agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2391 .



Spre necunoscut. Capitolul XII ( 10 )
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2010-03-06  |     | 



A doua zi, după botezul de la Rășinari, întors acasă, a găsit ordinul de chemare. Victoria și copiii erau triști. După ce a deschis plicul, a început să-i liniștească:
- Nu este nimic grav, trebuie să mă prezint la Școala de Ofițeri de rezervă de la Bacău. Acolo nu este rău. Cursurile durează două - trei luni și în timpul acesta poate se pune pace.
- De ce nu m-asculți, Nae? De ce nu faci ca ceilalți ca Balteș, ca Șarlea, ca Matei, ca Enăchescu și ca atâția alții. Sunt sănătoși și sunt acasă. Toată lumea știe că sunt sănătoși și că au primit certificat medical ca fiind bolnavi, de te miri ce. Ãștia n-au zis niciodată așa cum zici tu: călătoresc pe coama valului. Ei se luptă și se zbat ca valul să nu-i ducă acolo unde este rău. Și apoi tu ai primi certificat pe bună dreptate. Nu te doare pe tine piciorul rănit de câte ori se schimbă vremea? Dacă n-o faci pentru tine, fă-o, barem, pentru noi.
- O să văd după ce termin cursurile de la Bacău.
- Acum este momentul. După ce vei fi avansat, sigur vei fi trimis pe front.
Cu o săptămână înainte de a pleca la Bacău, s-a dus la spitalul militar pentru a se a plânge de dureri la rana cicatrizată. Doctorul maior Nicolau, de la chirurgie, l-a consultat, l-a asigurat că din punct de vedere al rănii primită anul trecut este vindecat. S-ar putea, însă, ca prontozilul ce i-a fost administrat la Spitalul din Sebeș să nu fi avut numărul de unități necesare pentru infecție, aceasta mai lăsând un minuscul focar ce poate deveni activ. Apoi l-a întrebat care-i este situația militară actuală. I-a răspuns că în curând va pleca la cursuri pentru a deveni ofițer de rezervă.
- În cazul acesta, nu este nici un pericol de redeschidere a rănii prin recidivarea infecției. Puteți merge liniștit.
Cele două luni și jumătate au trecut pe nesimțite. Programul era mai mult în sala de cursuri unde ofițeri superiori, cei mai mulți în retragere, țineau cursuri interesante. Nici instrucția de front, câteva ore pe săptămână, nu era prea obositoare. Imediat după ce au fost înaintați în grad, au și fost numiți pe funcții, fiecare la regimentul său. A fost numit comandantul plutonului brand de la compania a șasea a batalionului doi. Imediat ce a ajuns în curtea regimentului, a trebuit să-și ia în primire plutonul format din soldați abia sosiți, cei mai mulți din satele lor. Primele două săptămâni au fost deosebit de grele. A trebuit să fie mereu la regiment în mijlocul soldaților săi. Instrucția de front alterna cu cea de specialitate. N-a avut timp nici să meargă acasă, deși i-ar fi trebuit doar câteva ore între două trenuri. După ce au sosit cei patru gradați, ce i-au fost repartizați de la școala regimentală, a putut intra și el în programul ce-l aveau deopotrivă ofițerii activi și cei de rezervă. Sâmbăta și duminica, dacă nu era ceva deosebit, mergea acasă. În cursul săptămânii, după ora patru, când trupa rămânea doar cu gradații, ieșea în oraș. A văzut multe filme, chiar și două pe zi. Trecea ușor de la acțiunea de dragoste din Ninotchka cu Greta Garbo și Melvin Douglas la hohotele de râs din Stan și Bran cu Oliwer Hardy ș Stan Laurel.
De câteva ori a intrat și în Catedrala Metropolitană, cu aceeași sfială, ca acum mai bine de cincisprezece ani de Sfânta Maria, a doua zi după ce a sosit singur și neștiut de nimeni în acest oraș. Ședea în biserica golită de lume și preoți privind, ca și atunci, picturile de pe pereți. Doar rugăciunile spuse în gând erau altele. Cerea ajutor pentru fiecare membru al familiei sale în parte. Cerea ajutor pentru el și pentru cei ce aveau să-i fie alături în marea încercare ce se apropia. Da, sigur se apropia. N-a mai făcut nici o încercare de a primi certificatul care să-l scutească de război. Își va lăsa soarta în mâinile Celui-de-Sus. Chiar de-ar fi vrut să facă altfel n-ar fi putut. Gândul acesta i-a venit după ce a început să se apropie de soldații pe care-i avea sub comandă. Le cunoștea aproape la toți, din discuțiile pe care le-a avut, părinții, iubitele și la câțiva, mai puțini, nevestele și copiii. Dumnezeu va avea grijă de el, de ai lui de acasă și de aceștia de aici.

