agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3681 .



O picătură de istorie
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2007-06-28  |     | 



La sfârșitul secolului al XVIII-lea, după ce Transilvania a trecut în stăpânirea Casei de Austria, catolicismul habsburgic a declarat luptă deschisă reformei (calvinismului). Au fost readuși iezuiții, s-au deschis licee, școli superioare în care s-a intensificat propaganda catolică. În aceste școli erau admiși și fiii românilor
Atragerea românilor la catolicism însemna o preponderență catolică de care Imperiul avea nevoie pentru a-și consolida puterea, se urmărea totodată desființarea unității bisericești a românilor care, împreună cu cea de limbă, era singura ce se păstrase între românii aflați în state diferite. Se urmărea asimilarea lor treptată în masa altei nații, în care să se stingă dorința de unire a românilor de pretutindeni.1)
În asemenea condiții, în 1697, mitropolitul Teofil și Sinodul de la Alba Iulia( februarie 1697), primesc unirea care este înfățișată celor adunați nu numai ca o binefacere ci și ca o salvare de „ ciuma ereziei cu care au inficiato protestanții de calvinii care i-au necinstit credințele”2)
Actul semnat în anul următor, la 6 octombrie 1698, sub noul mitropolit Atanasie Anghel ( Teofil murise pe neașteptate în iulie 1697), de către 38 de protopopi, prevedea că unirea se face cu condiția ca să se bucure și ei de toate privilegiile de care se bucură preoții bisericii catolice. Unirea e condiționată deci de privilegiile pe care le-ar obține clerul, dar, totodată, cei care semnează unirea resping ori ce mărturisire catolică. Nici cele 4 puncte stabilite încă de la Conciliul de la Florența (1439) ca fiind principalele deosebiri între biserica apuseană și cea răsăriteană ( papa capul întregii biserici catolice, purgatoriul, cuminecarea cu pâine ne dospită, purcederea duhului sfânt și de la fiul ) nu sunt amintite. „ Însă întru acest chip ne unim și ne mărturisim a fi mădularele sfintei catolicești biserici a Romei cum pre noi și pe rămășițele noastre din obiceiurile bisericii noastre a răsăritului să nu ne clătească, ci toate ceremoniile, sărbătorile, posturile cum până acum, așa de acum înainte să fim slobozi a le ține după călindariul vechi și pre cinstitul vlădică al nostru Atanasie nimeni până la moartea sfinției sale să n-aibă putere al clăti din scaunul Sfinției sale )” 3). La sfârșitul acestui act de unire se precizează, fără nici un echivoc, că unirea va fi considerată nulă dacă „ nu ne vor lăsa pre noi și pre rămășițele noastre într-această așezare”4)
Trecerea unei părți a românilor transilvăneni la unire cu biserica apuseană, făcută nu din motive religioase, ci politice, a trezit mari speranțe de renaștere culturală și libertăți politice în rândul unor conducători ai românilor. Bazat pe cele două Diplome leopoldine ( 1699 și 1701) aspirațiile românilor aveau să cunoască mari deziluzii. Avantajele unirii nu se îndepliniseră deoarece planurile împăratului Leopold I au fost zădărnicite atât de aristocrația maghiară, care se opunea drepturilor pentru români, cât și, mai ales, de poporul român din Transilvania care își apăra legea străbună.
Autoritățile au recurs față de românii care refuzau să-și părăsească credința și legăturile cu frații din Muntenia și Moldova, la cele mai draconice măsuri. Astfel dispoziții ulterioare prevedea grele pedepse pentru „valahii” care treceau spre Muntenia ori Moldova. Într-una din instrucțiunile date guvernatorului Haller din Sibiu pentru aplicarea unui rescript imperial la 20 iunie 1746 se spune că „ este interes ca preoții valahi să se hirotonisească de alți episcopi. Deci protectorii unirii… vor căuta să împiedice pe acești valahi care vor trece în Valahia sau Moldova pentru a primii hirotonia. Întru mai ușoara executare a acestui lucru să se dea ordin ca cei ce trec în țări streine pentru a primii hirotonia să fie așteptați la trecători și puși la dispoziția statului catolic până la noi ordine.” Iar în Rescriptul Imperial al Mariei Therezia, din 18 august 178, se ordona: „ să fie confiscate la trecători toate cărțile schismatice ce încearcă a se aduce… și să nu se admită intrarea în țară a preoților și călugărilor din acele principate”5)
