agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7901 .



tao te king
proză [ ]
Cartea Căii și a Virtuții Supremului Adevăr

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lao_Tse ]

2003-09-20  |     |  Înscris în bibliotecă de serban georgescu



1. TAO care ar fi numai cale nu este veșnicul TAO. Numele ce i l-am dat nu este Numele Veșnic. Fără nume este principiul Cerului și al Pământului. Când îl putem numi, este puterea infinită care creează nenumăratele ființe, lucruri și energii. Iată pentru ce în veșnica lipsă de dorințe i se poate vedea esența. În ființarea înfățișării dorințelor i se văd înfăptuirile sale. Cele două înfățișări au aceeași obârșie, deși au nume deosebite. Această identitate este un abis de adâncime și mister, ea este adâncul adâncimilor și poarta tuturor esențelor.

2. Toți oamenii, sub cer, cunosc frumosul ca frumos, iată obârșia urâtului. Toți oamenii cunosc binele ca bine, iată obârșia Răului. Astfel, fiecare lucru și opusul său se nasc îngemănate, greul și ușorul se nasc unul pe altul. Cel lung determină pe cel scurt. Înaltul produce adâncul. Sunetul și glasul se acordă reciproc. Înainte și îndărăt decurg unul din altul. Iată de ce Înțeleptul practică doctrina Non - Acțiunii. El instruiește prin pildă vie, nu doar cu vorbe. Pe toate ființele care se nasc în lume și care își pun nădejdea în el, nici nu le uită, nici nu le îndepărtează. El le impulsionează și astfel le creează merite fără a și le însuși. Le catalizează să se dezvolte și nu se bizuie pe ele. Așa câștigă el merite, dar rămâne mai presus de ele. Rămânând mai presus de ele, nici meritele nu îl părăsesc niciodată datorită detașării sale izvorâte din înțelepciune.

3. Nu preaslăviți decât pe oamenii cu adevărat aleși și poporul nu va lupta pentru măriri deșarte. Nu prețuiți ceea ce este greu de câștigat dar efemer și poporul nu va fura. Nu-i arătați nimic ce i-ar îmboldi excesiv dorința, și inima nu i se va tulbura. Deci, iată principalele sfaturi ale înțelepciunii: golirea inimii de dorință, umplerea cu TAO, potolirea patimilor, amplificarea iubirii pure, sporirea puterilor. Să caute să aducă mereu poporul dincolo de știință, dincolo de dorințe, către nepieritoarea înțelepciune. Să împiedice pe cei ce știu, care sunt geniali, să lucreze numai din vanitate. De procedează așa constant, fără să acționeze, poporul va fi bine cârmuit.

4. TAO este vid creator, dar acțiunea sa este fără de sfârșit. Este un abis esențial unde se poate vedea izvorul tuturor energiilor și ființelor lumii. Își îmblânzește duritatea, se desface din haos, își temperează strălucirea, se identifică celor mai mici atomi. O! Neprihănire! Ființarea sa este veșnică. Nu știu al cui fiu ar putea să fie. El este mai dintr-un început decât însuși Domnul Cerurilor.

5. Cerul și Pământul nu au vreo preferință pentru o făptură, le consideră pe toate ca ceva egal. Înțeleptul nu preferă pe nimeni, el privește poporul ca pe un tot. Văzduhul ce se desfășoară între cer și pământ este foalele fierarului, este gol și fără de sfârșit. Mișcarea armonioasă perpetuă naște toate ființele, lucrurile și stările. A vorbi mult despre TAO fără să-l cunoști nu duce decât la oboseală. Mai bine să se descopere și să se păstreze calea de mijloc, căci aceasta permite realizarea efectivă a lui TAO.

6. Spiritul etern al haosului nu moare. El este acela pe care îl numim Mama Tainică a lucrurilor și ființelor. Această Mamă Tainică este poarta prin care toate ființele vin în existență. Este rădăcina Cerului și a Pământului. El ființează mereu, însușirea-i creatoare și atotputernică lucrează mereu fără trudă.

7. Cerul se întinde la nesfârșit. Pământul dăinuie la nesfârșit. Ele trăiesc etern pentru că nu fac din ființarea lor un lucru care să le fie propriu. Iată pentru ce înțeleptul își depășește în totalitate personalitatea și prin aceasta chiar îi dă valoare. Își transcende trupul și chiar prin aceasta îl ocrotește. El caută să nu aibe dorințe și prin aceasta chiar mai repede ajunge la ADEVăRUL ULTIM care este de fapt țelul dorințelor sale.

8. Virtutea superioară este asemenea apei. Apa și virtutea dăruiesc detașate binefacerile lor tuturor ființelor și lucrează fără luptă. Ambele se mențin în locurile pe care omul ignorant le disprețuiește: locuri joase, ranguri modeste. Când virtutea există iubește tot Pământul. În inima omului virtutea este vidul beatific. În binefacere, virtutea este fermecătoarea omenie. În vorbă este sinceritate. În administrație este conducerea bună. În activitate este puterea realizatoare. În acțiune este timpul, stăruința, clipa cea mai prielnică. Singură virtutea lucrează fără luptă, astfel nu-și face dușmani.
9. Căutarea avidă a bogățiilor nu are valoarea inestimabilă a moderației. Mânuirea și ascuțirea fără încetare a uneltei o face în final nefolositoare. Un palat plin cu aur și pietre nestemate expune la pierderea totului. A avea onoruri, bogăție și a fi mândru de ele înseamnă a chema nenorocirea. Dimpotrivă, dacă se adună merite nepieritoare, rămâne renumele chiar și atunci când corpul fizic piere. Aceasta este Calea Supremă a Cerului care conduce la libertate și înțelepciune.

10. Omul a primit un spirit etern. Păstrându-și unitatea supremă a ființei va fi nemuritor, va scăpa de nimicire și va fi plin de candoare și puritate asemenea copilului. Liberându-și spiritul de o deșartă cercetare intelectuală îl va putea păstra sănătos. Iubind oamenii și urmărind permanent binele, va putea exercita Non-Acțiunea. Porțile Cerului se deschid și se închid atunci când trebuie, la fel și înțeleptul înfăptuiește totul în armonie, potrivit împrejurărilor și rămâne la momentul necesar în repaus. Scăldat în lumină și putere, el va putea părea neștiutor pentru cel incapabil să intuiască adevărata sa natură. El creează premizele înțelepciunii în toate ființele și le hrănește pe cele pregătite. Le creează și nu se poartă cu ele ca un stăpân. Face bine detașat fără speranța răsplatei. Domnește asupra oamenilor cu dragoste fără să-i stăpânească. Aceasta este adevărata virtute a înțeleptului.

