agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2463 .



RUINENBURG OB DER AUBER
proză [ Științifico-Fantastică ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Affectator ]

2004-07-17  |     | 



Mircea URIAN

RUINENBURG OB DER AUBER

*
In memoriam H. P. Lovecraft

*
«The skies they were ashen and sober;
The leaves they were crisped and sere-
The leaves they were withering and sere;
It was night in the lonesome October
Of my most immemorial year;
It was hard by the dim lake of Auber,
In the misty mid region of Weir-
It was down by the dank tarn of Auber,
In the ghoul-haunted woodland of Weir.»
ULALAME (1847) by Edgar Allan Poe
...................................

«Cerurile erau sure și aspre;
Frunzele erau crispate și seci,
Frunzele erau istovite și reci.
Era noapte-n pierdutul Octobre,
Al anului acela pierdut în veci ;
Pe-aproape de sumbrul lac Auber,
În inima cețoasei țări Weir ;
Era jos lângă mlaștina Auber,
În pădurea gulzilor, Weir.

Edgar Allan POE, Ulalume

*

Cunosc, de ani mulți acum, un bătrân, care, în fiecare an, prin luna octombrie, cu puțin înainte de ziua morților, e cuprins de o boală ciudată. Fără nici un motiv aparent, fără o cauză organică precisă, dar probabil dintr-o cauză mai mult psihică decât fizică, e cuprins de un fel de groază, chiar de o formă de nebunie. Se refugiază în camera lui și, tăvălindu-se pe jos, urlă de spaimă, făcând spume la gură. Nu permite nimănui să-i pătrundă în cameră, și abia de se atinge de hrana ce i se aduce la ușă și care e lăsată, aproape ca pe vremuri, în fața unei celule de temniță. Unii medici i-au pus diagnosticul lor ezoteric și insultător de «comițialitate». Alți câțiva presupuneau că e vorba doar de o simplă formă de meteoropatie provocată de venirea toamnei și a vremii umede și cețoase. Alții tratau cu indiferență această boală ciudată și recomandau cel mult ședințe de acupunctură pentru o mai bună adaptare a organismului la schimbările climatice, pentru facilitarea circulației energiei prin meridiane. Câțiva psihiatri opinau chiar că ar fi vorba de niște simple sclifoseli, cum le numeau ei. Unul mai luminat încercă să aplice metoda clasică de psihanaliză a lui Freud și să găsească în subconștientul pacientului traumele suferite de acesta în copilărie și, care, ar putea explica, cel puțin până la un punct, comportamentul ciudat și boala cu aparență atât de neobișnuită care-l lovea pe bătrân cu regularitate în fiece toamnă.
Pe vremea aceea mă ocupam cu studii ermetice și alchimice, citind zi și noapte tratate secrete, pe care lumea nu le va înțelege niciodată, și nici nu le va aprecia. Petreceam zile și nopți în șir cu aceste cărți misterioase pe care rugurile inchizițiilor moderne le condamnaseră la uitare și izolare, dacă nu chiar la dispariție, însușindu-mi tehnicile lor tainice de comuniune și comunicare cu spiritele și cu acel acces la un statut suprauman. Pe malul fluviului și frecventam o adunare discretă de tăinuitori ai secretelor trecutului și de cercetători devotați ai misterelor universului. Primeam o corespondență bogată și aveam în sfârșit ocazia să comunic și cu alții din lumea largă despre toate aceste mistere, mistere despre care tot ce știam cu adevărat e că nu vor putea fi soluționate integral niciodată. Dar în ciuda acestui fel de scepticism, perseveram în studiile mele mai mult ca oricând.
Cu câțiva ani înainte petrecusem, în perioada verii, câteva săptămâni într-un fel de stațiune de munte, care era în același timp și sanatoriu psihiatric, și chiar azil pentru înfrânții vieții ce-și găseau acolo un liman și o ostoire în fața agresiunilor cumulate și acumulate ale unui univers tot mai ostil. Ajunsesem acolo ca urmare a unei depresii și căutam în peisajul de munte uitarea și vindecarea acestei suferințe de care lumea modernă, cu tot tehnicismul ei, e tot mai des lovită. Dusesem cu mine, în camera ce-mi fusese rezervată (datorită unei intervenții despre care nu vreau să dau aici prea multe detalii), câteva cărți blestemate și binecuvântate, cu învățăturile lor secrete, și, zilnic citeam, convins că nu mă aude nimeni, pagini întregi, cu voce tare. Spre surprinderea mea, într-o zi apăru în camera mea un bătrân. Nu-și spuse numele dar îmi mărturisi că și el era pasionat de aceleași studii ca și mine. Mă auzise citind cu voce tare și asta l-a încurajat să-mi pătrundă în cameră. Și, de atunci, fără să ne împrietenim în sensul obișnuit al termenului, căci numele lui a rămas și azi pentru mine un mister, discutam uneori despre lucruri interzise, despre legi și taine ale universului de care grosul omenirii, această pedestrime oarbă, nu are habar. În câteva rânduri i-am făcut chiar niște vizite, și am rămas mut de uimire când am văzut în apartamentul modest al bătrânului, o adevărată recuzită macabră și un întreg arsenal de arme sinistre și cumplite, care, deși moderne, evocau epoci îndepărtate, de care omenirea de azi nu mai vrea să știe. Cuțite de tot felul, topoare, mai ușoare sau mai grele, securi de diverse calibre, cumpărate