agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4172 .



În fiecare joi va fi vară
proză [ ]
schiță

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [danrec ]

2010-02-18  |     | 



Bekim Arslanoglu nu e fotbalist la Galatasaray, nu e nici fundamentalist islamic, ori vreun terorist celebru.
E un om obișnuit, care practică o meserie banală, pe nedrept categorisită drept rușinoasă, dar foarte utilă societății: e gunoier pe un camion de salubrizare în Germania. Nu orice emigrant se poate lăuda că are o meserie onorabilă și stabilă , iar Bekim nu se simte umilit în niciun fel de faptul că strînge gunoiul nemților. Lucrează în Aschheim de doi ani și nimeni nu l-a categorisit cu dispreț drept auslander împuțit, deși gena lui turanică e foarte evidentă: un bărbat scund, ciolănos,cu tenul măsliniu, pomeți osoși, ochi întunecați și înguști, nas vulturesc și un zîmbet timid furișat sub mustața falnică de yighit. A venit în Germania ca să adune bani și să se poată însura. În Gulpazar, cătunul său natal pitit la poalele Kackar-Daglanului, domnește încă obiceiul de a oferi zestre fetei.Poate de aceea sunt atîtea fete nemăritate și tot mai puțini bărbați în putere prin sat, majoritatea burlacilor plecînd să-și facă un rost pe meleaguri străine. Bekim s-a supus și el cutumei, iar după ce i-a promis Aishei că se va întoarce,îndată ce va pune destui bani deoparte ca să poată face nunta, a plecat să cucerească vestul, precum în urmă cu multe secole, vajnicii săi străbuni, Yldîrîm ori Fatih.
Aschheim-ul e un burg cu aproximativ cinci sute de locuitori, liniștit, cu străzi riguros trasate, impecabil asfaltate, cu peluze tunse și tei plantați de-a lungul aleilor rectangulare, așa cum se găsesc cu sutele risipite prin Germania. În piața centrală își înalță fleșa o catedrală neogotică, în umbra căreia stă calmă și o capelă mai modestă, de rit protestant. Casele perfect aliniate, se înșiră una lîngă alta, aproape identice, tencuite în alb, cu acoperișuri în culori vii și jardiniere cu mușcate la ferestre.Totul e ordonat, curat și funcționează cu precizia unui ceasornic elvețian.
Munca pe care o desfășoară Bekim e relativ simplă: în fiecare dimineață, mai puțin în zilele de duminică, la ora 6 fix, se urcă în camionul alb-verde al firmei de salubritate și pleacă să golească pubelele de gunoi.Fiecare locatar își scoate în stradă recipientul cu resturi menajere, el coboară din mașină, înșfacă coșul și-l golește în bena automată, care îl preia între fălcile ei de oțel, îl mărunțește și-l compactează. Pubela goală este împinsă pe roți, înapoi în dreptul ușii de la intrare. Cînd pîntecul mastodontului de tablă e plin, camionul ia drumul ghenei, unde gunoiul este descărcat, sortat, prelucrat sau incinerat. Și aici lucrează tot auslanderi din orient: turci, bulgari, albanezi, sirieni sau kurzi. Patronul firmei de salubritate e din Turcia și preferă să angajeze compatrioți sau bărbați de aceeași religie cu el. Niciun german n-ar accepta o muncă atît de umilitoare.
Bekim lucrează în tură cu Sabri. Sabri are carnet de șofer, conduce autocamionul, a venit din Bursa și lucrează de cinci ani în Germania. Are familie și copii acasă, dar în Bursa nefiind destul gunoi menajer de adunat, a venit la Aschheim s-o facă.
Traseul lor este atît de exact, iar umplerea pubelelor atît de riguros calculată, încît trec de două ori pe săptămînă pe aceeași stradă din sectorul care le-a fost repartizat,ca să le golească de conținut. Ceea ce l-a surprins pe Bekim cel mai mult la începutul activității sale de lucrător-salubrizator, a fost faptul că gunoiul nemțesc nu prea pute. Adică pute, dar are un miros fad, n-are aromele gunoiului anatolian, care într-o zi călduroasă de vară, revarsă duhori de cimitir proaspăt excavat, combinate cu parfumul exalat de cadavrul unui cașalot eșuat de o lună pe plajă. Chiar dacă nemții produc mult gunoi menajer, el e îndeobște constituit din ambalaje, carton, aluminiu, pungi de plastic, cîteva coji de cartofi sau oase descărnate aseptic, doar ceea ce nu trece prin tocătorul instalat sub țeava de evacuare a fiecărei chiuvete din bucătărie.