11. Treizeci de spițe se unesc în butucul roților, însă golul din centru îngăduie folosirea. Argila este modelată în formă de oală, dar golul din interior face posibilă folosirea. Pereții sunt străbătuți de uși și ferestre, golul lor îngăduie folosirea casei. Tot astfel ființa constituie natura lucrurilor, dar Neființa permite folosirea lor.

12. Cele cinci culori formează omul, cele cinci sunete îl delectează. Cele cinci gusturi îi suprasolicită gustul. Întrecerea și vânătoarea îi tulbură mult inima. Goana după bogăție îi vatămă adesea sănătatea. Prin urmare înțeleptul trebuie să se preocupe de viața sa interioară esențială și nu de simțuri. El părăsește pe acesta și se îndreaptă spre acela care cu adevărat o merită.

13. Gloria și rușinea sunt nedespărțite de teamă. Onoarea și nenorocirea sunt nedespărțite de personalitate. Ce se înțelege de fapt prin aceasta? Gloria este un lucru demn de disprețuit, căci atunci când o ai te cuprinde teama să nu o pierzi; tot astfel ești cuprins de neliniște când nu o ai. De aceea se spune că gloria și rușinea sunt nedespărțite de teamă. Putem socoti că avem ceea ce ne vine ca fericire sau nenorocire pentru că avem personalitate. Dacă am fi detașați și separați de ea, în ce fel ne-ar mai ajunge nenorocirea? Iată pentru ce, dacă principele cinstește lumea ca pe el însuși, poate lua parte la conducerea ei, dacă o iubește ca pe el însuși, este demn să o cârmuiască.

14. Privind către TAO, nu se vede, se numește I-nevizibil. Ascultând, este vocea tăcerii ce nu se aude și de aceea se numește HI-fără grai. Pipăit, deși etern, nu se simte și de aceea se numește VEI-imaterial. Aceste trei însușiri sunt mistere de nepătruns pentru cel fără intuiție și ele întocmesc Unitatea Divină. Mai presus de TAO nu este lumină, dedesubt nu este umbră. E atotpătrunzător, veșnic și fără nume. Duce toate lucrurile în neființă. Este formă fără de formă, o închipuire fără de chip. Este taină de nepătruns pentru cel lipsit de înțelepciune. Nu i se vede nici fața nici spatele; este infinit. Numai întemeiați pe eternul și străvechiul TAO putem astăzi să ne desăvârșim viața. Cel ce cunoaște această străveche Taină este orientat pe Suprema Cărare.

15. Înțelepții antici erau subtili, adânci și pătrunzători. Înțelepciunea lor era așa de adâncă încât nu putea fi cunoscută. Astăzi este greu de a-i prezenta și înțelege. Ei erau prudenți precum cel ce străbate iarna un fluviu, prevăzători precum cel ce se teme de vecinii săi, gravi precum se cuvine să fii înaintea străinilor, modești ca gheața care se topește, simpli ca lemnul (în lucru) la lucrat, goi ca o vale armonioasă, nepătrunși ca o apă tulbure. Cine deci ar putea astăzi să-și purifice sufletul întocmai ca o apă tulbure lăsată să se limpezească? Cine ar putea să însuflețească un mort, redându-i mișcarea? Cel ce și-a însușit cu adevărat TAO nu are dorințe. El este despuiat de toate și nu caută cu ostentație să fie desăvârșit.

16. Fiți cu totul fără de dorințe și mențineți-vă într-o pace beatifică profundă. Toate ființele lumii se nasc laolaltă și apoi se reîntâlnesc în Suprem. După o viguroasă înflorire, orice lucru sau ființă revine în cele din urmă repede la obârșia sa. Această întoarcere la obîrșie este repaosul Suprem. Repaosul absolut este întoarcerea la viața eternă. Cel ce cunoaște veșnicul își înalță în nesfârșit sufletul. Prin înaintarea în bine devine eminent, numai astfel poate să devină mare întru toate și fiindcă devine asemănător cerului, atinge TAO și, participând la TAO, există în veșnicie. Poate pieri acum personalitatea, căci a ajuns nemuritor. Nu este nici o primejdie.

17. În timpurile străvechi, poporul abia știa de regi. Mai târziu ajunse a-i iubi și a-i servi. Apoi a ajuns a se teme de ei. În sfârșit, veni o vreme când îi disprețui. Când este puțină încredere, nu se mai obține simpatia care face să se amplifice încrederea. Regii autentici erau gravi și măsurați la vorbă. Mulțumită lor, supușii imperiului câștigau merite, bucurii și foloase, ei gândeau adesea ca însăși natura noastră esențială.

18. Când oamenii pierdură cunoștința despre marele TAO, atunci se evidenție predominant bunăstarea și justiția. Când apăru prudența și istețimea, din ele rezultă o mare ipocrizie. Când perfecta armonie dătătoare de fericire nu mai domni în familie, începu să se vorbească tot mai des despre iubirea filială și de îngăduința părintească. Atunci când țările căzură în dezordine, au apărut slujitorii credincioși și aparent devotați poporului.

19. Părăsiți justiția voastră nebunească ce nu are aproape nimic comun cu adevărata DREPTATE, lăsați la o parte înțelepciunea voastră neautentică și poporul va trage sute de foloase. Lăsați să se amplifice milostenia, cedați autenticului în locul datoriei formale și poporul va reveni la adevărata dragoste filială și iubire părintească! Lepădați abilitatea, lăsați la o parte ambiția și nu vor mai fi nici hoți, nici tâlhari! Renunțați la aceste trei lucruri care nu sunt decât iluzie și care și-au dovedit din plin neajunsurile! Alăturați-vă cu tărie și credință virtuților voastre firești. Arătați-vă simplitatea, păziți neprihănirea dintru început, părăsiți interesul personal, înfrânați-vă constant dorințele.

20. Lăsați cercetarea speculativă, sterilă și veți fi gradat eliberați de toate neliniștile. Deosebirea dintre "desigur" și "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună și una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ți fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp și aparent fără de sfârșit; totuși oamenii se zoresc bucuroși - ca și cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorințele mele n-au încolțit încă. Sunt ca un copilaș care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripășit care nu știe încotro s-o apuce. Toți ceilalți au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă și știu doar că nu știu nimic. Oamenii sunt luminați, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toți isteți, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toți ceilalți oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele și a Universului.

