poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3631 .



Confesiuni
scenariu [ Teatru ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [gfvalentin ]

2010-02-03  |     | 



CONFESIUNI
Scenariu pentru teatru.
Decorul: Interiorul unul restaurant

(Lumina în scena se stinge treptat și se aprinde lumina la masă)

O masă și doua scaune. EL și EA sunt la masă și poartă o discuție într-o atmosferă tensionată.
[EA]- De ce faci asta ?… La ce iți folosește ?… Nu vezi că ești beat ?
[EL]- „La ce îmi folosește”? Să sărbătorim un eveniment, pe care-l credeam important... să… sărbătorim 5 ani de când suntem împreună, 5 ani nenorociți... 5 ani în care… m-ai măcinat... m-ai făcut să nu mai știu de mine... să nu mai știu pe unde calc și ce spun. Uneori mă trezesc vorbind singur…. M-ai distrus…
[EA]- Să sărbătorești ?… (se uită către public) Să mă faci de râs. Asta ai vrut. Dar nici nu știu de ce mă mir.
[EL]- (aprinde o țigară) Te pricepi de minune să distrugi tot. Ai distrus tot ce a fost mai bun din mine. Asta ai făcut. M-ai distrus.
[EA]- Ce am distrus mă ? Ce am avut de „distrus” ? Așa ai fost toata viața ta. Până și acum iți dai arama pe față.
[EL]- Niciodată nu ai înțeles…
[EA]- Ce să înțeleg ? Că m-ai adus aici să mă faci de râs, cum ai făcut de atâtea ori ? Uite cum se uita lumea la noi !… Știi ce ? (se ridică) Eu am plecat.... și voi plecă definitiv. Nici nu vreau să mai știu că exiști. (îl privește cu dispreț) Nu trebuia să te cunosc.
[EL]- (O bruschează) Stai dracu´ jos ! Nu pleci nicăieri !... Ce crezi că faci ?! (încearcă să se calmeze; îi tremură vocea) Uite în ce hal m-ai adus... nici nu tiu de ce am pornirile astea…mai…mai terminat…nu mai sunt eu…nu mai știu ce fac, ce gândesc…
[EA]- Du-te dracu` ! (se ridică și intenționează să plece)
[EL]- (o prinde de umăr și o lovește) Nu pleci nicăieri !... Azi ți-ai găsit să-mi faci scene de genul ăsta ?! Azi ?! Azi trebuie să fie o zi mare….cu orice risc! Sper că am fost destul de clar... și nu-mi pasă de ce va urma….
[EA]- (plânge) La ce-ți folosește mă tot circul ăsta ?
[EL]- (către public) Și voi… la ce vă holbați ? Credeți că sunt un ciudat ? Azi împlinim 5 ani de când suntem împreună. Așa sărbătorim noi „evenimente” de genul ăsta. Așa ne-am obișnuit. (către ea) Spune. Nu am dreptate ?
[EA]- La ce-ți folosește… (plânge)
[EL]- Poate că folosește….nu știu…
MUZICÃ 1 (Se stinge lumina, rămâne doar un spot)
[EL]- Vreau să mă descarc de răul care mă mistuie și arde în mine ca un foc ce nu se poate stinge. Poate că (către public) …. și printre voi există povești asemănătoare….cine știe… Azi împlinim 5 ani. Hmm… Așa sărbătorim noi….. și tot azi ne vom despărții. O ironie a sorții care se întâmpla la multe perechi care au dat greș, pentru că nu și-au înțeles propriile sentimente într-un moment de cumpănă. Probabil că a fost vina ei… sau a mea, nu știu. Poate că sunt un om rău…. un om de nimic, vrednic de dispreț. E adevărat că… numai un om croit după același calapod cu mine și tot atât de jalnic, terfelit prin viață și fără vlagă, mai poate să mă iubească și să mă respecte. Cât mă detest !... Doamne, cât mă detest !... Cu câtă înverșunare îmi urăsc glasul, pașii, mâinile, hainele ce le port !…
Nu s-a împlinit nici un an de când eram un om sănătos, voinic, veșnic neobosit și plin de râvna… iar când vorbeam, știam să emoționez până la lacrimi și pe un bădăran de rând… Știam să plâng când vedeam durerea altuia și să mă revolt atunci când simțeam nedreptatea…Câtă mizerie poate să se strângă în viața unui om… cât întuneric… Acum pot să spun că nu mai aștept nimic… și nu-mi pare rău de nimic….dar inima mi se cutremură de groază în fața zilei de mâine… și când mă gândesc la ea… nici nu știu ce să mai cred… Poate că a fost un moment de adolescență prelungită. Acum s-a terminat… său poate că nici nu a început.
