agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1287 .



Impresii și însemnări
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Amedeu ]

2008-09-01  |     | 



Despre o nouă metodă de „vânătoare”
(351)
Preț de câteva zile, ore multe în șir, cred chiar că exagerat de multe, am „strecurat” câteva site-uri matrimoniale de pe internet.
Dacă ai veleități, mentalitate de „vânător”, aceste pagini de net devin acaparante, halucinante: fondul însă rămânând găunos, amăgitor.
Bună parte a bărbaților caută și atrag femeile având un singur, unic țel(bine știut!)
Ele, Evele, vor, tânjesc după...vorbe frumoase, tandrețe, inteligență, stare materială bună și, dacă se poate, personajul să arate și bine: macho!
Prin urmare, același... război, purtat însă pe cale virtuală, cu spatele întors la lume!
Curios lucru, chiar și la această vârstă a mea, jocul captivează, te ațâță, te determină să îți creezi iluzii!
Ceea ce ispitește este faptul că ți se creează falsa impresie de apropiere cu ființa cu care dialoghezi, închipuindu-ți că interlocutoarea e doar cu tine, că este aproape, că te simte, te vrea, că tu ești alesul.
În fond, în timp ce fantezia ta o ia razna: o vezi, o simți, ai senzația că e lângă tine, că e cu tine, că te potrivești cu ea, că e frumoasă, arătoasă, în realitate totul se petrece doar în mentalul tău; acest mijloc perfid, de comunicare inter-umană, permite utilizarea celor mai rafinate modalități de înșelare a simțurilor, abuzând de imaginația ta, de dorința ta de nepotolit de a comunica, de a te apropia de un suflet pereche: tandru și înțelegător.
În definitiv, toate aceste site-uri nu sunt altceva decât balsam pentru naivi, servind la... masturbări sentimentale!


Despre filmul unei dureroase treceri(Spicuiri dintr-un maculator cu filele îngălbenite…)

(352)
Tata se împuținează văzând cu ochii...
Boala Parkinson- printre altele - îi afectează gândirea, memoria.
Ne cheamă, de 15-20 de ori pe zi, prin bătăi cu bastonul în conducta de apă, ca să venim pentru a-l ajuta să meargă la toaletă, singur neputând nici măcar să se ridice din pat( are introdusă și o sondă uretrală, ceea ce îngreunează și mai mult deplasarea)
Ora 3, 50: aud zgomote din camera în care zace tata.
Cobor în grabă și îl găsesc în capul oaselor, stând, cu privirea pierdută, pe marginea patului.
Întrebându-l de ce s-a ridicat, îmi spune că nu își mai găsește bastonul: obiectul important prin care comunică cu noi, lovind în țevi. Consideră, așadar, că dispărând bastonul, a pierdut legătura cu noi.
Uitându-mă atent în preajmă, observ că bastonul se află între pat și perete; îl scot, așezându-l apoi lângă el, moment în care îl văd recăpătându-și liniștea: comunicarea cu noi poate continua!
...Trăiesc(trăim), prin chinurile tatei, drama omenească a trecerii, pentru mine o dramă vie, mai aproape și mai dureroasă ca oricând...

Nopți albe, zile crunte la patul de suferință al părintelui meu...
Nu mai acceptă apa, nici vorbă de mâncare, de medicamente nici atât.
Se duce, se stinge...
Ne pregătim...

Tata nu mai vorbește, nu mai răspunde la stimuli.
Respiră precipitat, horcăit...atât.

Mama pregătește camera mortuară, ajutată fiind și de sora-mea.
Ieri fiind acasă, mama mi-a dat bani pentru sicriu și pentru alte cheltuieli aferente: nu vrea să cheltuim din banii noștri.
Vin să-l viziteze pe tata, copiii surorii mele, nepoții K. și E.
Tata nu dă niciun semn de conștientizare asupra prezenței, la patul lui de suferință, a celor doi nepoți.
De fapt, nici pe noi, cei ai casei, nu pare să ne mai știe.

Sunt epuizat, pic de oboseală: simt nevoia de a mă odihni...

După plecarea nepoților, eu mai rămân cu tata: îi vorbesc blând, mângâindu-i fața și mâinile descărnate.
De parcă ar fi așteptat aceste clipe de a fi numai cu mine, tata ne părăsește pentru totdeauna...
Mă uit la ceas: este ora 15,13 al unui miez de gerar...