21. Formele prin care marea Virtute se vădește pe acest pământ nu sunt decât emanații ale lui TAO. Iată care îi este firea: nelimitată și de neconceput, Haos, nedeslușire! În mijloc sunt forme! Nedeslușire, Haos. În mijloc sunt ființe! Taină, întuneric! În sine este o inefabilă enigmă. Această esență este adevărul ultim. În el însuși se găsește mărturia definitivă a eternității și a Adevărului Ultim. Din vremurile arhaice ale lumii până în zilele noastre, numele nu i s-a stins și nu i se va stinge niciodată. Este poarta prin care vin în lume toate ființele și se îndreaptă către lumină. Cum știm totul despre ivirea tuturor ființelor? Știm aceasta prin TAO.

22. Sfărâmat, va deveni întreg. Îndoit, se va îndrepta. Gol, va putea fi umplut mereu și mereu. Sfârșit, va fi reînnoit. De are puțin, va obține mult. De are mult, s-ar putea să piardă tot. Iată pentru ce înțeleptul nu se alătură decât unității și caută să fie model desăvârșit în lume. E umil și totuși strălucește. Nu este niciodată egoist și i se dă multă stimă. Nu se laudă și are extraordinar de multe merite. Nu este orgolios și de aceea suportă și durează îndelung. Străvechea maximă: "Sfărâmatul se va reface întreg", nu este o vorbă zadarnică. Atunci când omul a devenit întreg, desăvârșit, se reîntoarce la Suprema sa obârșie.

23. Vorbiți puțin, rămâneți în repaus. O furtună nu dăinuie mai mult de o dimineață; o ploaie potopitoare nu ține mai mult de o zi. Dacă Cerul și Pământul nu le pot face să dureze mai mult, cum ar putea omul să facă să dureze mereu tristețea, cum ar putea el să rămână mereu în agitație? Cel ce urmează constant calea lui TAO, se unește în final cu TAO. Cel ce urmează mereu Virtutea, se unește până la urmă cu Virtutea. Cel ce urmează îndârjit Răul, se unește într-un jalnic sfârșit cu Răul. Cel ce se unește cu sine însuși e primit în TAO; cel ce se unește cu Virtutea este unit în Virtute; cel ce se unește cu Răul, Răul îl primește și, direct proporțional cu aceasta, suferă. A avea doar puțină credință, înseamnă a nu avea credință.

24. În vârful picioarelor nu se poate sta neclintit. Cu picioarele încrucișate nu se poate merge. Atribuindu-și valoare, nimeni nu strălucește. Mulțumitul de sine ce stagnează nu este stimat. Prin laudă de sine nimeni nu are merite. Saturând ambiția, se scurtează traiul. Ca schilodirea și dejecțiile trupului sunt pentru TAO toate aceste lucruri.

25. Înainte de cer și pământ există o esență Absolută, o ființă fără formă. Este un calm profund, imaterial ce emană din ea. Ea singură există și rămâne fără schimbări. Pătrunde pretutindeni și este liberă de orice mărginire. Din puterea sa își trag obârșia Cerul și Pământul. Nu-i știu numele; i se spune Suprema Cărare: TAO. Nevoit să-i atribui însușiri, l-aș numi MARE. Mare fiind, l-aș numi de NEÎNCHIPUIT. De neînchipuit fiind, l-aș numi INACCESIBIL. Inaccesibil fiind, l-aș numi OMNIPREZENT. Astfel TAO e mare, Cerul e mare, Pământul e mare, regele, de asemenea, e mare. În lume sunt patru mari autorități, dintre care cea a regelui e una. Regele trebuie să se supună Pământului. Pământul se supune Cerului. Cerul se supune Cărării (TAO). TAO se supune propriei sale firi esențiale, inefabile.

26. Greul este rădăcina ușorului. Calmul este stăpânul mișcării. De aceea înțeleptul totdeauna își păstrează seriozitatea; el își păstrează totdeauna calmul. Ce rușine că regii, căpetenii de nenumărate oști, se conduc pe sine în mod ușuratic! Superficialitatea îi pierde pe sfetnici. Agitația îi pierde pe regi.

27. Bunul călător nu lasă urme. Bunul orator nu are ce discuta. Calculatorul bun nu se slujește de instrument de calcul. Paznicul bun nu se folosește de încuietori și totuși nu se poate deschide ceea ce el a închis. Cel ce știe să lege nu se folosește de funii, dar nu se poate desface ceea ce el a legat. În felul acesta înțeleptul e ajutor și sprijin pentru toți oamenii care merită să fie îndrumați. El este ajutor și sprijin pentru toate lucrurile, care au nevoie, fără a disprețui pe vreunul. Se poate spune că mintea lui e de două ori luminată. Omul superior e un bun îndrumător pentru cel ce încă nu este. Omul obișnuit este unealta modelabilă a înțeleptului. Cel ce nu-și cinstește pe îndrumătorul său și cel ce nu iubește unealta de care se folosește, cu toate că se poate numi el însuși "înțelept", este de fapt adâncit în eroare. Acest adevăr este tot atât de însemnat pe cât este de subtil.

28. Cel care știe ce mare este forța sa și știe totuși să rămână slab, este demn să primească împărăția. Virtutea veșnică nu-l va părăsi și va deveni asemenea unui copil: pur. Cel ce cunoaște luminile sale și știe să rămână în umbră, este model pentru împărăție. Virtutea veșnică nu-i va lipsi și va reveni grabnic la desăvârșirea supremă. Cel ce cunoaște gloria și știe să rămână umil, este demn să primească împărăția. Astfel virtutea veșnică va deveni nemărginită în el și el se va întoarce în simplitatea dintru început. TAO - simplitatea dintru început, fărâmițându-se, a dat viață atâtor vase - tuturor ființelor din lume. Înțeleptul care participă la TAO este cel mai bun maestru. Cârmuirea sa plină de dragoste este foarte largă și nu vatămă pe nimeni.

29. Când un om fără putere infinită vrea să reformeze împărăția și să o desăvârșească, este evident că nu va reuși niciodată. Împărăția este asemenea unui potir divin, pe care omul singur nu are puterea să îl modeleze. De încearcă să-l șlefuiască, îl strică; de vrea să-l însușească - îl pierde. Printre ființe, într-adevăr unele merg în frunte și altele le urmează, unele sunt puternice, altele slabe, unele înaintează, altele se opresc. Iată pentru ce, când conduce împărăția, înțeleptul lasă la o parte luxul, orgoliul și vanitatea celui îmbătat de puterea efemeră.

