agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2520 .



Spre Necunoscut. Capitolul XII ( 5 )
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2009-09-23  |     | 



Întâlnirea cu Cezar, la o asemenea distanță de casă, i-a redat speranța, zdruncinată la vederea camioanelor cu morți și răniți, că se va întoarce nevătămat odată și odată acasă. Peste vreo oră i-au revenit gândurile sumbre după ce a văzut uriașele gropi comune, în care au fost îngropați de-a valma soldați, gradați și chiar ofițeri asupra cărora nu s-au găsit semnele de identificare, și cele câteva cruci din scândură subțire de brad. Pe una din ele era trecut numele celui ce zăcea acolo, maiorul Alexandru Ionașcu. Nu a putut să-și oprească cele câteva lacrimi care i se iviseră între gene. Dacă și cei buni sfârșesc așa, el la ce să se aștepte? Și într-adevăr a fost un om bun maiorul Ionașcu. L-a cunoscut în prima zi după ce a fost încorporat la regimentul 90 infanterie. I-a fost comandant de companie. Deși avea în subordine în jur de o sută de oameni, maiorul cunoștea situația fiecărui gradat în parte și chiar a celor mai mulți dintre soldați. După nicio săptămână a fost chemat în cancelaria companiei. S-a prezentat regulamentar izbindu-și călcâiele unul de altul.
- Lăsați, domnule învățător. Atunci când suntem doar între noi nu este nevoie de respectarea întocmai a regulamentelor. Le respectăm, fără nicio abatere doar în relațiile de serviciu, la instrucție ori la inspecțiile de front. V-am chemat deoarece, de vreo două zile, vă văd abătut. Aveți vreun necaz în familie? Dacă da, puteți să-mi spuneți ori nu. Dumneavoastră decideți. Dacă pot să vă ajut cu ceva spuneți-mi nu ca unui comandant, ci ca unui frate mai mare.
I-a pierit orice sfială și i-a spus ce-l frământă: boala fetiței și faptul că el nu-i poate fi de niciun ajutor nici ei și nici soției.
- Știu că până în localitatea Dv. trenul face cam o jumătate de oră. Astăzi este vineri. Vă pot da un bilet de voie până joia viitoare. De astăzi într-o săptămână va trebui să fiți prezent la inspecția de front la care va participa, foarte posibil, și domnul colonel, comandantul regimentului.
Cele cinci zile de învoire i-au prins bine. A adus de la Ocna pe medicul Lupu și în două zile fetița era bine. A fost și la socrii în satul Ruși de unde și-a adus băiețelul lăsat acolo pentru a nu i se transmite și lui boala. Joi dimineața era prezent la companie.
- N-ați folosit toată permisia ce v-am acordat-o. Ați venit cu aproape unsprezece ore mai devreme.
- Vă mulțumesc, domnule maior. Acum mă simt mult mai bine. Mi-am rezolvat problemele în familie. Am venit ceva mai devreme pentru că, vă spun drept, nu cunosc care va fi rolul meu la Inspecția de mâine dimineață
- Sunt sigur că o să vă descurcați. Citiți și înușiți-vă ce scrie în acest regulament. Dacă veți fi întrebat ceva, veți ști ce să răspundeți. Sunt sigur.
Și-a însușit repede regulamentul pentru că știa că, în caz contrar, îi va face greutăți maiorului. Și acum iată-l pe maiorul Ionașcu, la peste un metru sub pământ, cu această cruce subțire la cap. Data morții era una destul de apropiată: 2 octombrie 1941 Și acum suntem în 8 octombrie, deci nicio săptămână. Oare va fi aflat doamna Vali și fiul lor, de nici opt ani, Gabriel? I-a cunoscut acum o lună și ceva când se plimba, după serviciul de la cazarmă, pe sub castanii de pe Bulevarul din Sibiu, ce unii îi ziceau Breter. Erau toți trei fericiți. Gabriel avea să afle curând, tocmai parcurse cu bine prima zi de școală. A trecut pe lângă ei și l-a salutat pe maior cu mâna la caschetă. Acesta l-a oprit.
- Domnule învățător, dacă nu vă grăbiți stați cu noi un minut. După ce a fost prezentat și i-a sărutat mâna doamnei, a dat mâna și cu Gabriel.
- Felicitați-l, domnule învățător, de astăzi este elev la Școala ce poartă numele Reginei Maria.
