agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2204 .



Impresii și însemnări
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Amedeu ]

2008-04-28  |     | 



Despre triumful naturii
(237)
Toamnă în creierii munților…
La peste 1600 de metri, în poiana cu ierburi înalte, pălite de bruma timpurie, printre tufele de afin cu fructe negre- vineții, un măreț cerb, cu coarne impunătoare, își cheamă cioporul de ciute…
La doar aproximativ o sută de metri de acest luminiș câteva tractoare forestiere(TAF-uri), alături de zgomotoasele ferăstraie mecanice, sfredelesc aerul cu sunetele lor asurzitoare, stridente, măcelărind pădurea.
Cu toate acestea, chemarea de dragoste, boncănitul puternic, biruitor, al cerbului despică aerul cristalin al dimineții de brumărel…înfruntând inconștiența, voracitatea omului.




Despre lumea noastră
(238)
Această lume, atât de plină de erori, și de orori…atât de plină de păcate, de suferințe…merge înainte!
Spre ce?…





Despre cei de lângă noi
(239)
Omenirea este formată din mai mulți morți decât vii…
Cele două lumi sălășluiesc dintotdeauna una lângă alta: vecinii noștri, morții, dorm în mijlocul marilor orașe, în sate…la doar câțiva metri sub picioarele noastre, iar noi nu știm aproape nimic despre ei…




Despre păsări(Spicuiri dintr-un maculator cu filele îngălbenite…)
(240)
Și în acest an, ca și în anii precedenți, păsările: grauri, mierle, gaițe…mi-au mâncat toți strugurii livezii!
Dar nu îmi pare rău…
Îmi face chiar plăcere că le-am putut fi de folos.
…Și ca să le dovedesc că nu sunt supărat pe ele, le-am instalat și cinci cuiburi pe care, cu asiduitate, le alimentez, periodic, în lunile de iarnă, cu miez de nucă, slănină și cu semințe de floarea- soarelui.
Ele, în schimbul acestei tratații, îmi oferă, din primăvara până-n toamnă, cântecul lor mirific!







Despre munca scriitorului …
(241)
Truda scriitoricească se aseamănă cu cea a albinei: ca să poată scrie bine, pentru a „produce”, pe lângă talent, scriitorul trebuie să citească enorm de mult…așa precum albina care, pentru a „izvodi” un kilogram de miere, trebuie să execute circa 40.000 de zboruri!




Despre o poetă țărancă
(242)
Pe Ana K., -locuitoare în cătunul Ilieni, măritată aici, venită de multe decenii pe aceste meleaguri dintr-o vatră veche românească, Chiher- am cunoscut-o, cu mulți ani în urmă, prin intermediul scriitorului Ioan Meițoiu…
Ceea ce m-a uimit la această femeie simplă, țărancă retrasă într-un sătuc de munte, uitat de Dumnezeu, a fost sensibilitatea ei ieșită din comun, patosul cu care își recita producțiile literare, rugându-mă să o ascult ce a mai scris de curând, fără a se sinchisi că suntem în autobuz, în prăvălie, pe drum…
Întotdeauna am ascultat-o cu atenție și cu un vădit interes, remarcate și de ea, fapt pentru care într-o bună zi mi-a dăruit un caiet dictando cu câteva poezii scrise de ea.
Desigur, aceste scrieri nu au văzut lumina tiparului, nici nu au fost citite, ori ascultate, de prea mulți; familia ei, compusă dintr-un soț și trei copii, fiecare cu preocupări străine de veleitățile soției și mamei Ana K., nu i-a priceput această îndeletnicire, însă nici n-a condamnat-o pentru timpul sacrificat acestei pasiuni, timp care era furat, în fond, din odihna ei de noapte, ani mulți așternându-și gândurile și sentimentele la lumina lămpii cu petrol, retrasă sub fereastra bucătăriei.
Primăvara și vara obișnuia să vină la muncile pădurii, plăcându-i îndeosebi lucrările din pepinierele silvice, apoi, după ce puieții ajungeau să fie plantați în locurile golașe din parcelele tăiate, în plină vară, femeia venea cu asiduitate, fiind sufletul echipei de lucrătoare, cântând și recitând din ale ei poezii, venea, așadar, la descopleșirea, cu secera, a tinerilor puieți năpădiți de urzici, de zmeur, de mur, de pir, de ștevii, de rostopască și de mătrăgună…
După o zi de muncă, pe versanți abrupți, prin bălării, cu mâinile urzicate și zgâriate de tulpini de mur, ajunsă acasă, după o masă frugală, pleca la prășit cartofii, ori porumbul, împreună cu al ei bărbat, muncitor forestier și el.
…Noaptea, neputând dormi, nu atât de munca epuizantă de peste zi, cât de valurile de sentimente năpăditoare ale sufletului ei sensibil, care își cereau dreptul la lumină, la existență- Ana se așeza la obișnuita-i masă din bucătărie, o masă rudimentară, înjghebată de soțul ei care posedă și el niscaiva veleități de… tâmplar.
Ștergând cu o cârpă mușamaua care acoperă masa, apoi lentilele ochelarilor îmbătrâniți, cu dioptrii demult depășite, făcând flacăra lămpii mai mare, cu ochii înlăcrimați cu inima bătând mai iute și cu sufletul revărsându-se în toiul nopții, Ana începu să scrie următoarea…poveste:


