Pe strada îngustă, picată-n josul abrupt al drumului, am observat, plimbându-se, mână-n mână cu briza vântului, o bucată, mai mult sfâșiată decât tăiată, de material. Atenție – sfâsiată ! ( Te vei regăsi probabil pe la sfârșit, frate. )
Observată din depărtare, părea o stofă de calitate medie, dar de o nuanță neobișnuit de pregnantă. Tăind ca un cuțit ruginit în retina privirii. Dar foarte posibil ar fi putut fi doar felul meu însingurat de-a o percepe. Ștampilând, cu amprenta minții, jocul ei plouat de nuanțe. Ce înfățișare, de-a dreptul violentă ! Nălucă picată tocmai în miezul sâmburelui de prezent închipuit (sau nu), al unui oarecare peisaj, gata, gata să adoarmă în plictis.
Când vântul a împins-o-n tufa, pe jumătate cheală, de flori rare și roșii, culoarea-i ciudată a înlemnit, pentru o clipă, într-un violet condensat. Ca mai apoi să-și ia la revedere de la flori și de la noua-i combinație, provocată, de culori, și șă-și continue, nestingherită, zborul (vădit nerușinat !).
O puteai privii ore-n șir, purtându-se mândră, în nonșalanța-i alb-gălbuie. Și ai fi ajuns poate a învăța, la perfecție, pasul de dans, aparent de nimic, al norodului – așa, luat la grămadă. O mulțime întreagă de oameni-pasăre i s-ar fi putut atât de bine asemăna. Haotic, zburând înainte, înapoi, uneori dând și-n lături, ca într-un vas prea-plin, clocotind rebelul… Un zbor, de cele mai multe ori, în scopuri pierdute, sau complet necunoscute chiar și lor înșilor. Nu-i așa, asemeni unei bucate de material sfâșiat, bătute de vânt ?! … Și mai rău, de destin ? Strâns legată de mila amândorura. Ca și marea, de albastru-i marin. Sau vârful bradului, de sămânța sa, adânc îngropată între viermi și țărână. Sau ca strada îngustă, de josul drumului… Legată și de mine, care am observat-o, și, la fel de bine strânsă, de observația-n sine… Și, încă o dată legată - o bucată imaginară (sau nu) de material, sfâșiată de clipa cea repede. Că doar n-o fi stat s-o modeleze îngrijit cu foarfeca ! Așa cum, nici pe noi, Dumnezeu.
Suntem doar bucăți de materie, rătăcite-n eter. Întâmplându-ne soarta. Într-o căutare disperată după imaginea foarfecii. Să ne cizelze, măcar schițat, pașii deformați de furtuna materiei. Viața.