agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9259 .



Aforisme
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Constantin_Brancusi ]

2004-04-24  |     |  Înscris în bibliotecă de serban georgescu






1. Frumosul este echitatea absolută.

2. Arta nu face decât să înceapă continuu.

3. Arta - poate cea mai desăvârșită a fost concepută în timpul copilăriei umanității. Căci omul primitiv uita de grijile cele domestice și lucra cu multă voioșie. Copiii posedă această bucurie primordială. Eu aș vrea să re-deștept sentimentul acesta în sculpturile mele.

4. Cănd nu mai suntem copii, suntem deja morți.

5. Voim întotdeauna să înțelegem ceva. Însă nu este nimic de înțeles. Tot ceea ce puteți contempla aici, în Atelier, are un singur merit; că este trăit...

6. În artă, ceea ce importă este bucuria. Aveți fericirea să contemplați (- să vă minunați!). Aceasta este totul.

7. Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze; să umple, iar nu să sape prăpăstii - în bietele noastre spirite, și așa destul de răscolite de întrebări.
Nu uita niciodată că ești artist. Nu îți pierde curajul. Și nu îți fie teamă de nimic; căci vei ajunge la țel.
Aș vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri și grădini publice,
să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre și monumente
născute din pământ, nimeni să nu știe ce sunt și cine le-a făcut - dar toată lumea să simtă necesitatea și prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii...

8. În artă nu trebuie să existe străini.

9. Lucrările nu sunt greu de făcut, ceea ce este greu este să ne punem în starea de a le face.

10. Rațiunea de a fi artiștilor este aceea de a revela frumusețile
lumii.

11. Nu cred în suferința creatoare.

12. În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie - nici
pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poți culege de oriunde și oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat, este sentimentul permanentei noastre copilării în viață.

13. Plăcerea cu care lucrează artistul este însăși inima artei sale. Fără inimă - nu există Artă! Și cea dintâi condiție este să îți placă ție, să îndrăgești și să iubești fierbinte ceea ce faci. Să fie (întâi) bucuria ta. Iar prin bucuria ta să oferi bucurie și celorlalți.

14. A "vedea" în depărtare este ceva, însă a ajunge acolo este cu totul altceva.

15. Simplitatea nu este un scop în Artă, însă ajungi la simplitate fără voia ta, apropiindu-te de sensul cel real al lucrurilor. Simplitatea este în sine o complexitate - și trebuie să te hrănești cu esența, ca să poți să îi înțelegi valoarea.
Simplitatea în artă este, în general, o complexitate rezolvată. Pericolul simplității este ...grosieritatea.

16. Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, și exemplul acțiunii. Materia trebuie să își continue viața și după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplinește în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit și păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.

17. Lemnul, de exemplu, este în sine și sub toate aspectele, sculptural. Nu trebuie să-l distugem, nu trebuie să-i dăm o asemănare obiectivă cu ceva ce natura a făcut dintr-un alt material. Lemnul își are propriile-i forme, caracterul său individual, expresia sa naturală; să dorești să îi transformi calitățile, înseamnă să îl nimicești, să îl faci steril. Același lucru se întâmplă și cu alte materiale ca piatra, marmora sau metalele; și ele trebuie să-și continue viața lor proprie, când gândul și truda artistului le preface din sculpturi naturale, în sculpturi artificiale.
Materia nu trebuie folosită pur și simplu, pentru a satisface scopul artistului; nu trebuie supusă unei idei preconcepute și unei forme preconcepute. Materia însăși trebuie să sugereze (uneori) subiectul și forma.
Și ambele trebuie să vină din interiorul materiei, iar să nu îi fie impuse din afară.

