agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5903 .



Cristian Fara - un înger rătăcit în culoare
eseu [ ]
Colecţia: Portrete de Decembrie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2004-09-12  |     | 




Universul e plin de forme și culori în care alte culori nălucesc, în care alte sunete vibrează. Dincolo de marile și eternele decoruri ale naturii pământești, cerul își boltește imensa lui cupolă și nemărginirea începe…




Ca să pătrunzi în lumea aceasta încântată de ritm și armonie, trebuie ca auzul tău să poată prinde miile de zvonuri care rătăcesc și urcă din prăpastia aceasta albastră și nu este greu, nu trebuie decât să faci un pas și să intri în misterul numit Cristian Fara – ( autorul 107 ). Aici vom ghici tăinuitele corespondențe ce ne leagă într-un mod deosebit de Cristian. Mintea nu e suficientă, analiza poate fi făcută aici la nevoie de sufletul nostru care trebuie să simtă și să-l perceapă pe cel care și-a conturat deja portretul. Cine oare, ne poate ajuta? Desigur poezia lui Cristian și imaginația noastră. De aici se va naște frumusețea sau … a portretului celui care nopți și zile a umblat în căutarea eului care a mai trecut un țărm… și-a ars încet lumina.. cu vorbe-adânci unde vor înflori magnoliile mereu ca două vorbe-n noapte pentru noi vor trece țărmuri vor urma oceane cu-n zâmbet trist de valuri și nisip.


Melancolia nu ține de un tremur al ființei trupești în fața anumitor lucruri, ci este filozofică, exprimând o neliniște metafizică în fața lumii, dar mai ales în fața cuvintelor prin care această lume trebuie cuprinsă și ordonată, acest lucru reușindu-i lui Cristian în poeziile sale. La prima citire poemele lui Cristian par a fi greoaie, el trebuie citit cu un ton de jale și nostalgie așa cum ai sorbi otrava durerii, lent și împăcat, dintr-un pahar uriaș de iubire intangibilă. Cuvintele sunt simple, construcția romantică, atmosfera încărcată de incomensurabilă tristețe poetică, impactul sufletesc... enorm ( Oriana ): întârziat în noapte ultim tren / demers stângaci al clipelor-destin / pentru direcții azi necunoscute, / certându-mă de ce nu pot să vin... // fără adresă, a zburat la fel / aceeași frunză-n altă-nfățișare / lăsându-mă, cu mine, să blestem / singurătatea-n ultima suflare. 1 Din tripticul malomvizian, această poezie vorbește parcă de reîntoarcerea iubitului risipitor - dacă iubirea poate fi privită ca o suavă, minunată, risipă de suflet, atât de fragilă și albastră. Fiecare căută un loc magic ca acesta pentru refugiu, al poetului are un nume interesant, straniu, Malomviz - Malomviz – Malomviz…locurile acestea albe de pe hărțile sufletului… urmează: nici vultur, nici șoim - zburător neînsemnat, / nu-l omorâse-a muntelui izbire, / netotul l-a văzut și l-a lăsat / - deschis - ca pe-o scrisoare de iubire... 2 și: Aici între stâncă și om / se ridică o înceată zidire, / să nu vii !!! Nu-s semne în cale / pentru drum înapoi din iubire. 3

Sinele poetului este cutreierat de dorința aflării și numirii formulei intime a personalității sale poetice. Murmurul confuz al inimii se transformă în adevărate poezii: Pe cerul privirilor tale / cuvintele mele... / au trecut gonite de vânt / ca norii din ziua aceia / în care-ai fugit speriată / de un strop rătăcit pe obraz - / când furtuna n-a venit niciodată / să șteargă nisipul cu pașii / iubirilor pierdute-mpreună. 4 În poeziile lui vom remarca o atmosferă de neîntâmplare a iubirii pierdute împerecheat: furtuna n-a venit niciodată / să șteargă nisipul cu pașii / iubirilor pierdute-mpreună și totuși… "nimic din ce e veșnic nu e omenesc". După Cristian și iubirea este o religie... iar el se simte salvat, nu mai este un necredincios, ci un martor al iubirii...de remarcat este: Pe cerul privirilor tale, ca si cum cerul privilor ar reflecta în ecouri cuvintele. Cerul poate fi întunecat sau nu...și ziua aceea in care ai fugit speriata de un strop ratacit pe obraz - minunat,minunat... (Dominique )