Frigul aprig nu contenește...
În fundul grădinii părintești, mormântul proaspăt săpat își așteaptă sicriul.
E un ger sticlos, polar, zăpada scârțâie sub picioare; mama nu poate urca până la groapă.
Andreea ținându-mă de un braț, Ida de celălalt braț, stau bietele tremurând ca varga, minute în șir, până se termină ceremonialul îngropăciunii.
Nu pot să mă obișnuiesc cu gândul că tata nu mai e...
De astăzi mama rămâne singură, nedorind să vină la niciunul dintre copii. Nu știu cum se va descurca, bolnavă fiind și ea.
Vizitez trei dintre vecinii mamei pentru a-i ruga să treacă pe la ea, să o ajute cu adusul unei pâini, cu scosul unei găleți cu apă...
Revenit acasă, mă gândesc cui să-i donez hainele cu care a venit, exact acum o săptămână, tata la noi...
Lucruri atât de intime, de cunoscute, care până deunăzi au aparținut tatei, reprezentându-l, brusc au devenit inutile, goale de ființa părintelui meu drag!
Împachetez totul într-un sac de hârtie pe care îl cobor în garaj...


Despre scris și simțăminte
(353)
Zbuciumurile, trăirile mele se transferă foarte anevoios dinspre suflet către hârtie.
Cum sforțarea îndelungă, truda, nu îmi surâd, aștern, adesea, cuvinte insuficient strecurate, fără a le mai cizela prea mult, așternându-le în straiele lor inițiale, atent fiind, totuși, ca aceste vocabule să fie cât mai aproape de creionarea măcar a marginilor furtunilor sufletului meu, atât de greu de înțeles, până și de mine, de cele mai multe ori.
Fără liniște sufletească, scrierea își pierde strălucirea; ori sufletul meu se află într-o continuă zbatere, într-o veșnică frământare, într-o nepotolită tălăzuire.
...Și dacă m-ați întreba de ce scriu, totuși, v-aș spune că scriu ca să-mi mai ostoiesc tristețile, încercând, în acest fel, să uit de realitate.



Despre primarii acestor vremuri
(354)
Primarii: soiul cel mai corupt și mai ticălos dintre oamenii unei așezări!
Un om corect, cu frica de Dumnezeu, este imposibil a se îmbogăți.
Pe când vicleanul, ajuns, în poziții sociale prielnice, aproape întotdeauna se umple de bani!
De ce, oare, nu ne-a făcut Creatorul drepți și buni, lipsiți de orice posibilitate de a săvârși răul.

Oriunde colinzi în astă-țară, dai numai de: necurăție, de neorânduială...jmecheri și șmecherii, de furtișaguri.
Obositoare și descurajatoare imaginea!
Și ostenitoare, foarte, agitația acestei lumi...
Cât de comici suntem prin existență; apoi, cât de tragici prin destin!





Despre plăguirea pământului
(354)
Tulburarea tihnei pământului cu plugul, primăvara; apoi, împroșcarea rănilor acestuia cu semințe...



Despre cele două stratageme ale vieții
(355)
Cele două mari trucuri ale vieții: hrana și sexul...
Cât de liberi am fi fără ele!
...Și cât de oropsiți, de subjugați suntem sub permanenta lor apăsare.


Despre venire, despre plecare...
(356)
...Să vii de acolo...de unde vii, apoi să pleci în negrul pământ: iată ce nu ar trebui să uităm în multele clipe ale noastre de jalnică infatuare!


Despre năzuințele-mi monahale
(357)
Gândindu-mă la cele mănăstirești, de mai multă vreme, am ajuns la concluzia că părăsirea lumii, a vorbirii deșarte, a plăcerilor de tot felul, nu este de-ajuns: pornirea cea pătimașă a inimii, înainte de toate, aceasta trebuie învinsă cu orice preț!
Și încă ce preț!
Zădărnicia lumii acesteia...
De vrei să îți cruți sufletul, se pare că în lume trăind nu vei putea ca să o înfăptuiești.
Doar calea retragerii din lume, fuga în singurătate poate fi o soluție salutară.
Să fugi de oameni, iubindu-i!


