agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3953 .



Supraviețuitorii
scenariu [ Film ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [LiteraN ]

2010-06-12  |     | 






FADE IN:
EXTERIOR, ORAȘ - ZI:
(Oraș sub bombardament. Raiduri aeriene, explozii. Lupte de stradă, tancuri, răniți.
Clădiri cad, pe o muzică gen Glenn Miller - Moonlight Serenade. Amurg. Un mare hotel, cu firma "CONTINENTAL", se prăbușește lent. Imagine reluată la infinit.)

INTERIOR, CAZINOU - NOAPTE:
(Club de noapte clandestin. Veselie dezlănțuită. Fauna obișnuită a unor localuri de acest tip, plus ofițeri și soldați; toți beau și râd, în jurul unei mese de ruletă. În fundal, prin separeuri se dansează lasciv, o mulțime de fete se agață de gâtul celor bogați.
ALEXA(17) își face cu greu loc prin mulțime, trăgând-o după ea pe DIXI (17), ambele în rochii stridente de bal.)
ALEXA:
Hai, fată; ți-am zis eu... Astăzi e ziua mea norocoasă! Stai să vezi!

(Scoate din sân un sul de bani, licitează pe roșu și câștigă. Cu poala plină de fise, cele două merg la masa unui ofițer care plânge cu paharul în mână. Îi răstoarnă în batjocură fisele pe masă și îi iau la dans în schimb pe cei doi soldați tineri care îl însoțesc. Sunt bete și râd prostește.)

EXTERIOR, ORAȘ - IDEM CADRUL INITIAL:
(Multime văzută din spate alergând printre clădiri ruinate. Două fete , MARINA (17) și VERA (15), fug ținându-se de mână; Vera are o păpușă de cârpă într-o mână. Explozii, panică. Păpușa cade în noroi, cu ochii spre cer. Oamenii aleargă, în derută. Vera se întoarce. Mâna ei apucă păpușa; fuge după cealaltă și se pierd în mulțime. O explozie apropiată întunecă totul.)

INTERIOR, CULOAR:
(Coridor îngust, întunecos, cu aspect de hrubă. VERA ( păr scurt, haine de camuflaj) înaintează încet, pipăind pereții, luminează drumul cu o lanternă cu lumină slabă. O urmează MARINA (aspect inocent, rochie ponosită, bocanci; ține în mână păpușa).

VERA
Sper să nu-ți fie prea frică. Așa, apleacă-te. Locul e cam strâmt, cam întunecos...
MARINA
Într-adevăr...
VERA
Dar e singurul unde am putut aduce cărțile...
MARINA
Aici e? Peștera asta o numiți voi școală?... Ah, Vera, e cu totul altfel decât îmi închipuisem... E așa de frig... și de întuneric... Acolo, în munți, la cabană, mama îmi povestise lucruri atât de frumoase!...
VERA
De ce tot aduci vorba despre mama? Mama nu mai e. Și nici cabana. Uită- le pe amândouă.
MARINA
De ce să uit? Nu vreau asta. Mama era atât de bună... Ea m-a-nvățat tot ce știu până acum... Era ca o lumină...
VERA
Iar eu îți repet, Marina, că mama nu mai e. Și nici tata, și nici frații noștri. Așa cum nimic nu mai este cum era odată!
MARINA
Dar, Vera...
VERA
... Tu ai avut noroc până acum. Ai trăit în refugiu, cu mama, dar noi, aici, am privit totul cu ochii deschiși. Și tata a murit cu ochii larg deschiși, a murit ca un erou, privindu-și dușmanii în față. Și frații noștri au murit scoțând răniții dintre ruine, pentru a-i adăposti în alte ruine, mai puțin șubrede... Acum am rămas numai noi. Tu și eu. Și trebuie să mergem mai departe.
MARINA
Spui că aici e școala?... Ce mult mi-am dorit s-ajung la o școală adevărată...

(Se aud explozii înfundate. Fetele se adapostesc într-o firidă.)