18. În general, sculptorii procedează cu materia prin adăugire, atunci când ar trebui să acționeze, de fapt, asupra ei, prin scădere. Să folosești un material moale și să continui să adaugi la el, până ce este atinsă forma preconcepută și să o aplici asupra unui alt material, permanent și solid, este o crimă împotriva naturii. Toate materialele dețin în ele însele sculptura pe care omul o dorește; el trebuie să trudească, însă, și să o scoată, eliminând acel material de prisos care o acoperă.
Sculptura rămâne o expresie a acțiunii Naturii.
Artistul trebuie să știe să scoată la suprafață ființa din interiorul materiei și să fie unealta care dă la iveală însăși esența sa cosmică, într-o existență cu adevărat vizibilă.

19. Colaborarea intimă între artist și materialele folosite, precum și pasiunea care unește bucuria meseriașului - cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esențializare, la forma ideii în sine...Sculptorul trebuie să își pună spiritul în armonie cu spiritul materialului.

20. Cioplirea (tăietura) directă - la taille directe - este adevăratul drum al sculpturii, însă și cel mai rău pentru aceia care nu știu să meargă. Și în definitiv, cioplirea directă sau indirectă nu însemnează nimic; ceea ce contează este opera dusă la capăt.

21. Prin tăietura directă sculptorul se vede silit să înfrunte pieptiș natura inevitabilă și nemiloasă a materialelor...Și, adeseori, în adâncimea marmorei, pietrei sau bronzului, un sculptor insuficient de priceput, în urma unui efort stângaci, omoară spiritul materialelor și continuă apoi să lucreze într-o materie neînsuflețită.

22. Nu trebuie să silim materialele să vorbească în limba noastră, ci trebuie să le aducem până la acel punct, unde alții vor înțelege limba lor... Nu poți să faci ceea ce vrei tu să faci, ci numai ceea ce îți permite materialul. Nu poți să faci din marmoră ceea ce ai dori să faci din lemn - și nici din lemn ceea ce ai dori să faci din piatră.

23. Opera de artă necesită o uriașă răbdare și, mai presus de orice, o înverșunată luptă împotriva materialelor. Și nu poți să duci această luptă decât dacă folosești tăietura (cioplirea) directă. Modelajul, ei bine, acesta este mai ușor, permite revenirea, corectura, schimbarea -adaosul, pe când tăietura directă impune o confruntare fără de milă între artist și materialele pe care el trebuie să le învingă. Și, aici, este necesar meșteșugul...În fond, dacă te gândești bine, nu au existat decât admirabili artizani în sculptură, nu mari artiști. Iar decăderea acestei arte a sculpturii a început odată cu abandonarea acelei tăieturi directe, care îi permite sculptorului să câștige, cu fiecare dintre operele sale, propria sa victorie asupra materialelor.

24. Polisarea perfectă este o necesitate pe care formele relativ -absolute o postulează unor anumite materiale. Ea nu este obligatorie și, întru adevăr, poate să devină extrem de dăunătoare pentru aceia care practică o sculptură de tipul biftec.
Oricum - însă înainte!...

25. Muncind asupra pietrei, descoperi Spiritul - tăinuit în materie, măsura propriei ei ființe. Căci mâinile sculptorului gândesc întotdeauna și urmăresc gândurile materialului.

26. Priveam îndelung sculpturi de-ale altora (prin marile muzee), de-ale tuturor acelora cu talente sigure - și pe ale mele. Ce mă supăra? Frumos sculptate, frumos dăltuite, frumos lustruite și migălos și bine redate detaliile; aproape nimic de zis! Da...dar nu erau vii!...Parcă ar fi fost niște fantome!...Încremeniri chiar!...Eu doresc să redau mișcare și viață, avânt și bucurie curată. Mă supără tot mai mult impresia de criptă și de funerar pe care mi-o dăruiau sculpturile acelea. Și încetul cu încetul, drumul meu s-a croit!...

27. Rugăciunea - o comandă obișnuită ca oricare altă comandă. Dar era prima mea ciocnire cu responsabilitatea. Monumentul trebuia să reprezinte o femeie plângând. Însă cum era să fac, oare, o femeie goală, într-un cimitir?
Am făcut, atunci, din materia ce mi se pusese la dispoziție, o...rugăciune.