Despre alte gânduri monahale
(358)
Robi suntem ai acestui trup pieritor și netrebnic; de suflet ne preocupăm atât de puțin: și de aici tot răul...
Trăim în risipă și în deșertăciune, în minciuni și înșelăciuni, toate din pricina lăcomiei de avuție, suntem robii lăcomiei, ai poftelor de tot soiul.
Cât e ziua de lungă, alergăm pentru făurirea, apoi după dobândirea de bunuri materiale, bunuri care, până la urmă, nimic nu înseamnă.

neposedând nimic
ce ușor mi-e sufletul –
ca cerul cel proaspăt

Iubitor de liniște, m-aș nevoi, ca sihastru, într-o peșteră rupestră...
Lăcomia și desfrâul: cele două păcate care ne răpesc liniștea, atât de binecuvântată, a sufletului.





Despre zadarnica alergătură
(359)
Amărăciunile eșecurilor, bolile, moartea, ne fac mai egoiști, ne izolează, când – de fapt – ele ar trebui să ne apropie, având toți, până la urmă, aceeași implacabilă soartă...
Mâhniri fără de istov, și fără de leac, mă cotropesc, îmi aspiră tot mai mult sufletul.


Despre cerul plumburiu și o mai veche veche ispită
(360
Cer coclit, îmbâcsit cu nori negri, plumburii, pe toată aria boltei; și nu sunt nori trecători, de câteva minute sau ore, ci niște nori imenși, cotropitori, înfipți pe firmament, nori care de luni de zile își varsă năduful asupra acestei localități...
Oamenii, turiști și localnici, sunt disperați de această manifestare sumbră a naturii...

Tentație, rațiune și instinct: poziția mea, față de V. se află pe muchie de cuțit!
Încă predomină rațiunea...
Nici de la ea nu transpiră nici cel mai vag semnal, deși stau cu atenția încordată, pândind orice...fisură.
Ea nu cutează(?), eu nu cutez, indiferență, cert lucru, nu e!
Armele mele, atât de verificate și uzitate de-a lungul deceniilor, în acest caz nu se dovedesc a fi eficiente, rămânând inutilizabile.
În acest caz, nu poate fi vorba de o cale de mijloc: poate fi doar da, ori nu - ...mai vedem, mai așteptăm, să mă mai gândesc, aceste alternative pică.
Varianta refuzului categoric, deschide posibilitatea ivirii unei traume, poate chiar a unei drame sufletești, de ambele părți.
Oricum, tentația pentru mine rămâne imensă, obsedantă, vie, intensă.
O doresc ca pe... volumul II, ori, poate, chiar ca pe volumul I, al unei scrieri rare, după ce am avut acces, ani în șir, doar la unul și același volum, care m-a captivat, copleșindu-mă, trezindu-mi firescul interes pentru celălalt tom, pentru unitate, pentru întreg.
Deocamdată, încerc să-mi ostoiesc setea, curiozitatea... recitind, iar și iar, mereu același volum!


Despre micii basarabeni
(360)
Zăpușeală...
Doi copilandri, din Basarabia, stau pe banca din fața unei vile, la umbră.
Cel mic povestește, cu acel dulce accent moldovenesc:
- Un coleg m-a numit bandit; m-am înfuriat foc și l-am întrebat:
- Cum îndrăznești să mă faci bandit?! Păi să știi că banditul e acela care fură, omoară și dă foc la case. Pe când eu, doar vara mai fur, câteodată, cireșe, caise, însă asta nu-i hoție...decât pe jumătate!
Te rog, deci, i-am spus colegului, să nu mă faci tu pe mine bandit, m-ai înțeles?
- Bine i-ai zis, confirmă celălalt pui de basarabean: „... da și criede iel?!”




Despre duhoarea acestor vremuri
(361)
Sunt puternic obsedat de toate inconvenientele, duhorile, acestor vremuri mai mult decât bizare și dezgustătoare; apoi viața, în orice împrejurare a ei...boli, tragedii, necinste, furtișaguri, egoism...
Viața-mi toată este infestată de aceste gânduri morbide, având drept consecințe: deprimarea, melancolia...


Despre viață ca un vânt
(362)
A merge în țara de dincolo de durere...
Viața trece ca vântul!
A conștientiza vremelnicia, nepermanența lucrurilor, îndepărtarea și moartea lor – aceasta este suferința.
De vină, pentru a noastră suferință, este dorința noastră tâmpă de a supraviețui, aviditatea noastră pătimașă de a surviva.
Soluția ieșirii din tenebre ar fi abandonarea dorințelor, anihilarea eului nesătul.