Sabri e atît de obișnuit cu itinerariul colectării, încît știe exact la ce oră își termină treaba. La ora 12 , lunea și joia de pildă, ajung în capătul străzii Flachgasse , de ce-o fi fost botezată așa, cînd tot carosabilul din Aschheim e perfect plat, nu știe nimeni, o stradelă care se-nfundă în gardul unui parc prin care nemții își plimbă cîinii. Strîngerea rahaților de cîine nu e treaba gunoierilor, fiecare proprietar de patruped domestic umblă dotat cu o pungă destinată căcărezelor lăsate de javra proprie în timpul preumblării. De altfel, animalele în Germania nu prea se pot ușura pe unde le vine: vacile doar în grajduri lor salubre, cîinii în locurile autorizate, pisicile în lăzile cu nisip, pînă și caii robuști, înhămați la tradiționalele căruțe încărcate cu butoaie de bere, au cîte-un sac pentru îmbălegat legat sub coadă.
Așadar, la ora prînzului, Sabri și Bekim se opresc în dreptul ultimei case de pe Aleea Plată, își scot combinezoanele de protecție în nuanța ierbii crude, își fac abluțiile cu apă curată dintr-un bidon de plastic, întind un covoraș în cabina camionului și se achită pe rînd, cu cea mai mare conștinciozitate de obligativitatea salahului . După ce-și termină rugăciunea, își scot pachețele cu mîncare și prînzesc împreună, așa cum se cuvine.
În ultima casă de pe Flachgasee locuiește d-na Thiess, o femeie la vreo 45-50 de ani, palidă, slabă, ofilită, cu părul blond-cenușiu tern și o pereche de ochelari groși,prin care ochii i se întrezăresc mereu încercănați. E văduvă și locuiește singură, împreună cu două pisici de rasă, cu care-și împarte cele 3 camere ale locuinței, iar în zilele cu soare, o curte minusculă, încadrată cu gard viu, tuns la nivelul taliei.Clădirea e aidoma cu celelalte case de pe alee, ziduri tencuite în alb, acoperișul din țiglă verde-cenușie și jardinierele cu mușcate la fereastre. Ori de cîte ori golește pubela cu gunoi a d-nei Thiess, Bekim constată că florile acelea n-au miros, spre deosebire de Anatolia, unde pînă și buruienile de la marginea drumului îmbălsămează aerul cu felurite arome: mentă, cimbrișor sau lavandă sălbatică. Nici rodii, lămîi, piersici sau măslini nu sunt aici, decît poate în sere, curțile se întind monotone, cu iarba tunsă perie și fără arbori folositori, doar cîteva tufe de zmeură sau de coacăze.
În fiecare luni și joi, femeia stă în prag și îi urmărește pe cei doi cum golesc pubela în camion. Nu o face ca să-i supravegheze dacă-și fac corect treaba, se pare că nu prea are cu cine vorbi, decît cu pisicile și de aceea le adresează cîteva vorbe de fiecare dată. În general se plînge de vreme, ceea ce este de înțeles, în Germania iarna începe în octombrie și ține pînă la sfîrșitul lui aprilie. Cînd nu ninge, plouă, iar cînd nu plouă e ceață, așa că săptămînile de vară adevărată sunt doar două-trei pe an. Și lui Bekim îi lipsește soarele, soarele adevărat, arzător, care pîrjolește lutul cărămiziu și face ca rodiile, merele și piersicile cît pumnul să pocnească răscoapte prin livezi, de aceea o ascultă pe d-na Thiess și clatină aprobator din creștet. Învățase destul de bine germana, dar uneori se codea să vorbească, fiindcă accentul său era încă vizibil de turcesc.
Se mai plînge d-na Thiess că o dor toate oasele din cauza climei germane și își aduce aminte cu plăcere de soarele mediteraneean. Pe cînd trăia d-nul Thiess, au petrecut împreună cîteva concedii în Izmir și Antalya, iar turcii i s-au părut o nație fericită și foarte ospitalieră. Bekim nu o contrazice, el nu a văzut niciodată marea, dar știe că-n Gulpazar orice faptă bună nu rămîne nerăsplătită, și de aceea nu s-a mirat că într-o zi de luni, d-na Thiess i-a invitat pe amîndoi să bea o ceașcă de ceai fierbinte.
