agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6969 .



Al cincilea munte
proză [ ]
fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paulo_Coelho ]

2004-03-02  |     |  Înscris în bibliotecă de Bogdan Gagu



PROLOG

La începutul anului 870 î.H., Fenicia – o țară pe care israeliții o numeau Liban – sărbătorea trei secole de pace. Fenicienii erau mîndri de aceasta. Nefiind o mare putere politică, ei s-au văzut nevoiți să-și dezvolte intens capacitatea de a negocia, unicul mod de a-și asigura supraviețuirea într-o lume ruinată de veșnice războaie. În urma alianței încheiate în jurul anului 1000 î.H cu regele Solomon, au trecut la modernizarea flotei comerciale, ceea ce a avut ca rezultat expansiunea comerțului. De atunci, Fenicia a înflorit încontinuu. Navigatorii ei au ajuns în locuri îndepărtate ca Spania și Oceanul Atlantic și există păreri – încă neconfirmate – că s-ar găsi inscripții feniciene în nord-estul și sudul Braziliei. Vindeau sticlă, lemn de cedru, arme, fier și fildeș. Locuitorii marilor orașe ca Sidon, Tir sau Bzblos cunoșteau numerele, citeau în stele, fabricau vin și foloseau, de aproape două sute de ani, un sistem de scriere numit de greci alfabet. La începutul anului 870 î.H., într-un oraș îndepărtat, numit Ninive, s-a reunit consiliul de război. Cîteva căpetenii asiriene hotărîseră să-și trimită trupele pentru a cuceri țările situate de-a lungul coastei mediteraneene. Fenicia era prima țară care urma să fie invadată. La începutul anului 870 î.H., ascunși într-un grajd din Galaad, în Israel, doi bărbați își așteptau sfîrșitul apropiat.
PARTEA I

