agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2919 .



Copacul - POPAS INTR-UN PAS (d.s.a.)
scenariu [ Teatru ]
(corectat)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Stejan ]

2003-12-22  |     | 



- Oare ce-i cu camionul ăsta aici?
- Nu știu, dar uite câte mai vin.
-Cinci, si vor să intre in curtea noastră?
- Dar ce se întâmplă? N-ai aflat?
- Nu, tu, dă-le-ncolo! Stai să-ți spun mai departe. Știi că unchiu’ Joe bea cam mult.
- Da.
- Și zice că bea whisky, dar nu știu de unde are el whisky, zice că de pe vremea războiului. Dar la cât bea el nu i-ar fi rămas de atunci și dacă și-ar fi umplut beciul de băutură.
- Și...
- Într-o dimineață era mahmur, și-a aprins pipa și m-a trimis după sticla de whisky. Dar el nu știa că eu i-am pregătit o băutură specială și am lucrat la ea toată după amiaza.
- Și din ce era băutura?
- Prima dată am adus sticla de spirt și am golit-o pe jumate. Am pus în ea scrum de țigară, ardei iute pisat mărunt, boia pișcătoare, praf de pușcă...
- Da', de unde praf de pușcă?
- Din glonțul lui ăla mare din colecție. Apoi am pus și argilă, boabe de piper și esență de rom. Dar nu mirosea destul de tare, așa că am turnat și coniac din sticla verde și știi plantă de care ți-am dat și ție să guști când erai mică, din aia cu lapte câinesc, așa-i zice.
- Aiii..., ce rea era! Două zile m-a pișcat limba. Da’ știu că ai primit o bătaie... și ai fi meritat să te bată o săptămână.
- Bine, tu. Fii atentă. Și am amestecat...
- Uite! Ce vor să facă? Ce-s alea?
- Niște drujbe. Da' ce tare sună!... Bun, și le-am lăsat la macerat...
- Da' ce-i aia?
- Să se pătrundă spirtul cu ardeiul, cu praful de pușcă, argila și celelalte, și am mai pus niște esență de brad și de rom. Mirosea bine. Am strecurat toate alea printr-un tifon și a rămas băutura curată. Ãsta, cum era buimac de cap mi-a strigat: "Whisky!". I-am dus sticla preparată gata, a mirosit una, apoi a dat pe gât un sfert de sticlă. Prima dată a rămas cu ochii încremeniți, de am crezut că nu simte nimic. Apoi a început să sară în sus și să urle, dar eu între timp m-am tras mai la o parte și când l-am văzut ce roșu și schimonosit e, am fugit afară în stradă și m-am suit direct în copacul din fața ferestrei noastre. Ãsta, cum era în papuci de casă, și cu sticla în mână, când să iasă în stradă, alunecă pe ghețuș și cade în cur cu cracii în sus. “Jos de-acolo ticălosule! M-ai otrăvit, diavole! Foc și pară și otravă, mă porcule de prunc ce ești!” Așa zicea, pe cuvânt. “Hai jos că te strâng de gât, otreapă!”
- Da' ce-i aia?
- Nu știu, o vorbă de-a lui... Și după ce s-a ridicat de jos și s-a încălțat cu papucii de casă, care îi zburaseră pe partea cealaltă a străzii, a venit la copac și a început să dea cu bastonul lui sculptat în sus, după mine. Ei, dar eu eram aproape în vârful copacului. Și cum nu mă ajungea, a început să scuture tulpina copacului, și scutură, și scutură și toată zăpada îi pică în cap, pe chelie și pe barbă, pe picioare apoi, de se îngroapă până la genunchi în zăpadă. Și eu tremuram în copac, dar m-am ținut bine de tot să nu cad, iar el a leșinat de necaz. Abia atunci am putut să mă dau jos din copac și ce crezi? Am picat chiar în poalele lui. Și pe când să mă prindă, m-am descheiat de haină și el a strigat: “te-am prins, tâlharule!” și lovea cu bastonul în haina mea, știi ca toreadorii ăia care enervează taurii.
- Dar te-a prins până la urmă?
- Nu. Că eu scap întotdeauna.
- Știu eu. Că și de la bătaie scăpai, că numa’ pe mine mă bătea întotdeauna.
- Păi dacă tu stăteai ca mula.
- Taci mă! Da' ce tare sună drujbele astea! De-asta n-ai mai stat tu la unchiu' Joe?
- Cred ca da. Fiindcă nu m-a mai vrut.
- Auzi, eu când m-am întâlnit cu Nick...
- Râzi, așa-i? Râzi și ești așa de urâtă când râzi!
- Nu cred, Nick e de altă părere...
- Parcă nu știu eu ce părere are Nick de tine. Păi, e prietenul meu, tu, și mi-a spus: “Soră-ta aia, pitica, râde ca un cal nărăvaș...”
- Da’ el știe?
- Nu, tu, cum să știe, știm numai noi. Toată lumea crede că noi suntem frați. Și dacă tu îți bați gura, te fac covor pe bătător.
- Cum să zic, mă? E secretul nostru! Aș muri dac-aș zice. Nu trebuie să știe nimeni că noi am aflat! Știi, asta înseamnă că noi...
- Ce? Hii! Fii atentă!
- Nu! Sper că nu! Sper că nu vor să taie plopii. După ce au depășit cele mai înalte clădiri de aici. Nu, sper că nu!
- Stai că mă sui pe bolovan să văd mai bine ce se întâmplă. Să știi că nu de plopi se apropie.
- Poate vor să taie tufele din spate. Mie îmi plăceau și așa crescute aiurea.
- Păi, mai trebuie tăiate din când în când și nivelate.
- Auzi, ți-am găsit caietul...
- Și?
- Și așa m-am liniștit la început, dar după aceea n-am mai putut să dorm noaptea.
- Sper că n-ai îndrăznit să-l deschizi.
- Ba da și m-am bucurat atunci...
- Ce te-ai bucurat, tu, că o să-ți cadă unghiile! Ce-ai citit? Spune repede să știu dacă mai pot să fac ceva pentru tine, altfel îți vor cădea toate unghiile. Dar toate! Auzi? Ce-ai citit?
- “Noi ne iubim.” Și m-am bucurat, dar ieri seară te-am spionat când povesteai cu băieții și te-am auzit ce-ai spus de Mara. Înseamnă că nu-s eu. Și n-am mai dormit toată noaptea. Tu nu știi cum e Mara și ce-a zis de tine, prostule.
- Ce să zic de Mara? Ea e mai mare e aproape femeie și e discutată de toți băieții. Nu pot eu să nu zic de ea.
- Înseamnă că...
- Taci tu odată că mă enervezi!
- Știi, toată noaptea m-am gândit că dacă noi nu suntem frați nu ne putem mărita când suntem mari?
- Nu, pitico, nu se poate.
- Da' de ce?
- Pentru că numai noi știm că nu suntem frați, ceilalți, cu toții nu știu nimic. Și nici nu vor ști. Numai dacă nu-ți umblă ție gura...
- Nu-mi umblă! Da' totuși vreau să te întreb ceva.
- Ce?
- Da' nu te superi?
- Nu.
- Sigur?
- Spune, tu o dată!
- Despre cine scriai în caiet?
- Ce te interesează pe tine?
- Mă interesează!
- Dă-mi pace!
- Da', mă iubești?
- Cum să nu te iubesc, ești surioara mea!
- Știu. Da... asta-i că nu prea sunt!
- Hiii...! Doamne ferește!
- Ce-i?
- Stai că mă sui pe bolovan să văd mai bine. Da. Nu pot să cred!
- Nuuuu!...
- Ba da, hai și tu să vezi.
- Nuuu! Nu suport! Nuuu! Nu se poate! De ce? Nuu! Criminalii!!!
- Oare cine ne-a făcut asta?
- Copacul nostru! Nuu! Nu supooort! Fă ceva! Oprește-i!
- N-am cum, știi bine că nu pot!
- Du-te la ei, acuma, hai!