30. De urmează TAO, dregătorul ce sfătuiește pe rege nu va trebui să recurgă la forța armată pentru a supune popoarele. Răul făcut altora întotdeauna se va întoarce. Spinii și pălămida cresc în țările unde au trecut oștirile; ani de mari lipsuri urmează după războaie îndelungi. Generalul bun știe să învingă, dar știe să se oprească și să fie cumpătat în victorie. Știe să învingă fără să se fălească; nu e încrezut și nu caută să-și satisfacă ambiția, nu e inutil aspru. Ființele îmbătrânesc pentru că, ajunse la deplinătatea forțelor, abuzează în mod prostesc de ele. Aceasta nu înseamnă a urma TAO. Cine nu urmează TAO suferă și în cele din urmă piere jalnic.

31. Armele cele mai bune nu sunt mijloace de fericire. Toate ființele se tem de ele, de aceea cel care urmează TAO nu le prețuiește. Înțeleptul nu se gândește decât să mențină pacea și armonia. El cinstește principiul YANG, simbol de viață. Cel ce face război cinstește principiul YIN, simbol de moarte. Armele nu sunt mijloace de fericire, ele nu sunt uneltele înțelepciunii sau ale înțeleptului; el nu le folosește decât silit. El are în vedere în primul rând calmul, fericirea și repausul. El nu se bucură de victorie, căci ar însemna să se bucure de moartea semenilor, ori cel căruia i se omoară oamenii nu reușește să conducă bine. Prosperitatea cuprinde principiul YANG, nenorocirile - principiul YIN. Acesta este locul ce l-ar avea la funerarii cel ce învinge. Cel ce omoară mulțimea de oameni ar trebui să plângă; cel ce câștigă o victorie ocupă locul ce l-ar avea într-o ceremonie funebră.

32. Cărarea este eternă și nu poate fi numită. Este mică prin simplitatea firii, dar lumea întreagă nu o poate cuprinde. Dacă un rege ar putea să și-o însușească, toate ființele ar veni să i se supună. Cerul și pământul s-ar uni și l-ar sprijini cu duioșia și puterea lor. Poporul s-ar liniști de la sine. Când TAO a început să se fărâmițeze, i s-a putut da un nume. Cunoscând acest nume, trebuie știut în misteroasa profunzime, căutând a nu-l scurta prin teoretizare mai mult. Cel ce știe să se oprească atunci când trebuie, nu este în primejdie să se piardă. TAO întrepătrunde permanent tot universul. Toate ființele vin și se întorc în TAO ca râurile în fluvii și oceane.

33. Cel ce cunoaște cât de cât pe alții este inteligent; cel ce se cunoaște pe sine este cu adevărat iluminat și înțelept. Cel ce poate să învingă pe alții este tare, cel ce s-a învins pe sine este cu adevărat mereu puternic. Cel ce cunoaște îndestularea e foarte bogat. Cel ce este energic, are un scop în viață. Cel ce nu se depărtează de firea sa trăiește mult. Cel care de moare nu se stinge, posedă cu adevărat îndelunga viețuire pe care o dă numai nemurirea.

34. TAO, ca un ocean, se întinde la dreapta și la stânga și în tot universul. Prin puterea sa nesfârșită vin în existență toate ființele; el le oferă toată libertatea fără să le domine. Veșnic, fără dorință, se poate numi chiar mic. Toate ființele se întorc în sânul său fără a-l mări. De aceea se poate numi și mare. De aceea înțeleptul nu trebuie să se creadă mare ci să fie mare; astfel, fiind detașat, va putea face lucruri mari.

35. Păstrați în inima voastră permanent marea idee de TAO - și lumea va veni dornică de înțelepciune la voi. Ea va veni la voi spontan și va profita de bunătatea voastră pentru a atinge astfel pacea, fericirea și liniștea. Cântecul și ospățul opresc pe drumețul înfometat ce trece. TAO însă nu are gust, este fără savoare. Privit, nu se poate vedea, ascultat, nu se poate auzi; recurgând la puterea sa, aceasta este însă nesfârșită. TAO este Supremul atotputernic pentru cel înțelept.

36. Când un lucru se contractă, e sigur că era dilatat. Când devine slab, e sigur că a avut forță. Când se depreciază, înseamnă că era înălțat. Când se despovărează, înseamnă că era covârșit. Toate acestea sunt totodată clare și ascunse. Slabul învinge tarele, moalele biruie asprul. Peștele să nu încerce niciodată să iasă din apă. În regat, armura trebuie tăinuită poporului.

37. TAO reflectă etern NON-ACÞIUNEA și totuși, nimic nu rămâne nefăcut de El. Dacă regele și supușii săi ar putea să practice TAO, toate ființele ar ajunge la ținta lor rapid și cu ușurință. Atunci, chiar dacă dorința de a acționa nu este complet stinsă, în ei s-ar putea totuși frâna spontan, datorită simplității ființei fără nume. TAO aduce lipsa de dorințe. Fără dorințe rezultă fericirea și pacea. Astfel lumea se va îndrepta spre sine însăși și va putea atinge Absolutul.

38. Oamenii superiori nu au virtute lumească, ei au VIRTUTE. Cei ce țin la virtutea lor nu au virtute. Virtutea superioară corespunde Non- Acțiunii, ea nu are intenții. Virtutea comună nu acționează decât cu intenția ascunsă de a fi apreciată și recunoscută. Bunătatea superioară acționează întotdeauna fără intenții. Justiția înaltă acționează însă cu intenții. Ceremoniile care acționează ca și cum nimeni nu li se supune, sfârșesc prin violență. Când omenirea a pierdut cunoașterea, nu a mai avut decât Virtutea. Pierzând Virtutea, i-a rămas bunătatea; pierzând bunătatea, a găsit dreptatea; pierzând dreptatea, a stabilit în final ceremoniile. Dar ele nu sunt decât umbra virtuții și izvor de dezordine. Cunoașterea falsă este aparența Cărării și începutul prostiei. Omul de seamă prețuiește ceea ce este de seamă și nu ceea ce este ușuratic; el are în vedere fructul, nu floarea; pe aceasta o nesocotește și se alătură rodului.

