agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2601 .



pasarile zboara
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nimeni ]

2003-08-14  |     | 



Mașina aluneca neagra în noapte. Magul zâmbea mulțumit, pe când Maru privea curioasa la blocuri. Cartier adormit de București, supraetajat și în care liniștea nu coboară decât dincolo de ora unu. Blocurile în sine o lăsau indiferentă. Privirea a început a se mira de-abia atunci cand a văzut îngerii din zahăr, atărnați de crengile plopilor, în fața cîtorva ferestre. S-ar fi așteptat să sune precum clopoțeii bătuți de vânt, dar îngerii, mari cat niște oameni, se mulțumeau să adune în granulele lor căteva raze de lună și să sclipească discret.
“- De ce stau acolo, Magule?
- Pentru a veghea visele, Maru…”
Maru nu își aducea aminte de visele ei. S-a ridicat ușor și a întins măinile spre ei, întâi a mângâiere, apoi pentru a-i lua. Numai că îngerii au început să se sfărâme și să alerge spre pâmânt, transformați în nisip.

*

Clepsidra întoarsă nu mai scurgea nici un grăunte de timp. În aerul alb, oamenii fremătau, infinit de mulți și totuși păstrandu-și fiecare singurătatea. Maru găsise în toată acea masă șirul care se îndrepta încet spre Încăpere. Nu se gândea la nimic. Se simțea doar foarte obosită și incapabilă de altceva decât să meargă tern înainte. Aproape de Prag, mâinile au prins a i se ridica fără voință. La limita zborului, încremenite deasupra pământului, din manecile cămășii au început să iasă lin două aripi subțiri, verzi, cu ochi de păuni la capete. Nu știa să le fi avut vreodată…Începeau să se desprindă și pe măsură ce se desprindeau, mintea le pierdea, nemaipastrând decat părerea de rău de-a le fi aflat atât de târziu.

*

Telefonul ticăie din ce în ce mai tare. Cu ochii mijiți, Maru caută ceasul. 7 dimineața. 1 new sms: “La mulți ani, Maru. Și nu uita că ai aripi.” Astăzi vor pleca la Dunăre.

*

Urmele de pe nisip arata că pe acolo a trecut sigur un șarpe. Un șarpe și niște păsări cărora n-ar fi știut să le dea un nume. Călcând urmele, Maru se adâncește în limba de nisip prin care seceta legase între ele două insule. Când apa nu se mai face simțită și rămâne doar liniștea caldă a soarelui, zărește Sarpele încremenit. E mort…de un timp. Lumina l-a uscat, transformându-l într-un arăbesc șerpuit. Dacă gura nu i-ar fi rămas încremenită într-un strigăt mut, poate ar fi crezut că nu e decât un reziduu al Său. Maru ia bățul pe care se sprijinise până atunci și începe să scrie mare în nisip: “NU MAI EȘTI VRÃJITORUL MEU”.

*

“- Maru, Maru, hai sa mai facem niște castele!”
Glasul lui Alex face copacii să freamăte, aruncând spre cer puzderie de păsări. Aceleași păsări care își uniseră la un moment dat drumul cu drumul șarpelui.

*

Un copil a răspuns cândva întrebării “De ce zboară păsările?”
- Păsările zboară pentru că au aripi și ciocurile roșii…

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!