agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2193 .



Violeta Ion și păianjenul marta
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Petre_Andrei ]

2007-04-03  |     | 



Poezia confesivă, pentru a fi apreciată, trebuie să ofere trăiri reale, trebuie să îi convingă pe cititori că universul descris poate fi și al lor. Violeta Ion reușește să contureze personaje complexe, reușește să ofere sensuri ascunse, prezente în viața fiecăruia dintre noi. “marta” este un volum al întrebărilor, al oscilărilor între contrarii. Pendulul, simbolizând natura umană, transcede poeziile. Marta este află într-o permanentă luptă cu timpul, încearcă să își conștientizeze propria viață, încearcă să îi ofere un sens. Ocultările îngreunează mesajul din punct de vedere tehnic, simplificând însă în același timp sensul. Dragostea, emoția, sentimentele, toate apar ca reminiscențe ale unui alt univers. Cuvintele nu pot exprima trăirile, de multe ori tăcerea este mai presus decât gesturile și totul pare a înseamna pentru marta durere.
Elementul inedit al volumului este construirea atipică a martei, ca un alter ego al autorului, distingându-se totuși esențial de eul liric în sine. Violeta Ion ne surprinde cu un dialog perpetuu între două ipostaze ale aceleiași ființe. Viața este disecată, sunt oferite posibilități, sunt scoase în evidență alegerile. Spectrul morții domină însă peisajul, pânza inevitabilă se strânge din ce în ce mai aproape. Cartea devine pe alocuri presantă, sufocă, exprimarea se abrutizează, totul sugerând o tensiune care se acumulează treptat anticipând izbucnirea: “marta aleargă pe străzi și marta strânge globuri pentru prietenii / ei, așa, ca și cum n-ar avea pentru cine / marta aleargă de colo colo, se lipește de ușă, se joacă / dar marta aleargă caută și pune / noaptea la predeal într-o cameră geamurile sparte / marta le lipește cu palmele ei / marta tace și cotrobăie / marta mormăie / marta mormăie moartea ne strângem în jurul ei / și mormăim moartea / marta ca moartea în martie”
Perspectiva pluralistă folosită conferă volumului greutate, pentru că tinde să îl implice pe cititor, absolutizează acțiunile, conferindu-le conotații simbolice. Din existența unui microunivers se nasc arhetipuri concrete, care sunt scoase în evidență prin stilul unitar în care apar din loc în loc fracturi. Metaforele percutante și imaginile inedite reușesc să rupă ritmul, să focalizeze atenția cititorului asupra unui singur element, să paradigmeze senzațiile. Violeta Ion nu insistă pe forță, ci pe adaptabilitate, pe un registru generic din care izbucnesc adesea conotații surprinzătoare.
Jocurile de cuvinte, exprimarea lejeră, registrul stilistic aplecat spre un mundan ocultat doar pe alocuri și fluiditatea imaginilor reușesc să insufle cititorului o atmosferă aparte. Vrei să mergi mai departe, accepți provocarea, labirintul se înfățișează în întregime lăsându-te să îl descoperi pas cu pas. Violeta Ion nu ne oferă răspunsuri, ci încearcă să ne pună pe gânduri, să ne facă să ne regândim poziția. Marta există în fiecare dintre noi, în locurile acelea întunecate de care încercăm aproape întotdeauna să fugim. Firele însă se întind de acolo, urmărindu-ne, iar caracatița sufletului reușește să ne prindă de fiecare dată. Decorul apare apocaliptic pe alocuri, iar starea dezolantă de spleen este generată de absența oricărui demiurg. Universul este lipsit de elemente definitorii, totul poate fi pus la îndoială, pentru că în lumea martei lucrurile înseamnă de fiecare dată altceva: “mă trezesc dimineața dintr-un somn greu / îmi pipăi fața, e la locul ei, mâinile, picioarele, trunchiul / sunt de mult ale mele / cineva mă întreabă cum e să te trezești dimineața / aceeași, mereu, / la noi în casă urlă uragaia / noi suntem toți uși de spitale, toți ușile pământului care se crapă / dar tu nu vezi / te uiți la noi cu brațele atârnând de parcă ai fi spânzurată de noi / dar tot nu ne vezi, nu ne vezi / așa o țineau iar din fețele lor curgea apa / se împiedica în aer și se lățea ca o meduză”.
Rima albă și ritmul interior permit o lectură graduală, circulară, centrată pe prezența unor puncte de interes în jurul cărora celelalte elemente gravitează. Obsesia pânzei, spectrul morții, regăsirea de sine, dragostea ratată, dorințele neîmplinite, descompunerea inevitabilă a universului propriu, toate se împletesc într-o atmosferă sumbră, lipsită de perspective, în care doar silueta proeminentă a martei mai înseamnă până la urmă speranță.
Repetițiile cuvintelor cheie ajută la conturarea unui mesaj puternic. Violeta Ion insistă pe idee, nu se concentrează aproape deloc pe formă. Există poeme care tratează același subiect, însă unghiul de abordare este aproape întotdeauna altul, surprinzând cititorul, derutându-l. Fără a căuta asta cu ardoare, poeta transcede sensurile pur denotative, creionând o metafizică simbolică, care există ca o posibilitate, ca o ipoteză. Elementele sistemice nu intervin, însă spectrul lor stabilește a priori coordonatele. Marta încearcă să își depășească limitele, însă se vede nevoită să capituleze în fața unui zid implacabil de tăcere: “uite mâinile astea am spus care mototolesc fețe de masă / frământă cocă se-așază pe fereastră / am spus uite picioarele astea pe dinaintea trunchiului / am spus uite capacul pe spate / ei pipăiau biletele le strângeau în pumni le / înfășurau pe ochi / cu mâinile pe mâini, cu mâinile încinse pe / spetezele scaunelor / nici vorbă să clipim mergem drept până aproape și dincolo / de ei cu aceeași sforțare / rămân pe scaune se pipăie pe obraji pe lacrimi / trimit mulțumiri, nu uită / să-și trimită mulțumiri șoptite de la unul la altul”.
“marta” reușește să împletească descrierea de multe ori sterilă cu fondul imaginativ care oferă marca de autenticitate a oricărui univers poetic. Violeta Ion se individualizează ca o poetă meditativă, pasionată de o psihologie fină a individului, care încearcă prin fiecare vers să ne atragă în labirintul ei. Pânza se întinde vibrant, iar marta ne așteaptă învăluită într-o multitudine de ipostaze, care se succed cu repeziciune, dezvăluindu-ne în final tăcerea. Aceasta luminează întotdeauna ultimele momente...





Bibliografie

Violeta Ion – marta – Cartea Românească – 2006


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!