[EA]- Erai mereu beat și stăteai în cârdășie cu prietenii tăi…
[EL]- Ei au reușit să mă învețe ce este și cum pot să păstrez speranța. Înțelegi ? SPERANTA. Pe atunci credeam, priveam în viitor. Și acum… (se așază pe scaun) Am obosit… și nu mai cred în nimic. Trândăvesc zile și nopți în șir…. Nici creierul, nici mâinile, nici picioarele nu-mi dau ascultare.
[EA]- Mi s-a întâmplat că oricărui om, care trăiește o ficțiune. Te iubeam pentru ceea ce-mi închipuiam că ești, iar tu… te-ai arătat exact așa cum ești. Descopeream în tine lucruri pe care nu le doream. Indiferența, lipsă de preocupare pentru ceea ce stârneai cu faptele și vorbele tale.
[EL]- Ce vrei să spui ?
[EA]- N-ai nici o vină. Vina este a mea, pentru că iubeam un om care nu există. Și s-a mai ivit și acea lipsă de proporții de care fugeam. Toată viața am dat. Am fost de o generozitate nepermisă, uneori.
[EL]- Tu „generoasă” ?!
[EA]- Da! Eu sunt omul care dă ultimii doi lei cuiva care are nevoie de ei. De fapt, asta e deosebirea dintre noi doi, tu îi păstrezi pentru tine. Pentru mine… dragostea noastră… a mea, era totul, iar pentru tine, numai o parte echilibrată și integrată a vieții tale. Erai ca omul care acceptă să meargă la cârciumă, să bea 2 pahare și să stea până dimineață fără să-l guste pe al treilea. Eu… m-am aruncat în dragostea asta că un bețiv fără judecată.
[EL]- Hm…
[EA]- E vina mea, bineînțeles. Tu cunoști acea măsură dreaptă a lucrurilor pe care eu n-am s-o cunosc vreodată. Pe cine mințeai ? Ai întrat în viața mea dornic de ceva nou, nu neapărat bun.
[EL]- Așa crezi ?
[EA]- Da. Ai dat suficient de repede semne de oboseală. E vina mea. Eu m-am agățat de tine ca înecatul de firul de pai.
[EL]- Ai imaginație
[EA]- Am… și poate că din cauza asta am greșit. Þi-ai închis vreodată ochii să-ți imaginezi cum ar fi să fi iubit ? Eu făceam asta tot timpul și mă vedeam împreuna cu tine. Este adevărat că în imaginația mea, tu erai cu totul altă persoană. Erai exact așa cum am sperat să fi. Nici măcar nu ai încercat să te schimbi.
[EL]- Mda… Alte ciudățenii de-ale tale. Măcar atunci erai fericită ?
[EA]- „Ciudățenii” ?!… Pentru tine nu am fost decât o ciudată. Da. Eram fericită, pentru că doar în visele mele erai altă persoană și te iubeam. Nu puteam să-mi imaginez nimic mai frumos decât să stau lângă tine.
[EL]- (râde) Hai mai spune… Pare interesant !
[EA]- Pot să-ncep de unde vreau ?
