agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 164 .



Privilegii
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristan ]

2022-01-18  |     | 



Construcția teoriei comuniste a plecat de la abstractizări, de la ipoteza unei societăți perfecte în care omul este parte componentă a ei dar fără personalitatea lui creatoare, ci doar ca element component al unei mase ce funcționează după reguli rigide, aceleași pentru toți membrii societății. Însă diferențieri s-au făcut în funcție de apartenența și supunerea în fața partidului unic. Una din marile abateri de la realitate presupune egalitatea ca uniformizare între membrii societății. Fiziologic, morfologic nu suntem egali. Aptitudinile, ca și atitudinile, ne departajează. Există o continuă concurență între indivizii, ea dă glas performanței. Într-o societate fostă socialistă au existat mari diferențieri, inclusiv după accesul la privilegii.
Dacă cei numiți în fruntea obștii deprindeau obișnuințe care le aduceau avantaje materiale fățișe, cei mărunți, cei incluși în mulțime, dobândeau atitudinea negativă a sustragerii din fața răspunderii, erau inactivați social. Li se inducea imaginea neputinței și a statului atotcuprinzător. Stat de care depindeau și căruia îi aparțineau cu trup și suflet, iar acesta ar fi trebuit să le satisfacă în totalitate nevoile existenței. Însă economia națională afectată de anii de război cât si de perioada de dezvoltare forțată, exagerată,după planuri aberante nu a permis acest lucru. Statul era răspunzător și de viața de familie, dar statul îi determina să se sustragă corectitudinii și să apeleze la sistemul parazitar al relațiilor pentru a supraviețui. Astfel se crea imaginea dependenței și a insuficienței indivizilor înrobiți într-o societate injustă. Membrii societății erau obligați să-și reducă așteptările și să învețe înotatul în lighean sau să accepte orizontul clar-obscurului. S-a pierdut spiritual antreprenorial, s-a dezvoltat egoismul, iar motivația conducerii de grup, în spirit muncitoresc, cu organe colective, nu s-a dovedit viabilă.
Forța dominatoare conform politicii de stânga trebuia să fie statul, acesta să vegheze la coordonarea tuturor și să controleze. Numai că fără existența libertății de mișcare individuale, care să permită evoluția conform aptitudinilor personale în cadrul unui spatiu de exprimare, indivizii devin dependenți de funcționarea sistemului socialist și-și amână dorința exprimării și acțiunii individuale prin anularea capacităților proprii și neasumarea răspunderii. Astfel dispare libera inițiativă, iar indivizii se integrează în instituțiile și întreprinderile statului și intră în capcana impusă de ideologii. A regreta după treizeci de ani prăbușirea comunismului în România se poate explica prin pierderea privilegiilor protipendadei ce a beneficiat de acces nelimitat la resursele economiei inclusiv prin parvenire, aceștia fiind indivizi mediocri. O a doua explicație se află în deslușirea slăbiciunilor salariaților fără cultură, fără aspirații spirituale, ce acceptă precum animalele domestice întreținerea automată a lor, prin prestarea unor servicii a căror răspundere nu și-o asumă.
În decembrie 1989 s-a dorit în primul rând înlăturarea clanului Ceaușescu. După patruzeci și doi de ani de socialism dictatorial, prea puțini aveau dimensiunea reală a faptelor și înțelegeau derularea evenimentelor. Astfel că, după un prim moment de derută, eșalonul doi al partidului comunist, prin Ion Iliescu, a confiscat revoluția sub aparența unui comunism cu față umană pe fundalul unei democrații originale, notiuni care s-au dovedit a fi false. În fond s-a dorit perpetuarea puterii partidului comunist. Prin membrii săi fideli aceștia au manipulat opinia publică, au falsificat realitatea. Lucru care s-a dovedit și prin înăbușirea năzuințelor constructive și dezvoltarea unei doctrine de sorginte fals socialistă în cadrul actualului PSD. Lipsa educației antreprenoriale a fost unul din motivele pentru care mulți salariați și-au continuat activitatea în fostele unități de stat, ele devenind treptat proprietăți ale noii clase îmbogățite peste noapte. Pe fundalul trenării dezvoltării economice înfrânată de partide populiste ce sub forma ajutoarelor economice au sperat cumpărarea bunăvoinței unui posibil electorat, s-au înmulțit dezacordurile în societate.
Actualmente atmosfera incendiară din societate este întreținută și de partidele extremiste al căror principal scop este dezordinea și haosul social. De multe ori partidele extremiste beneficiază și de susținerea cel puțin propagandistică a Moscovei care are scopul de a domina economic statele din Estul Europei, dar și să perturbe buna funcționare a Comunității Europene. Destul de periculos este interesul formulat în discursul lui Putin de a limita extinderea NATO în Europa. Acestei strategii îi cade în plasă noua societate, dezorientată de Fake News-uri intenționate, ele vehiculând cu toxicitate notiunea de naționalism, dar și de ortodoxism, în fond motive la umbra cărora se coc viitoarele politici de hegemonie ale Rusiei în Europa.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!