poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3512 .



Păcală (10)
proză [ ]
În care Păcală se bagă argat

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sanis ]

2005-01-01  |     | 



Cap. 10
În care Păcală se bagă argat
Merse așa Păcală până ce dădu de un sat. Lumea mohorâtă de pe uliță abia de-i răspunse la binețe.
- Ce-o fi asta, oameni buni? Cine vă supără?
- Apoi ia, hapsânul de popă, se plânse un moș uscățiv, cu părul albit de tot. Ne face satul de pomină!
- Dar ce s-a întâmplat, tăicuță? Ia spune-mi și mie.
- Păi, stai să vezi. Hâtrul de popă ne-a tot înșelat și batjocorit de când a ajuns în satul nostru, luând locul părintelui Eftimie, ține-l Doamne la sânul Tău, că bun popă a fost! Și popa ăsta, Priboi îl cheamă, a început să ne cate pricină, că-i ciufut și ticălos ce nu s–a pomenit. Și ne punea să ne prindem la înțelegere cu el și ne păcălea de-i munceam degeaba, ba mai și pierdeam care o sfoară de pământ, care o vită...
- Și n-ați putut face nimic cu dânsul?
- Ce puteam face? dădu moșul trist din mână a pagubă. L-am spus la boier, l-am spus la mitropolie... Ne-am dus la Domnie cu paie aprinse în cap, semn de mare durere! Geaba, tot hoțul de popă a ieșit deasupra. Noi ne-am ales cu harapnice pe spinare și ne-am înglodat în datorii. De atunci îl ferim ca pe Ducă-se pe Pustii... Pe noi nu ne mai prinde să ne înșele!
- Și acum, care-i pătărania?
- Apoi, stai să vezi, oftă din nou moșneagul. Văzând că pe noi nu ne mai poate înșela, a început să-nșele bieții oameni care umblă pe drumuri după o coajă de pâine. Acum ne face și satul de râs, de-am ajuns să ne ocolească toți călătorii. Iacă, numai azi a tăiat nasul la doi dintre ei, vai de amarul lor!
- Cum așa, tătucă? Asta nu se poate!
- Ba iaca se poate! Vezi chiar tu pe bieții oameni ticăloșiți, colo la fântână.
Se duse Păcală la fântâna, pe de o parte neîncrezător în cele auzite, pe de alta înfuriat pe popa cel nemilos. Și acolo dădu peste doi țărani plângând, cu fețele ascunse în ștergare însângerate.
- Ce-ați pățit, oameni buni? îi întrebă Păcală cu milă în glas.
- Ãsta-i Păcală, mormăi unul de sub ștergar.
- Parcă nu eram destul de amărâți și așa! gemu cel de-al doilea, izbucnind în plâns icnit.
- Valeo, fraților, ce-i cu voi? întrebă Păcală lămurit.
- Ia, ne-o pocit ticalosul de popă!
- Mi-or zis mie oamenii, dar nu am putut crede...
- Să vezi și să crezi, izbucni și fratele mai mare în lacrimi, dând ștergarul la o parte și arătându-și fața pocită, cu vârful nasului ciupit de custură.
- Spuneți-mi și mie cum ați ajuns la așa obidă.
- Stai să-ți spunem. Când am fugit cu aurul prin pădure, ne-am rătăcit și au dat tâlharii peste noi. Ne-or luat totul tot, chiar și banii noștri din găleată! Și ne-or bătut de ne-or lăsat mai mult morți decât vii. Mai bine ne tăiau gâtul atunci, să nu ajungem ticăloșiți ca acuma!
- Lasă că puteți trăi cu nasul tăiat. Cu gâtul tăiat, mai greu...
- Când ne-am putut ridica, am luat-o prin sate. Am lucrat ba la unii, ba la alții, când pe mâncare, când pe vreo haină... Oameni săraci, românii, stau pe ei boierii și cei de la Domnie ca niște căpușe... Până am ajuns în satul ista. Am ajuns pe înserate, oamenii erau pe la casele lor. Oof! Numai popa era în uliță. L-am întrebat cuviincioși dacă are nevoie de argați și ticălosul s–a arătat vesel și bun la inimă. Ne-am înțeles cu el, ca oamenii.
- Și cum ați ajuns să vă taie nasul?
- Am ascultat ca proștii la vorbele lui mieroase și vesele și ne-am prins să nu ne supărăm. Am bătut palma și ne-a trimis la muncă... Două zile i-am muncit, din zori până în seară, fără mâncare, fără apă... Când ne-am cerut banii, ne-a dat bice. Și ne-a întrebat rânjind: „Au v-ați supărat?”...
- Și voi vă supărarăți...
- Cum să nu ne supărăm, că-i muncirăm ca niște robi pe nimic?! Și a scos custura și ne-a însemnat la nas, ca pe tâlhari. Acu’ ce ne facem, ticăloșii de noi? Și se puseră amândoi din nou pe plâns.
