agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 863 .



Always the rain
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sorinucu ]

2022-04-25  |     | 



În zilele ploioase e bine să stai sprijinit în cot pe pervaz, să admiri ploaia și să joci jocul celor zece amintiri din copilărie, primele zece care-ți vin în minte. Savanții din nu-știu-ce universitate americană de renume susțin că jocul acesta te înfrățește și mai mult cu ploaia, treci la un nivel superior de dialog cu natura. Ieri a plouat aici la mine, la zece mii de kilometri de Argeșul drag, așa că am jucat și eu jocul, deși ploaia îmi era deja soră de cruce, rudă iubită pe vecie. Prin urmare, mi-am amintit miezul unei zile cu ceață în care mergeam agale pe trotuar și tata m-a claxonat insistent din spate, a oprit la trotuar, a deschis geamul și m-a anunțat că tocmai murise Amza Pellea. Îl adoram pe Nea Mărin. Am rămas stană de piatră, simțeam că o mare parte a copilăriei tocmai trecuse în neființă. Mi-am amintit cum tot tata m-a sustras, într-o seară rece, protocolului de culcare la care mama mă inițiase și m-a dus, spre disperarea ei, într-un poligon militar de tragere de lângă Pitești, să văd tancurile cum scuipă foc și soldații cum miros a război. Mi-am amintit și cum mă întorceam acasă de mână cu sora mea, pe o ploaie zdravănă, fericiți că primisem câte un coșuleț cu bomboane bulgărești de la nenea Ionel, unchiul mamei, și am căzut de acord să facem pe noi pentru că nu aveam unde să facem și pentru că oricum vom fi uzi fleașcă de la ploaie și nimeni nu se va prinde că făcusem. Nu s-a prins nimeni în afară de mama. Mi-am mai amintit cum tata a luat odată în mașină, la ocazie, o domnișoară blondă și cum am rămas mut tot drumul, holbat la ea, de râdea toată mașina fără să înțeleagă că eu, de la înălțimea celor cinci ani ai mei, nu mai văzusem pe viu un asemenea păr. Mi-am amintit cum prietenul Radu, mai mare ca mine și înciudat că nu-i dau cea mai frumoasă monedă a mea din colecție, m-a păcălit să punem moneda pe o bucățică de polistiren ca pe o barcă, după care a luat-o la pietre și a răsturnat-o, de am păzit apoi lacul acela, plângând, o vară întreagă, doar-doar vreo minune îmi va aduce bănuțul înapoi. Apoi mi-am amintit ziua în care, venind de la școală, am auzit oameni oftînd pe după uși și apoi am văzut-o pe mama ieșind în lacrimi și spunându-mi că a murit bunica, clipă în care m-am maturizat brusc și am vrut să mor și eu măcar pentru o ultimă îmbrățișare a bunicii de dincolo de moarte. Mi-am amintit seara cutremurului cel mare în care am ieșit în pijamale, ca mai toți vecinii, iar după vreo jumătate de oră a ieșit liniștit și înfofolit și taică-meu, argumentând, spre hazul tuturor, că doar n-o fi fi fost el prost să iasă subțire îmbrăcat și să răcească. Mi-am amintit cum, după o așteptare de peste un an, am pus mâna pe "Cel mai iubit dintre pământeni", pe atunci autentică marfă de contrabandă având prețul unei jumătăți de salariu mediu, și am fost așa de emoționat că nu am deschis-o înainte să o miros și să o mângâi bine. Mi-am mai amintit cum am văzut în București, în parcarea Universității, un cuplu de americani într-un enorm Buick decapotabil, texani cu pălării texane, reale, pierduți în România acelor ani '70, și tocmai la mașina tatălui meu au venit să ceară informații, de am putut rosti pentru prima oară în viața mea "how do you do" tremurând de emoție. În fine, mi-am amintit cum am mers cu clasa la cinema, pe la vreo doisprezece ani, și în bezna sălii am simțit mâna colegei Ana pe mâna mea minute bune, colega Ana după care ofta jumătate de școală și care atunci, poate din greșeală, m-a făcut nici să nu văd nimic din acel film, și nici să-mi amintesc vreodată ce film fusese.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!