agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1721 .



Străbătând ceața 39
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2014-10-03  |     | 



Mulțimea în mișcare a început a-l înconjura. Împreună cu ea a ajuns în fața Gării de Nord. S-a oprit, înainte de a coborî cele două trei trepte, în spatele unei coloane de zid, așteptând să se termine, sau cel puțin să se mai rarefieze șirul călătorilor. De acolo se vedeau, ca-n palmă, strada largă, tramvaiele, mașinile mici și camioanele, ce o străbăteau fără încetare. A zărit și stația de tramvaie. Acolo trebuie să ajungă, unde, desigur, va exista și o tăbliță în care să fie trecute numerele. Îi va fi, astfel, ușor să-l găsească pe 112 și apoi, odată urcat, să numere opririle iar la a șaptea să coboare. Și-a luat inima-n dinți și a început să traverseze. A fost claxonat în câteva rânduri, a grăbit pasul pentru a trece linia unui tramvai, care era la câțiva zeci de metri, când a trecut dincolo, era cât pe aci să fie surprins de un altul care mergea în viteză în celălalt sens. A răsuflat ușurat numai când a ajuns, nevătămat, pe celălalt trotuar. Aici un domn între două vârste i se adresă:
- Se vede că ești din provincie și n-ai mai fost în București. Era gata s-o pățești urât de tot Pe aici trebuie să fi foarte atent și să respecți culorile semaforului, nu degeaba sunt conservați milițienii în borcan.
Omul binevoitor îi arătă în sus unde pe o platformă era, într-adevăr, un milițian într-o cabină cu pereții de sticlă. A înțeles repede de ce era milițianul acolo și cum dirija el circulația, mânuind maneta ce aprindea sau stingea culorile verde galben și roșu. Tot acel om l-a îndrumat să găsească, după colț, o altă stație din care tramvaiul 112 mergea spre stada Frații Buzești. Aici, în această stație, veneau spre gară.
De aici în colo totul a mers, fără nicio complicație, așa cum a fost plănuit din timp. A fost bine primit de frații Dumitrana, dar parcă tot avea sentimentul că prezența lui, în acea cameră cu trei paturi, era, poate, o povară pentru locatarii ei.
A doua zi, cu cu un dosar mapă sub braț, în care avea diploma de absolvire, certificatul medical și adeverința de stare socială, a găsit ușor clădirea Universității. A sat apoi la o coadă, în fața secretariatului, pentru a depune actele. Erau mulți tineri acolo, unii însoțiți de părinți. Și-a dat seama, din discuții, că mulți dintre cei din alte orașe stăteau la cămine studențești sau la internatele unor școli. A intrat în vorbă, după depunerea actelor, cu câțiva dintre aceștia. A ajuns astfel la internatul Liceului Matei Basarab. A fost primit, fără probleme, arătând administratorului legitimația de candidat, primită de la secretariatul facultății. Spre seară s-a dus pe strada Frații Buzești. L-a găsit acasă doar pe Daniel. I-a spus că va sta în celelalte zile, până după examen și anunțarea rezultatelor, la cămin. Acesta nu s-a arătat prea surprins pentru că a înțeles că acolo va avea cu cine discuta temele din programă și va lega, poate, prietenii. I-a promis că va mai trece pe la ei după aflarea rezultatelor.
A sosit și ziua primului examen, scrisul la limba și literatura română. Bine că s-a dus mai devreme de ora nouă pentru că a durat un timp până a găsit sala și până s-a legitimat. Doar jumătate din numărul locurilor au fost ocupate pentru că niciun candidat nu trebuia să aibă pe un altul în imediata apropiere. Pe mese, în dreptul fiecăruia se afla câte un stilou. Doar câțiva aveau în fața lor câte un toc cu peniță și o călimară cu cerneală. Câteva minute nu s-a auzit nicio șoaptă. Nuțu privea sala. Erau băieți îmbrăcați ca și el, dar parcă mai multe fete în uniformele lor școlare, puține și în rochii înflorate . Fără veste au intrat trei bărbați. Doi mai în vârstă s-au așezat pe scaunele de la catedră, unul, mai tinerel, s-a îndreptat spre tabla dublă care se lăsa sau se ridica printr-un scripete destul de sonor. N-au trecut nici cinci minute și pe tablă apăru scris caligrafic:
1-analizați sintactic următorul text: I-au plăcut alunele și, vezi, ființă prevăzătoare, să nu mai pățească cum o pățise când rosese o iarnă întreagă coaja copacilor, să se hrănească, ce i-a venit în gând?
