poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2600 .



RandomDrama
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Opposite ]

2004-01-25  |     | 



Seara se lăsase de mult dar insomniacii ce-și duceau viata doar noaptea ca obișnuiti ai diverselor baruri underground la propriu și la figurat iși scoteau acum antenele din garsonierele lor imunde plătite cu luna. Printre aceștia mă aflam și eu, condamnată la o viață trăită cu adevărat numai după apus, suportând discuții stupide cu tot soiul de personaje anoste ce aveau ca unic scop să facă vânzare producătorilor de prezervative.
Firma albastră a clubului "Blue Blues Band Cafe" stralucea fosforescent reflectându-se pe pavajul ud. Aruncând chiștocul îi admirai bolta sfarșită într-o jerbă de scântei inainte de a împinge ușa ruginită ce părea a ascunde un beci fetid mai degrabă decât cel mai bun local de "Blues, Jazz și voie bună", cum spunea reclama. Coborând cele câteva trepte măsuram neglijentă cu privirea toate cele cinci mese așezate în fața unei scene și barul luminat discret de ultima modă în decorațiuni: neoanele albastre. Taburetul din colț era liber și, profitând de ocazie, m-am asezat urmărind cu un ochi critic scena pe care se producea o obscură trupă de blues, Hurricane și-nu-mai-știu-cum. Reflectorul stăruia asupra solistului complet lipsit de atributul vocii, ignorandu-i pe ceilalți membri ce păreau topiți undeva în spate într-un zgomot de fond cu puțin mai intens decât vorbăria clienților ferchezuiți ce ignorau complet schelălăitul dezamăgirii de pe scenă. "Ce program e în seara asta Jim?". Zâmbetul barmanului, ce-mi aducea aminte de raza unui far într-o noapte adâncă, îmi reconfortă privirea, amintindu-mi că negrul uriaș de dincolo de tejghea îmi era cel mai bun prieten, un băiat de zahăr...ars în timpul liber dar necruțător om al ordinii și perfecționist barman în rest îngaduindu-și rareori câte o discuție cu vreunul dintre clienți. Eram privilegiată. "Hehe, după ce pleacă amatorii ăstia...", spuse punându-mi în față obișnuitul Ballantines "on rocks" și înjunghiindu-l cu privirea pe cântăretul ce încerca să termine fără a falsa un refren prea înalt pentru el. Nu reuși. Banuiam că era pentru prima și ultima dată când vor mai cânta aici. "...o să vină Howlin' Wolf, John Lee Hooker și Billie Holiday.". Ochii lui îmi amintiră că nu vorbeam cu întunericul. "Despre cartea ta ce se mai aude?". "Despre carte nu se aude nimic dar pot să-ți spun câți membri ai familiei și-a bătut ieri italianul de la 513,la naiba, e mic, slab și negru ca o libarca inanită, cum poate să-și bată toți cei 8 copii în fiecare seară fără să obosească?" aici Jim iși ridică sprâncenele lăudând parcă inițiativa educativă, ochii lui metamorfozându-se în doi bulgări de zăpadă. "După care trecători nevinovați a mai urlat mumia de la 510 și tot așa de-ți vine să pleci către zări mai senine intr-o cămașă cu mânecile legate la spate. Poftim inspirație." Și zâmbind blajin mi-am cerut parcă scuze din priviri pentru lipsa mea de solicitudine. "Mai ia o pauză: vizitează-ți părinții, găsește-ți un drăguț, ascultă un blues...mai ia 100". Îmi umplu din nou paharul cu aerul că asta ar fi singura soluție. "Mulțam. Maică-mea n-ar vrea să mă vadă nici dacă viața ei ar depinde de asta, Jim, și un draguț...mă faci să râd.". "Presimt că în seara asta o să ți-se-ntâmple multe. Ascult-o pe Billie să vezi c-o te vindeci." și-mi puse o palmă grea, părintească, pe umăr înainte de a se îndepărta spre celălalt capăt al tejghelei unde un snob insipid îl aștepta făcându-mi ochi dulci.

Seara decurse ceva mai bine, chiar dacă nu se întampla nimic mai deosebit decât în alte dăți, mulțumită companiei lui John Lee Hooker și lui Billie care făcuse într-adevar minuni cu vocea ei. Ceasul arăta 6 AM și Jim, plictisit și mai negru ca niciodată, trebăluia ca o furnicuță în ajunul iernii, ștergând mesele, curățând paharele și fredonând ceva din B.B. King. Eram ultima rămasă în clubul golit de orice clienți. "Somn ușor Jim". "Pa Kathy și dă-i un șut între picioare italianului din partea mea...". Izbucnirăm în râs amândoi. Aerul rece al dimineții îmi lovi fața alungându-mi oboseala. Aveam destul de mult de mers pe jos însă nu credeam că pot să mai suport vorbăria fără sir a vreunui imigrant postat taximetrist din vina nu știu carui zeu binevoitor servind sloganul "Þara tuturor posibilităților". Îmi începusem astfel primii pași inspirând adânc aerul rece. Urma să regret. Mirosul de urină îmi explodă în nări reamintindu-mi condiția umilă și educația precară a celor ce-și duceau veacul prin suburbie. Mă grăbii să-mi aprind un Luckies ca să alung odoarea traumatizantă. Zipp-ul brichetei fu acoperit de un claxon nervos venind din spate. Întorcându-mă mirată am vazut Fordul roșu luând curba și intrând pe stradă unde eu mă luptam cu oboseala și vaporii. Ceva era în neregulă. Pendularea dezorganizată a bestiei motorizate de la un trotuar la celălalt avea darul să-mi supună întrebărilor viitorul dealtfel îndeajuns de incert. Acum era în dreptul clubului de unde, cu puțin timp în urmă, îl lăsasem pe Jim cel harnic. Începu să-mi pară rău că-l părăsisem. Trecând printr-un fenomen inexplicabil ce făcuse parcă bolidul să se subțieze până la a încăpea între un hidrant ș-un stâlp și ștergând două tomberoane ce-și vomitară conținutul format din cartoane și lăptuci, dihania urcă turbată pe trotuar. "P... mă-sii!!!". Nu puteam să mă lipesc de zidul jilav fără să fiu făcută una cu el, așa că am ales să sar spre stradă. Aveam să-mi murdăresc blugii...gândul îmi smulse un zâmbet. Impactul surd al picioarelor de masca radiatorului nichelat mă proiectă ca un titirez prin aerul umed, aruncându-mă spre parbriz și peste mașină, spărgându-mi conștiința în mii de cioburi în spatele cărora pândea întunericul. Asfaltul rece mă învăluia într-o catifea lichidă ce era sângele meu. "Deci așa se moare..." mai aveam puterea să-mi zic.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!