39. Iată lucrurile care dintru început primiră unitatea: grație unității, Cerul avu neprihănirea; Pământul- stabilitatea; Spiritul- cunoașterea; Golul avu plinătatea; Ființele avură nașterea; Împărații - deveniră pilde pentru lume. Iată creația unității. Dacă Cerul nu ar fi neprihănit, ar fi în primejdie să se întunece; dacă Pământul nu ar avea temeinicie, ar fi în primejdie să se fărâmițeze; dacă Golul nu s-ar umple, ar fi zadarnic; dacă Ființele nu s-ar mai naște, ar pieri definitiv; dacă Împărații, din orgoliu, ar înceta să mai fie pilde pentru lume, ar fi primejdie de răsturnare. Demnitățile se reazemă pe ceea ce este obișnuit - mărirea pe ceea ce este jos. Împărații se numesc ei înșiși "slugi nevrednice", oameni fără însemnătate. Nu arată ei astfel că mărirea nu izvorăște din ei înșiși, și că este întemeiată pe cei de jos? Adevărat, un car fără roți nu mai e car. Împăratul nu trebuie să fie nici supraprețuit ca diamantul, nici nebăgat în seamă ca piatra.

40. Condiția mersului către TAO: întoarcerea în neființă. Modul de acțiune: fără forțare neadecvată. Toate aceste lucruri vin de la ființă. Ființa, la rândul ei, provine de la neființă.

41. Oamenii superiori, când aud vorbindu-se despre TAO, pun în practică; oamenii de jos, uneori urmează, alteori nesocotesc; cei inferiori și proști însă iau în râs. De n-ar fi luat în râs, n-ar fi adevăratul TAO. Odinioară se spunea: Cel ce percepe clar pare închis în umbră. Cel ce este pe culme pare jos. Cel cu adevărat virtuos pare de disprețuit. Cel neprihănit pare acoperit de rușine. Cel de merit, pare nepriceput. Cel plin de virtute pare neîngrijit. Omul simplu, puternic și sincer pare de nimic.

42. TAO este un pătrat mare ale cărui unghiuri nu se văd. Este un vas mare ce nu poate fi cuprins. E un glas puternic pe care, ignoranți rămânând, nu-l putem auzi. E un chip mare a cărui formă nu o putem vedea. TAO este o taină deplină. Nu se poate numi. TAO susține și conduce toate ființele către desăvârșire, și fără ajutorul său atotputernic, nimic durabil și valoros nu se poate realiza.

43. TAO e iscat din unul. Unul l-a ivit pe doi. Doi a produs pe trei. Trei a alcătuit toate ființele lumii. Ființele toate izvorăsc din principiul tainic și imuabil pentru a se îndrepta ulterior spre lumină și nemanifestare. Duh real, el produce armonia lor. Oamenii ignoranți se tem să fie "slugi nevrednice", "fără însemnătate". Și totuși astfel se consideră cei cu adevărat mari. Cel umilit se va înălța. Cel ce caută faimă, urmărind plin de ambiție să se înalțe, va fi coborât. Nu se manifestă totdeauna pentru noi decât ceea ce rezultă din acțiunile noastre anterioare. Cei care sunt violenți nu vor avea în final o moarte fericită. Acest exemplu este izvorul învățăturilor mele.

44. În lume lucrurile cele mai slabe domină pe cele mai puternice. Neființa întrepătrunde ceea ce pare de nepătruns; în felul acesta acțiunea ei este hotărâtoare. Puțini oameni în lume pot instrui fără a vorbi, pot folosi fără a lucra.

45. Ce vi se pare mai însemnat, mărirea sau persoana voastră? Ce vi se pare mai de preț, bogățiile sau persoana voastră? Care este cea mai mare nenorocire, a câștiga sau a pierde? Cel care are dorințe, va suferi, cel care are bogății, va pierde. Mulțumindu-te cu puțin, se înlătură nefericirea. Stând în rezervă se înlătură primejdia. Acționând mereu astfel, viața se prelungește după voie.

46. Când înțeleptul a devenit desăvârșit și se simte încă nedesăvârșit, el lucrează neîncetat la desăvârșirea sa și apoi o păstrează nealterată. Când înțeleptul este plin de merite și tot se mai simte lipsit de ele, el lucrează astfel neîncetat să câștige merite și astfel își păstrează și își îmbogățește meritele. Ceea ce este foarte drept tot mai este îndoit. Știința cea mai înaltă este încă prostie. Elocința cea mai strălucită este încă gângăveală. Mișcarea biruie frigul; repausul învinge căldura, calmul triumfă asupra pasiunilor. Omul virtuos și calm este un model admirabil pentru univers.

47. Când țara urmează TAO, caii servesc agricultura. Când țara părăsește TAO, caii merg la oaste. Greșeala cea mai mare este de a avea dorințe. Nenorocirea cea mai mare este de a nu cunoaște măsura. Crima cea mai mare: intenția de cucerire. Cel ce știe să se mulțumească cu puțin este întotdeauna împăcat cu soarta sa. Cel sărac în dorințe este bogat în mulțumire.

48. Fără a-ți părăsi camera se poate cunoaște universul. Fără să privești deloc pe fereastră se poate zări calea esențială a cerului. Cu cât mergem mai departe, cu atât mai puțin cunoaștem. Înțeleptul cunoaște fără să călătorească, înțelege fără să privească, îndeplinește eficient fără să acționeze.

49. Cel care se dedă studiului se întinde din zi în zi. Acela care se consacră lui TAO se calmează de la o zi la alta. Se calmează și tot se mai calmează; până când ajunge să nu mai acționeze deloc. Prin Non-Acțiune nu există nimic care să nu se facă. Mai ales prin "nefacere" se câștigă universul. Acela care, în ignoranță fiind, vrea să facă, nu poate câștiga universul.

50. Înțeleptul nu are suflet propriu, el face al său numele poporului. A fi bun față de cei buni și îngăduitor față de cei care nu sunt buni, înseamnă să deții adevărata bunătate. A avea deplină încredere în oamenii de încredere și a avea încredere în cei care nu sunt demni de încredere înseamnă să deții adevărata încredere. Existența și modul de comportare ale înțeleptului inspiră frică aproape tuturor oamenilor ignoranți din lume. Către cel înțelept poporul își întoarce privirea și își orientează urechile; înțeleptul, la rândul său, tratează poporul ca pe propriul său copil iubit.

51. A ieși din TAO înseamnă a trăi (în manifestare). A intra în TAO înseamnă a muri (pentru manifestare). Trei oameni din zece sunt pe calea vieții (aceia care au o vitalitate mai mare pot să trăiască mai mult timp). Trei oameni din zece sunt pe calea morții (aceia care au o vitalitate slabă mor tineri). Trei oameni din zece care erau pe calea vieții se îndreaptă prematur către împărăția morții. Pentru ce aceasta? Pentru că ei iubesc prea mult viața (unii dintre aceia care au vitalitate mare mor totuși tineri pentru că în mod prostesc abuzează de sănătatea lor). Îl admir și îl respect pe acela care cunoaște arta de a se cruța și stăpîni în tot ceea ce face. Un asemenea om nu întâlnește nici rinoceri și nici tigri atunci când călătorește pe pământ. El nu are nevoie să poarte nici armură și nici arme chiar și atunci când intră în mijlocul armatelor adverse. La el, rinocerii nu găsesc un loc pe care să-l străpungă cu cornul. La el, tigrul nu găsește un loc unde să-l zgârîie. La el, arma nu descoperă un loc pe care să-l rănească. De ce? Fiind deja nemuritor, nici un loc pe el nu se mai deschide pentru moarte.