2 -caracterizați personajele din Baltagul de Mihail Sadoveanu..
I s-a părut ușor. În curând pe foaia de ciornă a apărut, numerotat, fiecare cuvânt cu denumirea sa morfologică și sintactică, ba a mai delimitat și propozițiile, așa cum l-a învățat domnul Gălăteanu, făcând o schemă din dreptunghiuri numerotate ca și propozițiile cu săgeți între ele. A vrut să spună și că fragmentul respectiv face parte dintr-o povestire pentru copii de Emil Gîrleanu. A renunțat și bine a făcut. Despre personajele din Baltagul a scris aproape patru pagini în propoziții cât mai scurte pentru a nu greși cu vreo virgulă în plus ori în minus. Cunoștea bine subiectul. Citise romanul nu pentru că ar fi fost obligat, ci pentru că i-a plăcut acțiunea. Nu l-a lăsat din mână până nu l-a citit dintr-o suflare, ca pe un roman polițist. După o zi de pauză, a urmat proba scrisă la istorie. Rolul lui Mihai Viteazul în Istoria României. Imediat și-a adus aminte de ceea ce scrisese în caietul său atunci când a rezumat cartea lui Roller. Și-a notat toate punctele pe ciornă și apoi a început să le dezvolte pe lucrare. I-au ieșit și aici patru pagini cu scrisul său mărunt. După ce le-a recitit, a fost mulțumit. Nu scăpase niciun punct și niciun subpunct din schema sa. Au urmat trei zile de o chinuitoare așteptare până la afișarea rezultatelor. S-a înghesuit și el, alături de sutele de candidați, în fața listelor afișate sus, pe o fereastră. Inima îi bătea destul de tare și după ce a văzut notele. Limba română cinci. Istoria patru. Deci a trecut, va intra în oral. Înaintea sa, pe listă mai erau vreo zece, care aveau cinci la ambele probe. Mai erau și vreo douăzeci cu media patru cincizeci, ca el. Erau admiși la oral peste patru sute. După o linie roșie erau trecute încă vreo câteva sute de nume cu medii sub trei. Dar asta nu-l mai interesa, bine că era el în prima parte a listei. Se simțea obosit, aproape epuizat. A dormit în noaptea ce a urmat neîntors, somn fără vise. S-a trezit dimineața devreme simțindu-se deosebit de liniștit și odihnit. Putea să înceapă oralul. Dar n-a început imediat, ci de abia după masă. A stat ca și mulți alții pe coridor să afle ce subiecte au ieșit pe bilete. Până seara au fost ascultați doar vreo treizeci de inși. Aproape fiecare spunea că a știut și a luat notă mare, cinci sau patru. Sigur lui, pentru că se intra după alfabet, îi va veni rândul doar în ziua următoare pe seară. Nu i-a venit nici atunci. A trebuit să mai aștepte o noapte și încă o dimineață. A intrat cu frica în suflet. I se părea că nu mai știe nimic. Când s-a apropiat de catedra unde se mai afla un singur examinator s-a speriat și mai tare când acesta a zis aproape răstit :
- Dumneata nu știi să dai bună ziua?
Se miră și el de glasul său care parcă nu mai era al lui.
= Bună ziua...ba da...ziua bună...pardon bună ziua.
Acesta se uită cu milă la el
- Ia un bilet și treci în bancă.
Se uită pe bilet. Nu înțelegea nimic. Literele îi jucau în fața ochilor. Începu să se gândească acasă. Ce le va spune? Că s-a speriat și n-a putut vorbi? Se mai uită odată pe bilet și ca prin minune se liniști. Citi acolo despre natura în poezia lui Coșbuc. Se gândi că știe, și chiar a știut. Profesorul a început să se uite cu interes la el.
- Poți să-mi dai și câteva exemple?
-Da!
