Trăiesc învăluindu-mă din infinitul
orizontului pe care nu îl pot cuprinde.
Sunt acum la fel cum am fost ieri aici.
Același care mâine nu voi mai fi.

Din constelații ce mi se rostogolesc
din privirea călătorilor care seară de seară
străbat distanțe adăugând infinit nesfârșirii,
mă consum căutându-mă în cer.

Și sap continuu în ființa mea auriferă
să descopăr vise, idealuri și nesfârșiri.

Vagonete pline cu pietre brute
pe care să le adaug luminii din întuneric
spre a da formă grămezii mele de ființă.