[EL]- (se așază confortabil și face un semn cu mâna „să înceapă spectacolul”) N-ai decât.
[EA]- Atunci… de la-nceput… (se ridică) pentru că începuturile sunt întotdeauna cele mai frumoase. (către public) Toate prietenele mele se miră de ce sunt fericită… (ochii ii sclipesc de lacrimi) naiba să le ia ! Se întreabă de ce cânt într-una !… Nu aveau de unde să știe că de fapt, cântă tristețea din mine. Ceea ce simțeam era neîncrederea în mine. O decădere a propriului Eu. O cădere surdă și grea. Dar persoana, pe care o iubeam din tot sufletul, nu era capabilă să afle acest amănunt. Îmi doream o persoană cu care să pot comunică, să-mi ofere un sfat…. Nu știu…poate că îmi doream un refugiu… o relație care să-mi ofere încredere în mine. Asta îmi doream. Asta e tot ce am așteptat de la viață. Poate de aceea doream să adorm lângă tine, să te trezesc ușor cu un sărut. Ca să mă faci să mă pierd din nou în ochii tăi plini de dragoste pentru mine. Hm… Da, știu. Sunt o visătoare. Sunt doar o visătoare a cărui vise se sparg în mii de cioburi atunci când încerc să te scot din viața mea și doar lacrimile sunt cele care lipesc cioburile într-un nou și minunat vis.
[EL]- Nici o clipă nu m-ai făcut să înțeleg…
[EA]- Ce să înțelegi ? Că toate cele la care nu știm să renunțăm la timp, se răzbună cu vârf și-ndesat ?! Am ispășit toată dragostea și toate iluziile pe care mi le-am făcut despre tine și despre dragostea noastră.
[EL]- Nu m-ai făcut să înțeleg asta. Poate că te-ai schimbat mai repede decât mă așteptam. Tot timpul am căutat răspuns la întrebarea: „când și cum o să fie sfârșitul ?”. În fiecare zi te simțeam mai departe de mine. Distantă și rece.
[EA]- Am vrut și am luptat să mă schimb. N-am plecat de lângă tine, m-am rupt, m-am smuls când te iubeam mai mult, când îmi era mai greu. Era un efort de demnitate omenească, nu feminină. Tu ți-ai păstrat condiția anterioară, ți-ai văzut de-ale tale. Eu am uitat că mai există pe lume și alte ființe în afară de tine.
M-ai tratat cu măsura. Mi-ai dat atât cât credeai că se cuvine. În schimb, eu ți-am dat tot.
[EL]- Nimic din ce mă așteptam. Eu te doream doar pe tine.
[EA]- Niciodată nu ai avut timp pentru mine. Acum ai timp ? Ce să mai fac cu timpul tău ? (către public) Trăim toată viața ca și cum am fi o specie eternă și nu ne gândim că mâine s-ar putea să nu mai fim… (către EL) Erai obosit, plictisit. Aveai preocupările tale și eu… parcă nici nu existam.
[EL]- Nici măcar nu ai încercat să înțelegi, cât de mult te doream…
[EA]- Aici este marea greșeală. Dacă mi-ai fi zis: ”ești cea mai frumoasă din bordel. Nu-ți face griji, mâine tot la tine vin”, ar fi fost același lucru. Nu ne dăm seama că dezamăgirea este echivalentă cu un omor și tu… m-ai omorât… m-ai omorât din imprudență, dar n-ai nici o vină, fiindcă nu știai ce faci. Nici nu știu dacă pot să o numesc gelozie. (către public) Hm… Tare le-a mai făcut pe prietenele mele să râdă de faptul că Miguel m-a părăsit ! Mă tachinau, spunând că i s-a năzărit să colinde lumea… Hm… (către EL) Nici ele nu au înțeles cine era Miguel cu adevărat.
[EL]- Am știut mereu că numai la el iți era gândul și că ai regretat când a plecat.
[EA]- Și încă mai regret.
