Apăsător e drumul și plumburiu și strâmb
și ruptă-mi e cămașa și spart al meu carâmb

Cum calc pe glodul aspru și pașii mi-i târăsc
Așa îmi sunt de singur și-atâta mă urăsc !

De-a dreapta și de-a stânga, glicinele, pe gard
petrec beția verde de vegetal hazard

Întind o dungă lentă de seve umezii
prin coridorul veșted al adormitei zi

Și parcă dunga asta de frig și părăsire
se prelungește-n mine ca un hanger subțire

Oh, stranie-i durerea și mărturie nu-i
și mă tot pierd de-a pururi în drumul nimărui

În drum întors din vreme și-n somn necunoscut
de dinainte încă de-a fi un zeu de lut ...