VERA
Observi? Când treci pragul încoace, zgomotele parcă se mai domolesc.
MARINA
Sau nu ne mai sperie așa de tare. E întuneric, dar nu mai îmi e atât de frică; dacă sunt cu tine...
VERA
Hai. Hai... Ia un pesmet, ți-o fi foame... (Mănâncă amândouă, în tăcere.)
MARINA
Și totuși... Nu peștera asta aș fi vrut s-o văd, ci școala cea adevărată, clădirea cu ferestre mari, cu grădină..., cu... (Izbucnind.) De ce venim noi aici, Vera? Ce căutăm în bezna asta? Unde e școala promisă de mama? Unde, unde?...
VERA
Þi-am mai spus. Clădirea aceea nu mai este. E o ruină, năpădită de șobolani. Azi e 15 septembrie. Mă întreb câți își vor mai aminti. Stai.E cineva aici. Așteaptă.

INTERIOR, ALTÃ ÎNCÃPERE:
(La capătul culoarului, o încăpere-hrubă, mare, cu aspect de depozit. Pe jos, până aproape de tavan, vrafuri de cărți. Lăzi, saci, scaune și mese îngrămădite; într-un colț, doi saci de dormit. La o masă, luminată slab de un bec atârnat din tavan, ELENA(17) și ANDREI (17, picioare prinse în tije metalice) dorm cu capetele pe un teanc de cărți și caiete.Elena tresare.)

ELENA
Am auzit un zgomot, Andrei. Scoală-te, vine cineva. Să ascundem cărțile! Așa, scoate-ți si ochelarii... Hai să facem pe îndrăgostiții, ca de obicei, să nu bănuiască... (Vrea să-l sărute.)
ANDREI
Ce-i? Lasă-mă... M-am săturat!... Tot or să ne prindă-ntr-o zi... Ce mi-e azi, ce mi-e mâine sau poimâine...
ELENA
Da, ai dreptate, dar mai avem de lucrat, Andrei, mai avem atâta de scris... N-am ajuns nici la 2010...
ANDREI
Da, da... mărturia, cronica vie a faptelor...
ELENA
Tu scrii atât de frumos, Andrei, atât de real, ar fi păcat să se piardă.
ANDREI
Stau aici ca un nevolnic și scriu, pentru că nu sunt în stare de altceva. Poate că un trup plin de răni ar fi o cronică și mai vie!...
ELENA
Hai, Andrei, nu te mai gândi la asta. Hai să facem pe îndrăgostiții... (Andrei o respinge.) Cine-i acolo?
(Intra Vera și Marina.)
VERA
Elena? Andrei? Ce mult mă bucur că vă văd! Ea e sora mea, Marina. A trăit în munți. Anul ăsta trebuia să intre la liceu.
ANDREI
Îmi pare bine.(Fascinat de Marina.) Iartă-mă că nu mă ridic. Picioarele... Nu vor să mă țină... O boală din copilărie.
ELENA:
(Către Vera.)
Știam eu că o să vii. Eram sigură!
VERA
Nu s-ar zice că ne-ați așteptat.
ELENA
Ba da, ba da. Dar, drept să-ți spun, nu mai știu exact ce dată este astăzi. Înseamnă că e 15 septembrie...
MARINA
Păi voi nu ați venit pentru deschidere?
ANDREI
Ce deschidere?
MARINA
A... anului școlar... Mama așa-mi spunea: că la fiecare început de an, copiii vin cu flori și profesorii se bucură că-i revăd... Flori nu se pot găsi, din păcate...
VERA
Taci!

(Andrei își pune ochelarii, dă o pânză la o parte și începe să scrie, mecanic, într-un caiet gros. Din când în când, o privește visător pe Marina, rămasă în picioare, cu păpușa în mână. Elena și Vera se retrag într-un colț.)