- Felicitări, tinere. Umplut-ai până acum de câteva ori tăblița? Să ai grijă cum umbli cu ea, să nu se spargă.
- Apoi dumneavoastră nu știți că au ieșit, începând de anul acesta, niște tăblițe albe, de parcă ar fi foi de hârtie și nu se sparg? Pe ele se scrie cu creionul. Nu mai este ca pe vremea lui Pazvante, atunci când îți era lumea mai dragă ți se spărgea.
- Am auzit, am auzit, dar încă n-am văzut astfel de tăblițe.
- Să veniți mâine înainte de opt la intrarea în școală că am să v-o arăt. Dar neapărat înainte de opt, că la opt eu trebuie să fiu în școală și tata, ce mă însoțește, trebuie să ajungă la regiment. Cu armata, știți dumneavoastră, nu e de joacă dar nici cu școala, mai ales că a noastră este și una de aplicație unde or să vină elevi de la normală ca să învețe să devină învățători. Așa ne-a spus doamna Baciu, învățătoarea noastră.
N-a fost să vadă tăblița lui Gabriel. Dar nici maiorul Alexandru Ionașcu nu l-a mai condus decât în două zile la școală. A trebuit să plece cu compania pe front. El a mai zăbovit un timp până s-a reorganizat grupa Brand.
Mâine va trebui să intre cu grupa lui, ce deservea aruncătorul, în luptă. Seara până târziu a stat în mijlocul soldaților ce n-aveau nevoie de îmbărbătările lui. Mai curând el avea nevoie să afle de la ei cum o să fie în luptă. Caporalul Vrăbiete, adjunctul lui, l-a liniștit. Dis-de-dimineață, când vor ajunge pe aliniament, cinci dintre soldații grupei vor săpa adăpostul pentru piesa Brand, iar ceilalți patru vor săpa cât mai repede adăpostul comun. Comenzile de la comandantul plutonului sau, după caz, al companiei le vor primi telefonic. Soldatul fruntaș Gligorea va pleca aproape cu o oră înaintea celorlalți pentru a conecta telefonul de campanie la linia Statului Major de regiment. Nae și-a dat seama că ceea ce îi spunea caporalul că se va face ar fi trebuit să se facă drept urmare ale unor ordine date de el. Pentru câteva clipe a avut parcă sentimentul inutilității lui. Vrăbiete parcă ghicindu-i gândurile îi zise:
- Domnule învățător, noi tot așa o să vă spunem în timpul luptelor. Eu și ceilalți avem nevoie de cineva care să știm că are grijă de noi ca de copiii lui. Cum ați avut grijă de copiii de la școală, și de cei deștepți și de cei proști, tot așa să aveți și de noi. Să nu ne lăsați să facem ceva care să ne ducă la pieire. Aveți grijă de dumneavoastră ca să puteți avea și de noi. Tot pe dumneavoastră vă rugăm, acum înainte de a intra iarăși în primejdie, să ne scrieți fiecăruia câte o scrisoare către cei dragi. Nu trebuie să scrieți cu mâna dumneavoastră avem fiecare câte un plivaz chimic dar nu putem scrie multe pe un așa petic mic.
- Bine, scoateți cărțile poștale. După câteva clipe fiecare era cu cartonașul pe patul puștii ce-l țineau pe genunchi. „Dragă mamă și tată, Mărie, Ană, și dragi copii”. Fiecare scria în altfel. Apoi toți, după dictare: „Mă aflu în fața unei primejdii, dar nu mai mari ca cele prin care am trecut până acum și am scăpat cu bine. Rugați-vă pentru mine, așa cum o faceți mereu de atâta timp. Ruga v-a fost ascultată iar bunul Dumnezeu o să o asculte și de aici înainte. Numai așa o să ne vedem, în curând, cu bine. Al vostru…”
A doua zi dimineață grupa a intrat în dispozitiv înlocuind-o pe alta. Primele salve ale piesei Brand a adus în rândul plutoanelor române din apropiere un suflu nou de încredere. Reglarea tirului era făcută telefonic de către comanda companiei și, în câteva rânduri, chiar de către statul major al regimentului. În rândul inamicului trebuie că au avut loc pierderi destul de grele deoarece tirul artileriei lor a început să localizeze grupa Brand. La început mai departe apoi, pe măsură ce timpul trecea, bubuiturile erau tot mai aproape. Obuzele se spărgeau la mare înălțime, iar schijele lor nu făceau rău nimănui. Deși părea că timpul stă pe loc, totuși trecea destul de repede. Bubuiturile erau tot mai rare. Treceau minute bune până se reluau. Vrăbiete făcu o prorocire care se adeveri:
- Este timpul în care rușii iau masa așa că o să fie liniștiți cel puțin un ceas. De-ar veni și ai noștri cu marmidele. Parcă simt mirosul de ciorbă de fasole cu costiță afumată. Și într-adevăr în curând se iviră soldații bucătari aducând târâș, în spinare, marmidele, un fel de căzănele închise ermetic cu un dop-șurub și care se mulau pe spinarea celor ce le aduceau.
