agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2233 .



Ce greu mai trece timpul
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nireseanul ]

2008-07-19  |     | 



"Când eram tânăr fecior
Eram fala munților,
Umblam tânăr la vânat
Ziua sau pe înnoptat.
Pușca și cureaua lată,
Ce bărbat eram odată.
Când vânam prin mulți și văi
Cu ortacii mei.”

Mereu îmi zboară gândul, așa…. la întâmplare,
uitându-mă, aiurea, sub razele de soare
ce strălucesc și zâmbesc sfidător,
umbra unui singuratec, un fost luptător,
cu totul și cu toate din jurul lui și, nu numai.

Iar acum? Un scrijelit de ridurile vieții,
un simplu și rătăcit muritor.

Oare ce spun: Unul și altele, ce se ghiontesc
văzându-mi fața zbârcită și lacrimile
ca stropii de rouă topindu-se pe
barba aurie?
Oare ce mai gândesc?
Oare ce mai pun la cale?
- Ãsta? Cine este ăsta? Cine a fost?

E treaba lor, dar și a mea.
Pentru mine rădăcinile s-au scurtat,
nu mai au seva hrănitoare.
Crengile se usucă de arșița necruțătoare,
frunzele sunt măcinate de stropii ploilor acide,
iar bulbii ofilesc sub privirile neputincioase
ale ochiului ce lăcrimează dintr-un izvor
aproape secat și de… Vremile aride.
A rămas doar speranța și dorința care mai sunt active.
Nu știu și nu am credința că o să le mai pot stăpâni.
Totul este otrăvit, de sub pământ până peste ceruri,
totul este bulversat, totul este ștrangulat,
totul este destrămat.
Ura, lăcomia și disprețul,
mândria, sfidarea, minciuna și dezmățul,
ne-au cuprins și a cuprins acest pământ singuratec,
ce se cheamă: România.

- Eu? Eu…. Mai trăiesc „singur în lume”, părăsit,
până când și de cele mai apropiate firimituri din întregul meu.
Să nu greșesc și să nu mint, mai am ceva:
Inima care mai bate și credința care totuși mai rezistă,
În rest…..Pace în suflet și speranță mai vie.
Corneliu 19.07.2008


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!