poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2302 .



Fiul Omului (fragment)
scenariu [ ]
Monologul lui Iisus

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Viktor ]

2006-06-10  |     | 



Undeva, între lumină și întuneric, între pământ și cer, Iisus este încarcerat și își petrece ultima noapte terestră.
Iisus: - Singur... În sfârșit singur. Sau poate e mai bine "din nou singur"... Nu chiar de tot. Cu umbra. Singur cu umbra mea .dar gîndul? El urcă.Și tot urcă. Până la tine, Tată... Ajunge acolo și se așează de-a dreapta Ta, pe locul care mă așteaptă. Se așează și zice: "Iubit Tată ceresc, Fiul Tău puțin mai are până la sfârșit. Mâine se va termina. Se va termina totul... Sunetele se vor stinge sfârâind în mocirla neadevărului, gesturile se vor trunchia de toporul cel solid al urii, lumina pe pâine va fi mâncată de grosul întuneric. Mă vor ajuta ei, oamenii. Grozav mă vor ajuta...Am fost atâția ani printre ei. Le-am dat învățătură și curaj. I-am scos din urâțenie și i-am făcut frumoși. Când le-a fost foame - i-am săturat, când s-au îmbolnăvit - i-am vindecat, când au murit - i-am înviat. Și eu? Pe mine cine mă vindecă, Tată ceresc? De ce nu văd oamenii mai presus de linia propriului trup? E chiar așa de greu să-ți părăsești uneori universul interior? E foarte lesne de scăpat de griji... Ai sau nu ai posibilitatea să ajuți cândva, pe cineva, îi întorci spatele! Astfel cumpărătorii devin vânzători și florarii îngroapă florile rămase după o zi de așteptare pentru ca nu cumva să fie tentați să le dăruiască prietenilor. Cenușa se dezmeticește albind creiere și lanuri și ulcioare cu apă. Praful și pulberea spumegă pe marginea prăpastiei numită incert omenire.
Știu, Părinte iubit, îmi vei spune că ești mereu cu mine, mereu cu mine... Mă vei certa că sunt pe cale să-mi pierd cumpătul. Dar Tu ești Unul și acolo, sus, inatacabil, iar ei sunt mii aici, lângă mine. Auzi-le strigătele, Tată ceresc! Știam că trebuie să mor. Am convenit ca aceasta să fie regula jocului. Și pentru ei voi fi tare. Voi fi stâncă! Dar pentru mine...Mi-e frică, Tată! Știu despre moarte ca despre un somn. Mă voi trezi, sunt sigur...Dar până mă voi trezi ce este? Cum? Și loviturile de dinainte, cununa cu spini, fierea, biciurile... Atunci, pe moment, le voi trece pe toate. Acum, însă, gândul lor mă sperie. Crucea...Simt piroanele înfigându-mi-se în carne. Aaaa... Nimic. Mi s-a părut... E noapte adâncă. Stelele clipesc departe. Prea departe, chiar. De le-aș putea atinge, le-aș transforma. În ce? Iată o întrebare pe care merită să mi-o pun...În pâini,în lacrimi, în zaruri, în ouă, în pietre, în ramuri, în mine? Da, în mine ar fi o idee...Când voi privi totul de acolo,de sus, de lângă Tine, Tată Atoategânditor, mi se vor părea stele oamenii. Poate nu chiar stele... Niște licurici. Îi voi vedea câte unul, câte doi, câte cinci, câte o sută, câte cincisutedemii. Vor pleca așa luminoși cum sunt la războaie. Vor prăda, vor pustii, vor umili. Se vor scuipa unii pe alții. Scuipați-mă pe mine, oameni! Iată obrazul meu! Iată-l și pe celălalt! Loviți-mă pe mine, dar nu între voi! Omorâți-mă pe mine! De câte ori vreți. De câte ori simțiți nevoia! Dar lasă-ți aproapele în viață! Nu tu i-ai dat o viață de trăit. N-ai nici un merit. Eu pentru asta sunt printre voi. Să mor în locul fiecăruia, să primesc palme usturătoare în locul fiecăruia, să beau veninul ciocnind cu fiecare din voi.
Mi-e somn... Ce e aia odihnă? Cum să poți dormi când Marele Somn te așteaptă pentru a te înghiți încet, încet? Chinuitor și încet... O ploaie de bulgări de somn trebuie să fie moartea. Albi, negri, roșii...Și suflezul - pasăre. Zbor fâlfâitor. Iar Tu, Părinte iubitor, aștepți toate aceste sălbăticiuni speriate, le mângâi și le cerți, le ierți și apoi le zâmbești. Și zâmbetul Tâu cuprinde întreaga fire. Cerul se deschide și soarele se aprinde, florile se îmbujorează de fericire și oamenii se iubesc...
Ah, oamenii...Mereu oamenii. Mă gândesc la ei tot timpul. Ei se vor mai gândi la mine? Un timp. Ucenicii mei vor spune. Unii îi vor crede, alții, nu... Se vor contrazice. Cum să fac să se știe totul, totul? Să le las un semn. Ce semn? Trecerea mea printre ei va fi cel mai bun semn. Poate și durabil. Laptele zorilor începe să se scurgă pe boltă. Cocoșii lepădării de mine au trâmbițat. A sosit ziua! O așteptam și în același timp îmi doream să nu mai fie nevoie ca ea să vină. Mi-e frică, Tată! Îmi spui că toate durerile mele vor ajunge la Tine? Dar vor trece prin mine, Tată! Durerea fizică este, până la urmă, un adormitor al durerilor lăuntrice, al plimbărilor sufletului între mâna cea dreptă și tâmpla cea stângă. Ești departe, Tată!... Sunt singur și îi iubesc. I-am iubit întotdeauna, așa cum Tu m-ai învățat. Ei mă jertfesc, Tată, și eu tot îi iubesc...Nu plâng, Tată ceresc.Bobițele astea de pe fața mea sunt daruri. Le las oamenilor într-o petală de floare pentru a ști că am fost cândva printre ei. Prezență vie, adevărată, concretă. Și le mai las trei picuri de sânge din ochiul meu drept. Și le spun "Cu lacrimi de sânge stropit-am pietrele pentru ca voi nicicând să nu mai plângeți!".
Cu bine, oameni, vă spun acum, la terminarea nopții. Azi n-o să-mi iau rămas bun dela voi. Azi voi fi trist și puțin obosit. O să-mi treacă, o să vedeți! Nu mă sperii eu așa ușor. Cel mai greu e primul pas. Cu bine, oameni! Tată ceresc, vin! Scutură praful de pe locul din dreapta Ta. Ajută-mă și în aste ultime ore! Ce greu e primul pas, dar trebuie să-l fac... E greu... L-am făcut!...
(Muzica în crescendo - Lumina inundă scena. Cortina se închide încet, lăsând spectatorii să-și consume gândurile și să-și macine întrebările).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!