[EL]- Și eu te priveam cu un simțământ de profundă afecțiune… (către public) Am cunoscut-o din întâmplare acum 5 ani și… încă de la prima întâlnire, sufletul mi s-a aprins ca o flacără, până atunci necunoscută, dar nu era flacăra lui Eros... Și amară și chinuitoare îmi era convingerea căpătată încetul cu încetul, că nu voi putea să deslușesc niciodată natura neobișnuită a acestei flăcări și… nici să-i potolesc intensitatea nelămurită, dar ne-a fost dat să ne întâlnim și soarta ne-a unit în fața altarului... și cum fugea de lume și se atașase doar de mine…, (către EA) m-a făcut fericit.
[EA]- O fericire doar pentru tine.
[EL]- O fericire ciudata, o fericire ca de vis. Unul dintre cele mai dificile momente într-o relație, este acela când trebuie să mărturisești dragostea. Nu vrei s-o faci, nu știi ce o să spună celălalt Îți este teamă de respingere și de o situație penibilă. Toată ființa mea striga "TE IUBESC" și doream să te protejez. Acum, nu mai depinde de mine. Nu te mai pot ocrotii… Poate că nici nu te mai iubesc…nu tiu… sau poate că am vrut doar să fiu bun cu tine.
[EA]- „Să mă ocrotești„?!.. Hm… Toți sunt buni și puternici în jurul meu și mă ocrotesc. (către public, cu un aer visător și trist) Ce simplu e să fi fericită. Am crezut în vise și am visat frumos. Visam cu ochii deschiși… Și de-odată… parcă cineva îmi pune mâna pe umăr… și totuși știu bine că nimeni nu m-a atins. M-am întors și am văzut o lumină mare și orbitoare…. (Lumina se stinge. Rămâne un spot pe fața ei) și-am auzit vocea. Muzică 2 Vocea era blândă și joasă. N-o mai auzisem până atunci. În ziua aceea nu a spus decât atât…(se aude vocea) „Nu te speria, va fi atât de simplu totul, că nici nu vei înțelege, decât mult mai târziu. Vei aștepta la început și numai când vei începe să crezi… că nu te mai iubesc, iți va fi greu, dar atunci, voi pune un fir de iarbă să crească în colțul știut al grădinii… să ajungă la tine.”
(Se aprinde lumina)
Nu am înțeles ce se întâmpla. În ziua acea nu a fost nimic mai mult, dar s-a întâmplat și a doua oară. Băteau clopotele la amiază. De data asta cred că l-am văzut. (Un spot indică prezența entității ) Să fi fost lumină ? Să fi fost un înger ? Nu știu... Atunci de ce era atât de rece în jur ? Vântul a ascuns ecoul strigătului meu în miazănoapte. Aproape că uitasem cum arată și atunci l-am numit Miguel… său… așa îmi plăcea să-l numesc. Hmm…o fantasmă de care eram îndrăgostită. Da…(către EL) acela era Miguel (Se stinge spotul )
[EL]- Viața este scurtă și îți oferă ocazii rare. Uneori, nici nu dai importanță lucrurilor care contează cu adevărat: familia, credința, iubirea, speranța. Mi se întâmpla să uit de acestea în învălmășeala evenimentelor care se petrec în jurul meu. Într-o alergare continuă, spre a-mi atinge scopul, pentru a-mi împlinii dorințele, pentru a fi mai aproape de visele mele. Uneori mă întorc cu picioarele pe pământ, în realitatea care trăiesc și mă întreb dacă merită cu adevărat tot ce se întâmplă ! Oare nu ar trebui să acord mai multă importanță lucrurilor care contează mai mult ?
