agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2642 .



Spre necunoscut
proză [ ]
Caoitolul XII ( 6 )

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2009-10-27  |     | 



Vâjâitul continua, chinuitor de mult, să persiste. Și parcă era din ce în ce tot mai puternic. Obuzul ar fi trebuit să treacă demult pe deasupra lor, pe urma celorlalte. S-o fi oprit timpul în loc? Chiar dacă s-a oprit, a pornit din nou printr-un bubuit asurzitor din care au început a se desprinde fluierături, ciripituri, bâzâituri de bondar grăbit, clipociri de ape, hârșăituri de fierăstrău… Obuzul s-a spart nu departe, deasupra adăpostului. Zeci, sute, poate chiar mii de schije s-au desprins din el. Trebuia să stea culcat îmbrățișând cât mai aproape pământul. Numai așa, îmbrățișându-l, făcându-se una cu el, putea să scape. Pământul, din care am fost creați și în care ne vom întoarce, ne va fi acum scăparea, îi trecuse prin minte. O liniște adâncă s-a lăsat asupra adăpostului. Ba nu, nu era liniște deplină. Un bâzâit de bondar persista, venind spre el. Un sunet scurt de toacă metalică și apoi liniștea, într-adevăr, se înstăpâni netulburată nici de bubuiturile îndepărtate. Soldații începuseră a se ridica. El mai zăbovi câteva clipe. Când se ridică, simți o căldură, parcă binefăcătoare deasupra genunchiului drept, Se uită într-acolo. Kakiul stofei era altul, mai închis. O arsură deasupra genunchiului a fost urmată de o senzație de amorțeală a întregului picior
- Viezure, vezi ce am la piciorul drept, cred că sunt rănit.
- Sigur că sunteți. De ce n-ați spus până acuma. Pierdeți sânge.
Caporalul îl ajută să se întindă pe spate, își scoase repede cureaua și o legă strâns deasupra locului de unde șiroia sângele, tăie cu briceagul lui ascuțit cracul pantalonului, scoase repede din sacul de spate o sticlă de o jumătate de litru de spirt denaturat din care vărsă o bună parte pe rană, puse mâna pe telefon și anunță spatele batalionului, pentru a fi trimis în linia întâi la grupa Brand a companiei a IV-a doi sanitari cu targă.
Întâi au crezut că sanitarii nu pot veni din cauza tirului inamic de artilerie. A trecut și tirul instalându-se o liniște nefiresc de lungă. Vrăbiete învârtea din când în când manivela telefonului de campanie. La celălalt capăt al firului nu răspundea nimeni. Manivela se învârtea destul de ușor ceea ce dădea de bănuit că undeva, pe traseu, firul telefonului era întrerupt. Se târî până la adăpostul comandantului de pluton și raportă defectarea telefonului și rănirea gravă a comandantului grupei Brand.
- Permiteți, domnule locotenent, să transport rănitul la postul de prim-ajutor, iar la întoarcere să verific starea circuitului telefonic.
- Iei cu tine încă un soldat. Aveți la dispoziție o oră. Dacă nu reușiți să ajungeți la postul de prim-ajutor, vă întoarceți lăsând rănitul să se descurce singur.
S-a întors Vrăbiete lângă Nae. Împreună cu soldatul Nițu l-au întins pe o
foaie de cort de care l-au legat cu câteva curele și au început să se târască spre liziera pădurii, ce se afla cam la cincizeci de metri depărtare. Au făcut până acolo aproape zece minute. Prin pădure au ridicat rănitul sprijinindu-l de umerii lor, ducându-l aproape pe sus. În fața punctului sanitar, un camion era aproape plin cu răniți. Un doctor în halat plin de sânge s-a uitat la rană.
- A avut noroc că i s-a pus garoul unde trebuia și plaga i-a fost dezinfectată imediat. S-ar putea să fie nevoie de o operație destul de complicată pentru scoaterea schijelor. Numai să nu-i fi fost atins și osul.
Doctorul scrise câteva cuvinte pe o bucată de hârtie pe care i-o vârî în buzunarul de la pieptul vestonului.
- Dacă rezistă până la spitalul din Tiraspol, acolo va fi operat și, foarte probabil, se va însănătoși în câteva luni.