- Hei, cine v-a permis să tăiați copacul?
- Să ia cineva copiii de-acolo să nu se-ntâmple o nenorocire. Plecați de-acolo!
- Nu plecăm! Voi să plecați de aici urgent că îl chem pe unchiu’ care e șef la... lăsați-ne în pace! Ia laba de pe mine! Chem poliția!
- Luați o dată copiii ăștia că mă calcă pe nervi!
- Vezi să nu-ți bag zahăr la rezervor să-ți explodeze motorul. Dă-te jos de pe macara și hai parte-n parte cu mine să-ți arăt eu puști, porcule!
- Auu... mă, te spun la tata și te omoară în bătaie, criminalule! Ați rupt poarta, mă. Nu vi-i rușine, ați venit cu cinci camioane să ucideți un copac. Cine vă dă dreptul? Știți câți ani are copacul? Ce v-a făcut, mă? Ce, mă? Nu mai suport, hai să mergem că simt că mor.
- Lasă că ne rămân plopii.
- Nu-mi trebuie plopii!
- Nici mie, dar ce să facem?
- Nu supooort! Hai că pică pe noi.
- Nu mai plânge, te rog.
- Așa, tăiați și plopii, gunoaielor!
- Hai la bolovan.
- Nu suport! De ce? De ce?
- Nu știu.
- Dar era al nostru! Era copacul nostru! Nu există în lume copac mai mare și mai frumos!
- Hai aici. Pune-ți capul aici.
- Cred că și lui i se auzea inima ca și ție.
- Da.
- Ce-o să ne facem fără el?
- Plouă? A, nu. Tu erai. Stai să te șterg.
- Mă iubești?
- Te iubesc, pitico.
- Ne mărităm?
- Nu se poate, pitico.
- De ce?
- Nu se poate. Nu mai plânge! Uite, alege. Din dreapta sau din stânga?
- Din dreapta.
- Poftim, pietricica neagră și mie îmi rămâne cea albă. E bine?
- Bine...
- Atunci tu vei fi un copac cu coajă neagră. Adică poți fi un tei. Îți place?
- Da. Că are acum frunzulițe verzi frumoase și se văd bine pe trunchiul negru. Și vara face flori de tei. Îmi place.
- Și eu voi fi un mesteacăn, cu coaja albă și voi crește înalt și frumos.
- Bine! Mă iubești?
- Cred că da.
- Strânge-mă tare!
- Așa?
- Mai tare! Dacă mă iubești, uite când se stinge câte o lumină de la ferestre, tu să-mi dai un sărut. Eu îmi țin ochii închiși.


- Pitico!
- Da.
- Ai adormit?
- Nu, așteptam...
- S-a stins o lumină. Mai plângi?
- Nu.
- Pe frunte, pitico, bine?
- Bine!
- Te-am liniștit?
- Da. Strânge-mă tare! Așa.
- Dormi, pitico?
- Da.
- Noi ne iubim!... Sigur ai adormit?
- Da.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!