- L-am slujit pe Domnul și acum iată, mă lasă în mîna vrăjmașului, spuse Ilie. - Domnul este Unul, îi răspunse levitul. El nu i-a spus lui Moise că e bun sau rău, i-a spus doar atît: Eu sînt. Deci El se află în tot ce există sub soare, în trăsnetul care distruge casa și în mîna omului care o ridică la loc. Stăteau de vorbă pentru a-și alunga spaima; dintr-o clipă în alta soldații puteau intra în grajd și, descoperindu-i n-ar mai fi existat decît o alegere: ori se închinau lui Baal, zeul fenician, ori erau executați. Răscoleau fiecare casă în căutarea prorocilor, pe care fie îi converteau, fie îi executau. Poate că levitul s-ar fi convertit pentru a scăpa de moarte, dar el, Ilie, nu avea de ales: totul se pretrecuse din vina lui și Izabela îi voia capul cu orice preț.
- Îngerul Domnului mi-a poruncit să merg să vorbesc cu regele Ahab și să-l previn că nu va ploua, cîtă vreme zeul Baal va fi slăvit în Israel, spuse, cerîndu-și parcă iertare pentru că ascultase vorbele îngerului. Dar Dumnezeu nu se grăbește. Pînă să vină seceta, Izabela îi va fi ucis pe toți închinătorii Domnului. Levitul rămase pe gînduri. Se întreba dacă trebuia să se lase convertit la Baal, sau să moară în numele Domnului. - Cine este Dumnezeu? Se întrebă Ilie. El e acela care ține sabia soldatului cînd îi ucide pe cei care nu-și părăsesc credința strămoșească? El e cel ce a așezat pe tronul țării o prințesă străină, aducînd neamului nostru toate aceste nenorociri? Dumnezeu îi omoară pe credincioși, pe nevinovați, pe cei ce trăiesc în legea lui Moise? Levitul se hotărî: era mai bine să moară: Izbucni în rîs căci ideea morții nu-l mai îngrozea. Se întoarse către tînărul proroc și încercă să-l liniștească. - Dacă te îndoiești, întreabă-l chiar pe Domnul despre poruncile Sale, îi spuse. Eu unul mi-am acceptat destinul. - Dumnezeu nu poate să vrea să fim omorîți fără milă, stărui Ilie. - Dumnezeu poate orice. Dacă n-ar face decît ceea ce numim noi Binele, nu L-am mai socoti Atotputernic. Ar stăpîni numai o parte din Univers și altcineva, mai puternic decît El, i-ar controla și judeca lucrările. Atunci l-aș slăvi pe acel cineva mai puternic. - Dacă totul stă în puterea Lui, de ce nu-i apără de suferință pe cei care Îl iubesc? De ce nu ne salvează, în loc să le dea putere și glorie dușmanilor Săi? - Nu știu, răspunse levitul. Însă există un motiv și sper să-l aflu curînd. - Nu cunoști răspunsul la această întrebare. - Așa este. Tăcură amîndoi. Pe Ilie îl trecură fiorii. - Tu ești înspăimîntat, dar eu m-am împăcat cu soarta, spuse levitul. Voi ieși afară și voi pune capăt acestei agonii. De cîte ori aud un țipăt, mă înfior la gîndul că-mi va veni și mie rîndul. De cînd stăm ascunși aici, am murit de o sută de ori și nu mai avem decît o moarte. Dacă e să mi se taie capul, să se întîmple mai curînd. Avea dreptate. Și el tresărise la fiecare țipăt și suferise peste puterile sale. - Merg și eu cu tine. Am ostenit să mă lupt pentru cîteva ceasuri de viață în plus. Se ridică și deschise ușa grajdului, lăsînd soarele să pătrundă în ascunzișul lor. Levitul îl apucă de braț și porniră la drum. De n-ar fi fost țipetele, ar fi putut părea o zi obișnuită și un oraș ca oricare altul – un soare blînd și adierea care venea de departe dinspre ocean, mîngîindu-i fața, străzile colbuite, casele din chirpici amestecat cu paie. - Sufletele noastre sînt cuprinse de spaima morții, într-o zi splendidă ca aceasta, zise levitul... Altădată, cînd mă simțeam împăcat cu Dumnezeu și cu oamenii, era o căldură oribilă, iar vîntul deșertului stîrnea nisipul care îmi intra în ochi, de nu mai vedeam la un pas în fața mea. Nu întotdeauna voința Lui se potrivește cu ceea ce sîntem sau simțim; te asigur însă că există o rațiune în tot ce face EL. - Te admir pentru credința ta.
Levitul își ridică ochii spre cer, meditînd o clipă, și apoi se întoarse spre Ilie: - Să nu admiri și să nu crezi totul: e vorba de un pariu pe care l-am făcut cu mine însumi. Am pariat că Dumnezeu există. - Ești un proroc, îi răspunse Ilie. Și tu auzi glasuri și știi că există o altă lume dincolo de noi. - Poate că nu e decît închipuirea mea. - Dumnezeu ți-a trimis semnele Lui, insistă Ilie, neliniștit de comentariile tovarășului său. - Poate că nu e decît închipuirea mea, repetă el. De fapt, singura mea certitudine este pariul pe care l-am făcut: sînt încredințat că totul se petrece din voia Celui de Sus. Strada era pustie. Oamenii stăteau închiși în casă așteptînd să sosească soldații lui Ahab, să îndeplineacsă porunca primită de la prințesa străină: să-i omoare pe prorocii din Israel. Ilie mergea alături de levit, simțind parcă în spatele fiecărei ferestre sau uși prezența cuiva care-l privea cu reproș, învinuindu-l pentru toată nenorocirea. - Nu eu am vrut să fiu proroc. Poate că totul nu e decît rodul imaginației mele, își spunea Ilie. După cele petrecute la tîmplărie însă, știa că nu e așa. Din copilărie