L-au suit Vrăbiete și Nuțu în camion printre ceilalți răniți ce gemeau sau se uitau, într-un punct fix, la nimic. Nae nici nu gemea, nici nu se uita într-un punct fix, ci stătea cu ochii închiși. Pe sub firele negre ale bărbii netăiate de câteva zile, și pe frunte, pielea era de albul hârtiei. Nu numai când avea ochii închiși, dar și când i-a deschis de câteva ori era pe altă lume. Se mișca prin acea lume însă cu foarte mare greutate, de parcă ar fi avut plumb în picioare. Acea lume era lumea lui adevărată. Își vedea părinții plecând dis-de- dimineață spre Mosoroasa, la prășit porumbii. S-ar fi dus și el. Se simțea ușor ca un fulg, dar, când să pășească spre a-și lua sapa, plumbul din picioare nu-l lăsa. Același plumb nu-l lăsa să-și însoțească fetița spre școală, să se joace cu băiețelul de nici patru ani, să intre cu socrul său în pivniță pentru a bea din cana rejelui vin din anul acesta. Și ce sete îi este, dar nu poate intra în pivniță! În aceeași lume a lui era și când camionul a ajuns la Tiraspol, și când a fost dat jos pentru triere, și când doamnele în halat alb împărțeau ciocolată răniților. I-au pus câteva tablete într-o pungă, iar cei de la bucătărie, când au împărțit hrana rece, i-au făcut un pachet cu o bucată de pâine, una de halva, o conservă de fasole cu cârnăciori și două mere. Nu știau dacă este fumător ori nu, i-au dat totuși cele șaisprezece țigări, rația pentru două zile, dar și două tuburi cu bomboane ce i s-ar fi cuvenit unui nefumător. Merindele puse în sacul de spate i-au fost pernă, după ce a fost urcat și întins pe o banchetă într-unul din vagoanele trenului sanitar. S-a trezit într-un târziu, când trenul era oprit într-o stație. Prin geamul deschis intra răcoarea nopții și miros proaspăt de brad. Vocea-i slabă se făcu auzită în liniștea din vagon
- Mi-e sete…mi-e sete…
- Aha, te-ai trezit, măi camarade, ai dormit toată ziua de ieri și aproape toată noaptea asta. Bine ai făcut că te-ai trezit. Stai numai să aprind lampa din tavan.
În curând s-a aprins un bec. Nae clipi de mai multe ori până reuși să-și obișnuiască ochii cu lumina. Văzu că este într-un vagon și că pe bancheta din fața lui ședeau trei tineri. El stătea întins. A dat să se ridice. La prima mișcare, piciorul drept a început să-l doară. Și-a adus aminte de visele sale în care avea picioare de plumb, și-a adus aminte și de explozia obuzului și cum a fost târât, vreme îndelungată, pe foaia de cort. Mai departe nu știa nimic, oricât s-ar fi gândit
- Văd că suntem într-un tren care stă.
- Da, într-adevăr stă, dar să nădăjduim că nu pentru mult timp și vom ajunge într-o zi, poate și o noapte la Turda la spital. Am avut noroc pentru că am auzit că acolo sunt doctori buni ce pun răniții destul de repede pe picioare.
În compartiment a intrat un soldat îmbrăcat în alb cu o cană mare din care ieșeau aburi.
- Este ora cinei. V-am adus ceaiul îndulcit. Celelalte bucate să și le caute fiecare în sacul de spate. Cine a fost econom mai trebuie să aibă cel puțin o conservă de fasole. A, dar ce văd? S-a trezit și camaradul somnoros. După atâta somn, sigur, are nevoie de o mâncare consistentă.
I-au căutat în sacul de spate, i-au rupt o tabletă de ciocolată pe care a mâncat-o pe îndelete, bând din când în când din cană. Încet - încet a început să capete putere, s-a ridicat într-un cot, apoi, ajutat de unul dintre tovarășii de compartiment, a reușit să șadă. Inima parcă i se mutase în piciorul drept și se zbătea ca și când ar fi vrut să iasă afară.
În fața gării din Turda, sosirea trenului era așteptată de câteva ambulanțe și soldați sanitari cu brancarde. Cei răniți la mâini, la umeri, la cap și care puteau să meargă au fost încolonați și, cu un sanitar în frunte, îndreptați spre spital. Ceilalți, printre care și Nae, au fost urcați în ambulanțe. Nu după mult timp a fost trimis în sala de operații. Un maior doctor, destul de tânăr, i-a scos, fără mari probleme, douăzeci și cinci de schije din pulpa piciorului. După trei zile de la operație, se ridică cu greutate în poziția șezut. Nu avea, însă, voie să pună piciorul în pământ.
