agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 642 .



Carpeta
proză [ ]
Fragmente naturalist-fantastice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2020-12-01  |     | 



(Nu, nu scriu nimic prea interesant astăzi, nimic fantastic, nici măcar naturalist. Totul este de o normalitate plictisitoare, de care însă oamenii au uitat.)



Multă vreme casa bunicilor mei constituise prilej ideal de uimire. Cu pereții lor cu tot. Exteriori. Mai ales interiori. Cu strigătul ființei din lăuntru. Zidită odată cu ridicarea lor. A fost mai întâi vremea aia de început pe care, nemaiaducându-mi-o prea bine aminte, am putut s-o reconstitui cu suficientă precizie, printr-un gen aparte de intuiție afectivă sau, mai degrabă, având, fără de vrere, inculcat acel sentiment al datoriei de a nu lăsa prea mult timpul să-și facă de cap... Așadar, văzusem... vedeam irisul mărit, fascinat încă de la stadiul de mogâldeață de lumea culorilor, a muzicii subliminale, de discontinuitățile necesare ale cuvintelor, cum și de cele ale sufletului ce avea nevoie să se odihnească, mai ales de mirosul cu nimic comparabil al pâinii calde de (a)casă.

Lumea aceea frumoasă, așa de repede pierdută, recuperată în mai multe rânduri prin tot felul de șiretlicuri, poate mai mult prin autosugestie, grație curajului meu de a da la o parte cortina opacă a unui ecran, de a pătrunde, de pildă, în cosmosul filmelor italienești din anii 70. Era vremea în care mama, asemenea multor fete de vârsta ei, purta mini... Mini-ul acela fără nimic vulgar, dătător de feminitate și inocență. Rochiile erau constant înflorate. Drepte sau cu volane. Și buzunare închipuite. Iar el... Hei! El aducea așa de bine cu un actor sicilian, asemănare care în niciun caz nu-i scăpase mamei! În ziua aia se îndrăgostise pentru prima oară de-adevăratelea și radioul mic-lunguieț trecuse peste complexe, peste indiferența sau doar osteneala oamenilor de la țară, cu șoldurile și visele dislocate; răsunase:

Sono io l᾿ultimo romantico/ Sono io quello che ti può donare un fiore/ E capire da questo
Dall᾿espressione di un viso/
Dal tremore di una mano
Se mi ami / Se mi ami… se mi ami…. Dacă mă iubești… mă iubești… iubești… ești….

A iubi era lucru mare! Așa și trebuia să rămână! Mama își făcea conștiincioasă patul. Purta unghiile mai degrabă scurte. Întotdeauna îngrijite. Deși lacul nu se inventase încă pentru ea. În afara ceasului ticăitor de mână, ce subjugase fie și parțial veșnicia, păcălind-o să bată melodios, în ritm uman, bucuria venea de la pozele alb-negru făcute la zile mari în poiana din spatele casei, cu iarbă suficient de înaltă, cât să descopere protector trei siluete: a mamei, a bunicului, a bunicii. Acum și de la el venea bucuria! Mai ales de la el! Care învățase să n-o mai privească de sus ca pe nu știu ce. Degetele mamei erau harnice, nu aveau ele să se limiteze la ridicarea de turnuri Eiffel, lăsând la discreția curiozității mele înrăite maldăre de caiete cu foaia îngălbenită nu de vreun timp anume, ci pur și simplu de mântuitoarea mână.


Trasase contururile cu fermitate. Pe pânza albă, croșetată la capete de bunica. Vrăbiile își exersaseră ciripitul în afara habitatului strict. Ghirlandele de flori încadraseră timpul în clipa aceea ideală care se putea oricând prelungi în eternitate. Cu un tremur își eliberase suflul în cutia toracică a celor doi, goi pe dinăuntru, și ochii lor prinseseră viață. Trecuse mai apoi cu migală inimoasă fir roșu. Fir negru. Fir de zăpadă. Firicele verzui-argintate. Așezase deasupra, de la stânga la dreapta: ADEVĂRATĂ, PLĂCUTĂ FERICIRE E O SINCERĂ IUBIRE!


Așa am pomenit-o: pe măruntul perete de lângă răsărit. Două chipuri stranii, evocându-mi la răstimpuri părinții, făcându-mă mai apoi repede să mă îndoiesc. Am crescut la un moment dat... nu suficient de mult, cât să captez miezul. Când am învățat să citesc, am reținut mecanic formele... de afară. Am tot repetat: Adevărată, plăcută fericire e o sinceră iubire! Adevărată, plăcută fericire e o sinceră iubire! Adevărată... fericire... iubire... până în ziua aia precisă când, mare-de-tot, am schimbat topica. Am pus IUBIREA pe primul loc: Iubirea sinceră era,... întotdeuna fusese sursa adevăratei fericiri!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!