…M-am născut în luna mai

M-am născut în luna mai
Când zâmbește întregul plai
Pădurea înverzește iară:
E frumos, e primăvară!
Zile calde, cu soare
Se întorc păsări călătoare
Pe întregul plai răsună
Cântecul și voia bună


Măicuța când a văzut
Că-n luna mai m-am născut
Mi-a pus nume Anicuța
Să fiu la feciori drăguță
Mi-a pus pus flori când m-a scăldat
Să am voce de cântat
Dar florile- au fost de bujor
M-am petrecut dor cu dor
Au fost și de iasomie
Să am dor de poezie
Dorul să-l semn pe hârtie
Așa am început să cresc
Patria să mi-o iubesc
Creșteam negruță, slabă
Dar la multă lume dragă
Pentru cântecele mele
Ce răsunau prin vâlcele
Când eram la secerat
S-au la fân, la adunat
Ori iarna în șezători
Între fete și feciori
Așa timpu-am petrecut
În satu-n care m-am născut
Toată săptămâna lucram
Dar duminica iubeam
Iubeam un băiat înalt
Ce venea din alt sat
El venea la noi la joc
Unde ne-nvârteam cu foc
Altădată la plimbare
Pe câmpul ce da în floare
Sus strălucea mândrul soare
Dar în nopțile cu lună
El mi-a împletit cunună
Cunună de tămâioară
Ca să-i devin soțioară
Ne vedeam cu drag și dor
Făcând plan de viitor
De viitor fericit
Care nu s-a împlinit…
Un accident neașteptat
Într-o clipă l-a luat
Lăsându-mă cu mult dor
Fără nici un viitor
Și așa îndurerată
Mi-am părăsit a mea vatră
Mi-am lăsat satul iubit
În care am copilărit
Cu gândul că voi uita
Lovitura cea mai grea
Acest dor nepotolit
Mult timp m-a mai urmărit
Până într-o primăvară
Când cucul s-a întors iară
M-a-ntrebat de ce jelesc
Și cu el nu doinesc
Atunci eu m-am ridicat
Dorul mi l-am alungat
Cămin mi-am întemeiat
Într-o margine de sat
Pe lângă o pădure
Unde se întorc cucii
Cuci și alte păsărele
Pe pofta inimii mele
Aici vreau să mai trăiesc
Copilașii să mi-i cresc
Iar în nopțile târzii
Să mai scriu și poezii…

…Copilașii- trei- i-a crescut, a apucat să vadă, și să-și crească și o parte dintre nepoți; poezii a mai scris, recitându-mi, de cele mai multe ori, în autobuzul în care călătoream adeseori împreună, eu mergând înspre casă, ea venind la oraș, la cumpărături.
Doamne, cu câtă pasiune, cu câtă dăruire recita femeia aceasta, trăind cu adevărat, ceea ce rostea, fața-i ba luminându-se de un zâmbet larg, viu, trăit, ba întunecându-i-se, ochii umplându-i-se brusc de lacrimi, vocea-i înecându-se în lacrimi de durere, de nostalgie, de regrete pentru timpurile apuse…

Codrulețule iubit

Codrulețule iubit
Acum bruma te-a lovit
Frunzele ți-a ruginit
Vântul a-nceput să bată
Frunzele pe rând să cadă
Frunza-așterne covor moale
Ramurile rămân goale
Fără păsări călătoare
Dar va veni iarna îndată
În alt veșmânt te îmbracă
Te-mbracă-n veșmânt de argint
Din vârf până la pământ
Ca apoi la primăvară
Să-ntinerești iară
În verde să te îmbraci
Păsările să le atragi.
Codruțule iubit
Și eu am îmbătrânit
Primăvara va veni
Părul nu mi s-o-negri
Fața nu mi-o întineri
Numai inima din mine
Seamănă codre cu tine!







…Până într-o zi de făurar, cu omăt bogat, cu codrii de fag încremeniți de atâta alb împovărător, rece, mut și nepăsător.
În acea zi poeta- țărancă, cu doruri multe, scrise și nescrise, rostite și nerostite- tăcu precum pădurea pe lângă care a viețuit atâtea anotimpuri, trăind bucurii și tristeți de om simplu, sensibil, cu mult bun-simț și dragoste de frumos, tăcu cufundându-se în tăcerea cea veșnică…
În caietul cu poezii pe care mi l-a dăruit, de peste două decenii, descopăr următoarele stihuri- testament:
Mângâiere
… … …
Iar când va fi să mor
Am să las copiilor
Să mă-ngroape cu dor
La marginea munților
Acol să-mi găsesc odihnă
La câțiva pași de grădină
În groapă s-arunce flori
Creion, caiet și scrisori
Când codrul va înverzi
Păsările vor veni
Și cu drag vor ciripi
Poate-poate m-oi trezi
Să mai scriu vreo poezie
Așa cum îmi place mie
Iar la cap un simplu semn
O mică cruce de lemn
Pe care să scrie-așa:
Aici odihnește Ana
Care și-a cântat țara
Și-a cântat glia și neamul
Dorurile și aleanul




















.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!