De două ori pe săptămână sosea la Turda, de pe front, câte un tren sanitar. Personalul spitalului tria zilnic răniții. Foarte puțini, care arătau semne de însănătoșire grabnică, primeau concediu medical și se duceau pe la casele lor, cei mai mulți erau trimiși la alte spitale pentru tratament recuperatoriu. De abia a apucat Nae să trimită o carte poștală acasă, pentru a-i anunța unde se află,că a și trebuit să plece, cu însoțitor, spre spitalul din Sebeș. Cârja sprijinită sub brațul drept îl ajuta să înainteze destul de sigur pe jos. Urcatul în tren, precum și urcatul și coborâtul scărilor erau mai grele. La Sebeș, după vreo două săptămâni a lăsat cârja și și-a cumpărat un baston. Chiar și cei care nu aveau vreun beteșug la picioare purtau, pentru a fi în pas cu moda lansată înainte de război de filmele americane, baston. Mulțumea lui Dumnezeu, în rugăciunile sale, că se află pe calea cea bună, a vindecării. Totuși, după ce stătea mai mult timp în picioare sau mergea, chiar sprijinit în baston, un drum mai lung, piciorul începea să-i zvâcnească îngrijorător de tare. Era totuși bine că n-o va speria pe Victoria și pe cel mic, care și-au anunțat sosirea la Sebeș pentru a-l vedea. Revederea avut loc în curtea spitalului într-o zi senină de la mijlocul lui octombrie. Pe o bancă la marginea aleii, străjuită de castani, având lângă el bastonul, stătea Nae așteptându-i. Cel mic înainta cu greu prin stratul gros de frunze aplecându-se mereu după câte o castană pe care o îndesa, în buzunar, peste celelalte.
- Fugi repede, Inocențiule, uite-l pe tăticul.
- Stai să mai adun niște castane că acasă nu mai am de unde.
Victoria s-a apropiat. S-au îmbrățișat. Între timp s-a apropiat și copilul care a început să tragă de rochia mamei pentru a-și face loc la îmbrățișat. Doar de o lună și jumătate nu se mai văzuseră, dar li se părea că au trecut ani de la plecarea lui la război.
- Ai slăbit, Nae, dar o să te reparăm noi. Uite tata îți trimite trei litri de vin rozaliu, de trei ani, de la via lui din Lunca cea Frumoasă, mama o tăblie de slănină și niște ceapă roșie, iar nucile și merele sunt de la ai tăi din Olănești. Haide înăuntru să le punem undeva. Mi-ai scris că ai un dulap numai al tău.
Vroia să-l vadă mergând, să vadă cu ochii ei că poate merge și, în felul acesta, să se liniștească. Nae a înțeles ce vroia Victoria, s-a sculat sprinten, l-a luat pe Inocențiu cu stânga ținându-l strâns la piept și în dreapta bastonul. A încercat și a reușit să meargă drept fără să șchiopăteze.
Victoria a plecat destul de liniștită. După plecarea ei și a copilului, piciorul i-a zvâcnit din nou, dar nu așa de tare. La începutul lui noiembrie, la o vizită de seară, locotenent-colonelul Mârza, chirurgul șef al spitalului, după ce s-a oprit mai îndelung la patul lui, citindu-i istoricul bolii, a zis:
- Tinerețea își spune cuvântul, evoluția postoperatorie este destul de bună. Dacă totul decurge normal de Crăciun, cel mai târziu de Anul Nou vei fi acasă. Ce meserie ai?
- Sunt învățător, domnule doctor.
- Sigur, după vacanța de Crăciun - elevii dumitale te vor avea din nou la catedră.
Deci va trebui să mai stea cel puțin o lună în spital. Nu-i nimic, în perioada aceasta se va odihni, va mai pune pe el câteva kilograme, iar bastonul îl va purta, dacă-l va mai purta, doar ca să arate ca acei boieri care, după ce se odihnesc toată ziua, seara ies la plimbare pentru a se putea bucura de un somn cu vise frumoase. În luna în care a mai stat în spitalul din Sebeș a citit ziare în care se vorbea despre luptele de la Dalnik, despre ocuparea Odesei de către armata română. Toate bune și frumoase în acele ziare, dar în următoarea săptămâna au sosit în spital câțiva răniți de la Odesa, după ce aceasta a căzut în mâna românilor. În povestirile lor nu mai erau toate așa de bune și frumoase.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!