Poetul tinde să se contopească empatic cu lumea, transformându-se în cântec. Esența o simte a fi contopirea creatorului cu creația sa, și prin aceasta cu lumea: 5 Printr-o fericită corespondență de imagini și sunete reușește să nască frumosul pe care ni-l dăruiește nouă și poate și celor de după noi: zâmbesc virgulei cu două puncte / și o paranteză: / un pas mai aproape de orizont - / un pas mai departe de țărm 6 Autorul își caută în realitate numai un punct de sprijin, un singur punct, un mic detaliu care îl ajută să-și pună în mișcare rotițele fanteziei: am 38 de ani si o diploma / acceleratul trece pe lângă satul meu mai încet / No, dară n-o să oprească... 7

Versurile sale sunt uneori ca un acord de pian, alteori o mireasmă… un arc străveziu de curcubeu, un fâlfâit de aripă, o mică parte din realitate, care dă impuls imaginației poetului care evadează cu plăcere într-o lume a poeziei dând frumuseți neînchipuite: îngerul rătăcit în culoare / îngerul mângâiat în neștire / ori îngerul... / de la celălalt capăt / al drumului tău de cuvinte. 8 Granița între fantezie și realitate oscilează până la urmă atât de mult încât cu ușurință miresmele se transformă în dor nelămurit: inevitabil vom aluneca / într-o parte sau în cealaltă / … pentru că plouă / pentru că nu știm nimic / unul despre celălalt. 9 E interesanta ideea ploii, ca pretext al alunecării într-o parte sau în cealaltă e ca o legănare a dorului care nu-și găsește încă locul. De remarcat sunt versurile: "vom merge îmbrăcați în cuvinte "... "alungând amintirile mai adânc – or să ne doară "… "care alunecă prin ferestrele timpului spre nicăieri ", "cărării înguste ușor desenate de Dumnezeu". Referitor la această poezia Alina Manole spune: A începe un pas înspre celălalt, fără a-l cunoaște, vorbind, azi, ieri, pentru un mâine nedecis încă, despre iubire, iată unul dintre misterele sufletului. A iubi de fapt iubirea, până la Dumnezeu, drumul înapoi fiind Fiindul, cărarea îngustă pe care se merge răsucit, din motive de spațiu, de timp: ne vom răsuci / pe cărarea îngustă / ușor desenată de Dumnezeu / între viață și moarte. Apoi a face un pas către iubire: ...pentru că plouă / pentru că nu știm nimic / unul despre celălalt. Versul e simplu, transparent și picură în suflet precum ploaia, albastru, din cer.

Starea poetică este surprinsă și în imanența ei. Apar, astfel, poezii ale neliniștii creative. Poetul se simte mistuit de murmurul lăuntric: Am fi putut zbura, dar aripile noastre întinse / Ar fi trecut prin inima celor de lângă noi / Și nu-i iubim într-atât încât să-i ucidem… de aproape. 10

A crea e a renaște, e a supravețui zilei de ieri și a păși pe ziua de mâine. Voluptate mai mare nu poate să fie...
sub această cupolă de cuvinte se află și Cristian: O nouă zăpadă și-o veche iubire / Te cheamă pe stradă acum / Întors din al viselor drum / Ca-n fața unui album / Din care lipsește-o amintire // O veche iubire și-o nouă zapadă / Din câte în lume s-au dus / Te țin legat de același apus / Roșiatic și-atât de supus / Că nimeni nu vrea să-l mai vadă. (Zăpadă și iubire) Universul înconjurător îl vede sub lumina crepusculară a unui început- sfârșit. Cristian pare a fi obsedat de anumite personaje care cu voia sau fără voia lui îi pătrund prin texte: Un înger bătran / pe drumul destinului / s-a împiedecat / de o treaptă de aur / lucitoare, sterilă, perfectă / l-a durut cât a spus: / te iubesc / și-a murit... mai departe (nervi). Universul său de imagini și idei capătă un colorit caracteristic autorului, are un mod singular de a potrivi cuvintele.