[EA]- Sunt atât de multe lucruri pe care nu le spunem. Atâtea lucruri și cuvinte pe care le evităm, sperând că vom găsi momentul potrivit, în timp ce momentul potrivit a trecut deja. Oare nu ar trebui să transmitem mai mult, să spunem ce simțim, deschis și sincer ? Să oferim celui din fața noastră o clipă de magie. Să ne amintim că suntem oameni care iubim și suferim. Că există unele lucruri care ne plac, altele nu…. Poate e timpul să ne regăsim, să învățăm să zâmbim, să iubim și să ne oferim mici clipe de magie regăsind bucuria de a comunica sincer și deschis.
[EL]- Se pare că nu ai fost atât de sinceră pe cât vrei să pari. Ai reușit să mă faci să cred că mă înșeli. Adică… nu a fost nimic real ?
[EA]- Ba da…. A fost… A fost real, atât cât am crezut eu că este. Da. Te-am înșelat. Te-am înșelat cu propriul meu vis. Cu ceva ireal, dar care era mult mai frumos decât realitatea trăită alături de tine.
[EL]- Realitate…
[EA]- Se spune că visele reprezintă o modalitate lipsită de risc, pentru a exersă noi abilități. Pentru a explora noi comportamente și pentru a face schimbări în viața noastră. Acolo era singurul loc unde mă puteam refugia și totuși, nu aveam curajul să te părăsesc. Da. El era Miguel. Acel Miguel care m-a învățat să visez, să iubesc și să mă simt iubită. Îmi doream și speram, să semeni cu el. Poate că era propriul tău EU, mai bun, mai înțelegător, mai iubitor… Spune-i cum vrei. Eu îl numeam Miguel.
[EL]- Din prima clipă în care te-am văzut, mi-am spus că tu ești cea pe care o așteptam de mult timp. Am făcut tot posibilul să ajung la inima ta… E trist să-ți transformi propria viață, într-o simplă și scurtă poezie. O să-mi fie greu fără tine...
[EA]- Cu siguranță pare ciudat, dar te-am iubit mai mult decât orice pe lumea asta, chiar și atunci când am aflat ce este suferința…. și tot la fel de mult te urăsc, pentru că nu m-ai învățat să iert. Odată în viață iubești cu adevărat și tot odată spui adio. Acum cred că tu ai fost primul care ai spus „adio”.
[EL]- Am încercat, dar nu am reușit să pronunț acest cuvânt. Câteodată mă trezesc în mijlocul nopții, tremurând de frică, simțindu-mă singur, fără speranță. Mă întreb dacă știi cu adevărat cât de mult însemni pentru mine ? Eu cred că ești o parte din emoțiile și sentimentele mele. Ești motivul pentru care trăiesc.
Mă gândeam să-ti las un bilet și să plec, dar nu mă simțeam în stare să scriu ce simt. O stare puțin autistă. Îți priveam pozele și nu mă puteam concentra în exterior. Mă simțeam captiv, ușor adolescent și poate chiar penibil.
Poate greșesc, nu știu, dar am simțit că trebuie să-ti scriu și să-mi descopăr sentimentele bulversate de prezența ta, asemeni unei lucrări de artă și nu tocmai fragilă.
[EA]- Mda… Confucius spunea: "Fiecare lucru are frumusețea lui, dar nu oricine o vede".
[EL]- Aș spune că ești un subiect greu de înțeles, cu tot frumosul și poezia lui. Mi-am dorit să pot spune că te iubesc și că sunt bucuros că ești a mea !
[EA]- Þine de trecut, dar trecutul a rămas în urmă și lupt pentru a-l păstra acolo, în trecut. Pentru că dacă ar reînvia, ar fi prezent doar pentru mine. Trecutul prezent… Hmm, un timp care nu exista în gramatică, dar care exista în mine. Sunt silitoare, să știi. Fac meditații și încerc să învăț secretul în care timpul prezent este doar prezent. În care EU SUNT și nu EU AM FOST ȘI AS FI PUTUT FI. Iar viitorul… Îmi este indiferent, atâta timp cât nu e viitorul meu ! (Către public) Nu regret nimic… (către EL, cu ura) Poate că era mai bine să nu te fi întâlnit. Chiar dacă asta ar fi însemnat să am o viață plictisitoare și fără sens…
[EL]- A trecut ceva timp, dar acum este clar ! Mai bine mai târziu, decât niciodată.