Despre un proverb zen
(363)
Printre alte proverbe zen, cu un tâlc profund, dau și de următorul:
- Este greu să prinzi pisica neagră într-o cameră întunecată, mai ales dacă nu există nicio pisică în odaie!
Formidabil!
Și fraierul de mine care aleargă, bezmetic, de atâtea decenii, să prindă...mâța!
Când colo, nici urmă de pisoi în această încăpere...cufundată, ce-i drept, într-o beznă profundă!


Despre umilință
(364)
Smerenia, ne învață sfinții părinți, nu înseamnă să fii un nimic între oameni: ești doar... mic față de Dumnezeu!
Pe când între oameni ești, trebuie să fii, cineva!


Despre nopți, slăbiciunea umană și imaterial.
(365)
Pentru mine orice noapte albă este urmată de o zi...neagră!
A doua zi sunt zob, vraiște...
Cât de slabi și de căzători suntem; și, totuși, cât de mari, și de tari, ne place să ne dăm!
...Dor îmi este de imaterial: de ceea ce nu-i... și este!
Numai izolat și cu cărțile mele mă simt bine, în rest, trepidez, mă frământ, mă agit până la epuizare, de cele mai multe ori degeaba.
E noapte...
Citesc...
Doamne, rogu-te păstrează-mi viu, până la final, măcar interesul pentru cărți!
...Prin fereastra întredeschisă țârâitul unui greier singuratic îmi umple camera de liniște!

Despre câteva versuri
(366)
Deși nu agreez poezia lui Emil Brumaru, risc, totuși, un citat dintr-o poezie a lui, în aceste stihuri regăsindu-mi și eu o năzuință:

„Doamne, născocește-mi rostul
Am umblat destul ca prostul
După coapsă de femeie
Ce se-ncheie și descheie
Fără niciun fel de cheie”


Despre o zi aniversară
(367)
Pe răbojul vieții, mai efectuez încă o crestătură: încă o incizie, încă o toamnă...și frunze căzătoare...
Mă gândesc, deși măcar astăzi nu ar trebui, în ce uriașă confuzie suntem noi, oamenii: lumea crede că fericirea înseamnă să ai cât mai multe, pe tărâm material!
Ori, adevărul este taman pe dos...


Despre absența maestrului
(368)
Colocviile naționale de haiku, de pe malul Pontului Euxin, devin tot mai sărace în prezențe ale unor persoane cu nume de rezonanță.
Șerban C. este unul dintre chemații acestui gen de poezie, un real talent în haiku, tanka, renku...dar și în poezia clasică și în dramaturgie.
Dar, nici el nu mai vine la aceste reuniuni, cică pentru banalul motiv că nu are bani!
Eu cred că pricina absentării sale este de cu totul altă natură, anume: a văzut el că nu mai are rost să bată apa în piuă, pierzându-și timpul, banii și tocându-și nervii cu ceea ce înseamnă astăzi gruparea de iubitori ai poeziei de obârșie niponă: haiku-ul, de la cenaclul „Albatros”.
Ceea ce a avut de spus, maestrul a rostit-o răspicat, necruțător, la fiecare reuniune, stârnind rumori, antipatii și invidii.


Despre nostalgie și realitate
(369)
Întoarcerile mele la casa-mi părintească, la mama, mi-au devenit necesare, dorite; apoi, ajuns acolo, văzându-i neputințele, povara cruntă a anilor, abia suportabilă - sunt brusc cuprins de îngrijorare, de neastâmpăr, de dor de ducă...





Despre aparențe
(370)
Par o ființă mândră(...mască a timidității), sigură pe sine, însă... cât neadevăr în aceste aparențe!
În fond, în străfundul ființei mele, sunt un „mușcat”, un ros de îndoieli, sunt tensionat, un ins iute la mânie, imprevizibil.

Despre un brumărel...auriu
(371)
O toamnă caldă, precum inima lui Dumnezeu: binecuvântată, blândă, calmă, aurie, de o frumusețe rar întâlnită, rar văzută.
După ce lucrez ore bune în chilioara răcoroasă, ies pe terasa din spatele casei pentru a mai citi din volumașul cu o scriere atât de simplă a lui Eusebiu Camilar: Cartea de piatră.
Dogoarea soarelui mă împinge către umbră.
Cerul este de un albastru intens, de multe zile, fără o gămălie de nor măcar.
E multă liniște, avalanșă de culori în preajmă, în livadă, în pădurea din preajmă...
E o toamnă de vis, răvășitor de frumoasă!


