agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1635 .



Străbătând ceața 46
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2015-01-29  |     | 



Și totuși, parcă n-au fost așa de mult recruți în curtea școlii. În două ore, toți au trecut prin fața comisiei medicale, apoi au încăput în trei camioane, ei și valizele lor. Peste câteva zeci de minute, erau cu toții pe unul din peroanele gării. Între timp au sosit aici și fetele, tinerele neveste, părinții. Au mai ținut să fie prezenți la plecare prieteni, colegi de serviciu, rude de tot felul, vecini. Pentru fiecare recrut erau, pe puțin, trei patru însoțitori. Zumzetul convorbirilor, plânsetelor, oftaturilor era acoperit, în bună parte, de un clarinet și de un acordeon care îi ținea hangul. Deodată un țipăt strident de locomotivă ce înainta, ai fi zis cu prudență, învăluită într-un nor de aburi, îi făcu atenți pe toți prevenind astfel vreun accident. Încet, încet, locomotiva ce împingea două vagoane s-a oprit. Aceiași subofițeri și militari în termen, din curtea școlii, i-au organizat cu greu pe tinerii care în curând s-au urcat în vagoane. Apoi, cu aceeași băgare de seamă, locomotiva a împins vagoanele pe o altă linie și le-a atașat personalului de Brașov ce curând a părăsit stația. Urletele celor din ultimele două vagoane nu se mai auzeau în afară. În curând, s-au liniștit cu toții și au putut auzi glasul subofițerului ce-i însoțea.
- Ei, acuma că v-ați făcut damblaua și ați arătat tuturor ce viteji sunteți, va trebui să vă mai și disciplinați. În stații n-aveți voie să părăsiți vagonul, de altfel la fiecare capăt, pe coridor, se află câte un soldat care va avea grijă. Sfatul meu este fiți băieți de treabă și nu veți avea niciun necaz.
Nuțu stătea la locul lui, lângă geam, și privea cum fug în urmă cantoanele, lanurile cu porumbul încă necules, satele. Iată Oltul și, mai departe de el, satul unde acum trei ani a fost două săptămâni, în vară, oaspetele unui coleg, Săvuț. Se vedea destul de bine barca și chiar sârma de care se ținea omul pentru a o putea purta de la un mal la altul. Pe acolo au trecut și ei. Deosebi, apoi, prin mulțimea caselor, cu acoperișuri roșii, și pe cea a lui Săvuț. Cât de bine s-au purtat cu el părinții lui, ce mâncăruri bune făcea mama lui.
Un ghiont destul de puternic între coaste, dat de vecinul din dreapta, îl trezi din visările sale, urmat de o întrebare
- Da, tu de unde ești, măi magalambistule. ?
Pe moment nu-și dădu seama unde este și ce se întâmplă. După câteva clipe, își reveni și se uită cu o față veselă care era aproape de a da în râs.
- Poate ai vrut să zici că sunt malagambist? Nu se zice magalambist că asta nu înseamnă nimic.
- Faci pe deșteptul cu mine?
Și se uită în direcția sergentului major care era cu ochii închiși. Nu se știa dacă doarme sau nu.
Și-a dat seama repede Nuțu de ce a fost numit așa. Din cauza îmbrăcămintei lui. Purta haina de velur albastră, o cămașă în carouri colorate, pantalonii gri-petrol, iar pantofii aveau talpa foarte groasă. Încă de noi, i-a dus la un atelier de vulcanizare, așa cum făceau tinerii de la oraș. Pe braț purta un balonzaid deschis la culoare. Și doar i-a spus mama să nu plece îmbrăcat astfel, că nu e bine să atragă atenția asupra lui. N-a ascultat-o, și acum parcă-i pare rău. Toți ochii erau ațintiți asupra lui și, din această cauză, nu se simțea bine.
- Nu fac pe deșteptul, încercam doar să-ți explic.
- Crezi că am eu nevoie de explicațiile tale? Să știi că mi-e podul plin.
Nu s-a mai continuat această discuție, care nu prevestea nimic bun, pentru că din cealaltă parte a vagonului s-a auzit
- Nuțule, și tu ești pe aici?
Pe moment și-a dat seama cine este.
- Da, măi Saie, eu sunt!
De la locul lui s-a sculat un băiat înalt, cu umeri lați, dar cu o față blândă ca a unui copil. A venit lângă el și i-a zis celui cu podul plin:
- Fă-mi și mie un pic de loc.
N-a așteptat răspunsul și s-a și așezat lângă el, obligându-l pe celălalt să se scoale și să facă schimb de locuri.