52. TAO produce, virtutea conservă. Materia furnizează un corp. Ambianța îl finisează. Astfel, toate ființele lumii omagiază pe TAO și onorează virtutea. Această venerație pentru TAO și acest respect al virtuții nu sunt ordonate, ci întotdeauna spontane. Căci TAO este acela care le produce, virtutea este aceea care le conservă, făcându-le să se mărească și să crească, ajutându-le să se împlinească și să se maturizeze, oferindu-le posibilitatea de a se hrăni, și protejându-le. A produce fără să-ți însușești, a acționa fără să aștepți nimic în schimb, a ghida cu dragoste fără să constrângi, iată suprema virtute pe care o atingem prin TAO.

53. Principiul lumii poate fi considerat drept Muma Lumii. Când s-a găsit muma, se cunosc copiii. Când se cunosc copiii și se revine la cunoașterea mumei, nu este nici o primejdie de pierdere a personalității. Fiți tăcuți, închideți poarta simțurilor și până la moarte veți fi plini de bucurie și nu vi se va întâmpla nici un rău. Căci, deschizându-vă poarta simțurilor și permițând dorințelor să vă copleșească și să vă stăpânească, până la moarte nu veți fi mântuiți. Vederea lucrurilor subtile înseamnă a fi iluminat. Umilința păstrată este tărie. Călăuziți de strălucirea lui TAO, întoarceți-vă la eterna lumină. Evitați nenorocirea, nesocotind personalitatea. Alăturați-vă de pe acum cu hotărâre eternului.

54. De-aș fi la conducerea țării, aș merge mereu pe marele drum. Mă tem mult să par însemnat. Marele drum este foarte cunoscut de marii Înțelepți, însă mulțimea preferă potecile rătăcitoare ale erorii și suferinței. Palat bogat: țărână necultivată, grânare goale. Veșmânt luxos: sabie ascuțită, mâncare multă, bogății îngrămădite - indică adeseori furt și fală. Desigur, toate acestea nu înseamnă a păși pe marele Drum - TAO.

55. Celui cu virtutea bine înrădăcinată în ființă nu îi va fi teamă că-i va fi smulsă. Cel identificat puternic cu virtutea nu o poate pierde. El va fi preamărit de toți urmașii săi. Cultivând mereu TAO în inimă, Virtutea va deveni sinceră. Cultivând-o în familie, virtutea va spori mult. Cultivând-o în sat, ea se va răspândi. Cultivând-o în toată lumea, virtutea va deveni universală. Observându-te cu detașare și luciditate, te judeci singur. Observând doar pe alții, judeci numai pe alții. Observând cu înțelepciune țara, judeci țara cum trebuie și numai în felul acesta se cunoaște țara.

56. Omul plin de virtute este pur ca un copil ce nu se teme nici de fiarele sălbatice, nici de șerpi. Oasele îi sunt moi, nervii îi sunt slabi și totuși strângerea sa este puternică. Poate striga o zi întreagă fără să răgușească, căci este armonizat cu firea. A cunoaște armonia înseamnă a cunoaște ce este etern. Cunoașterea eternului este lumina absolută, dătătoare de putere și înțelepciune. A căuta doar prelungirea vieții nu este suprema fericire. Tăria este dată de energia vitală, însă când te întărești și devii în final rigid, îmbătrânești. Aceasta nu înseamnă a urma TAO. Cel ce nu practică consecvent TAO - piere repede în suferință. Cel ce știe cu adevărat, nu vorbește. Cel ce mereu vorbește, nu știe. A tăcea lăuntric, înseamnă a închide poarta simțurilor. A înceta activitatea, a te desface de toate legăturile chinuitoare, a-ți stăpâni perfect flacăra vieții și a te identifica cu atomii ultimi, înseamnă a atinge unitatea. Atunci se consideră de fapt ca fiind egale onoarea și disgrația, câștigul și pierderea, bunătatea și injuriile. Aceasta este atitudinea corectă a celui cu adevărat înțelept.

57. Cel ce este drept poate guverna, cel ce este viclean, poate face războiul; însă cel ce practică Non-Acțiunea va obține împărăția.
Iată după ce știm că este așa:
- regulamente multe, mare sărăcie în popor
- multe arme, primejdie pentru țară
- artele excesiv cultivate, multe obiecte nefolositoare
- legi multe, hoți mulți
De aceea, înțeleptul afirmă: voi practica Non-Acțiunea și poporul se va guverna singur; voi trăi în liniște și poporul va evolua prin el însuși; voi evita agitația și poporul se va întări de la sine; nu voi avea dorințe și poporul va reveni la simplitatea dintru început.

58. Când administrația este îngăduitoare, poporul se îmbogățește. Când administrația este hrăpăreață, poporul este lipsit de toate. Binele este absența Răului, răul este absența binelui. Și când va înceta aceasta? Dacă cârmuitorul nu este drept, oamenii drepți devin înșelători, cei virtuoși fățarnici. Poporul este ținut în întuneric multă vreme după aceea. Înțeleptul este totdeauna corect, el nu vatămă pe nimeni; este drept fără a căuta excesiv să îndrepte, este luminat dar nu răspândește oricui luminile sale. Atunci când cel care se află în fața sa este pregătit, el îl va ajuta cu bunăvoință.

59. Pentru a guverna oamenii și a sluji cerul, virtutea cea mai folositoare este cumpătarea. Fiți totdeauna cumpătați. Având astfel îndeajuns virtute, biruiți toate. Puterea voastră nu va avea margini și veți stăpâni împărăția. Cel care cunoaște TAO - Muma împărăției, va dăinui veșnic ca o plantă cu rădăcinile înfipte adânc și tulpina puternică.

60. O mare împărăție va trebui condusă cu simplitatea cu care se gătește o hrană pură. De guvernezi practicând TAO, spiritele morților nu-și vor manifesta puterea lor, netulburând pe cei vii. Nici spiritul înțeleptului nu-i va mai tulbura pe cei ignoranți și răi, virtutea sa îmbinându-se de minune cu cea a spiritelor foarte evoluate.

