului.
- Gras și puternic ca un urs să fii, strigau care mai de care, iar alții îl stropeau cu țuică și vin.
Namila, deși era în lanț, se învârtea pe lângă Om de credeam c-o să-l sfâșie. Îl mirosea, încerca să-l răstoarne cu laba, el chitic, sta cu fața-n țărână și nu mișca.
În cele din urmă și-a proptit labele în spatele omului și s-a lăsat cu toată greutatea.
- Moor, a țipat viteazul din fundul borjocilor iar lumea s-a dezlănțuit. Chiote, căciuli aruncate-n sus, îmbrânceală și mai mare. Ursarul a făcut câteva semne și ursul a revenit lângă el. Poșircă, așa era poreclit omul din țărână, abia s-a urnit, tot în patru labe.
Atunci vedeam prima dată ursul. Se mișca molatic și-aveam impresia că nu-l interesează nimic din ce se-ntâmpla în jur, doar uneori mormăia la inimoșii care îl ciupeau de blană.
M-am strecurat în liota de copii și „hai cu ursul pe drumul mare”. Omul care îl ducea de lanț arăta ca un prinț cu pletele cârlionțate ce-i fluturau pe-o mantie roșie. Pantalonii verzi, largi, erau strânși de un chimir aurit. Mergea mândru, uneori întorcea capul și zâmbea blajin stăpânindu-ne cu privirea când cuprinși de elan voiam s-aruncăm cu pietre.
Am trecut gârla și ne-am întors prin Toboșari în Poiana Târgului. Urșii au fost închiși într-un fel de țarc din stejar, iar noi le aruncam biscuiți, mere, cartofi, alune. Pe înserate plecam întristați, neștiind dacă a doua zi îi mai găsim acolo.
Ani la rând au venit la Pobreajăn! Apoi de două ori au lipsit. Și-ntr-o vară, tot de Pobreajăn, spre mirarea tuturor și mai ales a mea, au apărut încă odată. Ursarul se gârbovise, namilele arătau slăbite, doar copiii erau la fel, poate mai mulți ca odinioară. Bucurie, țipete, chiuituri. Se anunța din nou distracție și lumea se strângea.... "ca la urs". Aveai ce să vezi ,femei în ii lungi cu fote din borangic și fir din aur, fete abia ieșite la horă cu salbe atârnându-le până la brâul strâns în bete țesute cu fir de argint, bărbați tineri în cioareci albi și sumane negre pe umăr, tarabe cu cercei, inele, turtă dulce, fluiere și multe altele. Care pe unde se afla, a lăsat orice la o parte și s-a îndreptat spre locul din poiană unde ursarul înălța totdeauna cortul.
Să vezi acuma poveste ! Am alergat într-un suflet acasă. Mama ca toți ceilalți era plecată la târg și casa rămăsese în grija cățelei. Toată vara lupoaica se ținuse scai după mine și-o învățasem să se scufunde după pești, să meargă în vârful ulucilor, să aducă mingea la o strigare și mai ales să cânte trei note muzicale ! Am luat la repezeală o sfoară, niște țăruși, salba cu clopoței a cailor și până la Poiana Târgului nu m-am oprit. Pe Lupșa o țineam în lanț, deși ar fi putut merge slobodă.
Deșteaptă mai era lupoaica ! Doar mârâia la cei ce mă înfruntau. „Băiete, du-o repede acasă, precis dai de necaz”.
Ne-am apropiat de mulțimea strânsă la reprezentație, da nu prea aproape să pot fugi dacă lucrurile nu ieșeau după placul meu. Nimeni nu ne da atenție. Pe Lupșa am legat-o de-o salcie iar eu am întins frânghia între doi țăruși. Pregătirile fiind gata, am mângâiat-o pe botic.
- Dacă nu mă faci de rușine o să capeți atâta pește cât poți mânca. Fremăta și se zburlea toată.
Așteptam prilejul să încep reprezentația noastră. Eram atent la ce se-ntâmplă în mulțime. Oamenii ne se mai opreau din râs. Cercul se lărgise treptat, iar urșii alergau călare unul în spatele celuilalt.
- Acum e momentul, mi-am zis și-am zăngănit din salba cu clopoței.:
Lume, lume
Eu sunt mare general
Fără pușcă, fără cal
Am chipiu de ursar
Haina o am de marinar
Hai veniți, veniți, veniți
Și pe noi să ne priviți.

Lupșa trebuia să meargă pe frânghie, da ea și-a luat avânt și din câteva salturi a aterizat în spatele ursului.
Să vezi vânzoleală, țipete, îmbulzeală ! Ursarul cu-n bici uriaș nu știa încotro să mai pleznească. Lupșa n-a suportat asemenea jignire. A sărit încă odată și-a rupt cu toată nădejdea din cojocul ursarului. Dacă nu apărea chiar atunci mama, ca o statuie în mulțimea care alerga bezmetică, nu știu ce s-ar fi întâmplat.
- Lupșa, la mine, n-auzi?!
M-am pierdut în mulțimea speriată ! Crezi că era de glumă cu namilele dezlănțuite ? Doar că îmi părea rău de salba cu clopoței uitată în spaima mea în poiană.
-Ce-o să-mi facă mama ? mă întrebam fugind prin zăvoiul mocirlos.
- Să isprăvim odată, o prindem, îi punem pietroiul de gât și-o azvârlim în vâltoare, auzeam ca pe un ecou, din partea cealaltă a gârlei, glasul mânios al oamenilor.
Acasă, biata lupoaică se făcuse covrig în vizuina ei. Știa ce-o așteptă !
- Ham, ham a rupt tăcerea când m-am apropiat.
- Ai dreptate, nu trebuia să te iau la târg. Îmi pare rău.
- Ham, ham !
- Bine, acum te las.
Abia m-am făcut nevăzut că mama a deschis poarta.
- Îți arăt eu ție ! Să mai fugi de-acasă în lipsa mea.
A tăiat o nuia lungă, din cele de alun care oricât ai da cu ele nu se rup. Biata Lupșa a încasat o bătaie ! Îndura cu resemnare chelfăneala pe care n-o suportase de la ursar. Se chircise și scâncea ușor, nici măcar nu se ferea. Cât era de înțeleaptă ! Dacă ar fi vrut, din două sărituri ar fi pus-o pe mamaia jos, da cum să facă asta ? împotriva mamaiei care o crescuse, o oblojise când a răcit!
Fiecare nuia primită de lupoaică mă făcea să zvâcnesc. Ea doar se încovrigase.
- M-am repezit s-o opresc.
- Lasa-mă !Te pui cu Ursarul ?! Dacă îmi bagă urșii în curte ce fac ?
- Mamă, eu am dus-o la târg! Am vrut să arăt lumii ce dresor grozav sunt.
Atunci am făcut legământ cu mine însumi că oricât de greu mi-ar fi, să spun adevărul.


Nicolae Aurelian Diaconescu

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!