28. La ce bun să lucrezi după niște modele? În acest fel nu ajungi să sculptezi decât...cadavre. Nudurile, în sculptură, nu sunt pe atât de frumoase ca broaștele râioase.

29. Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindește sufletul.

30. Forma și proprietățile sale echilibrate sunt marele DA; prin ele noi ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine.

31. Arta trebuie să odihnească și să vindece contrarietățile interioare ale omului. Aceste contrarietăți derivă din însuși destinul lui și din tragedia lui. Arta are și această misiune terapeutică; să ne amintim numai de Catharsisul aristotelic.

32. Artiștii sunt aceia care au omorât Arta.

33. Nu trebuie să fie respectate sculpturile mele. Trebuie să le iubești și să ai dorința să te joci cu ele. Eu doresc să sculptez forme care pot oferi bucurie oamenilor.

34. Trebuie să cauți întotdeauna și să găsești o detașare de tine însuți.

35. Cine nu iese din Eu, n-atinge ABSOLUTUL și nu descifrează nici viața.

36. Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond, jucării ... pentru oamenii mari; el este ca și viermele de mătase.

37. Eu aș vrea să creez - așa cum respir.

38. Există un scop în toate lucrurile; însă pentru a ajunge la el, trebuie să ne detașăm de noi înșine.

39. Să fii isteț este ceva, însă să fii onest, aceasta în adevăr merită osteneala.

40. Artistul modern nu este un animal de lux, ci este un animal auster. Arta lui nu se comite decât în austeritate și în dramă - ca o crimă perfectă.

41. Când creezi, trebuie să te confunzi cu Universul și cu elementele. Și pentru ca să realizezi ceva, nu trebuie să nu fii tu însuți și să te distrugi. Și trebuie să cauți mereu să scapi de maeștrii. Nu ajunge să posezi idei. Simplitatea formei, echilibrul precis și matematic, arhitectura, trebuie să le prețuim tot atât de mult cât și materialele. Hedonismul acestora este ultima mea preocupare, în acest sens; și puțini o înțeleg.

42. Îmi este cu mult mai ușor să prind rădăcini și să fac să crească în mine forme noi - decât să le cioplesc în marmură.

43. Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să îi fac.

Aștept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra îmi vorbește. Trebuie să privesc foarte atent înlăuntrul ei. Nu mă uit la vreo aparență. Mă depărtez cât mai mult posibil de aparențe. Nu îmi îngădui ca să copiez...Căci orice imitație a suprafețelor naturale este fără de viață. Nu posed idei gata făcute. Îndepărtez toate formele accidentale. Transform accidentalul în așa măsură încât să devină identic cu o lege universală ... Mă aflu pe făgașul căutărilor. Ne găsim cu toții la sfârșitul unei mari epoci. Și este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor; și să regăsim ceea ce s-a pierdut...

44. Îmi amintesc mereu; nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit demult!...

45. Cumințenia pământului... a fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită...Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puțin unul din cele șapte văluri ale frumuseții sale, cel al misterului - care îi oferă și prețuirea și nemurirea.
Cumințenia pământului a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia - dincolo de psihologia dumneavoastră!

46. Eu am pornit, întotdeauna, de la o idee, de la Natură.

47. La Hobița - în Petișani m-am născut, însă la Craiova pentru a doua oară.

48. Oamenii nu își mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai știu să privească minunile Naturii.

49. Ceea ce legi tu aici pe pământ - se leagă și în ceruri.

50. Suferințele îl întăresc pe om, și sunt mai necesare decât orice plăcere, pentru formarea unui mare caracter. Și apoi eu găsesc că, întotdeauna, fiecare este singur de vină de tot ceea ce i se întâmplă.

51. Nu doresc niciodată să fiu la modă. Ceea ce este la modă, ca moda trece. Piatra și bronzul - mai mult chiar decât pânza, se vor spre veșnicie. Iar dacă ești contestat astăzi, nu este nimic; când vei fi înțeles, vei rămâne.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!