agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 985 .



Dar poate că seara aia avea să facă diferența...
proză [ ]
Fragmente naturalist-fantastice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2021-01-24  |     | 




(Unii se refugiază în băutură. Mulți, în femei. Și-or mai fi și alții... Mie nu mi-a reușit, de-a lungul timpului, decât să mă statornicesc definitiv în cuvinte.)


Bunica trebăluise toată ziua. Să fie la înălțime. Să ne fie și nouă pe plac. Mai ales! După o noapte surghiunită, în care se tot foise, întrebându-se necontenit dacă o să crească sau nu ca la carte aluatul. Dacă era mai bine să renunțe la cojile de lămâie sau, poate, la vanilie, cât despre scorțișoară... Și care dintre sfinți o s-o ajute. Să-și stăpânească, fie și pentru o clipă – clipa aia magică în care poți săvârși de toate! – durerile de șale și amintirile... Se înfățișase zilei proaspătă și vie. Ca și altădată. Gogoșile ei țărănești umpluseră cu aceeași aromă inefabilă împrejurimile. Hainele noastre, de prichindei și de oameni mari..., pe rând sau în același timp, aveau să miroasă mai multe zile de-acum înainte într-un fel anume. Și respirațiile. Și ochii! Aveau să deschidă filele acelea dulci-arămii, care pe nevăzute pronunțau trecerea. Vântul, deprins cu năprasnicia, avea să se facă micul căpcăun îmblânzit, revendicându-ne în lumea lui colosală doar pentru a ne depăna poveștile-i. Urma să ne plimbăm chipurile până la poartă și înapoi. Până la poartă. Fără să mai avem tresărirea aceea de groază. Nici sentimentul că, oricât de mult ne-am fi străduit, mereu se întâmpla să uităm câte ceva... Căci, dincolo de gardul nostru vișiniu, sălciile nu se mai sălbaticeau și nici nu te mai pândeau din noapte diavolii cu ochi de foc mistuitori... Și, chiar de s-ar fi petrecut ceva din toate astea, cu totul altfel ne-am fi legănat drumul, articularea dezghemuită a cuvintelor... Gogoșile erau moi, așa de pufoase...

Se lăsa Secul!

Habar n-am avut o vreme, aproape îndelungată, ce putea să însemne asta cu exactitate. În orice caz, trebuie să fi fost una din zilele acelea în care timpul făcea popas. Te lăsa să-ți tragi sufletul. O haină mai acătării pe tine. Vum, deodată!

Era duminică! Aveam multe de făcut și noi! Nu doar bunica! De-acum deprinși de-o vreme cu de-ale Secului... Am vrut să ne achităm de toate ale noastre. Căci gogoșile erau ele bune... Și-apoi CUM S-AR FI PUTUT FACE MÂINE ÎN ABSENȚA NOASTRĂ? Degeaba se lăsa secul dacă noi nu-l ajutam să se lase de-adevăratelea... Ce urma după? Nu știam nici asta exact... N-am știut o vreme... la fel de îndelungată... Cert este că FOCURILE NOASTRE aveau să făptuiască minuni! Am ignorat parapetul pământiu în burta căruia verile ne îndeletniceam cu altele... ei, treburi mai ciudate de fetițe crescute deodată în imaginație, silite să se acomodeze nepăsuirilor vieții, timpului... Am dat cu uitare peste cimitirele încropite de mâinile copiilor uriași, fără vreun simț al macabrului, nici al cobitului, unde mai în glumă, mai (mult) în serios ne cântaserăm morții, bărbații ăia pe care nu-i avuseserăm vreodată... Pesemne ciudățenia se trăgea de la sălcii, care mai niciodată nu se putuseră debarasa de trecut... Păgâni, ne-am uitat plânsul. Toate suferințele alea desuete..., anapoda. Clipa nu suferea amânare! Cu degete de pitici vajnici, am deschis focul. Ulițele se noroiseră ca de obicei. Lumină venea și de la stâlpul din dreapta. Contrafăcută! Odată cu trecerea înserării înspre noapte, bucuria dionisiacă devenea cosmică. Pe Dobrișan se auzeau țipetele confraților și suratelor noastre. După toate probabilitățile, rămăsese una fată bătrână și dacă nici după strigătura asta nu se va fi încumetat, atunci... cine s-o mai ieie?! Flacăra pârjolea aștrii reci. Raționalitatea lor seacă. A fost prima oară când n-am mai avut milă de stele! (Dar ele când mă iubiseră vreodată?!) Am simțit furnicătura aceea din capul inimii. Parcă nici n-am auzit când s-au lamentat doi: materia primă era pe sfârșite, chit că umblaserăm în haită zile întregi să strângem: hârtii, cartoane, baloane..., de toate! M-am pomenit plecând..., eu care altădată... Într-un colț al casei se păstra un trup argintiu de zăpadă. Diavolii ieșiseră din nou la privit. O melancolie aparte mi-a îndoit genunchii fără să-mi provoace vreo fisură. Acolo însă, în lăuntrul meu, doar cu intuiția dibuit, ardea crunt focul trecerii nopții înspre... viață. O privire mă urmărea, la fel de mistuitoare... Nu, nu erau diavolii! Sau poate că da.

Crescusem! Aveam 11 ani și jumătate!



Dornică să trăiesc sărbătoarea, cât ar fi fost ea de mică (dar ce sărbătoare se poate cuantifica în astfel de unități?!), m-am grăbit, mereu am anticipat... M-am trezit, mai apoi, constant, întrebându-mă: chiar trecuse? Fără alternativă, am început să scriu, ca nu cumva vreun neinspirat să pună punct vreodată

Intru și azi prin tot felul de cotloane, de locuri imprevizibile, năstrușnice..., prin întunericul acela pe unde nu poți lumina decât cu sufletul. Cu sufletul și marea iubire din el, care nu trebuie să sfârșească niciodată!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!