Despre fuga de sine
(372)
Omul își schimbă mereu locul, mergând în excursii, vizite, călătorii, ignorând însă că toate aceste plecări nu pot rezolva marea problemă: aceea a sufletului, de cele mai multe ori ultraîmpovărat, suflet de care nu se poate debarasa, cărând vrând - nevrând, pe lângă bagaje, și apăsarea din suflet, mai puțin vizibilă, dar, cert lucru, mai ostenitoare decât orice mare valiză burdușită cu ...obiecte inutile!


Despre o variantă de rugă
(373)
Acum mă apropii eu, păcătosul și împovăratul către tine, stăpânul și Dumnezeul meu și nu îndrăznesc să mă uit la cer, numai mă rog și grăiesc:
- Dă-mi, Doamne, iertare pentru păcatele mele cele fără număr, miluiește-mă Doamne!


Despre însingurare
(374)
Prietenii, zice R- M. Rilke, nu ne împiedică însingurarea, ei ne mărginesc doar singurătatea.
Și eu, care nu îi am...nemărginită se cheamă că ar fi solitudinea mea, într-o singurătate infinită hălăduiesc și viețuiesc, nu-i așa?


Despre ceea ce nu am
(374)
De-aș avea darul liniștii sufletești și al biruinței asupra tuturor patimilor!
...Atunci nu aș mai fi eu: ar fi ...Sfântul Mihail!
Să ai liniștea minții și a inimii: ce stare minunată!
În mintea tulburată și plină de griji, harul lui Dumnezeu nu se poate revărsa.
Pentru ca sufletul să se împlinească este necesară eliberarea de griji, căci din pricina neliniștilor, sufletul se nimicește.
Ce lucru liniștitor este să nu mai porți grija celor trupești, să ajungi să nu mai fi atras de cele trecătoare!
Ce minunată stare...trebuie să fie!


Despre omăt și sufletu-mi mâhnit
(375)
Ninge!
Neaua se adună multă, afânată, în strat gros, pur, pufos, strălucitor.
În contrast, sufletu-mi este tot mai cătrănit, aplecat mult prea jos, către lucruri pământești, trecătoare: exact așa cum i se poate întâmpla unui om...
Această stare spirituală de întunecime, de tulburare, din cauza a tot feluri de agitații și tentații, când sufletul este supus la cutremure, devenind fără de speranță, de încredere, ajunge să fie moleșit, trist, dezgustat, frustrat – această stare dezolare se numește!
...Iar insul: un dezolat.


Despre sălașe
(378)
Dacă în inima omului Dumnezeu sălășluiește, atunci sigur că în mintea acestuia satana își are lăcașul!


Despre un bilanț parțial
(379)
Lipsit de suficientă încredere în sine, am fost, și sunt, mai tot timpul, trist și plin de griji de tot soiul.
Nu am avut și, mai ales, nu am multe iluzii...
Și...nu sunt convins de bunătatea oamenilor!
Ba din contră...
Am fost, sunt, și voi rămâne, un tip irascibil cu accese de violență caracteristice temperamentelor timide, refulate.
Ca mai toți oamenii, am avut drame intime - insuficient cunoscute de apropiații mei - care mi-au sfâșiat sufletul.
Suferințele, dramele mele sufletești, le-am știut ascunde în adâncul inimii mele...și nu știu dacă bine am săvârșit!
Am preferat, întotdeauna, traiul izolat, liniștit, lipsit de festivism, de convenționalism.
Sensibil la farmecele sexului frumos, căzut-am, adesea, în păcatul plăcerilor senzuale, acestea fiind, probabil, o compensare a modului meu de trai mult prea retras.
Timiditatea, reținerile mele cele multe, lipsa mea de optimism m-au pus, cu siguranță, într-o lumină nefavorabilă, neprielnică afirmării profesionale, sociale...
Dar, am mers înainte - cu prețul unui maximum de uzură.


Despre o părere
(380)
Am aproape ferma convingere că această lume se află, în totalitate, sub posesia, sub imperiul satanei.
Dumnezeu stă undeva în...tribună privind, somnolent, parcursul, desfășurarea...meciului, urmând ca, în final, să selecționeze elementele destoinice, care au avut o comportare demnă de ale lui exigențe.
Unii...jucători sunt conștienți de prezența „Selecționerului”, alții, deși îl știu acolo...undeva...prea puțin le pasă: ei joacă!













































.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!