agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 776 .



oamenii de la dunăre
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Anaiss ]

2014-12-24  |     | 



oamenii de la dunăre sunt oameni care curg
domol, printre maluri străjuite de sălcii,
nu-i poți prinde niciodată,
nu au poduri și nici vaduri prin care să poți trece,
poți doar să-i admiri de departe
și să le faci delicat semne cu o năframă albă
dacă ai noroc, poate îți zâmbesc
însă oamenii de la dunăre nu mai vor să se oprească din curgerea lor
și nimeni nu poate să alerge odată cu ei
de aceea sunt mereu singuri.

uneori poți să-ți oglindești chipul în unda lor adâncă
și tu crezi pentru o clipă că ai reușit să le pătrunzi misterul,
te bucuri și crezi că sunt atât de ușor de iubit,
că le poți deschide ușor toate lacătele
greșit, cu cât deschizi mai multe uși,
cu atât labirintul lor e mai adânc și te soarbe tot mai salbatic

nimeni nu știe de ce nu mai pot să iubescă
unii zic că au amanetat totul: sufletul, inima, visele,
pentru o înșelătoare secundă de iubire
de aceea nici nu pot să mai zâmbească, le e mereu frig
de când iubirea lor a murit într-o miercuri,
când toți coșarii lipseau de pe strasse

oamenii de la dunăre nu dorm niciodată,
când rareori visează, visează cu ochii deschiși,
doar în alb negru și duc dorul culorilor
de-atâta dor, apele lor capată culoarea și gustul cenușei
și atunci, înfuriați, spulberă toate păpădiile de pe maluri
și salcâmii și cuiburile de guguștiuci, totul se amestecă
ei curg mai departe învolburați, furioși pe viața pe care nu o pot trăi
aleargă nebuni spre marea pe care nu au văzut-o niciodată

sălciile sunt gardienii oamenilor de la dunăre
daca te apropii prea mult, te ademensc la umbra lor
și îți cântă așa cum îi cântau lui ulisse sirenele,
tu adormi și te rătăcești într-un timp străin,
visând că fluviul ciudat dansează cu tine
uneori, când e lună plină, în vis ești tu, el, marea, pescărușii,
apusul și toate culorile universului,
însă e doar un vis... întotdeauna, în zori, te trezești
acolo unde povestea își are început
și ești doar o altă păpădie spulberată-n cele patru zări!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!