ELENA
Adevărul e că noi nici n-am plecat. Am stat toată vara aici.
VERA
În peștera asta? De ce?
ELENA
Andrei. Scrie opera vieții sale...își amintește tot, scrie tot, cercetează ziare, documente, cărți vechi... Nu trebuie să uite nimic... E atât de inteligent, de profund... Va fi opera vieții lui...
VERA
Elena, tu îl iubești.
ELENA
Nu mă crede, nu mă ascultă... El crede că e doar un fel de joc și chiar așa și este, în aparență. E atât de neîncrezător și de abătut din cauza... (Privește spre picioarele lui Andrei.) Scrisul îl ține în viață...
VERA
Bine, dar când va termina? Când va ajunge în prezent?
ELENA
(Pe durata monologului, imagini retrospective: copilărie fericită, primii pași, școală, familii, parcuri de distracții, alternând cu scene sociale de pace, apoi dictatură, înrolări ale taților etc.)

Nu va ajunge niciodată în prezent. Trecutul e inepuizabil... Despre fiecare clipă poți scrie zeci de pagini.Stau noaptea și-i povestesc, și-i aduc aminte despre lucruri pe jumătate uitate. Uneori, durerea retrăirii e atât de vie, încât ne trezim că plângem în hohote, îmbrățișați. Iar uneori, rar de tot, râdem ca niște copii și ceva ne învăluie ca-ntr-un nor luminos, timpul devine mai ușor și o fericire rară coboară asupra noastră. Aș vrea să mor în clipele acelea. Să murim împreună....Dar știu că n-am dreptul... el trebuie să scrie, să scrie mereu... să nu se piardă nimic...
VERA
Elena, eu cred că tu nu faci altceva decât să te minți. Și să-l minți și pe el. Îl duci mereu spre trecut, îl rătăcești în acel labirint ca o călăuză vicleană. Pentru câteva fărâme de rai, și acelea atât de iluzorii, îl cobori mereu în infern...
ELENA
Pentru unii oameni, coborârea în infern este un destin...
VERA
De ce nu îl lași pe el să aleagă?...

(Liniște. Andrei scrie, Marina privește peste umărul lui.)



INTERIOR, CAZINOU - NOAPTE:
(Dixi și Alexa dansează cu cei doi soldați, care râd amețiți și le pipăie. Se aud sirenele poliției. Descindere în forță. Panică, împușcături. Fetele și cei doi soldați se strecoară pe un geam lateral și ajung în stradă.)

EXTERIOR, STRADÃ - NOAPTE:
(Cei patru fug împleticit, în luminile focurilor de mitralieră. Alte explozii. Băieții sunt secerați de gloanțe. Dixi deschide chepengul unei pivnițe. Cele două intră și îi târăsc după ele pe soldați.)

INTERIOR, ACELAȘI:
(De afară răzbat zgomote puternice de explozii, țipete, apoi liniște. Intră Alexa și Dixi, cărând pe rând soldatul mort și pe cel grav rănit. Sunt de o veselie deplasată. Vera, Marina, Elena și Andrei privesc neclintiți.)

ALEXA
Hei! Hello!! Trezește-te, națiune! Ave Cezar, mortăciunea te salută! (Trântește pe jos soldatul mort.)
DIXI
Ajută-mă, Alexa, că ăsta al meu e mai greu. O avea mai mult plumb în el decât al tău! (Îl trântește în cruciș, peste celălalt.) Cât e ceasul? O fi dimineață?
ALEXA
Seară, dimineață, ce mai contează? Când te distrezi așa de bine, noaptea sau dimineața nu sunt decât momentul ca s-o iei de la capăt!
DIXI
Chiar așa! Ia uite cine-i pe-aici! Nu v-am mai văzut d-un car de ani! Așa mi se pare.
ALEXA
Tot așa mutre posace aveau și ultima dată. Vai de capul lor!
DIXI
Pe când noi... Am dansat toată noaptea la club, la Continental...
VERA
Continentalul nu mai există.
MARINA
Mama și tata s-au căsătorit la Continental... Vrei să spui că...
VERA
Continentalul nu mai există. E o îngrămădire de fiare și cărămizi, printre care foiesc șobolanii!
ALEXA
Mă faci mincinoasă, hai? (O îmbrâncește.) Te crezi șmecheră, da? Totdeauna ai făcut pe deșteapta, Vero. Dar ascultă la mine: zău că nu ești decât o proastă!
DIXI
Chiar așa!
ALEXA
Atât de proastă și de idioată că nu poți pricepe că Continentalul e acolo unde am eu chef să fie!
DIXI
Unde e distracția, acolo e Continentalul! Ce poate ăștia să știe!...
ANDREI
Vorbiți cu dezacorduri și cacofonii...
ALEXA
Cine ce te-a întrebat pe tine, ologule? Nu vezi că nu ești bun de nimic? Uite-aici bărbați adevărați, ratatule! (Dă cu piciorul într-unul din soldați.)
ELENA
Lăsați-l în pace! Andrei e un geniu....
ANDREI
Nu-i nevoie să-mi iei apărarea, Elena; nu mă atinge părerea lor. Poate că într-un fel au dreptate...