- Măi fraților, eu nasurile nu vi le pot pune la loc. Nici acasă nu știu dacă puteți merge sau nu. Da’ iată aici câte zece galbeni pentru fiecare. Mergeți voi și vă așezați într-un sat, cumpărați-vă câte o casă și ceva pământ și vedeți-vă de viața voastră. De veți fi harnici, și știu că sunteți, v-o mere bine. S-or găsi și niște muieri pentru voi...
- Hai cu noi, Păcală. Nu te-am ascultat și uite ce am pățit. Să stăm cu toții împreună, ne-o fi mai bine...
- Asta nu se mai poate, fraților. Iar acum am altceva de facut. Am o vorbă cu ăl popă. Să vedem care o fi ăl mai vesel dintre noi!
- Nu te prinde, Păcală. Popa este hapsân și are avere, iar stăpânirea stă în spatele lui. Corb la corb nu-și scoate ochii, știi cum se zice. Lasă-l în păcatele lui!
- L-aș lăsa, măi fraților, dar nu-i lasă el pe amărâți. Am numai o vorbă cu el și pe urmă îmi văd și eu de drum. Voi rămâneți cu bine!
Și fără a mai pierde timpul, se îndreptă hotărât spre biserică.
- Un’ te duci, flăcăule? îl întrebă moșneagul, ajuns din urmă.
- Să-l întreb pe popa dacă nu vrea vr’un argat...
- Du-te și cată-ți de drum, drumețule, că ești tânăr și voinic. Te ologește și pe tine, ticălosul!
- Cum mi-o fi dat, tăicuță. De-o fi voia lui Dumnezeu să rămân fără nas, așa o fi, cu popă sau fără popă. Și rămâi cu bine...
Ajunse la casa popii și bătu în poartă. Ieși sus, în pridvor, un popă înalt și burduhănos, cu barba roșie lăsată peste guși, oleacă pleșuv la frunte și cu dinții cam rari și galbeni. Privii popa crunt la el.
- Ce vrei, bă?
- Bună ziua, părinte.
- Bună, bună... Și ce dacă?
- Auzii că-i avea trebuință de un argat...
- Așaaa.... se lumină popa la față. Păi aș cam avea. Te simți tu în stare?
- De ce nu?! Tânăr sunt, voinic sunt... Știu toate cele de trebuință prin ogradă și pe câmp, sunt vesel...
- Așaaa... Și cât ceri?
- Păi, cât te-o lăsa inima. Ești om bun, omul lui Dumnezeu, cum se zice, și aici îi făcu popii prietenește cu ochiul. Știu că mă vei plăti cum se cuvine.
- Așaaa... Atunci e bine. Ne prindem. Da’ și eu sunt om vesel, nu-mi place să văd oameni supărați în jurul meu. Cum se supără cineva, cum văd negru în fața ochilor!
- Și drept este să vezi negru, părinte! Nimeni nu trebuie să fie supărat, ci numai vesel, că ne-o dat Cel Sfânt viață pe acest pământ și acum veghează asupra noastră.
- Așaaa... Așaaa... Apăi, dacă oamenii în ticăloșia lor nu vor să fie veseli, hulind astfel împotriva lui Dumnezeu, drept este să fie pedepsiți! Să-și piardă nasul, ca tâlharii!
- Să și-l piardă, părinte, să și-l piardă!
- Așaaa... Te prinzi, deci? Dacă te-oi supăra vreodată pe mine, să-ți pierzi nasul!
- Să-l pierd, părinte! Cine-o fi supărat pe celălalt, să-și piardă nasul. Așa și matale...
- Așaaa... Eu ce?
- Pierzi nasul, dacă te superi...
- Așaaa... Bine, năzdrăvanule, cum zici. Și cât îi sta argat la mine? Un an? O vară?
- Cât o vrea sfinția ta, părinte, și până o cânta cucul în mărul ăsta, arătă Păcală spre un nuc mare și stufos din bătătura bisericii.
- Așaaa... Că bine zici. Când o cânta cucul aici în măr.
Bătură deci palma. Își frecă popa voios mâinile de bucurie – în gând. Se alesese cu un argat tânăr, voinic și priceput, pe mai nimica - că doar nu avea să-i dea ceva!? Iar când o fi să scape de el, îl va face el cumva să-și piardă și nasul, ca atâți alții înaintea lui!
- Atunci, părinte, să-mi arăți ce am de făcut.
- Apoi, mai nimic. La mine mai mult stai decât muncești. Te scoli de dimineață, mulgi vacile, dai la animale, le adapi, le cureți, le țesăli... și stai! Rânești prin grajd, cureți la porci, la găini, pui fân în iesle... și stai! Dai vacile la ciurdă, oile și caprele la ciobani la turmă, caii la stavă... și stai! Mai repari câte ceva prin ogradă, vezi de grădină, de stupi și de livadă... și stai! Peste zi te duci la câmp, unde o fi nevoie, la arat, semănat, udat, căpălit, cosit, întors fânul, secerat, strâns... și stai! Seara vezi iarăși de animale...
- Și stau...
- Așaaa... Văd că ai priceput.
- Am priceput, stăpâne. Mie că de atâta stat să nu mă apuce urâtul!
Astea zise, se apucă Păcală de treabă, lăsându-l pe popă întrebându-se dacă noul argat își bate joc de el, ori este mai prostălău decât se arată...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!