agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3813 .



poveste 1- Cavalerul Mufi
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [notquiteso ]

2003-08-11  |     | 



A fost odata ca niciodata un ursulet pe nume Mufi. Avea o blanita cafenie din plus de cea mai buna calitate, ochisori cat doi nasturei si un nasuc mic si negru, asa cum au toti ursuletii. Numai ca el nu traia in padure ca ursii adevarati, ci intr-o cutie de carton tapisata cu matase, sub patul unei Printese.
In fiecare dimineata, mica Printesa il scotea din cutiuta lui si il invita la micul- dejun. Dupa aceea il apuca de o labuta si il scotea in gradina palatului unde sa juca cu el pana la pranz, cand il invita din nou la masa si asa mai departe in fiecare zi. Seara, il aseza in cutiuta lui, ii ura “ vise frumoase” iar a doua zi o luau de la capat. Si asa trai ursuletul nostru mult timp, incredibil de fericit si de linistit desi.. trebuie spus ca printesa nu era intotdeauna atenta de care labuta il cara dupa ea, asa ca bietul Mufi iesea de multe ori in gradina atarnand cu capul in jos. Dar asta nu-l supara prea tare pe ursuletul nostru, fiindca printesa nu se despartea aproape niciodata de el in timpul zilei, il lua cu ea cand avea de mirosit trandafirii, cand se juca, cand mergea impreuna cu parintii sai Regele si Regina in vizita in alte imparatii sau cand pur si simplu statea cuminte si citea povesti.
Ei, dar odata cu trecerea anilor, printesa a crescut si a inceput sa il scoata pe Mufi din cutiuta lui din ce in ce mai rar. Din cauza asta ursuletul era din ce in ce mai trist. Ochisorii lui nu mai straluceau ca pe vremuri, labutele ii erau pline de praf, iar despre urechiuse.. ce sa mai vorbim. Una dintre ele se descususe aproape de tot si acum ii atarna trista peste un ochi. Doar moliile mai lipseau ca sa fie tabloul complet, isi spunea bietul Mufi.
Printesa avea acum alte preocupari, mergea la baluri, chicotea toata ziua cu nesuferitele acelea de domnisoare de companie si proba rochii si margele de dimineata pana seara.
Bietul ursulet! Nici macar nu mai putea sa doarma de tristete. Asa ca statea nopti intregi in cutiuta lui ascultand sforaitul printesei si intrebandu-se ce ar putea face pentru ca printesa sa il iubeasca din nou. Si intr-o noapte, i-a venit ideea! Si-a adus aminte ca in toate povestile, printesele se indragostesc de cavaleri in armuri stralucitoare. Asa ca hotara ca a doua zi dimineata, ii va face o vizita armurierului Regelui, ca sa-si comande o armura cat mai stralucitoare. Cu acest gand linistitor, ursuletul adormi imediat si se visa bocanind mandru prin tot palatul.
Dimineata, cum se trezi, fugi la armurier si-i spuse ca vrea si el o armura. Una cat mai stralucitoare, cea mai stralucitoare. Bietul om, cand il auzi vorbind, aproape ca lesina, insa dupa ce-si mai reveni din uimire, ii spuse ursuletului ca o armura “ cat mai stralucitoare, cea mai stralucitoare” se face din argint, nu din otel. Si pe urma, otelul ar fi prea greu pentru un ursulet atat de mic.
- Bine, bine, zise ursuletul. Atunci fa-mi te rog una din argint.
- Ti-as face cu draga inima, ursuletule, zise armurierul, dar nu am argint. De asta trebuie sa faci tu rost.
Amarat, cu urechea atarnandu-i jalnic, ursuletul se gandi cu tristete: “ de unde sa fac eu rost de argint ?”
Si asa mai trecura cateva zile si nopti foarte lungi si foarte triste, pana cand intr-o noapte, plimbandu-se prin camera printesei care sforaia ca de obicei de mama focului, vazu ceva lucind langa piciorul mesei. Hei, dar era chiar o lingurita de argint! Daca ar avea destule lingurite, poate ca or sa-i ajunga de-o armura. Si din clipa aceea sforaiturile printesei incepura sa sune ca cea mai dulca muzica in urechiusele lui Mufi.
Ei bine, da! Bietul Mufi ajunsese sa o faca si pe asta, cum vedea o lingurita sau un nasture de argint, cum le lua si le ascundea. Dupa cateva saptamani, ochisorii ii straluceau la gandul ca in curand printesa il va iubi din nou, labutele nu mai aveau nici un fir de praf pe ele, iar urechiusa rupta nu mai atarna jalnic, ci chiar gratios. Ehei, Mufi al nostru stransese 8 lingurite, 3 nasturi si 2 monede de argint. Ochise el la un moment dat chiar si polonicul, din care se gandea sa-si faca un coif maret, numai ca fusese prea greu si n-a putut nici macar sa-l scoata din castronul de supa. Asa ca a renuntat la polonic, spunandu-si ca si un coif mai modest ar merge.
Fluierand fericit, aduna linguritele, nasturii si banutii intr-o batista, le puse pe umar si se duse la armurier.
- Buna ziua domnule armurier, zise Mufi. Am adus argintul pentru armura.
- Buna ziua Mufi, zise armurierul. Ia sa vedem cat argint ai adus.
Cand vazu mesterul despre ce fel de argint era vorba, incepu sa rada atat de tare, ca zanganeau sabiile si buzduganele atarnate pe pereti.
- Ha, ha, ha, lingurite zici.. ha, ha, ha!
Mufi simtea cum incepe sa se infurie, si chiar si urechiusa bleaga se ridica amenintator, dar nu-i spuse armurierului decat:
- Vezi bine, domnule armurier. Crezi ca-mi ajung de-o armura?
- Sigur ca-ti ajung, am putea sa facem chiar si o sabie, spuse armurierul si incepu sa incinga imediat cuptoarele, chicotind in barba. Era si el curios sa-l vada pe Mufi in armura. Ce gluma buna, auzi, ha, ha ,ha, un ursulet in armura. Abia astepta sa-i povesteasca nevestei de patania asta.
Asa ca se apuca imediat de lucru, in timp ce Mufi aproape ca-si toci labutele tot plimbandu-se in sus si in jos prin atelier in asteptarea armurii.
Si iata ca fu gata. Ce minunatie! Ce finete! Ce stralucire! In mod sigur printesa se va indragosti la prima privire isi spunea Mufi admirandu-se in oglinda.Iar cand isi incinse si sabiuta, aproape ca-i dadura lacrimile de mandrie si de fericire.
Armurierul care cu greu isi retinea hohotele de ras, il intreba pe ursulet:
- Ei, si acum ca ai armura, ce-ai de gand sa faci?
- Pai ma duc sa o cer pe printesa de sotie, zise Mufi bocanind mandru prin atelierul mesterului.
Cand auzi una ca asta, bietul om nu se mai putu abtine, ii dadura lacrimile de ras. Printre sughituri si hohote, il intreba:
- Ha, ha, ha, dar unde ti-e hic, ha, ha, ha, calul hic?
Mufi inlemni pe data. Cum de nu se gandise la cal? Toti cavalerii in armura stralucitoare veneau calare pe cai albi sa ceara printesele de sotii.
Rusinat fiindca nu se gandise la asta, si fiindca mesterul continua sa rada tavalindu-se pe podea, Mufi fugi cat il tineau piciorusele cu armura zdranganind parca in ciuda lui, in padure.
- Macar acolo nu va mai rade nimeni de mine, isi spuse el…


- restul, data viitoare-

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!