[EA]- Șterg amintirile de praf și le zâmbesc cu drag… uneori lăcrimez, însă mă opresc în punctul în care începe să devină întunecat și nesigur… Evit să îmi pun veșnica întrebare: DE CE ?… De ce a fost pentru prima și ultima dată când l-am văzut pe Miguel ? M-am dus de multe ori în grădină să-l aștept și într-un final am renunțat, dar în unele zile sufeream cumplit cu gândul că el era acolo. L-as fi sărutat… dar era doar un vis. Mă întreb de câteva zeci de ori pe zi, „de ce te-ai schimbat ?”, ca atunci când întrebi la o înmormântare de ce-a murit răposatul ? De pneumonie, cancer sau călcat de mașină, ca și când n-ar fi același lucru. Nu suntem obișnuiți să acceptam lucrurile simple. Și ne întrebăm mereu “DE CE ?”. Cred că te miră faptul că în vocabularul meu redus, lângă “TE IUBESC !” sau ”DE CE ?”, mai exista și alte cuvinte. De fapt… acum redescopăr în mine, femeia inteligentă, omul cu judecată. Asta mi-a lipsit cât timp am fost în preajma ta ! Mi se pare că sunt o veche cunoștință pe care am scăpat-o din vedere mulți ani.
Multă vreme mă uitam în oglindă și nu vedeam decât picioarele care te fascinau, ochii… Azi, descopăr că meritam o privire mult mai atentă ! Am fost pedepsită fiindcă am trăit o ficțiune. Omul n-are dreptul să trăiască decât realitatea, doar ce apare la lumina zilei, chiar dacă-l nemulțumește. Mi-am închipuit că mă pot sustrage controlului judecății.
[EL]- Stăteam ceasuri întregi lângă tine vrăjit de muzică glasului tău, până când, în cele din urmă, melodia se învăluia în spaimă și pe suflet, se lasă o umbră. Păleam și mă înfioram în sinea mea de aceste accese, parcă nepământești și astfel, bucuria se vestejea deodată, preschimbându-se în GROAZÃ. Uneori te priveam cum plângi, dar nu găseam motivul și totuși mă simțeam vinovat.
[EA]- În nici un caz nu meriți lacrimile mele, iar acela care totuși le merită, nu mă face să plâng. Iubesc frumosul în toate formele. Îmi place să trăiesc emoția când descopăr frumosul în natură, în artă, și mai ales în sufletele mari. Nu știu să doresc fără să iubesc și încă mai am puterea să cred că există iubire. Mi-am dorit și am așteptat prea mult să te schimbi. Când stăteam cu tine și te apucăm de mână, îmi imaginam că este a lui Miguel, care s-a mistuit ca fumul odată cu speranța. Tu nu ai reușit să întri în visul meu, dar nu sufăr… nu.
[EL]- (către public) Și iată că a venit o vreme, când misterul soției mele a început să mă apese ca o vraje…. (O privește cu dispreț) Nu mai puteam suporta atingerea degetelor ei, nici timbrul profund al glasului ei atât de muzical și nici strălucirea ochilor ei melancolici. Își dădea seama, dar nu îmi reproșa nimic. Poate că înțelegea slăbiciunea sau nebunia mea și o numea destin. Părea să înțeleagă și pricina necunoscută mie și treptat, începeam să mă îndepărtez de ea, dar în nici un fel nu m-a lăsat să aflu secretul misterului ei și să mă pot schimba !
