poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1999 .



Paradox
scenariu [ ]
Cum sa nu mai visezi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Hybris ]

2004-04-13  |     | 



- Haide, haide să vorbim în paradoxuri…
- Unde? Aici? Ce, ai înnebunit? Nici măcar nu vreau să te aud dacă vrei să taci, și nici nu vreau să te văd dacă orbești, nici să te fortez să fii la fel ca mine cu toate că ești, înțelegi?
- Normal. Știi, aseară iar te-am visat. Eram amândoi într-o pădure undeva la munte, era noapte și nu mergeam împreună – tu erai după un brad și eu la cinci fire de iarbă mai încolo după un pin ale cărui crengi le atingeau în aer pe ale tale. De abia te vedeam…
- Și eu ce făceam, o întrebă el. Ce făceam? Număram conurile de iarna viitoare?
- Nu nu, în vis nu e niciodată iarnă. Ne depărtam unul de altul ușor, prin iarbă, printre pietre și urzici, și nu ziceam nimic pentru că știam că dacă am face-o, ne-am fi regăsit. Aveai un pulover bleumarin și…
- Ba nu, o întrerupse el repede. Era roșu de la somn, probabil.
- Bine, fie și roșu. Te auzeam pășind sacadat, șchiopatând parcă. Cine te-a invățat să mergi așa?
- Tu, nu-ți mai aduci aminte? Înainte să ne întalnim, când nu ne cunoscusem încă nici măcar puțin, te-ai sculat într-o dimineață și, privind în gol pierdută, ai strigat scurt Mergi și după aia te-ai aruncat iar în pat, însă fără să mai adormi. Atunci mi-ai dat lecția pasului.
- Bine, bine, zise ea, știam. Și mai știu și de ce te-ai împiedicat la al patrulea pas. Parcă al patrulea era, nu?
- Parcă… ia zi-mi, de ce?
- Pentru că ești un copil speriat albastru – sau alb – sau verde gălbui. Știe mama ta că ea, care e o sculptură de ceară, a ieșit un pastel? Nu cred că știe…
- Continuă visul mai bine, spuse el mâzgălind pe o foaie ceva – erau trei dungi lungi, una gri mai groasă și două negre trasate tremurat. Cât povestești tu, eu îți fac portretul – vezi, ți-am terminat glezna și ți-aș desena și un ochi în ea dacă m-ai lăsa.
- Da, te las, dar fă-l închis și fără trei gene în stânga, vorbi ea încet. Și cum îți povesteam, eram noi doi în pădure și mergeam în direcții diferite când s-a făcut de o dată așa de frig încât amândoi ne-am suflat din instinct în mâini. E! în momentul ăla ne-am expirat sufletele, le-am suflat în mâini și le țineam în pumn strâns, atât de strâns încât îmi auzeam inima cum bate în degetul mic și tu, în schimb, nu auzeai nimic pentru că aveai urechea îngrămădită pe linia vieții și nu-ți puteai descleșta degetele.
El își ridică ohii de pe foaie și o privi lung în ochi, întrerupând-o.
- Gata, știu. Știu visul și dacă vrei pot să-l continui – dar se opri deodata uimit – tu știai că după ce clipești ochiul tău arată ca un lac în care cineva aruncă o piatră? Tremură. Și dimineața când te scoli ți se deschide un nufăr…
Fata îi arătă pe foaie :
- Asta pe brațul meu e o floare, deci?
- Nu, ești tu! Te-am desenat pe tine în tine, dar dacă vrei îți fac și un nufăr. Dar hai mai bine continuă visul…
- Ba nu, spune tu!
- Ba tu!
- Ba tu!
- Eu?
- Da!
- Nu eu!
- Atunci eu?
- Da!
- Și ne-am așezat amândoi turcește pe iarbă, unul în spatele celuilalt, și ne țineam sufletele în mâini, iar ele se zbăteau să iasă, ne gâdilau palmele, se agitau, dădeau din aripi până când, nemaisuportând, l-am eliberat și ele, fericite, au zburat în culori deasupra pinilor, râzând. Noi, în schimb, ne-am întins pe spate și ne-am prins de mâini, în iarbă, doar noi și noi fără noi, fără sufletele noastre, singuri, pustii, la fel. Sufletul tău avea o chitară și eu am zburat la tine, ți-am furat-o și am aruncat-o înapoi spre pământ, te-am luat de mâini și te-am tras după mine în sus, printre nori.
Acolo era o eșarfă. Plutea și ea pierdută și se unduia în vântul de ieri admirându-și mătasea, privind spre Soare, oftând, blestemând, încruntată.
Noi doi am venit repede în zbor, fâlfâind cu zgomot din aripi, râzând, și n-am văzut-o. Deodată nu mai reușim să dăm din aripi, ne împotmolim în ea și ni se prinde de păr, de gene, de pene, de glezne și cu cât ne zbăteam mai mult, cu atât eșarfa ne strângea și mai tare. Tu ai țipat – și eu. Apoi țipăm împreună și ecoul nostru fuge jos în pădure unde eram tot noi întinși, prinși de mâini, calzi, pustii, în iarbă.
Ne trezim brusc și îngenunchiem ușor unul în fața celuilalt. Mi-ai luat palmele, ți le-ai pus pe față, pe buze, pe ochi, și atunci mi-am dat seama de cât de bine te cunoșteam – erai ca mine, doi visători, doi nebuni, doi omeni într-unul și nu ne mai era frică decât de…știi tu de cine.
În cameră se făcu liniște.
- Să știi…murmură el, ăsta să fie ultimul vis pe care îl mai povestești, sa fie ultimul pe care îl transformi și îl scrii. Gata cu visele, da?
- De ce, îl întrebă ea mirată.
El îi luă mâna și îi atinse cu ea buzele, i-o sărută și o luă în brațe strâns:
- Pentru că nu mai suntem copii; nu mai suntem…înțelegi, nu mai suntem!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!