61. O împărăție mare trebuie să coboare pentru primirea țărilor mici, întocmai ca fluviul cel culegător de ape. O țară mică trebuie să se plece pentru a fi ocrotită sub o mare împărăție. Astfel una va câștiga în întindere, cealaltă în puterea de a guverna oamenii. Tot așa, cei mari trebuie să se plece atunci când este necesar.

62. TAO conține toate lucrurile. Este comoara omului bun și ocrotirea celui neștiutor și pur. Vorbele bune sunt de mare preț; faptele bune însă înalță și mai mult pe om. Nu trebuie pe nedrept să fie respins cu dispreț nimeni. Este frumos să ai pietre scumpe, decorații și să te urci în trăsuri. Dar mult mai bine este să înaintezi cu umilință spre TAO. Străbunii cunoșteau înainte de toate Cărarea Supremului. Pentru că poate fi aflată fără cercetări îndelungi și pentru că prin ea, chiar și cel mai vinovat, poate fi mântuit de păcatele și durerile sale. Cărarea Supremului (TAO) este cea mai de preț comoară.

63. A practica Non-Acțiunea, a fi preocupat doar de înțelepciune, a gusta ceea ce este fără gust, a socoti mare ceea ce este rar și valoros, a răsplăti ocara prin binefaceri, aceasta este TAO - Cărarea Supremului. Înțeleptul începe lucrurile grele mai întâi prin cele ușoare, lucrurile mari mai întâi prin cele mici; căci tot ce este azi mare sau greu a fost cândva, odinioară, mic și ușor. Înțeleptul nu caută cu tot dinadinsul să facă lucruri mari, de aceea, fiind detașat, le poate face. Cel ce promite cu ușurință, rar își ține cuvântul. Cel ce calculează suspicios și temător totul, ușor va întâmpina greutățile. Înțeleptul cumpănește dinainte greutățile și, datorită faptului că acționează plin de îndrăzneală, le va învinge.

64. Ușor este de păstrat ceea ce stă liniștit. Ușor este să prevezi ceea ce n-a început când ești înțelept. Ușor este de sfărâmat ceea ce este încă slab. Ușor este de împrăștiat ceea ce este încă mic. Zdrobiți deci răul înainte de a exista, opriți dezordinea înainte de a izbucni. Cel mai mare copac a răsărit dintr-un sâmbure mic, un turn cu nouă caturi s-a înălțat de la un pumn de pământ. O călătorie de mii de leghe a început cu un pas. Cel ce lucrează, uneori va da greș, cel ce ia, adesea va pierde. De aceea înțeleptul urmează Non-Acțiunea și nu se teme de nereușită, nelegându-se de ceva nu este expus să piardă. Omul obișnuit, dimpotrivă, dă greș în ajunul izbânzii, pentru că nu este la fel de prevăzător la sfârșitul întreprinderii ca la începutul ei. Înțeleptul, fiind pe deplin detașat, nu urmărește decât lipsa de dorințe. El disprețuiește bunurile greu de obținut, se străduiește să nu cerceteze excesiv, mintea să nu speculeze steril și se ferește de greșelile pe care toți oamenii comuni și neștiutori le săvârșesc. El nu vrea decât să ajute detașat și plin de dragoste toate ființele să evolueze după propria lor fire, de aceea nu îndrăznește să lucreze altfel.

65. Străbunii urmau cărarea nu numai pentru a lumina poporul, ci pentru a conduce simplu și firesc. Poporul este greu de guvernat când este excesiv de învățat, dar semidoct în fond. Cel ce se folosește de știința omului pentru a guverna, este o nenorocire pentru țară; cel care nu o folosește este o binecuvântare. Cunoscându-se acest adevăr, se cunoaște cu adevărat de ce are nevoie țara și se atinge o virtute profundă care, deși pare contrară firii lucrurilor, aduce totuși pace și armonie pretutindeni.

66. Pentru ce fluviile și mările primesc tributul tuturor apelor? Pentru că îndeosebi pot să se mențină sub nivelul lor. Tot astfel înțeleptul care aspiră să fie deasupra oamenilor vorbește de el însuși ca și când ar fi mai prejos de ei; voind să-i călăuzească, el stă adeseori în urma lor. Astfel poporul este deasupra lui și el totuși nu-i simte povara; este înaintea lui și el totuși nu suferă. Toată țara îl preamărește atunci și i se supune. El se pleacă și, fiind prin modestia sa mai prejos de oameni, nu-și face dușmani.

67. Toată lumea spune că învățătura mea este mare, dar nu potrivită firii omenești. Eu consider însă că tocmai pentru aceasta ea este mare. Cât privește celelalte învățături ce par firești, de mult s-a văzut într-adevăr micimea lor.
În mine am trei comori:
- blândețea, care îmi îngăduie să fac adeseori lucruri mărețe;
- umilința, mulțumită căreia pot oricând deveni primul;
- cumpătarea, care-mi permite să fiu retras și totuși să mă găsesc în față.
Datorită pervertirii oamenilor, astăzi se caută mai ales curajul, nu blândețea, ambiția și nu cumpătarea. Azi se urmărește cel mai adesea a fi mereu în față și nu de a fi modest și retras. Totuși blândețea este biruitoare atât în atac cât și în apărare. Cerul a dat omului blândețea spre mântuire și iluminare. Blândețea este o comoară neprețuită.

68. Un comandant bun nu este violent. Un luptător bun nu este mânios. Cel ce știe să învingă nu se războiește. Cel ce știe să conducă oamenii este foarte umil. Iată ce înseamnă a acționa fără luptă și să știi să te folosești cu înțelepciune și dragoste de oameni. În felul acesta înțeleptul unește acțiunea sa cu voința atotputernică a cerului. Iată înțelepciunea străveche a acestei lumi.

69. Un mare războinic zicea: "Prefer să fiu oaspete decât gazdă, prefer să fac un pas mic înapoi, decât unul mare înainte". Astfel poți apuca sabia fără să o folosești și să înaintezi binevoitor către dușman fără să lupți. Nu este mai mare greșeală decât a ataca cu nesocotință, căci astfel se poate pierde totul. Adeseori când două oști se luptă cu arme egale, omul cel mai milos este cel care obține victoria.

70. Învățătura mea, care izvorăște din înțelepciune este ușor de înțeles, ușor de urmat și totuși nimeni, care nu este pregătit nu o înțelege, nimeni în afara celui capabil nu o aplică. Cuvintele mele, simple în aparență au o obârșie străveche și acțiunile mele detașate izvorăsc din legea supremă. Cei ce mă înțeleg sunt rari; doar aceia care realizează pe deplin adevărul spuselor mele mă prețuiesc căci, pentru ignoranți omul înțelept pare sărac, pentru că ține ascunsă în suflet comoara sa etern nepieritoare.

