agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 217 .



Dumnezeu se ivise în timp util
proză [ ]
Fragmente naturalist-fantastice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2020-10-09  |     | 



Acum că toamna își reintrase în drepturi, cu ploi mohorâte și lișteava frunzelor prinzându-se cu disperare ridicolă de tălpile fitecui, îi revenise și lui pofta nebună de viață. Acaparat de fantasme, ca un cal breaz ieșind din rândul mascaților: după ce alții se descotorosiseră de plasticul ordinar, el, oricât ar fi tras, rămânea cu o chestie ciudată pe față. Dezvolta subliminal, ferindu-se parcă și de sine însuși, teoria consubstanțialității. A constitutivului. Își mângâia punctual aparența. Scotea un șuierat. Sau un sâsâit. Dădea pagina mai departe! Pe trupul de mult trecut de prima tinerețe se perindau verzi și uscate. Mai ales uscate. Nu fusese niciodată adeptul vreunei abstinențe. Viața era plină cu de toate. Rele și bune. Bune și rele. Mai ales cu ispite. Ispitele erau multicolore. Fosforescente. Purtau celule ample. Tentacule. Somații. I se perindau pe la nas. I se ofereau gratis.

Viața devenea tristă câteodată. Dar... ce zice el?! In-su-por-ta-bi-lă! Iar omul, de bună seamă, nu pentru soliloc fusese izvodit. Făcut să se înconjoare cu aproapele și departele, era în natura lui să nu se complacă doar cu sine. Așa că ploua mohorât. Vegetația se revela în toată hidoșenia intrinsecă. Acea otravă ținută în secret mai multe anotimpuri, eliberată acum isteric în valuri. Mirosul de Guerlain-cu-intestine punea Pământul cu fața în jos. (Să fi fost Ignatul?!) Atunci demuuult, nu fusese nevoie de vreun cuvânt prea spiritualizat ca lucrurile să se întâmple. Gâfâise unul. Mai din convingere, mai automat îl imitase altul. Destul de repede, gregarul își adjudecase actul creator. Dreptul suprem la viață! Urmat de atâtea alte drepturi, de vajnicul „mi se cuvine”! Într-o lume în care, cel puțin momentan, Dumnezeu fusese omis. Și pământul a fost al lor! Cu apele pline de șerpi și inimi trufașe. Cu toate aceste văi ale plângerii... Cu întinderi orgasmice la orizontală, altoite pe seama Abolirii.


În întunericul electrizant, nu mai știuse exact care dintre ele era! Doamne, ferește, nu-și contabilizase vreodată femeile! Măcar atâta respect! Parcă se burzuluia ca Sabrina. Dar se potolea ca Sidonia. Și, totuși, părul era fără doar și poate al Gertrudei. Asta de nu cumva, între timp (și trecuseră, ce-i drept, 4 zile!), Luana nu-și făcuse adiții sau... adicții?! În sfârșit, ce mai conta! El era cerberul! Cerberul înamorat. Și administra plăcere!

Ploua-ploua. Parfumierii haute-cuture se luau cu mâinile de ce mai aveau: uite cum inventivitatea lor nobilă, buna-credință alunecau pe Apa Sâmbetei! Vântul se făcea de culoarea tăciunelui. Și nimic nu putea egala un orgasm „la negru”!

Nu, să nu creadă carevașilea că n-ar fi avut sentimentul iubirii! Iubirea era aia care te lua la 3 păzește, te pocnea de primul perete. Ca o mamă mult prea autoritară. Ca un mic dumnezeu! Ca un STĂPÂN! În poziție de drepți, executai. Vrute. Mai ales nevrute. Ohhh, ce mai martiraj! Desigur, ispășitorului i se cuvenea toată lauda.

De fapt, nici nu mai știa dacă era Iubirea sau Ea! Vedea numai acea siluetă prelungă, desfășurându-se dintr-o vocație a înălțimii. Aproape ascetică. Într-o autodevorare care, culmea, nu culmina cu moartea! Vinișoarele Ei sau vinișoarele Celeilalte ieșiseră periculos de mult în lumea de afară. Ca după o insomnie nesfârșită, ochii primiseră acea privire nefirească, străină lumii de aici și de acum. Inițial, fusese curiozitatea. Oricât încercase însă să se apropie, ceva îl împinsese îndărăt. Simțise! Focul curat! Focul viu! Fericirea aia așa de inaccesibilă. Treptat începuse să experimenteze un fel de repulsie, amestecată cu teamă. Ceva de genul: M-am săturat! Iubirea era grea! Iubirea era maaaare! (Nu se compara cu o simplă „îndrăgosteală”) Mai mare decât toate sentimentele la un loc. Ohh! Încercase o domesticire. Acea coborâre spre sine. Căci timpul trecea, se scurgea în neant... Ea îi anihilase pornirea: Dumnezeu se ivise în timp util. Numai omul...




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!