(Un soldat geme. Marina observă. Se apropie de el, rupe rochia păpușii și-i pansează rănile. Rămâne lângă el.)

DIXI
Și cum spuneam...Am petrecut până-n zori, am dansat la Continental!... Era plin de soldați și de ofițeri...
ALEXA
Și am băut!... Și vodcă, și rom...
DIXI
Și gin...
ALEXA
Îhî, chiar și whisky. Mai am de-un deget aici. (Scoate o sticlă din sân.)
DIXI
Închipuiți-vă, în timpurile astea asemenea chestii... Băieții au fost de milioane! Au făcut rost de ce vrei și ce nu vrei...
ALEXA
Dar și noi... Am fumat și...
DIXI
Ce? Ați avut și....? Și eu de ce n-am știut nimic? Mie de ce nu mi-a dat nimeni? De ce, Alexa, hm? Așa prietenă îmi ești?
ALEXA
Ce te smiorcăi atâta? Nu ajungea pentru toată lumea! Am tras și eu un fum de la...(Gest în sus.) Am fost pe fază... Eu sunt totdeauna pe fază!
DIXI
Trădătoareo!
ALEXA
Cine m-a pus să te iau după mine?! Pleacă!
DIXI
Așaaa? Atunci a dracu' să fii tu cu Continentalul tău și cu ofițerii tăi și cu romu' tău blestemat... și a dracu' să fiu eu că m-am luat după tine... Egoistă fără suflet ce ești!...
ALEXA
Ești mangă!!! E mangă. (Se întinde pe jos, sprijinită pe soldați, să bea.)
DIXI

