agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 758 .



Oamenii de la Dunăre
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Anaiss ]

2014-01-27  |     | 



Oamenii de la Dunăre sunt oameni care curg. Curg domol printre maluri străjuite de sălcii și nu-i poți prinde niciodată. Nu au poduri și nici vaduri prin care să poți trece. Poți doar să-i admiri de departe și să le faci delicat semne cu o năframă albă. Dacă ai noroc, îți zâmbesc. Însă oamenii de la Dunăre nu mai vor să se oprească din curgerea lor și nimeni nu poate să alerge odată cu ei. De aceea sunt mereu singuri.
Uneori, oamenii Dunării te lasă să-ți oglindești chipul în unda lor adâncă. Și tu crezi că ai reușit să le pătrunzi misterul și te bucuri. Și crezi că sunt atât de ușor de iubit și că le poți deschide toate lacătele. Greșit. Cu cât deschizi mai multe uși, cu atât labirintul lor e mai adânc și te soarbe tot mai salbatic.
Nimeni nu știe de ce nu mai pot să iubescă. Unii zic că au amanetat totul: sufletul, inima, visele, pentru o efemeră secundă de iubire. De aceea nici nu pot să mai zâmbească, pentru ca le e mereu frig de când iubirea lor a dispărut într-o zi de miercuri. În ziua când toți coșarii lipseau de pe strasse.
Oamenii de la Dunăre nu dorm niciodată. Când visează, visează cu ochii deschiși, doar în alb și negru, și duc dorul culorilor. De-atâta dor, apele lor capată culoarea și gustul cenușei. Și atunci, înfuriați, spulberă toate păpădiile de pe maluri. Și salcâmii. Și cuiburile de guguștiuci. Totul se amestecă. Și ei curg mai departe învolburați, furioși pe viața pe care nu o pot trăi. Aleargă nebuni spre marea pe care nu au văzut-o niciodată.
Sălciile sunt gardienii oamenilor de la Dunăre. Daca te apropii prea mult, te ademensc la umbra lor și îți cântă așa cum îi cântau lui Ulisse sirenele. Tu adormi și te rătăcești într-un timp străin, visând că fluviul ciudat dansează cu tine. Uneori, când e lună plină, în vis ești tu, el, marea, pescărușii, apusul și toate culorile universului.
Însă e doar un vis... Întotdeauna, în zori, te trezești acolo unde povestea își are început și ești doar o altă păpădie spulberată-n cele patru zări!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!