auzea voci și vorbea cu îngerii. Dar totul a început cînd părinții îl îndemnaseră să se ducă la un preot din Israel, care – după ce îi pusese mai multe întrebări – hotărîse că este un nabi, un profet, un „om dăruit cu duh”, din cei ce „pot auzi glasul Domnului”. După ce a stat de vorbă cu el cîteva ore, preotul le-a spus părinților ca, pe viitor, să ia bine aminte la tot ce va spune copilul. Pe drum părinții îi porunciră lui Ilie să nu mai povestească nimănui ce va vedea ori va auzi, căci a fi proroc presupunea legături cu stăpînirea și așa ceva nu poate aduce decît necazuri. Oricum, lui Ilie nu i se mai arătă nimic care i-ar fi putut interesa pe preoți și pe regi. Vorbea doar cu îngerul lui păzitor, care-l povățuia ce să facă; din cînd în cînd avea viziuni, pe care nu reușea să le înțeleagă, - oceane îndepărtate, munți bîntuiți de ființe stranii, roți cu aripi și ochi. După ce dispăreau viziunile, își aducea aminte de vorbele părinților și făcea tot posibilul să și le șteargă din minte. De aceea, vocile și viziunile apărură tot mai rar. Părinții lui erau mulțumiți și nu mai pomeneau nimic despre cele întîmplate. Cînd se făcu destul de mare ca să-și poarte singur de grijă, părinții împrumutară niște bani și îi încropiră un mic atelier de tîmplărie. Din cînd în cînd, îi privea cu respect pe ceilalți proroci, care străbăteau străzile Galaadului, înveșmîntați în mantii de blană și brîie de piele și spunînd că Domnul îi alesese pentru a îndruma poporul ales. El nu era făcut pentru asta; nu era în stare să-și inducă starea de transă prin dansuri și autoflagelare, o practică obișnuită printre cei „ce pot auzi glasul Domnului”, pentru că se temea de durere.
În nici un caz n-ar colinda străzile Galaadului, expunîndu-și mîndru cicatricile căpătate în timpul stării de extaz. Era prea timid pentru asta. Ilie se considera și chiar era un om obișnuit, care se îmbrăca ca toată lumea, un biet muritor cu sufletul chinuit de spaime și ispite. Pe măsură ce se dăruia cu însuflețire muncii de tîmplar, vocile dispărură complet, căci oamenii maturi și muncitori nu aveau timp pentru așa ceva. Părinții erau mulțumiți de fiul lor, iar viața mergea înainte în armonie și pace. Discuția pe care o avusese cu preotul în copilărie devenea o amintire tot mai ștearsă. Ilie nu putea concepe că Dumnezeul cel Atotputernic avea nevoie de mijlocirea oamenilor pentru a-și vedea îndeplinite poruncile; pățania din copilărie nu fusese decît rodul fanteziei lui de băiat lipsit de preocupări. În Galaad, orașul lui natal, trăiau cîțiva astfel de oameni, pe care ceilalți îi considerau nebuni. Spuneau vorbe fără șir și nu erau în stare să deosebească vocea Domnului de delirul minții lor bolnave. Își petreceau vremea pe străzi prezicînd sfîrșitul lumii și trăind din mila celorlalți. Cu toate acestea, nici un preot nu-i socotea printre „cei ce aud glasul Domnului”. Ilie ajunsese la concluzia că preoții nu sînt siguri nicodată de ceea ce spun. „Cei ce aud glasul Domnului” erau rodul unei societăți bezmetice, în care frații se războiau între ei și cîrmuitorii se schimbau peste noapte. Prorocii și nebunii erau toți o apă și-un pămînt. Cînd a aflat vestea căsătoriei dintre regele lui și Izabela, prințesa din Tir, Ilie n-a fost foarte impresionat. Și alți regi ai Israelului făcuseră același lucru și rezultatul fusese o pace trainică și un comerț înfloritor cu Libanul. Ce-i păsa lui că locuitorii țării vecine se închinau unor zei inexistenți sau practicau ritualuri ciudate venerînd animale sau munți, erau neguțători cinsitiți, asta conta cel mai mult. Ilie cumpăra de la ei lemnul de cedru și le vindea produsele muncii lui de tîmplar. Deși se țineau cam mîndri și le plăcea să-și spună „fenicieni” din cauza culorii pielii, nici un negustor din Liban n-ar fi profitat vreodată de situația confuză care domnea în Israel. Plăteau mărfurile la prețul corect și nu se plîngeau niciodată de veșnicele conflicte interne și de răsturnările politice cu care se confruntau israeliții. După ce s-a urcat pe tron, Izabela l-a convins pe Ahab să înlocuiască cultul Domnului cu cel al zeilor Libanului. Se mai întîmplase și înainte. Indignat de slăbiciunea lui Ahab, Ilie continuă să se închine Dumnezeului lui Israel și să respecte legile lui Moise. „trece și asta”, se gîndea el. „Izabela l-a sedus pe Ahab, dar n-are destulă putere să convingă poporul”. Dar Izabela nu era o femeie oarecare; era convinsă că Baal o hărăzise cu darul de a converti popoarele și neamurile. Cu dibăcie și răbdare, începu chiar să-i răsplătească pe toți aceia care-și părăseau credința și acceptau noile zeități. Ahab porunci să se ridice ca o capelă zeului Baal în Samaria și așeză înăuntru un altar. Peregrinările începură și cultul zeilor din Liban se răspîndi ca o molimă. „Trece și asta. Poate va dura o generație, dar va trece”. Își spunea mereu Ilie.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!