poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3636 .



Pentru ultima oară
proză [ ]
Cum viața se sfârșește așteptându-te ...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Diana ]

2004-12-02  |     | 



Am așteptat mai bine de 20 de minute în fața casei. Se întuneca încet și o umbră a lunii ce de-abia răsărise îmi forma imaginea aruncată pe jos, fără vlagă ... Eram în fața curții. Mi-a zis că vine. Picături de ploaie au început să cadă încet, să mă ude, să mă trezească dintr-un vis pe care eu îl credeam realitate. Nu am vrut să-l strig ca să nu stric liniștea acelei străzi atât de pustii și totuși atât de magică în necunoscutul și admirabilul ei. Bat însă ușor în poartă ... nimeni. Mi-a venit în minte gândul că nu va mai veni ... dar îmi promisese că la ora 9 fix va fi acolo. Era deja 9 și jumătate și ploaia se întețise. M-am așezat sub un pom și sub zgomotul ploii am rămas pierdută în gânduri ...
M-am trezit însă speriată ... nici nu îmi dădusem seama cum trecuse timpul. Mă uit la ceas ... 9 și 35 de minute. Mai bat o dată ușor în poartă ... pentru ultima oară. După câteva secunde o femeie iese. Avea pe un halat ... dinăuntrul curții un câine a început să latre și sunetele se pierdeau în poarta pe care femeia a închis-o în spatele ei. Erau zgomote surde, ce îmi dădeau o durere de cap pe care nu o înțelegeam.
- Căutați pe cineva? Mă întreabă privindu-mă ciudat de jos în sus.
- Ãăăă ... Andrei este? Întreb vizibil jenată că deranjez la o asemenea oră.
- Care Andrei?
- Andrei Velcea ... răspund destul de uimită.
- Nu cunosc nici un Andrei și în nici un caz nu am auzit de familia Velcea.
Nu am vrut să mai insist și am plecat cerându-mi scuze pentru deranj la o oră atât de târzie.
M-am îndreptat grăbită spre capătul străzii. Bătăile inimii deveniseră din ce în ce mai alerte. O mie de gânduri îmi năvăliseră în minte. Vântul se împletise deja cu părul meu și mergeam amândoi duși de o soartă stranie spre nicăieri... Mă mințise? Nu locuia acolo? Își bătuse joc de mine? Răsuflam din ce în ce mai greu când o voce din întuneric mă oprește:
- Fetițo ...
Întorc capul speriată.
- Da ..., răspund cu o voce pierdută, dar o voce care se îmbina cu speranța. Nu știam din ce răsărise această speranță, dar o lăsam să iasă din mine.
- Scuză-mă, dar am auzit fără să vreau discuția cu doamna ce locuiește în vechea casă a familiei Velcea.
- Dar dânsa mi-a spus că ...
- Știu ... nu a auzit de familia Velcea ... dar eu trăiesc de 30 de ani aici ... și din umbră a ieșit o bătrânică adusă de spate, cu baston și niște haine rupte de timp. Chipul nu i l-am putut vedea ... nu a ridicat privirea. Vorbea încet, rar, calm. Tăcerea întunericului îi făcea vocea mai intensă.
- Îl cunoașteți pe Andrei?
- Cine nu-l cunoaște, toți îl iubim și îl venerăm... așa ca tine
- Da, așa ca mine, căci îl iubesc mult, și mă arunc, îngrozită de reacția mea, la picioarele ciudatei bătrâni. Mă ridic însă, îmi înghit lacrimile și dau să plec, speriată.
- Nu, nu pleca ... te cunosc și știu că vrei să-l vezi ... vino, vino cu mine acolo unde vă veți putea întâlni fără viață, fără moarte, doar voi doi...
- Da?! Cu adevărat?! Aș merge ...
- Dar trebuie să uiți de tot ... doar ca să fii cu el ...
Și am urcat amândouă într-o trăsură și am plecat. Ceața era din ce în ce mai deasă. Ploua, dar nu mă uda. Deja gândurile mele se pierdeau într-o negură paralelă cu sufletul. Am trecut pe lângă cimitir și bătrâna m-a luat de mână. Îngrozită am putut citi numele de pe prima piatră din cimitir: Claudia Dumitru ... eu eram! Am întors speriată privirea spre bătrână și a fost pentru prima dată când i-am văzut chipul ... negru ... insufla moarte, durere sfâșietoare. Am vrut să țip ... să cobor, dar m-a ținut de mână. Era însă prea târziu ... deja nu mai era nimic în jur ... doar zgomotul tărăgănat al trăsurii și un sentiment de nimic ...


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!