Cu toate măsurile luate de Habsburgii catolici, în tot cursul veacului al XVIII-lea, mulți români care au trecut la religia greco-catolică revin la vechia religie. Analizând unele dare dintr-o lucrare tipărită de biserica greco-catolică am ajuns la concluzia că în multe sate, în această perioadă, românii au revenit la ortodoxism 6) Este concludent exemplu a 5 sate, din jurul Sibiului, care la 1733 erau 100% greco- catolice. La 1900 în cele 5 sate mai erau greco-catolici după cum urmează: În Fofeldea 12%, în Ilimbav 27%, în Marpod 6%, în Nocrich 4%, în Nucet 37%
Deci în timp de 167 de ani (1733-1900) în cele 5 sate pe care l-am analizat au trecut din nou la ortodoxism între 63% Nucet și 96% Nocrich
Un caz tipic, credem, pentru situația oscilantă a numărului de credincioși greco catolici este cel al satului Cașolț
„Șemantismul” ne spune că în 1733 număra 55 de suflete greco-catolice.(nu se arată întreaga populați a satului. Probabil erau mai mulți. Poate, chiar, majoritatea neuniți). Se amintește apoi că în secolul al XVIII-lea populația greco-catolică „a defecționat de la Sfânta unire… Reunirea s-a întâmplat la anul 1814 sub preotul Radu Iacob…” Nu ni se spune cum respectivul preot a reușit să-și determine consătenii să treacă din nou la „Sfânta unire”. Putem da, credem, întru totul dreptate regretatului teolog ortodox D. Stăniloaie care în articolul, menționat anterior arăta: ”S-a trecut o parte din sate fără știința lor, în registrele unei biserici unite. Știau de o apartenență la Roma, sau despre o biserică deosebită de cea a tuturor românilor un mic număr de credincioși ai ei.
Au fost cazuri când datorită concurenței între doi tineri preoți pentru ocuparea unei parohii cel care n-a avut câștig de cauză să treacă la religia greco-catolică și să atragă de partea sa pe unii locuitori. Astfel s-a întâmplat în satul Măgărei (astăzi Pelișor). Cei 15o locuitori ai satului erau la 1733 cu toții greco-catolici. În secolul XVIII, Șemantismul nu amintește data exactă, au trecut din nou la ortodoxism. O nouă unire (cu Roma) s-a întâmplat la sfârșitul secolului sub preotul Ioan Suciu.
Cum a trecut tânărul preot o parte din săteni la greco-catolicism se poate vedea dintr-un document manuscris de la începutul secolului al XIX-lea. 6)
„Erau doi tineri, amândoi din comună, care studiaseră teologia la Seminarul din Sibiu, amândoi deodată. Ambii doreau să ajungă preoți în comună după bătrânul I Lepădat. … a fost ales M. Holerga, iar celălalt, I. Suciu, bazat pe vre-o patru familii de țigani, care erau uniți și aparțineau parohiei greco-catolice Igișdorf și pe partida sa românească, a mers la Blaj, a făcut trecerea la confesiunea greco-catolică și în curând a reușit să vină preot unit în sat… au trecut deodată 45 de familii.” În continuare documentul arată cum cei doi preoți își făceau concurență pentru atragerea de credincioși „prin slujbe private tot mai ieftine”
În legătură cu credința religioasă au avut loc numeroase nesupuneri la ordine în regimentele de graniță românești. Astfel Patenta Imperială din 1791, emisă de Iosif al II-lea prin care se spunea că nimeni nu mai poate fi silit să primească unirea cu Roma și nimeni nu poate fi ținut, fără voia lui, în legătură cu această biserică, a fost interpretată diferit. Stăpânirea spunea că prevederile patentei trebuie aplicate numai în viitor. Românii afirmau că dispoziția se referă și la trecut Deci fiecare,dacă vrea, poate să treacă din nou la religia ortodoxă. În corespondența dintre oficialități se spunea: „ focul văpăiește în spiritul neuniților.”
În regimentul I românesc de graniță, la compania din satul Copăceni, soldații nu se supuneau ordinelor ofițerilor de a intra în biserica greco-catolică. Cei ce s-au dovedit conducătorii acestei acțiuni primesc o pedeapsă aspră: alergarea de mai multe ori „printre nuiele” pe stradă printre 3oo de oameni.

Cele relatate mai sus, despre istoricul confesiunii greco-catolice, nu se vreau a fi o luare de poziție împotriva ei. Se cuvine a-i recunoaște meritele de la corifeii Școlii Ardelene și până la martiriul unei părți a clerului în perioada comunistă

Note:
1)D. Stăniloaie, Uniatismul din Transilvania, în „Telegraful român”CXXX(1982) nr. 3-4, p.239,241
2)Istoria României , III, București, 1964, p 234
3)Șemantismul veneratului cler pre anul domnului 1900,de la sfânta unire 200, Blaj 19oo, p, 16-17
4)Idem
5)D.Stăniloaie, op cit. p.4
6)I.Radu, Măgărei. Momente istorice, Muzeul Agnita , Ms.nr. 8462, p. 15
7)T. V. Păcățian, Rebeliunea din satul Copăceni, în „Calendarul Săteanului pe anul 1936”, Sibiu 1936, p. 70-75


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!