Au mâncat cu poftă din gamelele ce au fost umplute de dou-trei ori. Fiecare soldat a scos de prin multele buzunare și câte o ceapă care, după ce era crăpată cu pumnul, era muiată în sare și apoi mușcată ca mărul. Costița din ciorbă cei mai mulți au lăsat-o la urmă și au mâncat-o cu multă pâine. A urmat un somn adânc, odihnitor. Razele blânde ale soarelui de octombrie încălzeau, în amiaza zilei, până aproape în mijlocul adăpostului, o groapă descoperită. Au început din nou împușcături, la început rare apoi, după o vreme, au început a se îndesi. Nae a început să-și intre în rol. Primea mereu de la comandantul plutonului, dar și de la cel al companiei, coordonate pentru reglarea tirului. Vocea i se auzea tot mai des și tot mai puternică pentru a reuși să se facă auzit în acel vacarm. Soldații grupei lui trecuseră prin multe, știau să se ferească, să se facă la cel mai mic șuierat de glonț una cu pământul. În câteva rânduri Vrăbiete l-a împins cu putere spre pământ ca în următoarea fracțiune de secundă o schije să-i treacă pe deasupra capului. A început să presimtă parcă primejdia, să recunoască piuitul glonțului sau șuieratul de schije și să se pună instantaneu la adăpost. Știa că numai o clipită, de n-ar fi reacționat la aceste sunete, ar fi fost prea târziu și nu după timp ar fi fost ori în camionul cu morți ori în cel cu grav răniți. Curios cum, după acele clipe de încordare, se gândea la multe ce nu aveau legătură cu lupta. Îi vede pe ai lui din Olănești stând în zi de sărbătoare cu vecinii la banca de la stradă, auzindu-și tatăl depănând amintiri din războiul celălalt. Răspundea la telefon, dădea cu voce tare ordinele de reglare a focului ca apoi să-și continue amintirea de unde o lăsase. Se temea că, dacă nu se va gândi la altceva, o să-l cuprindă frica de moarte și nu o să mai poată reacționa ca acum la piuituri și șuierături și atunci, sigur, va veni sfârșitul. Va trebui, dacă vrea să trăiască, să se țină cât mai departe de frică, moartea să i se pară ca o persoană din apropiere, dar care poate fi ignorată făcându-te că n-o cunoști, și, chiar dacă acea persoană vrea să-ți vorbească, să nu-i răspunzi, dacă-i răspunzi vine frica și atunci s-a terminat. Te așteaptă, în mod sigur, unul din cele două camioane și nu poți să le alegi și, chiar de-ai putea, n-ai ști în care-i mai bine.
- Vrăbiete!
- Da, domnule învățător!
- Ai noștri sunt bine?
- Da, toți sunt în viață și niciunul rănit. Dacă i s-ar fi întâmplat unuia, din celălalt adăpost, ceva, ceilalți ne-ar fi anunțat.
Au urmat câteva clipe, ori poate chiar minute, de liniște deplină. Nu se întâmpla nimic, dar nici gândul la altceva nu-i zbura ca înainte când ignora frica și odată cu ea moartea. Aștepta să se întâmple ceva. Frica de acel ceva începea să pună stăpânire pe el, deși își dădea seama că nu e bine, dar n-avea ce face. Un vâjâit de obuz venea spre ei. Va trece, ca și altele, pe deasupra lor? Un gând, de data asta chinuitor i se înfipse în minte. De ce nu s-a dus, precum au făcut alții la preotul regimentului, locotenetul Boțocan, să se spovedească și să se cuminece? Dacă mai are de trăit doar câteva clipe cum va pleca fără nicio pregătire spre necunoscut. Spre Marele Necunoscut.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!