Uneori este greu să pătrunzi în lumea lăuntrică a poetului, trebuie să te familiarizezi treptat cu sensurile și mai ales cu aspectele pe care le întâlnești: nici dacă poezia s-a oprit / și tu alergi pe linia orizontului / după soarele nostru jumătate apus / jumătate răsărit 11. Poezia se exemplifică pe sine și ne învăluie ne cucerește: Ce-a mai rămas din ultima visare / din albul moale-al ultimului chin? / pe firul lung și drept al întrebării. 12 Ne oferă sensibilități înălțate pe treptele sufletului și ne conduce cu lirismul său într-un loc pitoresc. Cristian își alintă cuvintele melodios în trăiri metaforice cu intensitatea frumuseții irascibile... Tonul ușor melancolic merge cu senzația de primavară interioară pe care o expune: Se-apleacă-ncet spre noi a mângâiere / Și floarea albă-n creștet ne sărută / Ca un părinte-n suferința mută / Pe un Iisus dormind a înviere. 13

Cristian plonjează în real și are putere de posedare a sensibilului și concretului. El tinde către esențe, se realizează prin transfigurări, dar nu renunță la culorile oferite de realitate: Soarele a căzut peste zare / ca un grăunte de pollen / într-un stup părăsit. 14 Lumea sa ar rămâne sărăcită dacă nu ar încerca să suprindă tot ce e omenesc: Iubitul de duminică s-a întâlnit / cu iubita de duminică-ntr-o joi... / ca doi stropi de ploaie-ntr-un parc / căzând de pe frunze apoi. 15 El nu-și refuză nici o experiență care îl poate îmbogăți, uneori inovează, încearcă o autodepășire.

Nu întotdeauna provocările realului îi reușesc, dar în marea majoritate dă profunzime celor exprimate și are puterea de a le înzestra cu sugestii și sensuri multiple și le transpune într-o atmosferă particulară ce deschide ea însăși orizonturi nebănuite: Fior de primăvară-n tâmple / a nins pavajele-ntrebării / cu alveole albe, moarte / strivite-n pașii întâmplării 16 sau : Nu dărâma castelul / ce l-am clădit pe valuri / doar pentru că acuma / este purtat spre larg 17

Poezia este ca o zare necontenit deschisă către nelimitat, către imposibil și tocmai din această situație singulară se naște farmecul ei: Doar o privire a ta / a fost îndeajuns / să răstoarne / un car de stele. 18 În versuri obișnuite încearcă să aducă viziuni noi: îți aduci aminte noaptea / când de îngeri ne vorbeam / între două continente / despărțite de un geam. 19 Ilustrează prin versuri tot ce sufletul său a câștigat în ani. Vom găsi aici un suflu generos, vom simți pulsul și ritmurile ce însoțesc poezia. El își creează un limbaj liric diferențiat, numai al lui: Copacii triști / au înflorit din nou / cu flori ecleziastice / pentru catedralele iubirii / / Din stupul cuvintelor / roiul însetat și flămând / calcă-n picioare culorile / murdărindu-se cu polen 20

Este capabil să dea expresiei poetice rezonanțe, culori și nuanțe diverse, puteri și subtilități, are luciditatea privirii lăuntrice și exterioare, un simț acut al existenței: și cuvintele au rămas nelocuite / goale / ca un mormânt îngrijit / pe lângă care vom trece gândind fără noi / ...ce frumos este... 21 Cristian încearcă să meargă spre esență conjugând sugestia cu elementul plastic, formulând direct fără a apela la instrumentul complicat al metaforei, utilizând simplitatea clasică. Mesajul său este nu numai declarativ, ci de substanță și autentică vigoare.


