agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1234 .



Impresii și însemnări
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Amedeu ]

2008-10-22  |     | 



Despre umbra frunzei de mesteacăn... sau durerea Magistrului Fănuș Neagu
(406)
Atunci când un Maestru se revoltă, noi, piticii, e bine să plângem...
Răul și urâtul care ne împresoară, fără putință de scăpare, în chip covârșitor, alarmant, ne este, iată, încă o dată semnalat, revelat cu glas rugător... „și plin de suferinți” de către un suflet sensibil, râvnitor de frumos și de liniște.
Respectați durerea, pătimirea, suferința fizică și cea sufletească!
Aplecați-vă capul(jurnaliști!) și vărsați o lacrimă empatică, alături de cea a cărui durere o exploatați comercializând-o...


Despre „isteții” hoți
(407)
De ce oamenii(?) care ne conduc viețile se află acolo, la timonă, cu toate că noi nu i-am vrut?
Aceștia se află...acolo...la cârma destinelor noastre deoarece mânia noastră încă nu s-a exteriorizat, sfărâmându-le postamentul putred și fetid pe care aceștia s-au cocoțat, sugându-ne sângele și luându-ne aerul.
Veșnic aceleași minciuni, aceiași oameni meschini, tupeiști, aroganți și perfizi, personaje care interesate fiind de o ciozvârtă, îi susțin și îi propulsează.
...Timp în care marea gloată se miră, suferă, plânge și se afundă pentru ca cei câțiva „isteți” să propășească.
Unde zace, pe care linie moartă a tras mânia poporului de nu mai iese pentru a sfărâma minciuna și pentru a ucide vampirii și fățărnicia?!



Despre tânjirile mele spirituale
(408)
Ce bogăție să fii sărac!
Ce onoare să fii disprețuit!
Ce înălțare să fii doborât!
Ce mângâiere să fii îndurerat!
...Ce miririfică știință să ai reputația de prost!
Mă scald în apele amare ale mâhnirilor, ispitirilor, neliniștilor, strâmtorărilor și chinurilor sufletești...
Tulburat, dezolat și îndurerat, caut să-mi statornicesc sufletul înlăuntrul său fără să mai ies, ca altădată, în găsirea de mângâieri exterioare.
Caut bucuria în suferința îndurată cu calm și resemnare, savurând amarul gust al tristeții și al pătimirii...
Mi-e sufletul zdruncinat, tulburat de judecata altora;
mă zbat să îl aduc către trăirea cea lăuntrică, resemnată, coborându-l până la nivelul nimicniciei.
Aștept, sufăr, tac și rabd străduindu-mă ca nimic să nu mă tulbure, nimic să nu mă sperie.
Încercând să-mi ucid nesmerenia, nimic și nimeni nu mă poate ofensa...
Propria-mi trufie și violența patimilor mi-au adus uriașe furtuni în suflet!
Încerc, de aceea, să mă păzesc de mine însumi ca de un mare dușman!
Accept disprețul...
Doresc, sper și sufăr...
Și voi să pier necunoscut, căci pulbere și nimica sunt.
Cu o ură de moarte, pașnică și calmă, vreau să mă detest, duhoarea și nemernicia-mi fiindu-mi permanent în față...
Fără dorințe și gânduri, tind spre lăuntrica-mi pace, țintind Supremul Bine.
În fericita-mi solitudine, mă dărui Lui printr-o intimă, blândă unire în dragoste, uitând de tot creatul...și chiar de mine însumi!
Mergi, suflete, spre preafericita singurătate lăuntrică, spre a te reînnoi și înveșmânta pentru un nou tărâm, plin de bucurie, pace și seninătate!
În trudnica-mi hălăduire pe astă-cale nu voi să am reper decât uitarea, resemnarea, indiferența.
Tânjesc după un prea senin cer lăuntric unde să-și aibă sălaș desăvârșita iubire cea pură; apoi, către acea bunătate, miere a cugetului, care alungă ranchiuna, invidia și aversiunea.
Doresc înțelepciunea cea zămislitoare de smerenie, în locul trufiei deșarte.
Încerc să-mi alung curiozitatea făurindu-i loc intenției sincere, pure, curate, pentru totala lepădare de sine, despuindu-mă pe mine de mine însumi.
În adevărul nimicului meu, mă ascund spre a mă feri de ofense, nerâvnind decât la nimicul din mine, resemnat la orice supliciu care-i mai mic decât cel pe care îl merit.
Sălășluind în nimic, îmi croiesc simplitatea și îmi curăț inima de rele, luându-mi ca scut nimicul spre a birui aprigele ispite.
Mă scobor în nemernicia și josnicia mea pentru a urca spre Culmea de lumină.
Mă înec în nimic spre a mă adăposti de vijelie: neprivind nimic, nedorind nimic, neștiind nimic, adâncindu-mă în nimic spre a mă nimicnici.
...Nedorind nimic, sufletu-mi, în desăvârșita-i goliciune, trăiește o profundă pace și o savuroasă împăcare: totul mă mângâie, nimic nu mă mâhnește, deoarece îmi caut dezolarea, disprețul sinelui și suferința.
În valea cu duhnitoarele băltoace în care mă scobor, adâncă-i bezna și sălbatice-s vijeliile; și peste tot, doar fulgere, tunete și trăsnete.
...Dar văd Înaltul munte strălucitor, zâmbind în pace și seninătate, sub un cer de azur, pașnic și luminat!


Despre o peșteră...
(409)
Tai, iar și iar, banale nume scrijelite, prin îmbrățișări și iubiri fără de noimă, în inima mea...
Gestul meu stârnește dureri și nedumeriri!
Îmi consum spaime și nefericiri, înrăiri, uri și furii ascunse, timp în care inima mea geme de durere, plângând cu lacrimi de sânge căzute adânc în peștera sufletului meu.
Încerc, apoi, să urc către Lumină, cu o mână îmbrățișând Durerea, cu cealaltă ținându-mă aproape, strâns, de Dumnezeu.


Despre nefericita fericire
(410)
În nefericirile mele îmi caut fericirea...
Încerc să mă detașez de orice ambiții, să mă reîntorc la viața în aer liber, să iubesc, să mă apuc de o activitate creatoare.
Dar... numai ușor nu este!


Despre neprihănire
(411)
Sexualitatea - o fundătură !
O intensă preocupare sexuală duce la senzația de nonsens a acestei vieți.
Neprihănirea este înălțătoare, are filon spiritual: este ziditoare.
Da, numai în neprihănire, în castitate, putem ajunge la propășiri spirituale.


Despre marea libertate
(412)
Cea mai mare libertate este cea pe care ți-o dă împăcarea cu moartea...
In definitiv, indiferent că te împăciuiești ori nu cu ea, aceasta vine... e pe drum!
Dacă se întâmplă să mai crezi și in Dumnezeu, Marea trecere nu va fi decât o schimbare, o transformare, să nădăjduim calitativă...












.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!