Zice asta: hai, fată, diseară la Continental...
ANDREI
"Hai, țațo la Iunion..."
DIXI
...zice: hai la Continental, că o să ne distrăm, o să uiți de toate. Io zic: da' ce-o să zică șefu' dacă fugim de la fabrică? Zice: ce-ți pasă ție de șefu? Zic: îmi pasă, că o să facă spume la gură și o să ne treacă pe lista neagră și o să ne caut ăia-n tot orașul! Cu câinii o să ne caute, și când ne-o prinde... Zice: n-o să ne prindă, că ne-ascunde băieții! O să mergem la Continental și o să rămânem de tot acolo, și-n fiece seară o să dansăm și-o să bem și-o să fumăm prafuri de visat frumos... Și-acum uite. Ãștia e morți, ăia ne caută... Și eu sunt trează, mai trează ca niciodată! Și-n hruba asta e frig și e-ntuneric! Ce caut eu în hruba asta?!
ALEXA
Ești mangă. Hai, ia de-aici .(Îi aruncă sticla pe jos.)
DIXI
Nu mai vreau! Ești o mincinoasă. Sunt trează și-n loc de muzici și lumini, văd numai cadavre! Cadavre moarte și cadavre vii... și eu sunt tot un cadavru....(Plânge cu hohot.)
VERA
De ce-ați intrat aici?
DIXI
Nu prea știu... Ne rătăciserăm după explozie. Eu i-am adus încoace. Cred că mi-am adus aminte.
ELENA
N-a fost doar o întâmplare.
VERA
Poate c-ar fi mai bine să plecați.
DIXI
N-avem unde să ne ducem. Dacă plecăm, o să ne rătăcim din nou.
ELENA
Rămâneți. E loc destul.
ALEXA
(Privește sticla goală.) S-a terminat. (O azvârle.) Viața-i o cățea, și trebuie să muști tu mai întâi, până nu te mușcă ea pe tine!
MARINA
Trebuie că ai suferit mult, Alexa...(Despre rănit.) S-ar putea să trăiască... Þine! (Îi dă Alexei păpușa. Aceasta vrea s-o arunce, dar o așază cu stângăcie deoparte.)
ELENA:
...Când eram copii, ne jucam împreună. Þineți minte, în clasa I? Ne adunam toți, într-un cerc mare, și cântam... "Am pierdut o batistuță..."
ALEXA:
Eu îmi amintesc mai bine "Þară, țară, vrem ostași":
DIXI
Sau "Uliul și porumbeii".
VERA
Copiii sunt cruzi de mici. Și joacă jocuri crude.
ELENA
Dar jocurile te-nvață reguli. Nu poți trăi fără ele.
VERA
Trebuie să și vrei să le respecți. Asta te învață la școală. De asta am venit aici.
MARINA
Eu nu, eu am venit din curiozitate. Și din iubire. Am dorit atât de mult să vin... Acolo, n-am mers la școală. M-a învățat mama din toate câte ceva. Și eu îmi așezam păpușile două câte două, pe scaune, ca să cred că sunt la școală. Dar nu mă puteam iluziona prea mult. Voiam să văd copiii, să-i cunosc, să-i ating...
VERA
Marina, taci!
ELENA
Las-o să viseze. Îmi amintesc cum ne țineam toți de mână, cu tine, Alexa, și cu Vera și cu Dixi și cu băieții... Andrei putea alerga pe atunci... Ce fericiți eram!
ANDREI
(Se ridică cu greu și merge ținându-se de pereți, până lângă soldați.)
Amintiri... Mereu amintiri... Dacă n-ar fi fost boala aceea poate că aș fi zăcut și eu acum lângă ei. Mi-am tot plâns și mi-am blestemat destinul... dar poate că e un dat în toate... Pentru prima dată cred asta... și mă bucur.... (Apucă mâna Marinei, cu gingășie.) Și nu din teama de moarte, o, în niciun caz. Oricând pot ieși să primesc un glonț în piept. Dar azi mă simt ușor ca un fulg, simt o briză atingându- mi sufletul... o speranță...
MARINA
Aș fi vrut să mă prind și eu de mână cu voi, și doamna învățătoare...
VERA
Doamna învățătoare...
MARINA
Știu! Știu că nu mai este! Ești atât de cinică, Vera...
VERA
Sunt realistă. Nici profesorii, nici învățătorii nu mai sunt. Au fost printre primii prigoniți! Unii au încercat să vorbească la tribună și au fost secerați de mitraliere, alții au luptat și au fost uciși.