A sosit și ziua celei de a doua plecări pe front.
Peste câteva minute se va da comanda de plecare a batalionului doi. Bagajele ofițerilor și subofițerilor au fost trimise de dimineață în gară și încărcate în vagoane. Comandantul batalionului, maiorul Deac, s-a deplasat personal la fiecare pluton atenționându-i încă o dată pe comandanți că totul trebuie să iasă perfect. Plutonul lui n-a mai avut loc in curtea cazărmii așa că era înșirat pe scările ce duceau spre etaj. Trebuia să fie foarte atent ca atunci când plutoanele celelalte se vor pune în mișcare să ocupe rapid locul rămas liber. Era îngrijorat că nu va ieși bine mișcarea, mai ales că n-a exersat-o niciodată cu ostașii. Întoarse capul și văzu că majoritatea soldaților și, mai ales, comandanții de grupe, îl priveau cu siguranță. Știu că totul o să iasă bine. Acum, mai mult ca niciodată, își dădu seama de importanța disciplinei și ceremonialului militar. In aceste clipe, când în mod normal fiecare soldat, gradat și ofițer ar fi trebuit sa se gândească cu groază la ce o să se întâmple cu el în nemărginitele stepe rusești spre care plecau, atenția le era îndreptată spre acest ceremonial ce consta in defilarea în pas de front prin fața comandantului regimentului și a unor oficialități locale, spre alinierea și cadența perfectă pe care trebuiau s-o aibă în drumul spre gară, mai ales, că pe trotuare se formau șiruri de privitori, unii rude apropiate cu ostașii.
Deodată, se auzi vocea ridicată a comandantului regimentului locotenent colonel Alexandru Munteanu: Domnule maior comandant al batalionului doi, dați comanda pentru plecarea ostașilor în războiul sfânt, pe care țara noastră îl duce împotriva bolșevismului cotropitor. Maiorul Deac, cu voce lui pătrunzătoare, ordonă: Bataliooon, dreepți! În direcția fluviului Volga pentru zdrobirea dușmanului țării noastre, înanteee marș! În acel moment, fanfara atacă marșul Treceți, batalioane române, Carpații toate plutoanele plecând deodată cu comandanții, cei mai mulți rezerviști, în frunte. Din cazarmă s-a ieșit în pas de front. Tramvaiul, care tocmai se pregătea să plece din stație, s-a oprit pentru a lăsa companiile batalionului de infanterie să treacă nestingherite pe strada Regina Maria. Îmbarcarea în trenul tras pe o linie în afara gării a durat puțin. Plutonul lui a încăput într-un vagon de clasa a III-a. Fu mulțumit când văzu că vagonul era pe la mijlocul trenului, chiar lângă vagonul statului major. Aici vor fi convocați, o dată pe zi, ofițerii. El nu trebuia să coboare, putea trece direct în acel vagon. Condițiile de călătorie de acum erau mai bune decât cele de anul trecut când a plecat spre Odesa într-un vagon de marfă. Își zise că e un semn bun. Dacă anul trecut a călătorit în condiții proaste, a fost rănit după câteva zile. Poate că de data asta, călătorind mai bine, va avea mai mult noroc. S-a surprins acum, ca și în alte dăți, că a devenit superstițios. De la un timp și-a dat seama că aproape toți, care plecau pe front, ofițeri ori soldați, erau la fel de superstițioși. Preotul regimentului, locotenentul Boțocan, într-o predică, atrăgea atenția asupra acestui fapt arătând că superstiția încalcă învățătura creștină, că este chiar un păcat. Dar tot sfinția sa a spus, unui grup de ofițeri: cred că Dumnezeu va fi totuși mulțumit dacă ăsta ne este cel mai mare păcat.
După ce trenul se puse în mișcare, își dădu seama că de o parte și de alta a liniei ferate, era o mulțime de oameni, în majoritate formată din femei și copii, dar și din câte un bărbat mai în vârstă. Erau membrii familiilor celor din tren. Se duse repede spre scările vagonului unde ostașii îi făcură loc pe prima treaptă. Începu să facă și el cu mâna mulțimii, căutând cu ochii pe cineva anume. La un moment dat simți că este văzut . Apoi din zecile de voci, care strigau fiecare pe cineva anume, auzi și vocile care îl strigau pe el. Erau trei voci care strigau: Ticulee… și Naee… apoi i-a văzut pe toți trei și ei îl vedeau pe el. Și-a scos batista și a început s-o fluture. Trenul mergea foarte încet așa că i-a mai putut vedea, din ce în ce mai departe, un timp. Întâi n-a mai văzut-o pe fetiță. Băiețelul, deși mai mic, era în brațele mamei. După prima curbă mulțimea, împreună cu cei dragi lui, dispăru. Mai stătu o vreme pe scara vagonului până simți că lacrimile, care i-au șiroit pe obraji, s-au uscat. Intră în vagon unde soldații păstrau o liniște desăvârșită. Toți erau tineri, contingentele 1940 și 1941. El era cel mai bătrân din vagon. Când i-a luat în primire pentru instrucție, erau speriați. Se gândeau nu numai la greul instrucției, de care au auzit de la alții mai bătrâni, ci și la războiul în care vor fi trimiși.





,





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!