Afară era frig și înnourat, iar pielea lui de oriental se strîngea înfiorată în jurul trupului, așa că a acceptat. Pentru faptul că goleau pubela erau plătiți, nu-i făceau nici un favoare, dar trecuseră de atîtea ori pe lîngă casa ei, încît se simțeau ca niște vecini cu care poți sporovăi lîngă un ceainic clocotind. Cînd să intre în casă, Sabri i-a dat un cot și i-a șoptit ștrengărește:
" Du-te singur, că ești mai tînăr și n-ai familie!"
Bekim s-a cam fîstîcit, dar îi era jenă să refuze invitația, așa că a trecut doar el pragul în urma femeii. I s-a părut ciudat faptul, că deși era frig, d-na Thiess era îmbrăcată într-un capot subțire de mătase, cu imprimeuri florale mari, maci și albăstrele pe un fond vioriu, sub care i se vedeau pulpele goale, cînd de obicei se zgribulea tot timpul, înfofolită în flanele groase, cenușii, dar a intrat în bucătărie, unde îl aștepta un ceainic fluierînd și o farfurie cu fursecuri de ciocolată.
" Anul acesta, vara nu vrea să vină" zise d-na Thiess.
" Așa-i"... aprobă Bekim sorbind politicos, din ceașcă, ceaiul clocotit, care-i ardea buzele.
" În Turcia, e mereu cald și soarele strălucește tot timpul...cred că e minunat să trăiești acolo!"
" Da, e minunat, repetă bărbatul, la noi e altfel... din martie pînă vin ploile reci, e tot timpul vară!"
După acest scurt dialog în încăpere se așternu o liniște stingheritoare. Femeia îl privea zîmbind misterioasă, iar el, tot mai încurcat, tăcea admirînd desenele geometrice ale plăcilor de faianță care îmbrăcau pereții bucătăriei, neștiind ce să mai spună. A ronțăit 2-3 prăjituri, a golit ceașca cu ceai și s-a ridicat dînd să plece, dar d-na Thiess a făcut un pas spre el și, înălțîndu-se pe vîrfuri, i-a încolăcit gîtul cu brațele.
" Vreau să vină vara și la noi", bolborosi ea, brusc îmbujorată, lipindu-se de pieptul lui și căutîndu-i gura cu buzele ei palide.
S-au iubit chiar acolo, pe masa din bucătărie, apoi au trecut în dormitorul în care, de cînd îi murise soțul, niciun bărbat nu mai răvășise așternuturile. După ce a terminat, Bekim s-a îmbrăcat repede,de la volanul camionului, Sabri îi făcea semne nerăbdătoare să se grăbească și, înainte de a pleca, i-a spus femeii, care-l urmărea cu priviri drăgăstoase:
" Joi va fi vară!"
Bekim Arslanoglu e gunoier, nu e nici prezicător, nici meteorolog, dar a avut dreptate. În joia următoare, a început să sufle foenul dinspre văile munților,cerul s-a limpezit, iar soarele dogorea plin de voioșie, poleind mugurii teilor și castanilor golași de pe Flachgasee cu o dantelă sclipitoare.
D-na Thiess nu se mai plînge că o dor oasele, poartă doar haine în culorii vii, se machiază , pielea ei lucește catifelată, nu mai e palidă și-și ondulează la coafor părul blond-cenușiu. În fiecare zi de joi, îl așteaptă pe Bekim în bucătărie, cu ceainicul fluierînd și o farfurie de prăjituri cu ciocolată și de fiecare dată după ce golește gunoiul din pubelă în benă, acesta intră să bea o ceașcă de ceai.
Sabri glumește pe seama lui cînd se întoarce, dar el știe că nu face nimic rău, ba dimpotrivă, un derviș bătrîn i-a spus, pe vremea cînd era doar un băietan și păștea oile pe brînele munților, că nu e păcat mai greu de iertat la judecata lui Allah, decît să refuzi o femeie care te cheamă în patul ei. Dacă regula se-aplică și cu femeile ghiaurilor, asta înțeleptul n-a precizat.
Inșallah!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!