Saia, cu toate că era mai mic decât el cu vreo trei ani, era unul din prietenii copilăriei sale. Cu el se juca, atunci când mergea la bunici, de-a caii. Întotdeauna Saia era căluțul având trecută pe după ceafă apoi printre cele două subțiori câte o sfoară lungă, hețurile ziceau ei, în așa fel încât capetele erau în mâna lui Nuțu. Fugea Saia și necheza precum un căluț năzdrăvan. Mai târziu, împreună cu alți copii, jocul lor preferat era de-a leapșa. Când nu găseau alți copii, plecau cu o sapă și o lopată la râpă unde făceau în nisipul ușor de săpat ascunzători, palate cu acoperișuri țuguiate, tronuri regale, aproape opere de artă, care durau mult în timp și se vedeau de departe. Ca să știe lumea ce trecea pe acolo, fie pe jos, fie în căruță, cine le-a făcut își scriau, cu un bețigaș, numele deasupra. Acum Saia se uita mirat la el, dar nu l-a întrebat cum de a ajuns în acel tren cu băieți mai mici decât el. Știa că el trebuie să fie alt contigent, deodată cu Augustinul lui Țuruc, cu Șofronie Coșa, Gheorghea lui Calborean și alți câțiva, care în toamna trecută au venit din armată și acuma umblau să se însoare. Se uita mirat, dar n-a zis nimic și bine a făcut. Știau amândoi că cei ce au tot amânat armata nu sunt bine văzuți de ceilalți, așa că Saia i-a spus doar noutăți de prin sat și apoi și-au adus amine de niște întâmplări din trecut. Cei dimprejur, care au auzit discuția lor, și-au dat seama că malagambistul cunoștea destul de bine realitățile dintr-un sat.
La Brașov, cele două vagoane cu recruți au fost trase pe o linie moartă. Au stat acolo și au tot stat. Câțiva băieți au primit permisiunea sergentului major să aducă apă în sticle, alții să cumpere țigări de la un chioșc ce se vedea pe un alt peron. Într-un târziu s-au mai urcat doi militari în termen, un sergent major și un caporal. Ceilalți trei, care i-au însoțit până aci, au coborât nu înainte de a le ura drum bun. Cei mai cunoscători în ale armatei și-au dat seama, după peclițele verzi ce le purtau la veston, că sunt grăniceri și mai știau că acolo se fac trei ani de armată. Dumnezeule, își zise Nuțu, am ghinion cu carul. Cu ce am păcătuit oare să stau trei ani pe unde m-or duce? Dar unde? Deodată îi apăru în față conturul țării pe hartă. Tot e bine, își zise, că am plecat spre est și nu spre vest ca să ajungem la granița Yugoslaviei titoiste. Multe se se mai auzeau de pe acolo, de schimburi de focuri între grănicerii celor două țări, de răniți și de morți. Așa că o să ajungem pe Prut unde e liniște și pace. Tot e bine, putea fi mai rău. Dar n-a fost să fie să ajungă pe Prut. În curând au aflat, de la cei doi grăniceri, că cel mult în 24 de ore vor fi la Brigada de la Constanța. La auzul veștii, lui Nuțu îi trecu pe față o ușoară undă de bucurie. Va vedea și el Dobrogea și marea. Întotdeauna îi invidia pe cei care au fost pe acolo, mai ales pe unii sași pe care-i cunoștea din copilărie. Aceștia se pregăteau pe la 16- 17 ani pentru marea expediție. Își puneau bicicletele la punct, cumpărau cauciucuri și camere de rezervă, știau ce să-și pună în rucsacuri și pe portbagaj, iar pe la începutul vacanței mari plecau în grup de 5-6 băieți la mare. Povesteau pe unde au făcut popas în ce orașe, în ce cabane din munți au dormit, cum au trecut cu bacul Dunărea. Își păstrau și bani pentru întoarcere, să vină cu trenul până la Predeal. Se întorceau întotdeauna bronzați și bine dispuși. La el de bicicletă n-ar fi putut fi vorba. Dar numai de bicicletă? Toată copilăria și-a dorit două lucruri pe care niciodată nu le-a putut avea, o bicicletă și o minge adevărată de fotbal. Acum va vedea Podul de la Cerna Vodă, Dunărea, și în sfârșit, marea pe banii statului. Era noapte de-a binelea când a început să se simtă prin geamul deschis, după ce au plecat din Brașov, răcoarea aerului de munte. La început un singur glas în surdină a început să cânte, apoi tot multe până ce toți din vagon cântau și suspinau printre vorbele cântecului Urcă trenul la Predeal,/încărcat cu militari,/ militari și caporali... Cântau nu numai ei, recruții, ci și cei doi cu peclițe verzi. O sticlă, apoi alta a început să treacă din mână în mănă, dar nimeni nu părea a se fi îmbătat. Au început, printre zgomotele sacadate ale roților să se audă sforăituri. A adormit și Nuțu. A fost trezit, brusc, de un puternic sunet de metal ce freca un alt metal. Imediat și-a dat seama unde și de ce se afla acolo. Prin geam se vedea că nu mi este mult până ce zorile o să apară. Pe o tablă luminată de un bec slab se putea citi București – Basarabi. A stat acolo trenul ore în șir, apoi s-a târât până într-un câmp unde, iarăși, a mai stat pe o linie ruginită desprinsă dintr-o alta pe care mai treceau din când în când marfare, personale și chiar accelerate. Au mâncat cu toții mâncare de acasă adusă în valize. Slănină, ouă fierte, carne de pui ori de porc treceau de la unul la altul. Și ultimele sticle erau aproape golite când cele două vagoane au fost readuse în gara Basarabi și atașate personalului de Constanța. Tot acolo, în tren, a mai început o seară și apoi încă o noapte. Cei mai mulți dormeau când un altfel de zgomot venea dinspre șine. Era zgomotul roților făcut la trecerea unui pod. Și-a dat seama că erau pe podul de la Cerna Vodă. Îi părea rău că n-o să poată vedea Dunărea. A văzut doar câteva porțiuni din ea atunci când a fost luminată de farul unui vapor care tocmai trecea pe sub pod. Era undeva jos, jos de tot, la o distanță amețitoare față de el.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!