ANDREI:
Alții au fost batjocoriți și umiliți, torturați până și-au pierdut credința și rostul și au murit în tăcere, ca atâția alții...
MARINA
Și poate că alții sunt ascunși în munți și de acolo vor începe o nouă lume...
ALEXA
Am urât școala! Era o rigiditate și o disciplină... Reguli peste reguli, care de care mai absurde... La mine acasă nu existau reguli. De ce să nu faci ce vrei? De ce să nu vorbești când vrei, să vii când vrei și să pleci când nu mai vrei să stai? Să țipi când vrei și să-ți iei lumea-n cap când vrei? Tatăl meu făcea numai ce voia! Ce bărbat! Când credeam că nu va mai veni niciodată, se trântea ușa de perete, ne trezea din somn și-i poruncea mamei să-i aducă mâncare și băutură, apoi striga la noi: "Jucați, nenorociților, bucurați-vă că mă vedeți; jucați, mă, netrebnicilor, că vă frâng oasele!"
DIXI
Și voi erați lihniți de foame și abia vă țineați pe picioare, iar maică-ta era o umbră de femeie...
ALEXA
Tata era măreț! Era o forță! Jucam până ne amorțeau picioarele și mai jucam o dată de frica nuielei până se îndura de rugămințile mamei și ne trimitea la culcare. Iar mama - își merita soarta. Avea un suflet de sclavă. Făcea tot ce i se spunea. Am jurat că o să fiu exact ca tata, că n-am să fac niciodată ce vor alții... Am fugit de la școală. Am fugit și din fabrică. Am fugit și de poliție de atâtea ori...Am fugit mereu.
VERA
Ai fugit, dar n-ai ajuns niciodată niciunde.
DIXI
Ai fugit, ai fugit, dar i-ai tras și pe alții după tine... Uite, ăștia doi au dat colțu'.
MARINA
Încă nu, acesta o să scape, dacă-l îngrijim.
DIXI
Și pe mine m-ai amăgit, Alexa. Dar acum sunt trează și văd foarte bine că m-am rătăcit.
ALEXA
Puah!
ELENA
Ce s-a întâmplat cu părinții tăi?
ALEXA
Tata e foarte bine. E cineva! Petrece, bea și mănâncă, înconjurat de lume aleasă... Face numai ce vrea, ca-ntotdeauna.
DIXI
Tatăl tău a murit bolnav, în spital. Ros de vicii, slab și flămând. Nici măcar n-a murit în luptă pentru vreo cauză...
ALEXA
Minți! Să n-o credeți! Tata trăiește, oamenii îl adoră, îl urmează, îl aplaudă, peste tot...
DIXI
Iar mama ta muncește nonstop în fabrica de arme, dincolo de gardul electric... Și-a vândut viața ca să-i poată crește pe frații tăi mai mici.
ALEXA
O sclavă, ce spuneam...
DIXI
Și frații tăi muncesc.
ELENA
De ce nu-i vizitezi? Ai putea să-i ajuți.
ALEXA
De ce să-i ajut? Mai bine-ar fi murit. Creierul lor e mort, numai mâinile sunt vii. Muncesc întruna, ca niște omizi oarbe și fără minte.
ANDREI
Viața e un dar, chiar dacă e imperfectă.
MARINA
Și trebuie iubită.
ALEXA
Haida-de! Ia mai lăsați-mă cu textele astea! Viața nu trebuie iubită oricum. Viața e a celor puternici! (Se ridică și caută sticla, dar nu mai e nimic în ea; o izbește de pământ.) Nu mai e niciun strop. Gata! V-am ascultat prea mult. Dixi, fato, mai ești țâfnoasă? (Se împiedică de soldați.) Halal amorezi ne-am mai găsit și noi... Hai să căutăm alții, că ăștia s-au dus... Hai, că mi-e așa de sete!...
MARINA
Dixi, nu! Alexa, nu pleca, e periculos. Unde vrei să te duci?
VERA
Fuge din nou. Asta e tot ce știe.
ALEXA
Hai, fato... Nu știi ce pierzi... Pe voi nu vă iau, că nu sunteți în stare.
DIXI
Eu nu mai plec... mă doare capul. Mi-a ajuns atâta distracție. Unde te duci?
ALEXA
Găsesc eu un alt Continental!... Mi-e sete, mi-e așa o sete!...
ELENA
Stingeți luminile! Liniște!... Ne pot descoperi...