[EA]- De-aș cunoaște toata limbile oamenilor și pe cele ale îngerilor… Fără iubire, nu sunt decât un clopot tocit, său niște talgere țipătoare. De-aș cunoaște toate tainele și tot ceea ce este știut. De-as avea credința nemăsurată ce mișcă munții din loc… fără iubire… nu sunt nimic. De mi-aș împărții toate bunurile, că să aibă ce mânca sărmanii. De mi-aș da ca ofrandă trupul, ca să fie ars pe rug… fără iubire, faptele mele nu slujesc la nimic. Iubirea e răbdătoare, e plina de bunătate Iubirea nu pizmuiește și nu se umflă de mândrie; nu înfăptuiește nimic necinstit; nu se acrește; nu bănuiește răul și nu se bucură de strâmbătate, dar se veselește de adevăr... Crede totul, iartă totul, speră totul. Suferă orișice. Iubirea nu se ofilește niciodată.
[EL]- Nu ai încercat niciodată să îmi arăți unde am greșit. De multe ori am crezut că mă urăști și nu am înțeles de ce nu ai plecat. Poate că am greșit, dar nici nu ai încercat să mă corectezi.
[EA]- Înainte să te întâlnesc, nu știam ce înseamnă iubirea, nu o cunoșteam, nu mă gândeam la ea, nu știam cum e să iubești pe cineva. Cu alte cuvinte, aveam o viață liniștită. Trăiam împăcată cu mine însămi. Pot să spun că eram fericita, nu împlinită... dar seara, când puneam capul pe pernă, adormeam brusc, fără nici un gând, fără să mă macine nimic, fără să mă întreb ce va fi mâine, dar ai apărut tu și s-a schimbat totul în rau, din păcate. Ai apărut în viața mea pe neașteptate, brusc... și ai plecat tot așa...dintr-o data, fără să-ți pese de nimic. La început a fost frumos, mă făceai să mă simt fericită... nu cred că a durat mai mult de un an, dar acel an a trecut și când credeam că tu ești bărbatul pe care l-am așteptat mereu și când eram sigură că am întâlnit persoana potrivită, ai avut grijă să-mi arăți că nu a fost așa, că nu ești cum am crezut.
[EL]- Vezi ? Asta am încercat și eu să aflu.
[EA]- Nu aveai cum, pentru că timpul a fost scurt. Totul s-a schimbat după primul an. Relația s-a răcit și ai început să-ti arăți adevărata față. Nimic nu mai este cum a fost. Știi ce ? Cred că nu ne este dat să fim împreună... Chiar cred asta !
[EL]- Cât de mult regreți după niște lucruri care ar fi putut fi rezolvate de la sine…
[EA]- Și eu am crezut la fel. Acum tot ce vreau e să îmi găsesc liniștea și fericirea. Vreau să vină din nou acele vremuri, să mă așez seara în pat și să nu mă gândesc la nimic, să nu adorm cu lacrimi în ochi și să mă trezesc plângând. N-o să-mi fie greu fără tine. Deși m-ai dezamăgit, o să te păstrez mereu în sufletul meu. O să păstrez imaginea pe care mi-am format-o despre tine, când te-am cunoscut.
[EL]- Să înțeleg că este momentul să mă bucur ?
[EA]- Să înțelegi că vei rămâne mereu PRIMA MEA DEZAMAGIRE, cu toate că vei rămâne primul bărbat, care mi-a arătat că viața poate fi frumoasă, dar poate fi și foarte dură. Am văzut cum e să iubești și să suferi din dragoste. Am văzut cum e să verși lacrimi de iubire.
[EL]- Puteai să pleci oricând. Erai liberă să faci ce orice. De ce nu ai plecat ?
[EA]- Am vrut să plec, dar nu puteam. Pur și simplu, nu puteam să plec și să te las. Acum mă simt ca o proastă, ca o tâmpită, ca o nebună, o femeie slabă, exact așa cum mi-ai spus. M-ai făcut să cred și ce nu este adevărat, m-ai zăpăcit complet... Cred că relația asta m-a distrus, nu mai am încredere în mine, nu știu ce o să se întâmple cu mine și parcă, nici nu-mi mai pasă. În orice caz, dacă o să vreau să înnebunesc pe cineva, să-l zăpăcesc, să-l fac să-și piardă mințile, să nu mai știe dacă-i albă său neagră, o să mă gândesc la ce ai făcut cu mine și o să aplic aceleași metode.
