agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7181 .



de ce îmi displace naționalismul nostru?
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Horia_Roman_Patapievici ]

2009-02-20  |     |  Înscris în bibliotecă de alexandru moga



eseu de horia roman patapievici – ziarul cuvântul, anul I (VI), nr.11(224), decembrie 1995

~~~
Noi, românii, avem o problemă cu iubirea de țară.
De câte ori e vorba de ea, devenim inflamați. În nimic nu punem mai mult zel, decât în demonstrarea tăioasă a iubirii ce avem pentru țară și neam.
Până la un punct, ar părea că atitudinea aceasta este naturală, adică în ordinea firească a lucrurilor.
Ceva însă atrage aici în mod neplăcut atenția. Naționalismul nostru este în special verbal: la noi iubirea de țară e mai curând o probă de îndemânare retorică, decât o voință tenace de a impune altora, prin procedee legitime, punctul nostru de vedere.
Că este așa e dovedit de marea nepăsare ce avem pentru trei categorii de fapte:
(1)mizeria vieții publice
(2)arbitrariul vieții politice
(3)susținerea tenace a intereselor naționale
Am să le iau pe rând.

~~~
Noi definim bucuros sentimentul național prin invocarea măreției trecutului. La Eminescu, în celebra invocație lirică, România are un trecut (mare) și un viitor (tot mare). Nu ni se spune ce prezent are (sau merită) România.
Această lipsă este decisivă și ea marchează orientarea riguros paseistă a naționalismului românesc.
Pentru noi, prezentul pur și simplu nu este obiect al sentimentului național.
Deoarece însă tot ce se face pe lumea aceasta își începe ființa prin intermediul prezentului, indiferența noastră față de prezent văduvește naționalismul românesc de orice eficacitate publică și politică.

Altfel spus, indiferența noastră față de mizeria în care trăim nu este metafizică (cazul indiei: naționalismul indian ar putea consta din ocrotirea shambalei) ci este complacere, bălăcire, inadecvare.
Mecanismul prin care mizeria de acum este acceptată în schimbul fetișizării unui panteon istoric de operetă de ieri și a unei prezumtive grandori de mâine nu este, în fond, decât o banală compensare psihologică, tipică sufletelor slabe și nevricoase, incapabile să privească realitatea în față.

Pentru că adorarea bigotă a unui patriotism de operetă este o formă de slăbiciune, naționalismul românesc îmi displace. Dimpotrivă, deoarece iubesc firile tari, orgolioase și realiste, nu îmi pot da acordul decât pentru o formă de patriotism crud, lucid, necruțător, axat pe prezent și pe eficacitate politică.

~~~
Deoarece ne refugiem, atunci când ne iubim țara, în trecut, noi românii avem o concepție inadecvată despre viața publică în act, adică despre politică.
După modelul fetișizat și nerealist al vremurilor voievodale, noi credem că măreția României se poate realiza fără politică, deoarece, ne imaginăm, voievozii nu făceau politică, poporul își iubea conducătorii și totul decurgea de la sine.
Această viziune, inutil să o mai spun, este puerilă și nu are raport nici cu realitatea prezentului, nici cu cea a trecutului.
Nu mai puțin, toate naționalismele românești au văzut în viața politică (partide, parlamentarism, etc…) una din cauzele coruperii României.

Din acest motiv, naționalismul românesc, deși din punct de vedere verbal foarte patriotic, a fost mai întotdeauna dăunător intereselor reale ale României, care, nu are dreptul să ignore niciun patriot, pot fi realizate numai prin politică.

Tot disprețul față de politică a constituit alibiul acomodării noastre cu formulele de guvernare care ne-au alterat demnitatea.
Faptul că am rămas insensibili la alterarea demnității noastre prezente este una din consecințele proastei așezări față de realități a naționalismului românesc.
Pentru că puțin îi pasă de demnitatea ființei mele individuale și prezente, naționalismul românesc îmi displace.
Nu iubesc decât ceea ce stimez și mă înalță.

~~~
Fiind întorși spre un trecut confecționat potrivit principiului bovaric al fraudei pioase și având în minte un viitor care nu ne constrânge la niciun act de realism, naționalismul nostru verbal se împacă foarte bine cu superficialitatea, indolența și indiferența cu care ne urmărim interesele naționale specifice.
Foarte sensibilă la patriotismul pur verbal implicat de o himerică amenințare a Ardealului după 1989, opinia publică a privit cu o indolență șocantă evoluția relațiilor dintre actuala Republică Moldova și România.
Nu este locul aici să dezvolt punctele vădit nepatriotice ale politicii noastre externe.

Este suficient să menționez semnarea tratatului cu URSS (prin care acceptam să ne legăm politica externă de interesele Moscovei) și ratarea unirii cu Basarabia, după august 1991.
Ceea ce vreau să pun aici în evidență este sensibilitatea noastră disproporționată pentru cele mai găunoase lozinci naționaliste, prin contrast cu indiferența pe care o arătăm aspectelor concrete ale patriotismului, care pretind urmărirea unei politici tenace și coerente pe termen lung.

Deși toți românii se declară în vorbe naționaliști, indiferența lor față de chestiuni naționale specifice este deopotrivă stupefiantă și patentă.
Răul vine tot din incapacitatea noastră de a identifica idealul național cu prezentul și cu o politică abilă de susținere a intereselor noastre punctuale. Dimpotrivă, formulele rituale a ceea ce numim naționalism ne declanșează invariabil, adică pavlovian, reacția paseist-fatalistă, calea cea mai sigură de a rata aproape orice.

Deoarece este incapabil să susțină interesele concrete ale României în contextul politic imediat, singurul din care rezultă istoria și creațiile care, mai târziu, vor împietri sub formă de trecut, naționalismul românesc îmi displace.
Iubesc virilitatea celor care știu să-și facă destinul prin voință și curaj, și nu am încredere în lucrurile obținute prin hazard, umilință sau hatârul altora.
Tot ce nu obții prin străduință abilă, inteligență, tărie de voință și caracter este sau se va dovedi mai târziu un dar grecesc.

Iată de ce nu cred în valoarea patriotismului naționaliștilor.
Pentru a deveni patrioți, naționaliștii vor trebui să înceteze a se mai defini prin formule rituale (patria, strămoșii, statul, biserica ortodoxă, românismul, etc…), acceptând cel puțin două lucruri:
prezentul ca valoare națională supremă
și
faptul inconturnabil că tot ceea ce se poate în genere realiza cu România, se poate face numai printr-o susținere tenace, inteligentă și calmă a unor interese politice punctuale, care trec prin activitatea publică și politică de zi cu zi.

Idealurile naționale nu se ating decât prin intermediul intereselor politice specifice, pentru că idealurile, în termeni kantieni, nu sunt niciodată constitutive, ci reprezintă numai orizontul regulativ în care se formează acțiunile menite a le provoca.

Restul, sunt dezolat să o spun, alcătuiesc un amestec impur de nălucire, bețe în roate și nejustificată țâfnă, care nu poate constitui alibiul nici unei naivități.
Iubirea, dacă nu este o formă de luciditate, nu mai este iubire: se transformă în fixația ipsatorie a unei recriminante, galopante și arțăgoase manii a persecuției.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!