EXTERIOR, STRADÃ - NOAPTE:
ALEXA
(În mijlocul străzii, cu brațele deschise, în cruce.)

Nu mi-e frică! Unde sunteți cu toții? Lașilor! Fricoșilor!! Unde ești tată? Și tu? Unde ești? Unde ești? Viața-i o cățea... Mi-e așa de sete....
(Pe obraji îi curg lacrimi. O rafală de mitralieră o doboară.)
ALEXA
Aaaaaaah!
( Cade lent. Chipul cu ochii deschiși, în noroi, privește spre cer.)

INTERIOR, ACELAȘI:
(Se aude stins țipătul Alexei. Explozie puternică. Adăpostul se zgâlțâie, cad lăzi, cărți; nori de praf.)
VERA
La pământ!
(Se aud proiectile, explozii în întuneric. Bombardamentul atinge apogeul. Apoi se oprește. Fâșâitul unui chibrit. Elena aprinde lampa de gaz așezată pe sol.
Grup compact, pe podea, în jurul rănitului și al celui mort. Marina și Andrei se desprind dintr-o îmbrățișare. Elena îi privește melancolic. Dixi ține păpușa strâns în brațe.)
ANDREI
(Către Elena.)
Acum nu a trebuit să ne prefacem. Elena, iartă-mă.
ELENA
Văd. Înțeleg.
ANDREI
Ea nu-mi aduce aminte de trecut. E caldă și bună și luminoasă. (Își lipește obrazul de mâna Marinei.)
ELENA
(Care ocrotește cu brațele manuscrisul)
Dă-mi ochelarii, Andrei. E rândul meu să scriu. De fapt, ideea manuscrisului a fost a mea. Și nici nu mai știu care sunt amintirile tale și care ale mele; am rătăcit prin trecutul tău până m-am confundat cu el. Ar trebui să încep să-l recuperez pe- al meu. Să mă cunosc, să mă descopăr prin scris, așa cum te descoperi tu, Andrei, prin iubire. Cred că asta mi-am dorit întotdeauna. Poate că e un destin...
(Ia ochelarii și începe să scrie încet.)
DIXI
Păpușa Marinei. Mi-a dat-o mie.... Chiar seamănă cu ea... Sau nu. Cu altcineva, nu?
VERA
E doar o păpușă cu un chip convențional.
DIXI
Ba nu, uite, când o țin așa în lumină, parcă ar fi Elena, iar acum, cu ochii deschiși, are chipul tău. Iar acum, cu părul în vânt... ah, dac-aș avea o oglindă... nu pot să cred... mi-e teamă că seamănă puțin și cu mine!... Biata Alexa....
MARINA
Cel mai mult seamănă cu Alexa... Are o față de copil...
RÃNITUL
(Geme.)
Apă... (Marina îi dă.) Unde sunt? Cine sunteți?
VERA
Ești la școală. Azi e 15 septembrie. E ziua când începe școala. Ca-n fiecare an.
RÃNITUL
Am fost departe... Sunt obosit... E greu...
ELENA
Odihnește-te, rămâi cu noi. Suntem colegii tăi.
ANDREI
Atât te rog. Spune-ne. Ce ai văzut acolo? Cum era?
RÃNITUL
Era... o lumină mare... Era frumos... Vorbiți-mi...
ELENA
E o școală nouă. E frumos. Profesori nu mai sunt. Și nici prea mulți copii. Suntem numai noi. Și avem cărți. Și ce nu e în cărți, e în manuscris. Andrei a scris tot. Și acuma scriu eu, apoi, pe rând, fiecare. Seara citim și ne întrebăm o mulțime de lucruri. La unele reușim să găsim răspunsuri.
E greu, e târziu, dar poate mai e o speranță... Întotdeauna mai e o speranță. De aceea suntem aici...
VERA
Să găsim împreună răspunsuri...

FADE OUT:
(Muzică dramatică. Film dat înapoi: imagini de tipul: o floare strivită de un bocanc, ce redevine vie, trecător ucis ce se ridică și își continuă drumul, clădire demolată de bombe, se reînalță din ruine, etc. Într-un nor luminos - școala cea veche și frumoasă, copiii, între care îi regăsim pe toți, inclusiv pe Alexa, pe Andrei care e sănătos, se prind în horă, veseli, Marina aleargă fericită spre ei, îi face semn mamei, tata e și el în spate, frații lor; totul pare filmat cu un aparat foarte vechi; filmul se rupe, se aude numai țăcănitul rulajului în gol; rămâne ca fundal un perete de piatră, pe care curge genericul.)

SFÂRȘIT




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!