[EL]- Nu am știut niciodată de ce mă acuzi.
[EA]- Nu te acuz. Este adevărat, sunt slabă, dar nu pot să nu te urăsc.
Când eram copil gândeam ca un copil, vorbeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am ajuns în puterea vârstei, am lepădat purtarea copilărească și am cunoscut cele trei valori : credința, speranța și iubirea ! Dar cea mai mare dintre toate trei, rămâne iubirea.
[EL]- Cred că am început să înțeleg … Sunt un nemernic inconștient și am stricat exact ce credeam că încerc să repar. (Către public) I-am jurat iubire veșnică, i-am promis fericirea și poate că i-am dat iluzii despre un viitor la care nici nu visa…. (privește către EA) M-a crezut biata de ea. O vedeam cum se stingea treptat sub povara jertfelor pe care mi le aducea, cum cădea istovita în lupta cu propria-i conștiință, dar nu mi-a spus nimic ! Doamne, Dumnezeule… un reproș nu mi-a adresat niciodată !… Și ce a făcut ? Acum n-o mai iubesc… său… poate că o mai iubesc….nici nu mai sunt sigur. Nu mai pricep nimic ! Îmi vine uneori să…să-mi pun capăt zilelor ! (către public) CE AM FÃCUT ?!…
(Se stinge lumina, rămâne un spot pe EA) MUZICÃ 3
[EA]- Acum…după atâtea căderi în propriul eu… m-am ridicat de jos… și mi-am dezlipit genele negre și boțite de atâta plâns…. Nu a durat mult… nu a fost nici măcar plăcut…Trebuia să fiu tristă…așa spunea calendarul și lumina de-afara. Toamna a venit… și m-a răscolit pentru totdeauna… a plecat ca o prostituată ce și-a luat banii… S-a dus tiptil, perversă, cu pantofii de flori în mâini… De aceea… o să rămân cu aripile larg deschise, în fața soarelui spre pârjolire. Dar nu-i nimic… praful rămâne în drumul colbului, unde căruțașii își biciuiesc în continuarea… animalele.
[EL]- Nu știu de ce m-am schimbat. Am momente când cred că nu mai sunt eu. Furia mea ajunge la cote maxime și îmi vine să-ți spun toate răutățile din lume și… chiar să te lovesc... Iți vine să crezi că toate chestiile astea urâte le fac din dragoste, sau din gelozie ? Am încercat să mă abțin, dar nu pot... Chestiile astea au urmări și asupra fizicului... Simt că amețesc, că îmi sare inima din piept, că mă sufoc... O să îmi revin vreodată ? Hmm... E grav... Nu mai dorm noaptea… și dacă reușesc într-un final, am vise ciudate și mă trezesc cu un sentiment de FRICÃ…. (O privește speriat) Mai bine ne oprim aici. (pleacă)
[EA]- (îngândurata) Totul s-a sfârșit, cum era de așteptat, iar eu rămân să dorm cu fluturii.
[EL]- Cu „Fluturii ?!”
[EA]- Da, cu fluturii ! Și nu e urât, e doar puțin trist. (se ridică) Mă voi ridică acum și voi încerca să-mi cos de piele aripi albe și mi le voi face din nou frumoase… mi le voi acoperii cu praf colorat… cu pudra adusă din cripta familiei mele… și mă voi trezii cu ele dimineața, pornind spre visele tale și poate… (privește către EL, zâmbind și visătoare) reușim să visăm împreună.
[EL]- Sau poate că… Miguel încă te mai așteaptă… Cine știe ?…(iese din scenă)
[EA]- Da… poate…
Muzică 4 (crește treptat)
(Lumina se stinge treptat.)
-=CORTÎNA=-

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!