din diferite magazine, precum și o serie întreagă de alte unelte-arme cu întrebuințări ciudate și fioroase care făceau să mi se zbârlească părul de pe cap, atârnau de uriașe cârlige de măcelar. La întrebările mele curioase, bătrânul se ferea să-mi dea niște răspunsuri clare, pretextând că nu face altceva decât să colecționeze ciudățenii. Și toate acestea au continuat astfel timp de câțiva ani, până într-o zi când un corespondent de-al meu din Germania îmi trimise un album ciudat, un fel de catalog ilustrat, al unui adevărat Muzeu al Ororilor. Erau prezentate aici, într-o ordine și cu o claritate tipic germane, o întreagă serie de obiecte din evul mediu, din care cele mai multe erau instrumente de tortură și de execuție. Securi de tot felul destinate descăpățânării prizonierilor, roți de tortură care-ți făceau părul măciucă, și altele, pe care nici nu vreau să mai le evoc aici, într-atât erau de fioroase.
Înarmat astfel cu noua mea achiziție m-am îndreptat spre apartamentul bătrânului meu prieten, dornic să-i arăt și lui ceea ce primisem. Când am sunat la ușă, mi-a deschis chiar el, și fără să pierd timpul, i-am pus sub nas catalogul fioros. Bătrânul își potrivi ochelarii și începu să răsfoiască curios paginile colorate. Dar, spre surprinderea mea, a celui care voise doar să-i provoace o plăcută surpriză unui colecționar de ciudățenii, bătrânul fu cuprins dintr-o dată de un tremur spasmodic și în câteva secunde l-am văzut căzut la pământ. Părea o criză de epilepsie, sau ceva de genul acesta, și în vreme ce încercam din răsputeri să-l ajut după modeste mele puteri, m-am dat bătut și am făcu apel la știință, altfel spus am chemat ambulanța. Aceasta apăru și ea, după eoni nenumărați, și în sfârșit, l-am expediat pe bătrân la spital. După câteva zile se părea că-și revenise, și, la insistențele familiei lui, i-am făcut o vizită. Și acolo, în salonul slab luminat de câteva becuri crepusculare, am aflat povestea ciudatei lui boli pe care medicii nu reușiseră să i-o trateze de-a lungul anilor. În fiecare an, odată cu apropierea zilei tuturor sfinților, cum i se mai zice zilei morților, bătrânul trece printr-o perioadă cumplită. Nopți în șir visează, cu ușoare variații, ceva ciudat. Se vede pe el însuși printre ruinele ciudate ale unui oraș medieval, plin de clădiri bizare, de străduțe încâlcite, printre alte clădiri cu turnuri macabre și orologii de modă veche. Și peste toate, o altă încâlceală de amintiri și imagini tenebroase, cu decapitări în care se vede mereu pe el în rolul victimei, cu roți de tortură care-i sfărâmă oasele și-l fac să urle nopți întregi de groază, cu valuri de sânge negru care se prăvălesc ca o cascadă din arterele și venele lui secționate, cu emanații și duhori scârbavnice. Și toate acestea îl cufundă într-o asemenea spaimă încât își pierde cunoștința și cade, ca un butuc de călău, tăvălindu-se pe jos ca în niște infecte valuri de sânge scurs. Și peste toate un nume îl înfioară peste putință, un nume care-l urmărește în somn și în nesomn, rostit de o voce macabră și scrâșnită, un nume care-l cufundă în oceane de teroare și-i provoacă acele spaime și spasme cumplite în urma cărora doctorii îi puseseră diagnosticul de comițialitate. L-am descusut în legătură cu acel nume de oroare, și după ce șovăi o vreme, mi-l spuse. Dar nu am voie să-l spun și eu.
După câteva zile i-am trimis corespondentului meu din Germania un mesaj, în care îl rugam să se intereseze la arhivele muzeului și ale orașului în legătură cu câteva lucruri, și mai ales în legătură cu numele fioros. Și după alte câteva zile am primit un lung mesaj. Înarmat cu el, m-am prezentat din nou la spital și i-am dezvăluit bătrânului câteva lucruri cumplite. Atât de cumplite încât chiar eu tremuram de spaimă când i le spuneam. Nu pot să dezvălui aici decât parțial conținutul lungului mesaj primit de mine din Germania. Dar era vorba acolo, și o spun acum, aici, în cuvinte tăinuite, de un cumplit călău care în vremurile tenebroase ale evului mediu aplica legea barbară a acelor vremuri. Cu șapte secole în urmă, într-o lume brutală, legea era la fel de brutală, dar mai brutală decât ea, erau unii oameni. Iar bătrânul meu prieten, în hrubele medievale și sub protecția boltelor gotice, exercitase și exersase, cu o plăcere de nedescris, infama meseria de călău, căci numele sinistru pe care-l auzea în vis era al lui, din acea vreme când trăia în Germania, și când prăvălea, cu o plăcere satanică, și sub protecția forțelor încârligate, securea grea peste gâtlejurile întinse pe butuc. Sau când, cu o la fel de mare plăcere, zdrobea falangele degetelor victimelor pentru a le face să spună adevărul. Și an de an, când sărbătoarea morților se apropia, din adâncuri medievale, de sub bolțile vătuite ale criptelor gotice, vocile celor condamnați pe drept sau pe nedrept pătrundeau în creierul lui și-l torturau ca niște furii, doborându-l la pământ și făcându-l să scoată spume roșii pe gură.

19.07.2004



.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!