Poezia Un înger plângea, este apreciata de Anca Pepelea [secunda] plină de o sensibilitate supremă și și-o plimbă agale prin suflet, printre amintiri și gânduri, gânduri ce stau să plouă...simte nevoia să împărtășească impresia tururor are nevoie să o recite și să o spună tuturor...poezia la prima vedere e simplă, și alții, și poate chiar voi, ați scris despre plâns, despre aripi, despre drumuri și mai ales despre îngeri... dar aici e mult mai mult decât o împletire de imagini vechi, de cuvinte tocite de mâini mai calde sau mai reci... poezia vibreaza încă de la primul vers de o sensibilitate suavă, căci plânsul unui înger nu poate fi decat lin, duios și plin de tăcere...iar lecturând în șoaptă vers cu vers lacrima se mută tiptil în colțul stingher al sufletului cititorului, cu atât mai mult cu cât fiecare se regăsește într-o anume zi în ipostaza trecatorului grăbit. Viitorul poartă cu el aici o vină aspră, deși ascunde o speranță salvatoare: "ii vor creste altele", finalul dezvăluie și cumva caută iertare: "atat de lungi incat / trecatorii nu le puteau ocoli / spunad / îi vor creste altele", brusc vina se regăsește în tabăra victimei de la început... iar poezia lasă distanta dintre marginea drumului și cer, alegerea fiecăruia de a păși pe drumul lui...și chiar de să-și modeleze poteca...ar merita un cer de stele pentru aceasta poezie...dar nu am decat o umilă parere...


Silivia Caloianu la poezia Virtual spune: nu am întâlnit în poezia nimănui, deocamdată, atât de relevant, spiritul cavalerului virtual! Mă inspiră să-ți fac o recenzie aparte de cea a unor critici profesioniști, cu picioarele pe pamant! Ingerii tai - fantome albastre, se vede că trezesc sentimente riscante prin definiție! Nimic nu-l face fericit pe autor decat să găsescă și să asculte pe cineva care a înțeles că înainte de versuri e sufletul... Cristian își sădește în suflet înțelegerea și dragostea pentru cei din jurul său, el aduce în poezia sa seninătatea, bucuria de a trăi, dar și decorul minunat, atmosfera poemelor sale este caldă și liniștitoare. Ne incită mai ales nota de măreție care deșteată admirația și uimirea cititorului. El sugerează în imagini limpezi, întreg freamătul. Talentul descriptiv îi este specific, tablourile sunt luminoase cu un colorit bogat dâmd posibilitatea cititorului să descopre și să deștepte sentimente și manifestări. Unele dintre poezii se revarsă ca o încântare în sufletul cititorului.

Găsește totdeauna o potrivire deplină între ritmul interior al sentimentului și cuvintele chemate să-l exteriorizeze, realizând astfel poezii cu totul originale: O mângâi usor, în priviri ostenesc, / Înăuntru, lumina mai lină: / Ascultă, îi spun, cum vioara se-nchină, / E Schubert și imnul ceresc. În prag de sărbătoare??? El imprimă poeziei sale seninătate, simplitate și armonie.

Poetul este un melancolic, predispus la interiorizare, el șochează prin sinceritatea desăvârșită a expresiei, prin transpunerea directă în vers a neliniștilor și tensiunilor interioare care formează doar material inițială a meditației poetice, ca și printr-o compoziție neobișnuită și uneori obsedantă poeziilor sale, în care revin obsesiv sintagme referitoare la un anumit personaj ( înger ). Sintagma sau cuvântul care se reptă conține de obicei chiar mesajul în sine – și dacă restul poeziei s-ar pierde, sensul ei esențial s-ar păstra, poezia nu este formală, supusă disursivității, ci are o esență muzicală ce transmite mesajul nu numai la nivelul lexicului, ci dincolo de el, prin sugestii.

Ideea poetică poate fi percepută în mai multe ipostaze: subilimă, frumoasă sau grațioasă, umoristică, tragică sau naivă; optimistă, clasică sau pesimistă și … putem continua… dar vă las și pe voi dragi cititori să decideți…



Orice zi poate fi un prilej de sărbătoare, considerați că nu azi e ziua lui Cristian, ci o zi oarecare din calendar… credeți că merită să ne bucurăm ???


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!