71. A ști că nu știi, este un merit; a nu ști și a te complace în această stare penibilă este o slăbiciune; a simți această slăbiciune înseamnă a face un pas către depășire. Înțeleptul, prin depășirea limitelor sale comune, nu are această slăbiciune; el își simte slăbiciunea și, trecând dincolo de ea, ajunge astfel să nu o mai aibă.

72. Când poporul nu se teme de primejdii, primejdiile îl pândesc de pretutindeni. Păziți-vă de a găsi locuința voastră prea strâmtă și știința voastră prea modestă. Înțeleptul se cunoaște întocmai așa cum este și nu caută să pară; își cunoaște soarta și nu o supraestimează. El își intuiește menirea și nu se mai subestimează.

73. Cel care își arată mereu, ostentativ și plin de mândrie curajul, prin îndrăzneală va pieri. Cel care are curajul de a se stăpâni mereu, va fi fericit. Cum am putea ști care este porunca cerului? Înțeleptul se hotărăște greu să acționeze; înainte de acționa el intuiește voința Cerului. El urmează astfel totdeauna Calea Cerului, mai mereu acționează fără luptă și astfel învinge totul. El nu vorbește și totuși se face ascultat. Nu cheamă și toate ființele aleargă parcă fermecate spre el. Pare domol, dar este foarte iscusit. Urzeala cerului este rară, dar nimeni care nu este înțelept nu o poate străbate.

74. Dacă poporul nu se teme de moarte, nu poate fi guvernat cu amenințarea morții. Dacă se teme de ea, se pot executa vinovații, dar cine are îndrăzneala să o facă? Există un judecător suprem, care el singur dă această pedeapsă. Cel care vrea să-l înlocuiască este ca și un neîndemânatic care ar vrea să cioplească niște statui cu securea - ușor atunci el se rănește.

75. Poporul este înfometat pentru că împăratul risipește tezaurul; de aceea este înfometat. Poporul este greu de cârmuit pentru că împăratul nu dă dovadă de înțelepciune; de aceea atunci, poporul este greu de cârmuit. Poporul uneori ajunge să nu se teamă de moarte, pentru că are multe de suferit în viață; de aceea, disperat, el nu se mai teme de moarte. Cel ce nu se zbate să trăiască cu orice preț, este mai înțelept decât cel ce pune viața aceasta mai presus de toate.

76. Omul când se naște este mlădios și slab; când moare este tare, rigid. Tinerele mlădițe ale plantelor sunt moi și mlădioase; lemnul mort este tare și uscat. Puterea și rigiditatea însoțesc moartea; frăgezimea și mlădierea însoțesc viața. Cel ce se sprijină doar pe propria lui putere nu va repurta mereu victoria. Când copacul a devenit foarte puternic, este tăiat. Cel care este socotit mare și puternic este adeseori mult mai prejos decât acela care este mlădios și slab.

77. Calea cerului este asemănătoare arcașului care, întinzându-și arcul, coboară ceea ce este înălțat și ridică ceea ce este jos. Cerul ia de la cei care au prea mult, pentru a da celor care nu au îndeajuns. Însă omul pervers și rău ia chiar de la sărac, pentru a-și spori prisosul. Cine, având prisos, vrea să-l pună plin de detașare în slujba lumii? Numai acela care, plin de înțelepciune pășește pe cărare. Înțeleptul acționează prompt fără speranța răsplătirii; el lucrează totdeauna detașat și bucuros, fără să râvnească merite.

78. Nimic pe pământ nu este mai moale, mai slab decât apa; și totuși cu câtă ușurință sfarmă ea tot ce este tare și dur! Cel slab și tenace învinge pe cel puternic; ceea ce este moale, până la urmă, biruie ceea ce este dur. Toată lumea cunoaște această realitate, însă aproape nimeni nu se conformează. Iată pentru ce înțeleptul zice: cel ce știe să rabde învinuirile nedrepte ale țării sale este un adevărat stăpân; cel ce îndură plin de compasiune blestemele nemeritate ale țării sale este un adevărat rege. Adevărul pare adeseori contrar firii pentru cei obișnuiți în minciună. Pentru foarte mulți ignoranți, adevărul este cea mai formidabilă minciună.

79. După o ură mare, va rămâne întotdeauna o ură mică, tocmai de aceea înțeleptul rămâne calm, plin de dragoste și egal; el nu așteaptă nimic de la alții. Omul virtuos nu se gândește decât la ceea ce are de înfăptuit, omul obișnuit se gândește mai mereu numai la profit. Calea Cerului nu are preferință pentru nimeni; Ea este însă fulgerător de partea omului virtuos și înțelept.

80. Aș dori să conduc o țară mică și un popor puțin numeros. Vreo zece sau o sută din supușii mei ar avea arme, dar nici pe acelea nu le-ar întrebuința. I-aș învăța să se teamă de moarte și să nu se ducă să o caute în afara regatului. Ei ar avea vase de război și care de luptă, însă nu le-ar folosi. Ar avea armură, dar nu ar purta-o. I-aș face înainte de toate să revină la ocupațiile lor firești și să se iubească plini de dăruire și abnegație. Astfel ei ar găsi plăcută hrana obișnuită, elegant veșmântul simplu, pașnică și sigură locuința lor, încântătoare desfătările patriarhale. Și de ar fi așa de aproape de regatul vecin încât s-ar auzi cântec de cocoș și lătrat de câini, supușii mei fericiți ar ajunge la adânci bătrâneți și ar muri fără să fi simțit nevoia de a ieși din țară.

81. Cuvântul sincer nu este ambițios, cuvântul ambițios nu este sincer. Omul gâlcevitor nu este virtuos, omul bun nu este gâlcevitor. Cel ce cunoaște cărarea adevărului nu este învățat, ci înțelept; cel învățat nu poate cunoaște cărarea adevărului. Înțeleptul nu îngrămădește niciodată comori. Cu cât cheltuiește mai mult pentru alții, cu atît câștigă mai mult pentru sine. Cu cât dă mai mult, cu atât se îmbogățește mai mult. Cu cât dăruie mai mult, cu atât i se oferă mai mult. Aceasta este Calea Supremă a cerului care răspândește binefacerile sale asupra tuturor celor care merită și nu vatămă pe nimeni. Aceasta este Calea Supremă a Cerului care acționează întotdeauna fără luptă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!