Și începu: Zările, de farmec pline,/Strălucesc în luminiș;/Zboară mierlele-n tufiș
Și din codri noaptea vine/Pe furiș.
Crezu că o să-l oprească. Dacă văzu că nu, continuă pânâ la sfîrșit la: Numai dorul mai colindă,/Dorul tânăr și pribeag./Tainic se-ntâlnește-n prag,/ Dor cu dor să se cuprindă,/Drag cu drag.
- Spune-mi te rog un munte descris de Coșbuc. Fără să se gândească prea mult începu:Priveam fără de țintă-n sus -/Într-o sălbatică splendoare/Vedeam Ceahlăul la apus,/Departe-n zări albastre dus,/Un uriaș cu fruntea-n soare,/De pază țării noastre pus./Și ca o taină călătoare,/Un nor cu muntele vecin/Plutea-ntr-acest imens senin/Și n-avea aripi să mai zboare!/Și tot văzduhul era plin/De cântece ciripitoare.
Se uită apoi pe o foaie și zise: caracterizează te rog pe Bogza și Cuțui din Baltagul. Nuțu își dădu seama, nici el nu știa de ce, că foaia pe care se uitase profesorul era din lucrarea lui de la examenul scris, și spuse dintr-o suflare tot ce scrisese acolo despre cei doi criminali
- Mulțumesc, ești liber.
Doar pe coridor se uită, cu teamă, pe legitimați de examen. Îi venea să chiuie de bucurie, dar se abținu. Acolo era scris în cifre și litere 5 ( cinci).
La istorie n-a mai avut un succes așa de mare. S-a încurcat de două ori. Odată la realizările, cu ajutor rusesc, în Principatele române din timpul Regulamentelor organice și la o întrebare despre caracterul de clasă al unor măsuri intreprinse de Mihai Viteazul. Dar, cu ajutorul unor întrebări puse de profesoara examinatoare, s-a descurcat destul de bine. S-a uitat și doamna profesoară la hârtia pe care el o bănuia a fi lucrarea lui scrisă. Tot pe coridor, după ce a ieșit, s-a uitat furiș la notele de pe legitimație. Era trecut acolo 4 (patru) A făcut repede socoteala în gând. Tot era bine, media generală patru și cincizeci de sutimi. Doar dacă, își zicea el, au apărut mai mulți cu media cinci decât au fost după lucrările scrise, nu va fi declarat admis. Dar asta, în mod logic, nu se putea întâmpla. Și dacă cei douăzeci cu media la scris, ca a lui ar fi luat cinci la ambele orale tot n-ar putea să nu fie admis, erau doar șaizeci de locuri. Dar n-a fost să fie așa cum a judecat el. Pe listă erau într-adevăr șaizeci de admiși. Ultimii aveau media trei și cincizeci de sutimi. El nu era printre admiși. Trebuie să fie o greșeală s-a gândit. S-a dus la secretariat să ceară lămuriri crezând că se va îndrepta ce s-a greșit. Funcționara de la secretariat i-a scos dosarul dintr-un dulap, l-a răsfoit și a zis da,... așa este.
- Ce-i așa?
- Până la dumneata s-au completat cele douăzeci și cinci de procente.
-Nu înțeleg. Ce procente?
- Procentele acordate fiilor de mici burghezi.
I-a explicat apoi, cu răbdare, că în urma unei hotărâri a conducerii de partid și de stat, facultățile sunt obligate să primească 75 la sută fii de muncitori și țărani săraci ori mijlocași și doar 25 la sută fii de mici burghezi ori asimilați ai acestora.
- Eu sunt fiu de mic burghez ori asimilat?
-Da, așa reiese din adeverința de stare socială, uite-o aici, emisă de școala elementară numărul 13 din Sibiu. Tatăl dumitale este angajat acolo?
- Nu, tata este mort din 1944. Am scris asta și în fișa completată la înscriere. Mama este angajată acolo ca învățătoare.
- Aha, n-am ce-ți face. Dacă luai cinci la toate probele poate intrai. Îți iei dosarul acuma sau vrei să faci vreo întâmpinare?
- Îl mai las. Cine știe, poate o să triumfe cumva dreptatea.

- Mai n-aș crede, dar faci cum dorești.




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!